Pompierii militari călărășeni au intervenit la 61 de situații de urgență în ultimele trei zile

Pompierii militari călărășeni au intervenit la 61 de situații de urgență în ultimele trei zile

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 61 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 46 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. și pentru intervenţia la cinci accidente rutiere produse pe raza judeţului Călăraşi

De asemenea, în această perioadă pompierii militari profesionişti au acționat cu autospecialele de stingere din dotare pentru lichidarea a trei incendii.

Dintre incendiile înregistrate în această perioadă: două au fost produse la locuinţe şi anexe gospodăreşti, iar cel de-al treilea la un contor electric, nefiind înregistrate victime.

Din cauza fenomenelor meteo periculoase înregistrate la finalul săptămânii, pompierii militari călărăşeni au fost solicitaţi să intervină la patru misiuni pentru degajarea unor copaci căzuţi / rupţi din cauza rafalelor puternice de vânt, iar în alte trei cazuri au intervenit pentru persoanele aflate în autovehicule rămase blocate în zăpadă.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro., cât şi pe pagina oficială a inspectoratului www.isucalarasi.ro.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi

Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Călărașiul, sub atenționare de Cod galben de ninsori și viscol

Călărașiul, sub atenționare de Cod galben de ninsori și viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo, care instituie Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol în partea de sud-est a României, până duminică la ora 10:00.

Conform actualizării ANM, în intervalul 28 ianuarie, ora 14:00 - 29 ianuarie, ora 10:00, în Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15-20 l/mp) şi să se depună strat de zăpadă.

În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

În restul zonei atenţionate din Muntenia (judeţele Prahova, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti) va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări în general de 30-35 km/h.

"Duminică (29 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului local în estul ţării unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea scăzută", precizează meteorologii.

Judeţele avertizate sunt: Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Braşov (sud), Covasna (sud-est), Buzău, Brăila, Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Sursa www.agerpres.ro

Simularea Bacalaureatului va începe pe 27 martie

Simularea Bacalaureatului va începe pe 27 martie

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a aprobat miercuri Ordinul privind organizarea simulării Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 - 2023.

"Astăzi, 25 ianuarie 2023, am aprobat Ordinul privind organizarea simulării Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 - 2023. (...) Ordinul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial", a anunţat ministrul.

Astfel, simularea Evaluării Naţionale va începe pe 20 martie cu proba scrisă la limba şi literatura română, iar pe 21 martie va fi susţinută proba la matematică.

Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 22 martie proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 - 2023, va începe pe 27 martie cu proba la limba şi literatura română, care va fi urmată pe 28 martie de proba obligatorie a profilului, iar pe 29 martie de proba la alegerea profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 30 martie proba scrisă la limba şi literatura maternă. Rezultate vor fi comunicate pe 6 aprilie.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat, în anul şcolar 2022 - 2023, sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Sursa www.agerpres.ro

Pompierii militari călărășeni au intervenit la 100 de situații de urgență în ultimele patru zile

Pompierii militari călărășeni au intervenit la 100 de situații de urgență în ultimele patru zile

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 100 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 87 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. și pentru intervenţia la cinci accidente rutiere în localităţile: Ceacu, Olteniţa, Belciugatele, Lupşanu, Călăraşi. În urma acestor accidente rutiere au rezultat 11 victime, dintre care una decedată.

De asemenea, în această perioadă pompierii militari profesionişti au acționat cu autospecialele de stingere din dotare pentru lichidarea a opt incendii în localităţile; Şoldanu, Modelu, Chirnogi, Spanţov, Săruleşti, Gostilele, Ciocăneşti şi Dragalina. Dintre incendiile înregistrate în această perioadă: patru au fost produse la locuinţe şi anexe gospodăreşti, trei au fost produse la autovehicule şi utilaje agricole, iar un incendiu s-a manifestat la o suprafaţă acoperită cu vegetaţie uscată şi mărăciniş.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro., cât şi pe pagina oficială a inspectoratului www.isucalarasi.ro.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi

Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Acțiune desfășurată de polițiști pentru prevenirea furturilor de energie electrică

Acțiune desfășurată de polițiști pentru prevenirea furturilor de energie electrică

Dosare penale întocmite de polițiști în urma unei acțiuni desfășurate în comuna Dragalina, județul Călărași.

În ultima săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, în colaborare cu reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de sustragere a energiei electrice.

Astfel, în urma activităților desfășurate în teren, au fost verificați 106 abonați, fiind depistate 3 locuințe racordate ilegal la rețeaua de joasă tensiune și constatate 6 infracțiuni de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentului de măsurare.

Sursa www.cl.politiaromana.ro

Free Joomla templates by Ltheme