SPCLEP: În acest moment actele de identitate pot fi eliberate solicitanţilor în termen de 5 zile!

SPCLEP: În acest moment actele de identitate pot fi eliberate solicitanţilor în termen de 5 zile!

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Călăraşi anunţă că în acest moment actele de identitate pot fi eliberate solicitanţilor în termen de 5 zile!

  • Conform art. 15/OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului.
  • În cadrul S.P.C.L.E.P. Călărași, termenul de eliberare a cărților de identitate este de 5 zile.*

*cu excepția cazurilor când sunt necesare verificări suplimentare

  • În situația în care aveți o urgență și doriți eliberarea cărții de identitate într-un timp mai scurt, puteți solicita acest lucru printr-o cerere adresată șefului de serviciu. Cererea trebuie să fie însoțită de dovada urgenței dumneavoastră (bilet de avion în cazul unei plecări, acte medicale în cazul unei probleme grave de sănătate etc), iar serviciul nostru va încerca rezolvarea ei într-un timp mai scurt, în măsura posibilităților.
  • Într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit, cetățenii se pot adresa și Direcției Comunitar de Evidență a Persoanelor a județului Călărași, cu sediul în mun. Călărași, b-dul. Republicii, nr. 50, jud. Călărași (ex: motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt sat, susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operații notariale / bancare / poștale etc.).

Eliberarea Actului de Identitate la: Expirarea termenului de valabilitate, modificarea datelor de stare civilă, anularea documentului, schimbarea sexului sau a fizionomiei 

Documente necesare:

- cererea pentru eliberarea actului de identitate;

- actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul;

- certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original şi copie;

- hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;

- certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;

- certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;

- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;

- chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.

În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, precum şi în situaţia schimbării sexului, se prezintă şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă.

Programul de lucru cu publicul al Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Călăraşi este următorul:

- Luni, marti, joi - 08:00- 16:30

- Miercuri - 08:00- 18:30

- Vineri - 08:00-14:00

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor eliberează un nou act de identitate în următoarele cazuri:

a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimba

b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii, iar în cazul titularului unei cărţi electronice de identitate, şi prenumele părinţilor;

c) în cazul schimbării domiciliulu

d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;

e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

f) în cazul deteriorării actului de identitate;

g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

h) când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

i) în cazul schimbării sexului;

j) în cazul anulării;

k) pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile.

Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătăţii

Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat astăzi, 10 mai a.c., ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

Astfel, farmaciile pot opta pentru desfăşurarea activităţii de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obţinerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil şase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu şase luni.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătăţii, şi care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătăţii, cu titlu gratuit, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătăţii, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.

În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligaţia de a raporta către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor.

În privinţa organizării zonei de testare, ordinul prevede ca aceasta să fie pe o suprafaţă delimitată, destinată exclusiv procesului de testare, şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este amplasată într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie care asigură un schimb de aer interior/exterior şi filtrare, este dotată cu masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor medicale rezultate din activitatea de testare şi are o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi utili, delimitată de spaţiul oficinei.

Totodată, circuitul persoanelor care se testează trebuie să fie delimitat prin marcaje şi/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clienţii farmaciei. De asemenea, farmaciile îşi pot organiza zona destinată activităţii de testare şi prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condiţiile menţionate anterior şi cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce priveşte ocuparea domeniului public.

Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecţie compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, halat de unică folosinţă.

"Testarea are un rol esenţial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare şi asigurând un timp scurt între cerere şi acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-şi facă testul rapid într-un mod accesibil şi sigur", a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,70. În municipiul Călărași – 0,78!

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,70. În municipiul Călărași – 0,78!

În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, astăzi, 10 mai, în județul Călărași sunt 9930 cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19 (5 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore), dintre care 213 sunt active.

În ultimele 24 de ore nu au fost raportate decese.

Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,70. Situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1000 de locuitori este următoarea:

  1. BELCIUGATELE (3,26)
  2. LUPȘANU (2,69)
  3. LUICA (1,92)
  4. VÂLCELELE (1,84)
  5. ȘOLDANU (1,79)
  6. GRĂDIȘTEA (1,7)
  7. CIOCĂNEȘTI (1,54)
  8. DOROBANȚU (1,51)

.....................................................................................................................................................................

  1. MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI | 0,78 (74.338 / 58)

......................................................................................................................................................................

  1. MUNICIPIUL OLTENIȚA | 0,41 (26.782 / 11)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.  

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege.

Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Primăria Independența | Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante

Primăria Independența | Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante

Primăria Comunei Independenţa, cu sediul în Comuna Independenţa str.Unirii nr.42, judeţul Călăraşi, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de Şef serviciu în cadrul Serviciului Voluntar Pentru Situaţii de Urgenţă, conform H.G. nr. 286/23.03.2011.

Concursul se va desfăşura astfel:

- Proba scrisă în data de 08.06.2021, ora 10.00,

- Proba interviu în data de 09.06.2021, ora 10.00.

Pentru participarea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- are cetăţenia romănă şi domiciliul în Romănia;

- cunoaşte limba romănă scris şi vorbit;

- are vărsta de minim 18 ani impliniti;

- are capacitate deplină de exercitiu;

- are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care nacdidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

- îndeplineşte condiţiile de studii:Studii medii cu diplomă de bacalaureat şi Certificat de absolvirea cursurilor de Sef Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă;

- nu se solicită vechime în muncă;

- să fie atestat de către Inspectoraul Judetean pentru Situati de Urgenţă al Judetului Călăraşi „Barbu Stirbei”;

- nu a fost condamnat .

- nu a desfăşurat activitate de politie politică, astfel cum este definită de lege.

Candidaţii vor depune dosarele de participare la concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a la sediul Primăriei comunei Independenţa.  

Relaţii suplimentare la sediul: Primăriei comunei Independenţa, judeţul Călăraşi, persoană de contact: Ion Eugenia Mariana telefon 0242535353, 0741034632, fax 0242535433

Primar,

Ing. Rădulescu Gabriel

 Primăria Independenţa | Informare

Primăria Independenţa | Informare

În conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, UAT COMUNA INDEPENDENȚA, comuna Independența, str. Unirii, nr. 42, județul Călărași, tel. 0242535353, fax 0242535433, intenționează să solicite de la A.N. ”Apele Române” - Direcția Apelor Buzău, aviz de gospodărire a apelor/aviz de amplasament, pentru realizarea lucrărilor ”Studiu de fezabilitate – Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor , în comuna Independența, județul Călărași”, amplasate în comuna Independența, județul Călărași.

Această investiție este nouă.

Persoanele care doresc să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului sau la adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau persoană de contact ing. MIRCEA Gheorghe, tel. 0242535353, după data de 11.05.2021.

Free Joomla templates by Ltheme