CNPR: Pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile

CNPR: Pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile

Poştaşii vor începe să distribuie pensiile din data de 10 ianuarie, după ce Casa Naţională de Pensii Publice va vira marţi, 7 ianuarie, Poştei Române prima tranşă din drepturile sociale, informează luni Compania Naţională Poşta Română (CNPR).

"Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile", explică CNPR.

Directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, dă asigurări că instituţia lucrează la capacitate maximă începând de luni, 6 ianuarie.

sursa www.agerpres.ro

ALDIS4

 

Voucherele de vacanţă, scoase la vânzare pe internet

Voucherele de vacanţă, scoase la vânzare pe internet

Tichetele de vacanță au devenit un bun care se tranzacționează pe piața liberă. Faptul că sunt nominale și, prin urmare, nu pot fi comercializate legal nu îi oprește pe unii întreprinzători să organizeze un comerț ad hoc. Autoritățile le atrag atenția celor dispuși să încalce legea că pot primi amenzi usturătoare.

Pentru profit sau pentru că salariul nu le permite să meargă în vacanță chiar și cu voucherele pe care le primesc de la serviciu, mulți angajați de la stat și-au scos tichetele la vânzare pe internet.

Prețurile la care voucherele sunt vândute pe internet sunt, desigur, mai mici decât valoarea lor reală, în medie cu 4-5 sute de lei. Iar cei care cumpără de la același vânzător mai multe seturi de tichete primesc o reducere și mai mare.

Astfel de practici sunt încurajate și de unii hotelieri care le acceptă.

Reprezentanții agențiilor de turism spun că vor întări măsurile de control şi reamintesc că tichetele nu sunt transmisibile. Și proprietarii de pensiuni spun că frecvent au de-a face cu situații în care clienții vor să se cazeze astfel.

Și anul acesta, valoarea voucherelor de vacanță este tot de 1.450 de lei.

Sursa www.tvr.ro

ALDIS7

De azi începe vacanţa pentru elevi şi preşcolari

De azi începe vacanţa pentru elevi şi preşcolari

Elevii şi preşcolarii intră vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţa de iarnă. Ei se vor întoarce la şcoală pe data de 13 ianuarie 2020, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Vacanţa de primăvară este programată între 4 şi 21 aprilie. Pe 29 mai se vor încheia cursurile pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, iar pe 5 iunie pentru clasa a VIII-a. Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa de vară pe 13 iunie.

În acest an şcolar probele scrise/ testele de citire din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 11 - 28 mai 2020.

Pe data de 10 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

sursa www.agerpres.ro

ALDIS4

ZILE LIBERE în 2020. Vezi calendarul sărbătorilor legale!

ZILE LIBERE în 2020. Vezi calendarul sărbătorilor legale!

Ne apropiem cu pasi vertiginosi de inceputul noului an astfel ca este util sa aflam deja care sunt acele zile libere legale in 2020 pentru bugetari. De la cum ne planificam concediile si pana la cat de mult vom reusi sa ne odihnim in noul an, un calendar cu zile libere se dovedeste util indiferent de situatie.

Mai mult, in functie de zilele de sarbatoare legala sau zilele libere stabilite din alte motive, nu e exclusa nici posibilitatea de a face punte intre zilele de weekend si zilele libere stabilite oficial, pentru a avea parte de un miniconcediu.

Fata de anul trecut, statul roman nu a acordat alte zile libere, in afara de ultima intrata in acest clasament si anume "Vinerea Mare", adica vinerea dinainte de Paşte.

In anul 2020, exista, asadar, 15 zile libere declarate prin lege, pana in momentul de fata.  Doar 11 zile pica in cursul saptamanii, iar restul de 4 sunt in zile de in weekend.

