Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Călărași, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare, la data de 16 noiembrie 2017, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Călărași.

Un bărbat de 30 ani, din municipiul Călărași, condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare pentru infracțiunea de conducere fără permis, a fost prins de polițiști, acesta fiind urmărit național.

Cel în cauză a fost depus în Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.

Reținut de polițiști pentru violență în familie

Polițiștii din Călărași au prezentat instanței de judecată, la data de 16 noiembrie 2017, pe un tânăr de 24 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost arestat preventiv.

În fapt, în urmă cu câteva zile, bunicul tânărului, un bărbat de 70 ani, din municipiul Călărași, a sesizat că a fost lovit de nepotul său, în timp ce se aflau în curtea locuinței.

Agresorul a fost prezentat Judecătoriei Călărași, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.

Cercetaţi pentru pornografie infantilă

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași şi procurorii D.I.I.C.O.T. au percheziționat locuința unui bărbat, bănuit de viol, pornografie infantilă, operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive și agresiune sexuală. Față de 2 persoane s-au dispus măsuri restrictive de libertate.

În perioada mai - noiembrie 2017, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași au desfășurat investigații pentru depistarea unor persoane, bănuite de pornografie infantilă, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, tentativă de viol şi agresiune sexuală.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii aprilie 2017, un bărbat, de 17 ani, din municipiul Călărași, ar fi exercitat acte sexuale asupra unei minore și ar fi produs, deținut, stocat și distribuit, prin intermediul telefonului său mobil, un videoclip cu caracter pornografic în care era prezentată aceasta.

Pentru documentarea întregii activități infracționale a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuinţa acestuia, de unde a fost ridicat telefonul mobil folosit și un pliculeț cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

În urma extinderii cercetărilor, s-a constatat că, la sfârșitul anului 2016, bărbatul de 17 ani, împreună cu alți minori, ar fi amenințat, agresat fizic și ar fi supus la tratamente degradante un alt minor, înregistrându-l video.

La data de 14 noiembrie a.c., faţă de bărbatul de 17 ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 ore. Ulterior, la data de 15 noiembrie a.c., magistrații Tribunalului Călărași au emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru 30 de zile.

De asemenea, față de un alt bărbat, de 16 ani, bănuit în cauză, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Patinoar la Călăraşi!

Primarul municipiului Călăraşi, Dan Drăgulin, a anunţat joi că în parcarea Primărie va fi amplasat un patinoar cu gheaţă artificială care va funcţiona începând cu data de 30 noiembrie până pe 31 ianuarie 2018. “Ştiţi că de mult timp, în Călăraşi, în perioada sărbătorilor de iarnă, ne-am dorit să avem un patinoar. Iniţial, am vrut să achiziţionăm unul însă am considerat că e mai bine să-l închiriem pentru o perioadă de două luni de zile. Va avea o suprafaţă de 300 mp şi va fi amplasat în parcarea Primăriei. Vom vedea dacă va avea sau nu impact.” a spus Drăgulin care a mai precizat că în perioada următoare, în urma consultării consilierilor municipali va fi disponibil şi Regulamentul de funcţionare. Patinoarul, închiriat pentru o sumă care depăşeşte puţin 1 miliard de lei vechi, va fi gestionat de SPCT – AFL.

DSVSA Călăraşi / Material informativ cu privire la influenţa aviară, destinat crescătorilor de păsări din exploataţiile nonprofesionale

În contextul epidemiologic actual, in ultima perioada au fost diagnosticate pe teritoriul Bulgariei noi focare de influenta aviara de inalta patogenitate, subtipul H5N8, la populatia de pasari domestice din gospodarii ale populatiei si in ferme comerciale, respectiv in regiunea Slivern, Yambol, Varna, Dobrich.

Avand in vedere modificarile climatice precum si numarul mare de pasari salbatice existente la nivelul Romaniei, pe diferite amenajari naturale si artificiale, se impune aplicarea de masuri suplimentare de biosecuritate, la nivelul gospodariilor populatiei, la nivelul fermelor comnerciale avicole, targuri animale vii, gradini zoologice , fonduri de vanatoare, in vederea reducerii riscului contactului intre pasarile domestice si salbatice.

