114 milioane euro fonduri europene pentru educaţie, prin "Bani de liceu" şi "Bursa profesională"

Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat, în această săptămână, două contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane euro. Contractul aferent programului "Bani de liceu", cu o valoare de 31 milioane euro, va permite susţinerea şi continuarea acestui program şi va acoperi cheltuielile realizate/estimate de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin.

Astfel, începând cu acest an şcolar, fiecare beneficiar al programului "Bani de liceu" va primi, lunar, pe întreaga durată a cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, faţă de 180 lei/lunar, suma primită anterior majorării. De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexată de la 150 la 500 lei/membru de familie, urmare a corelării acestui plafon la situaţia economică actuală (salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).

În ceea ce priveşte contractul de finanţare semnat între Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul "Bursa profesională", acesta are o valoare de 83 milioane euro. Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul român în cadrul programului "Bursa Profesională" pentru perioada anilor şcolari 2015-2018 şi vor asigura continuarea acestuia în anii următori, în limita alocării financiare estimate din Programul Operaţional Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte. Prin "Bursa profesională", 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învăţământul profesional, inclusiv învăţământul dual, vor fi stimulaţi să-şi continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural.

Bursa acordată în acest program, în valoare de 200 lei, se plăteşte tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinţilor lor, dar în anumite condiţii de frecvenţă menţionate în art. 7 din HG 1062 din 30 octombrie 2012 sau în art. 7 din HG 951/2017, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educaţie şi formare profesională iniţială.

Ministrul Rovana Plumb a declarat că "o prioritate a Guvernului României este de a investi, prin Fondul Social European, cu precădere în măsuri dedicate reducerii abandonului şcolar, dezvoltării învăţământului profesional şi de a asigura corelarea ofertelor educaţionale cu nevoile actuale ale pieţei muncii".

BIROUL DE COMUNICARE

De luni, pot fi accesate de la CEC credite în cadrul programului “Investeşte în tine”

Programul guvernamental "Investeşte în tine" a ajuns în etapa de aplicare. Lansarea programului "Investeşte în tine" şi semnarea documentelor necesare derulării lui reprezintă o perspectivă deschisă tinerilor şi persoanelor de vârstă activă de a-şi asigura finanţarea pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale sau pentru acces la diferite servicii de sănătate şi activităţi sportive.

Începând de luni, 15 octombrie, toţi cei interesaţi vor putea contracta în acest scop credite cu dobândă suportată de la bugetul de stat, iar pentru creditele anii de studiu vor reprezenta perioada de graţie pentru acest tip de finanţare.

Tinerii între 16 şi 26 de ani pot contracta în acest scop credite de până la 40.000 de lei, iar persoanele între 26 şi 55 de ani pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă cel care apelează la acest instrument de creditare este angajat, poate beneficia încă 20.000 de lei.

“Investeşte în tine” este un program guvernamental implementat şi monitorizat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

SPGCS / Campanie de informare privind obligațiile deținătorilor de canine

Campanie informare SPGCS

Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân, din subordinea Primăriei Municipiului Călărași, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, a demarat, în unități școlare, o campanie de informare privind obligațiile deținătorilor de canine precum și beneficiile sterilizării acestora. Reprezentanții celor două instituții vorbesc elevilor și despre responsabilitățile creșterii unui animal de companie.

Au fost vizitați elevii Școlii Gimnaziale Mircea Vodă, dar urmează și cei din Colegiul Național Barbu Știrbei, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Liceul Tehnologic Dan Mateescu. Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu, Școala Gimnazială Carol I și Colegiul Agricol

Sursa Facebook Primăria municipiului Călăraşi

Începe distribuirea rechizitelor şi ghiozdanelor acordate în cadrul proiectului "Rechizite pentru preşcolari şi elevi - şanse egale la educaţie"

Peste 360.000 de preşcolari şi elevi din clasele II - VIII beneficiază în anul şcolar 2018-2019 de pachete de rechizite şi ghiozdane.

