Hotărârea pilot pronunțată de CEDO privind condițiile de detenție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat marți, 25 aprilie 2017, hotărârea-pilot în cauza Rezmiveș și alții împotriva României (nr. 61467/12, 39516/13, 48231/13 și 68191/13) în ceea ce privește condițiile de detenție din închisorile și centrele de reținere și arest preventiv din România.

Întemeindu-și cererea pe articolul 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante), reclamanții s-au plâns de condițiile de detenție din penitenciarele Gherla, Aiud, Oradea, Craiova, Târgu-Jiu, Pelendava, Rahova, Tulcea, Iaşi și Vaslui, precum și din centrul de reținere și arest preventiv Baia Mare.

Hotărârea Curții rămâne definitivă în termen de 3 luni de la data pronunțării, dacă retrimiterea cauzei în fața Marii Camere nu a fost cerută (art. 44 alin. 2 lit. b din CEDO).

Curtea a solicitat statului român ca, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, să prezinte, în cooperare cu Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei, un calendar pentru punerea în aplicare a măsurilor care să soluționeze problema supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție.

Potrivit Deciziei Curții, măsurile așteptate din partea României vor fi structurate pe două paliere:

  • măsuri de natură administrativă, prin care să se reducă supra-aglomerarea și să se îmbunătățească condițiile materiale de detenție și
  • măsuri de natură legislativă care să asigure un recurs eficient pentru vătămarea suferită, de natura
    • recursului preventiv
    • recursului compensatoriu specific.

Curtea menționează cu titlu exemplificativ o serie de măsuri suplimentare care pot fi analizate de Guvern în vederea soluționării problemei condițiilor de detenție:

  • îmbunătățirea funcționării sistemului de probațiune
  • simplificarea procedurii de acces la liberarea condiționată.

În cuprinsul hotărârii, Curtea a reținut progresele înregistrate în România, a apreciat măsurile adoptate de statul român de natură să conducă la reducerea fenomenului de suprapopulare în penitenciare și a încurajat continuarea eforturilor în această direcție.

Trebuie subliniat faptul că CEDO nu aplică nicio sancțiune pecuniară statului român pentru problema sistemică semnalată (condițiile din penitenciare), acordând satisfacție echitabilă reclamanților din cauza (17 850 euro pentru 4 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și cheltuieli de judecată).

Prin hotărârea pilot, Curtea a decis să amâne examinarea cauzelor similare care nu au fost comunicate Guvernului României până la adoptarea planului de măsuri.

Demersuri ale Ministerului Justiției pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție

Ministerul Justiției va continua implementarea măsurilor cuprinse în Memorandumul privind calendarul de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune, aprobat de Guvernul României în luna aprilie 2016.

  • În plan normativ
    • în luna noiembrie 2016, a fost inițiat de către Ministerul Justiției un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin adoptarea unui mecanism compensatoriu în zile-câștig, reglementat ca măsură generală de degrevare a penitenciarelor, în cadrul instituției liberării condiționate. Astfel, mecanismul compensatoriu este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei într-un spațiu mai mic de 3 mp/deținut, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 zile consecutive executate în astfel de condiții, se vor considera executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. Proiectul de lege a fost adoptat în ședința Guvernului din 23 noiembrie 2016 și transmis Senatului în data de 9 decembrie 2016. Senatul a adoptat cu modificări proiectul în data de 13 martie 2017. Proiectul este în prezent în dezbaterea Camerei Deputaților (cameră decizională), unde a fost înregistrat în data de 14 martie 2017.
    • De asemenea, Guvernul a adoptat, la data de 31 ianuarie 2017, la propunerea Ministerului Justiției, un proiect de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Proiectul de lege este în prezent în dezbaterea Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, unde a fost înregistrat la data de 1 februarie 2017.
  • În plan administrativ, la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în perioada 2016-2017:
    • Au fost create 679 de noi locuri de cazare prin lucrări de investiții și reparații curente
    • Au fost supuse lucrărilor de reparații curente 2657 camere de detenție
    • Au fost modernizate 200 de locuri la penitenciarul Bacău
    • Lucrări de execuție în derulare cu termen de implementare în anul 2017
      • Crearea a 40 de locuri noi de detenție și modernizarea altor 282 locuri de detenție (Penitenciarul Deva)
      • Crearea a 200 de locuri noi de detenție la Penitenciarul Giurgiu
      • Crearea a 96 de locuri noi de detenție la Penitenciarul Găești
  • Consolidarea sistemului de probațiune
    • s-au făcut demersuri in sensul acoperii direcțiilor de acțiune și măsurilor stabilite prin calendarul de implementare a memorandumului, atât în ceea ce privește completarea cadrului normativ prin adoptarea legislației subsecvente, precum și implementarea măsurilor privind suplimentarea resurselor umane și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru serviciile de probațiune.
    • măsurile aplicate au fost validate de datele statistice corespunzătoare activității înregistrate de serviciile de probațiune în perioada 2015-2016, interval în care s-a resimțit efectul noii orientări a politici penale în materia regimului sancționator aplicabil persoanelor care au săvârșit infracțiuni: la finele anului 2015, aproximativ 28.000 de persoane se aflau în detenție și aproximativ 42.000 de persoane în probațiune, la începutul anului curent - aproximativ 27.000 de persoane se aflau în regim de detenție, iar peste 56.000 de persoane în probațiune. 

