Doi tineri arestaţi pentru 30 de zile

Doi tineri arestaţi pentru 30 de zile

La data de 2 noiembrie a.c, în jurul orei 11:25, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău Mare au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, de 63 de ani, din comuna Ileana, cu privire la faptul că din locuinţa bărbatului pe care îl îngrijeşte, au fost sustraşi 20.000 de lei.

La data de 16 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, ca fiind doi tineri, de 21 şi 25 de ani, faţă de care a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În urma a două percheziţii domiciliare efectuate în comuna Ileana, judeţul Călăraşi, poliţiştii au descoperit mai multe bunuri achiziţionate cu banii sustraşi de la persoana vătămată.

Astăzi, 17 noiembrie a.c., faţă de cei doi tineri, instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe întreg parcursului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garnţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

SPPO | Anunț anulare licitație

SPPO | Anunț anulare licitație

Subscrisul, Serviciul Public Piețe Oboare, cu sediul în str. Prelungirea București, Bloc Agroalimentar Big, nr. 22A,Călărași, jud. Călărași, CUI 14198936, legal reprezentat prin ing. Manea Vasile - Director, prin intermediul prezentului aducem la cunoștința persoanelor interesate faptul că, pe fondul asigurării respectării principiului transparenței, s-a luat decizia anulării licitațiilor publice deschise pentru spațiile aferente obiectivului administrat de Serviciul Public Piețe Oboare, respectiv „Bazar Big”, ce urmau a se desfășura în zilele de 29.11.2023, 11.12.2023 respectiv 19.12.2023.

Licitația spațiilor se va desfășura ulterior, urmând etapele și procedurile legale.          

Director,

Ing. Manea Vasile                                                    

Hărțuirea și violența la locul de muncă vor fi redefinite

Hărțuirea și violența la locul de muncă vor fi redefinite

Executivul a aprobat astăzi legea prin care România va adera la Convenția nr.190/2019 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, adoptată la Geneva la 21 iunie 2019.

Scopul actului normativ este prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Conceptul de „violență și hărțuire” acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărțuirea și mobbingul, hărțuirea sexuală, amenințările și urmărirea/supravegherea. Ratificarea convenției OIM aduce mai multă claritate în legislația națională. Unele dintre fapte devin infracțiuni prin raportarea la legislația penală, civilă sau contravențională, după caz.

Actul normativ extinde noțiunea de „loc de muncă” astfel încât sunt considerate acte de hărțuire și cele care sunt produse în delegații, team-building-uri, orice spații publice sau private care au legătură cu locul de muncă.

Noul cadru legal protejează atât angajații cât și persoanele care lucrează indiferent de statutul lor contractual, persoanele aflate în perioada de formare, inclusiv stagiarii și ucenicii, lucrătorii cărora le-a încetat raportul de muncă, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și cele care au depus cereri pentru ocuparea unui loc de muncă, precum și persoanele care exercită autoritatea, îndatoririle sau responsabilitățile unui angajator.

O noutate este aceea că inclusiv comunicările on-line sunt circumscrise locului de muncă și pot face obiectul actelor de hărțuire.

Convenția OIM îmbunătățește cadrul legal actual cu privire la:

- securitate și sănătate în muncă;

- asigurarea inspecției și investigarea cazurilor de violență și hărțuire;

- justiție (urmărire penală, asistență juridică);

- problematica de gen și discriminare;

- sănătate publică (supravegherea furnizării de îngrijiri medicale și consiliere psihologică);

- protecție socială (cazarea victimelor în adăposturi, integrarea pe piața muncii a victimelor etc.).

Redobândirea certificatului de înmatriculare, duplicatul și înlocuirea Cărții de Identitate a vehiculului se pot face la RAR doar cu programare!

Redobândirea certificatului de înmatriculare, duplicatul și înlocuirea Cărții de Identitate a vehiculului se pot face la RAR doar cu programare!

Registrul Auto Român informează că începând cu data de 15 noiembrie 2023, verificările necesare pentru redobândirea Certificatului de Înmatriculare reținut la controlul tehnic în trafic, eliberarea duplicatul și înlocuirea Cărții de identitate, vor necesita programare prealabilă.

Prin urmare, nu vă mai puteți prezenta la reprezentanțele RAR fără ca înainte să intrați pe site-ul www.rarom.ro la secțiunea Programări sau să sunați la numărul de call-center 021/9672 și să obțineți un număr de programare.

Măsura mai sus menționată este menită să reducă timpii de așteptare de la intrarea în curtea reprezentanțelor RAR până la preluarea vehiculelor de inginerii de pe linie.

RAR vine în întâmpinarea clienților prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de așteptare să fie cât mai scurt.

Vă stăm la dispoziție cu orice alte informații de care aveți nevoie!

Biroul de presă

Dosar penal întocmit  pentru conducerea sub influența substanțelor interzise

Dosar penal întocmit pentru conducerea sub influența substanțelor interzise

La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa www.cl.politiaromana.ro

Free Joomla templates by Ltheme