Pentru intervenţia cât mai rapidă în eventualitatea notificării unor suspiciuni de Influenta aviara, DSVSA Calarasi va informeaza:

 

Ce trebuie să ştim despre influenţă aviară!

Toate păsările domestice sau sălbatice,  prezintă  risc de infecţie, dintre păsările domestice, cele mai devastatoare îmbolnăviri fiind întâlnite le găini şi curci.

Evoluţia la palmipede poate fi mai puţin severă, iar în cazul raţelor, în multe cazuri chiar inaparentă, dar acestea rămân purtătoare şi excretoare de virus.

Infecţia a fost descrisă la foarte multe specii de păsări sălbatice, mai frecventă la cele acvatice, iar în cazul acestora, majoritatea speciilor infectate,  fac forme uşoare sau inaparente de boală, cu un procent de mortalitate foarte variabil (0-90%).

Omul face de asemenea forme foarte severe de boală cu procent mare de mortalitate, consecutiv contactului nemijlocit cu păsări bolnave sau moarte.

 

Pentru a vă proteja păsările de această boală, vă recomandăm să respectaţi următoarele sfaturi:

- prevenirea oricarui contact direct si indirect intre pasarile salbatice vii, in special cele de apa, si pasarile, in special ratele si gastele. Astfel, este interzis accesul tuturor pasarilor domestice si pasari salbatice captive la luciuri de apa, lacuri, balti, rauri si orice alta amenajare hidrologica artificiala sau naturala. O atentie deosebita se va acorda gradinilor zoologice, parcurilor de distractie, si a altor institutii sau unitati care detin pasari salbatice captive, fiind obligatorie asigurarea protectiei in vederea evitarii oricarui contact direct sau indirect cu pasarile salbatice;

- separarea in cadrul gospodariei, in masura posibilitatilor, a ratelor si gastelor de alte pasari domestice;

- se va evita prin toate mijloacele cresterea pasarilor domestice in aer liber, acestea fiind tinute inchise obligatoriu in spatii de cazare special amenajate; atunci cand acest lucru nu este posibil, hranire si adaparea pasarilor se va realiza intr-o zona acoperita la care nu pot avea acces pasarile salbatice;

- se interzice adaparea pasarilor domestice cu apa din rezervoarele de apa de suprafata accesibile pasarilor salbatice;

- se va evita intrarea mai multor personae, in zona de exploatare a pasarilor domestice, miscarile limitandu-se la o singura persoana (proprietarul exploatatiei);

- se va avea in vedere prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusive rozatoare si alte animale de companie;

- se vor aplica masuri suplimentare de evitare a introducerii/ diseminarii unei eventuale infectii prin folosirea unei incaltaminte diferite in spatiul de exploatare a pasarilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfectia incaltamintei;

- se va acorda o atentie sporita asupra riscurilor introducerii si diseminarii bolii de catre vanatori, care pot transmite virusul de la salbatic la domestic prin pasari vanate si prelucrate in exploatatiile non profesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vanatoare cat si in cele comerciale care detin masuri stricte de biosecuritate, inclusive exploatatii tip A.

- este interzisa comercializarea pasarilor in targurile de animale vii, in piete agroalimentare

 

 

Ce fac în cazul în care suspectez că o pasăre este bolnavă /moartă de influenţă aviară? Atunci când la inspecţia efectivelor de păsări se constată:

-         existenţa unor exemplare apatice, adinamice, cu penaj zburlit,

-         cu inapetenţă şi posibil sete exagerată,

-         asociate cu descărcări nazale, oculare şi posibil  cu tuse,

-         cu diaree apoasă de culoare verde sau pronunţat albă,

-         cu cianoză a crestei şi bărbiţelor,

-         însoţite sau nu de manifestări nervoase,

• anunţaţi imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate,

• anunţaţi medicul veterinar oficial, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din Calarasi  la numărul de telefon 0242 / 313676

Toate pasarile suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor.

 

De reţinut:

Este mai bine să raportaţi orice suspiciune de boală, chiar dacă ea nu se va confirma, decât să nu raportaţi deloc!

DIRECTOR EXECUTIV,

DR. Viorel BUCUR

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.