Ministerul Justiției reiterează angajamentul său de a continua eforturile pentru remedierea situației privind condițiile de detenție din sistemul penitenciar românesc în scopul de a se conforma standardului impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de jurisprudența Curții.

Programele Rabla clasic și Rabla PLUS au fost aprobate

Viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a aprobat, prin Ordin, programele Rabla clasic și Rabla PLUS, acestea urmând să fie publicate în Monitorul Oficial.

Conform procedurii, a doua zi după publicare, va fi emisă Decizia Președintelui AFM, prin care se va da startul primei etape a programelor: validarea producătorilor/ dealerilor de autovehicule. Imediat după încheierea contractelor cu dealerii și afișarea listei cu aceștia, pe site-ul AFM, Rabla clasic și Rabla PLUS vor fi deschise populației pentru înscrierea și rezervarea locurilor.

'Estimăm că, până la jumătatea lunii MAI, populația poate accesa unul dintre cele două Programe sau, concomitent, pe ambele. Anul acesta am decis ca startul să fie mai devreme pentru că există o mare așteptare în piață mai ales că Programul din 2017 vine cu ecotichete care pot ajunge și la 10.000 de euro pentru mașini electrice. Vorbim de un nivel ridicat al susținerii achiziției de astfel de autoturisme și comparabil cu cel practicat de state europene dezvoltate. Am crescut sumele inclusiv pentru mașinile hibrid electrice, de la aproximativ 1000 de euro, cât era anul trecut, la aproape 5000. Cred că aceste tipuri de mașini pot fi o soluție bună pentru aglomerările urbane din România până când vom construi o rețea de alimentare a autovehiculelor pur electrice' spune Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Reamintim că prima de casare prevăzută în Rabla clasic pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei și se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2/km. La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, și un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.

Cât privește participarea populației la programul Rabla PLUS aceasta nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate. Astfel, cei care vor să-și achiziționeze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45000 de lei iar cei care optează pentru unul electric hibrid—de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.

Precizăm că cele două programe pot fi cumulate, astfel încât o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziția unui autovehicul electric pur/electric hibrid, cât și de prima de casare acordată prin Rabla clasic doar în situația în care beneficiarul casează și radiază un autoturism mai vechi de 8 ani.

BIROUL DE PRESĂ

Bărbat, bănuit de uciderea animalelor fără drept și furt calificat, identificat și reținut de polițiști

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit că ar fi sacrificat un porc, după care ar fi plecat cu o parte din el.

La data de 24 aprilie a.c. polițiștii au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 32 de ani care în urmă cu o zi ar fi pătruns în curtea unei gospodări unde ar fi sacrificat un porc, l-a tranșat și ar fi sustras o parte din el.

Bărbatul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor fără drept și furt calificat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.

Acestea a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița cu propunere de arestare preventivă.

Bărbat, reținut de polițiști pentru delapidare

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiștii de investigare a criminalității economice Călărași pentru delapidare.

În fapt, în ziua de 21 aprilie a.c. polițiștii au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale care deține o stație de alimentare cu carburant pe raza județului Călărași de faptul că un angajat al firmei nu a depus la societate numerarul provenind din vânzări.

Din cercetări se pare că, în perioada 14-21 aprilie a.c. tânărul, în calitate de șef de stație nu a depus la societate numerarul provenind din vânzări reprezentând suma totală de 108.700 lei, pe care şi-ar fi însuşit-o în interes personal.

Față de acesta s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

La data de 25 aprilie a.c. urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu propunere de arestare preventivă.    

Roseţi / Condamnat la închisoare după ce a condus sub influența alcoolului

Polițiștii au depus în penitenciar un bărbat care a fost condamnat la închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier.

La data de 24 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Călărași pe numele unui bărbat din Roseți.

Bărbatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur.

Polițiștii l-au depus în Penitenciarul Slobozia, județul Ialomița pentru executarea pedepsei.

Free Joomla templates by Ltheme