MJ / Precizări referitoare la unele informații vehiculate în spațiul public privind ancheta desfășurată de către DNA și presupusa emitere a unei ordonațe vizând reorganizarea DNA și DIICOT

Ca urmare a interesului manifestat de către reprezentanții mass media și a unor informații vehiculate în spațiul public, pentru o informare corectă a opiniei publice Ministerul Justiției face următoarele precizări:

1. În cursul zilei de ieri, 01 februarie 2017, Ministerul Justiției a primit solicitarea Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – de a transmite, până la data de 02 februarie a.c., în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea și emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului din data de 31 ianuarie 2017, prin care au fost modificate și completate Legea nr.286/2009 privind Codul penal și Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și cu proiectul de lege adoptat de Guvernul României, pentru grațierea unor pedepse.

Prin aceeași adresă Direcția Națională Anticorupție a solicitat transmiterea documentelor – rezultate ca urmare a corespondenței interinstituționale și interne, scrise sau prin poștă electronică, cu privire la cele două acte normative menționate, precum și precizarea numelui, prenumelui și a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea și/sau avizarea celor două proiecte de acte normative.

Conform adresei documentele au fost solicitate în interesul urmăririi penale efectuate într-un dosar aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție.

Față de acest demers Ministerul Justiției subliniază faptul că modificarea legislativă menționată a fost și este asumată de conducerea Ministerului Justiției în exercitarea atribuțiilor statutare și legale.

Considerăm că declanșarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei Ordonanțe de urgență este o gravă imixtiune în activitatea autorității executive și o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituționale.

2. Totodată, Ministerul Justiției precizează faptul că nu are în vedere reorganizarea Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și infirmă toate informațiile vehiculate recent în spațiul public pe această temă.

Reţinut de poliţişti după ce ar fi părăsit locul accidentului

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat din Călăraşi care după ce ar fi accidentat un pieton a părăsit locul accidentului.
În dimineaţa de 31 ianuarie a.c. poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN3B un pieton a fost acroşat de un autoturism, iar după impact autovehiculul și-a continuat deplasarea fără să oprească la fața locului.
Cercetările demarate imediat de poliţişti au condus la identificarea unui bărbat de 30 ani din Călăraşi bănuit de săvârşirea faptei.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.

Dosar penal pentru depozitarea necorespunzătoare a îngrăşămintelor

Poliţiştii desfăşoară cercetări în cadrul unui dosar penal faţă de administratorul unei societăţi comerciale care a depozitat în condiţii necorespunzătoare peste 16.000 kg de îngrăşăminte chimice.
La data de 31 ianuarie a.c. poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au desfăşurat controale pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase.
Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost depistat un bărbat care în calitate de administrator şi gestionar cu produsele de protecţia plantelor ar fi depozitat în condiţii necorespunzătoare cantitatea de 16.500 kg îngrăşăminte.
Îngrăşămintele identificate au o valoare aproximativă de 38.000 lei.

Faţă de întreaga cantitate vor fi luate măsuri de neutralizare pentru întrega cantitate de îngrăşământ depistată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Dosare penale întocmite de poliţişti în comunele Curcani şi Mitreni pentru furturi de energie electrică

În ziua de 31 ianuarie a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani au desfăşurat în colaborare cu reprezentanţi ai Enel şi jandarmi o acţiune pentru depistarea celor care sunt branşaţi ilegal la reţeaua de energie electrică.
Au fost depistate 8 persoane care ar fi folosit instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua de energie electrică.
Pe numele acestora poliţiştii au întocmit dosare penale fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice.

Iliuţă: Vom construi o aripă nouă a spitalului

iliuta augustŞeful Consiliului Judeţean Vasile Iliuţă a susţinut marţi că Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi rămâne o prioritate pentru mandatul său susţinând că pentru buna desfăşurare a activităţii e nevoie de o modernizare reală şi nu de o cârpire a spitalului. „Am făcut o analiză săptămâna trecută pentru a vedea ce e de făcut la Spitalul Judeţean Călăraşi şi aşa cum am spus şi la preluarea mandatului de preşedinte al CJ, această unitate spitalicească rămâne o prioritate pentru Consiliul Judeţean. Nu putem în continuare să mai cârpim, ne dorim acolo să facem reconstrucţia sau modernizarea. Chiar dacă are risc seismic, vom construi o aripă nouă a spitalului. Deja am dat drumul, după întâlnirea cu un arhitect care are drept de autor la Spitalul Călăraşi, la proiectarea aripii noi a spitalului Călăraşi. Deja avem o machetă, am lucrat pe ea şi în momentul ăsta a rămas decât să preia tema de proiectare şi să încheiem contractul cu arhitectul care are drept de autor asupra spitalului.” a spus Iliuţă care a mai adăugat că în continuare caută împreună cu noul manager soluţii pentru aducerea de medici la Călăraşi.

Free Joomla templates by Ltheme