 

Zile libere 2020. Iata calendarul sarbatorilor LEGALE:

1 ianuarie - miercuri - Anul Nou

2 ianuarie - joi - A doua zi dupa Anul Nou

24 ianuarie - vineri - Ziua Unirii Principatelor Române

17 aprilie - vineri - Vinerea mare

19 aprilie - duminica - Paşte Ortodox

20 aprilie - luni - A doua zi de Paşte Ortodox

1 mai - vineri - Ziua Muncii

1 iunie - luni - Ziua Copilului

7 iunie - duminica - Rusalii

8 iunie - luni - A doua zi de Rusalii

15 august - sambata - Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie - luni - Sfantul Andrei

1 decembrie - marti - Ziua Nationala a României

25 decembrie - vineri - Crăciunul

26 decembrie - sambata - A doua zi de Crăciun

ALDIS7

Mai multe zile LIBERE pentru români, în viitorul apropiat

In comparatie cu alte state ale Uniunii Europene, România are mai putine zile libere legale, asa ca aceasta chestiune va fi rezolvata pe viitor. Alte tari au si 17 sau 18 zile libere pe an ( Belgia, Lituania si Cipru), asa ca România va trebui sa ajunga la acest nivel, in curand.

Cine poate beneficia de aceste zile libere?

Este demn de mentionat ca nu toate sarbatorile legale pica in timpul saptamanii, iar in unele dintre aceste zile anumiti lucratori pot fi chemati la serviciu. Discutam de cei care lucreaza in medii in care activitatea nu poate fi intrerupta din pricina specificului activitatii, asa ca in acest caz prevederile art. 139 NU se aplica.

Acestia vor fi compensati cu timp liber in urmatoarele 30 de zile sau vor beneficia de un spor la salariu care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru, potrivit prevederilor art.142 din Codul Muncii.

Sursa www.infoinstitutii.ro

Infracțiuni constatate și sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmii călărășeni la Târgurile săptămânale organizate în localitățile Budești și Mânăstirea

Infracțiuni constatate și sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmii călărășeni la Târgurile săptămânale organizate în localitățile Budești și Mânăstirea

Trei infracțiuni și șase sancțiuni contravenționale au fost constatate de jandarmii călărășeni, duminică, 15 decembrie, a.c., în acțiunea desfășurată pe raza localităților Budești și Mânăstirea din județul Călărași, în zona de organizare a Târgurilor săptămânale, cu scopul protejării populației de activitățile comerciale ilicite și combaterii fenomenului infracțional și contravențional în domeniu.

Astfel, doi bărbați au fost surprinși în localitatea Mânăstirea, în timp ce ofereau spre vânzare  o cantitate de 75 kg. de pește, în condiții improprii de depozitare și fără a deține documente legale în acest sens. Jandarmii le-au întocmit comercianților de ocazie actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare ilegală a peștelui, care au fost înaintate organelor abilitate, in vederea continuării cercetărilor.

Întreaga cantitate de pește a fost ridicată de jandarmi și predată organelor sanitar-veterinare pentru aplicarea măsurilor legale.

De asemenea, tot la Târgul săptămânal din localitatea Mânăstirea, un bărbat depistat în timp ce oferea spre vânzare diferite articole de îmbrăcăminte, tip sport, inscripționate cu numele unor mărci consacrate în domeniu, nu a fost în măsură să prezinte jandarmilor documentele de proveniență pentru cele 18 de produse comercializate.

Bunurile, susceptibile a fi contrafăcute, au fost ridicate de jandarmi în vederea verificării, iar comerciantului i-au fost întocmite actele de sesizare, ce au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de “punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută și sancționată conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Cele șase sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 3000 de lei, au fost aplicate unor comercianți prezenți la Târgul săptămânal din localitatea Budești, pentru fapte prevăzute în Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite.

aldis

Jandarmeria Călărași face următoarele recomandări cetățenilor:

 -  să evite cumpărarea unor produse alimentare perisabile, de la persoane necunoscute și neautorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, întrucât aceste produse pot reprezenta un adevărat pericol pentru sănătate. 

-   să nu achiziționeze bunuri comercializate în mod ambulant și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare, iar atunci când observă astfel de acte de comerț, să sesizeze autoritățile în domeniu.

                                                                                                         

 

                                                                                                                                                                          

Free Joomla templates by Ltheme