Dintre aceştia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Elevii din grupul-ţintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului şcolar, sprijinul acordat în cadrul programului naţional desfăşurat anual în baza Legii 126/2004 şi a ordinului de ministru nr. 4385/2012.

În plus, 51.539 de preşcolari vor primi rechizite şcolare. Aceştia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Proiectul "Rechizite pentru preşcolari şi elevi - şanse egale la educaţie" are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, facilitând accesul egal şi participarea la învăţământul obligatoriu a preşcolarilor şi elevilor proveniţi din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale şcolare.

Rechizitele şi ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ, care vor repartiza mai departe materialele şcolare către elevii şi preşcolarii din grupul-ţintă.

Ministerul Educaţiei Naţionale este beneficiar al proiectului "Rechizite pentru preşcolari şi elevi - şanse egale la educaţie", implementat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ - Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei.

BIROUL DE COMUNICARE

Municipiul Călărași se află pe harta participanților la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice

Municipiul Călărași se află pe harta participanților la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, eveniment organizat pentru prima dată pe 13 octombrie 2018 pentru a promova colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice din întreaga lume.

Primăria Municipiului Călărași și Serviciul Local de Colectare Călărași al Asociației Române pentru Reciclare - RoRec, împreună cu partenerii locali, încurajează cetățenii să se alăture acestei inițiative europene și să participe activ la campania din 13-20 octombrie din Municipiul Călărași.

Cetățenii au ocazia să scape gratuit de deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) participând la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice! Această inițiativă a fost dezvoltată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice, alături de 26 de membri ai săi și implică în jur de 40 de organizații diferite din 20 de țări din întreaga lume. Scopul evenimentului este de a crește nivelul de conștientizare privind importanța colectării deșeurilor electrice și de a încuraja populația să facă acest gest responsabil, fiind susținută și de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec.

Implică-te acum! Adună aparatele electrice stricate sau pe care nu le mai folosești, dar continui să le ții în casă și vino cu ele la unul dintre punctele de colectare provizorii ce vor fi disponibile pe 13 octombrie, între orele 9.00-17.00, în următoarele locuri din Călărași:

-        la Piața Orizont

-        la Parc Aurora

Nu ai cum să transporți singur deșeurile electrice la unul dintre punctele de colectare? În perioada 13-20 octombrie, Serviciul Local de Colectare Călărași

asigură preluarea gratuită a aparatelor electrice grele sau voluminoase, de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție! Tot ce trebuie să faci este să suni gratuit la TelVerde 0800 444 800, număr disponibil zilnic între orele 9.00-17.00, și să faci o programare.

Echipa Serviciului Local de Colectare Călărași asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.

Răspunde pozitiv la colectarea și reciclarea aparatelor electrice vechi sau uzate, a becurilor și bateriilor! Contribui astfel la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului. În plus, participând la această acțiune de colectare, ai șansa să câștigi unul dintre premiile oferite prin tragere la sorți: un arzător din fontă, un cuptor cu microunde, un aspirator, o cafetieră, un mixer, un fier de călcat, două seturi nivelă și două truse accesorii scule. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe 20 octombrie, la ora 18.00, la Primărie.

Se estimează că în 2018 vor fi generate 50 milioane de tone de deșeuri electrice la nivel mondial. Doar 20% din deșeurile electrice generate la nivel global sunt reciclate în fiecare an, ceea ce înseamnă că, anual, 40 de milioane de tone de deșeuri electrice sunt depozitate, incinerate sau tranzacționate ilegal și tratate neconform, iar  acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că 66% din tarile lumii au o legislație privind deșeurile electrice. Implicațiile sunt pierderi uriașe de materii prime valoroase și critice pentru industrie, precum și probleme serioase de sănătate, de mediu și sociale prin transferurile ilegale de deșeuri către țările în curs de dezvoltare.

Rămâi informat! Vizitează www.colecteaza.ro sau sună gratuit la TelVerde 0800 444 800, pentru mai multe detalii despre colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice. Alege să îți respecți întreaga comunitate din care faci parte, legea și, mai ales, mediul înconjurător – colectează responsabil deșeurile electrice!

BIROUL DE PRESĂ

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.