Călăraşi / Accident rutier în zona Bazarului Big - Belşugului

Călăraşi / Accident rutier în zona Bazarului Big - Belşugului

Accident rutier în municipiul Călăraşi, în zona Bazarului „Big”Belşugului, în care au fost implicate două autovehicule şi patru persoane.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-au deplasat rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare, iar în sprijin a venit şi o autospecială a S.A.J. Călăraşi. Din fericire nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale

În data de 08.04.2020, ora 09.23, un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamnetului de pompieri Călăraşi a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza municipiului Călăraşi, în spatele Barzarului „Big” Belşugului, pentru a interveni la un accident rutier în care au fost implicate 2 autovehicule.

La sosirea echipajului de intervenţie, din cele patru persoane implicate în accident, niciuna dintre acestea nu era încarcerată, iar în urma consultării, s-a ajuns la concluzia că nu aveau nevoie de îngrijiri medicale sau de transportare la o unitate spitalicească, acestea rămânând la locul accidentului.

Unul dintre autovehicule era răsturnat în afara carosabilului în urma coliziunii dintre cele două autovehicule.

Pompierii militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare au deconectat bornele acumulatorilor celor două autovehicule şi au luat toate măsurile pentru prevenirea altor situaţii de urgenţă la locul accidentului.

Pompierii încadraţi pe autospeciala de Descarcerare au curăţat carosabilul şi după aproximativ 20 de minute circulaţia a fost reluată în condiţii normale.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu 

Opinia specialistului: Se acordă indemnizaţie de hrană în regim de telemuncă?

Opinia specialistului: Se acordă indemnizaţie de hrană în regim de telemuncă?

În perioada în care angajatul desfăşoară activitatea în regim de telemuncă, i se va acorda indemnizaţie de hrană?

Răspunsul specialistului:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 18/2018 dispozitiile acestei act normativ se aplica in domeniile de activitate in care este posibila desfasurarea activitatii in regim de telemunca.

Totodata, la art. 6 alin.(1) legea sus-citata se mentioneaza ca telesalariatul beneficiaza de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne si contractele colective de munca aplicabile salariatilor care au locul de munca la sediul sau domiciliul angajatorului.

Conform art. 18 alin.(2) din Legea nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, indemnizatiile de hrana prevazute la alin. (1) se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat in luna anterioara, cu incadrarea in prevederile art. 25 alin. (1).

In plus, la art. 36 alin.(1) din OUG 114/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se precizeaza ca in perioada 2019 - 2020, personalul din cadrul institutiilor si autoritatilor publice beneficiaza de indemnizatia de hrana prevazuta la art. 18 din Legea-cadru 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, derogarea prevazuta la alin. (6) al aceluiasi articol vizand doar cuantumul acesteia.

Prin urmare, in opinia noastra, pe perioada exercitarii activitatii de telemunca salariatul este indreptatit la indemnizatia de hrana acordata in conditiile legii.

Raspuns oferit de Nedelcu Alexandra, expert Legislatia muncii, pentru PortalInstitutiiPublice.ro

Sursa www.infoinstitutii.ro

CNAS: Peste 1,1 milioane de măşti de protecţie vor fi distribuite medicilor de familie

CNAS: Peste 1,1 milioane de măşti de protecţie vor fi distribuite medicilor de familie

Începând cu data de 7 aprilie 2020, un număr de 1.121.800 de măşti chirurgicale cu trei pliuri vor fi distribuite de CNAS către medicii de familie, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate (CAS) cu care aceştia se află în contract.

Conform Ordinului 74549/06.04.2020 al Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, măştile au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) către CNAS pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare de protecţie a personalului din asistenţa medicală primară din întreaga ţară. Echipamentele vor ajunge la casele de asigurări de sănătate cu mijloace de transport asigurate de IGSU, iar distribuţia măştilor către medicii de familie se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS.

Echipamentele care vor ajunge la medicii de familie reprezintă o parte din donaţia de 4.150.000 de măşti chirurgicale pe care SC Dante International SA (eMAG) a direcţionat-o către IGSU, cu scopul de a proteja personalul din structurile vitale pentru funcţionarea statului în această perioadă dificilă.

Biroul de presă

ANSVSA: Virusul SARS-COV-2 şi infectarea animalelor domestice şi de companie

ANSVSA: Virusul SARS-COV-2 şi infectarea animalelor domestice şi de companie

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, care descriu infectarea unor animale de companie şi de fermă, precum şi a studiilor disponibile în prezent la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), Organizaţia Internaţională pentru Sănătatea Animalelor (OIE), Centrul pentru Prevenţie şi Control Boli USA (CDC), Administraţia pentru Alimente şi Medicamente USA (FDA), Agenţia pentru Securitate Alimentară pentru Oameni şi Animale din Franţa (ANSES), Asociaţia Medicală Veterinară din SUA (AVMA), Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), în ceea ce priveşte posibila transmitere a virusului la oameni de către animalele de fermă sau de companie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor face următoarele precizări:

- Coronavirusurile reprezintă o familie virală extrem de numeroasă; unele coronavirusuri induc boala la oameni, altele la anumite populaţii de animale;

- Coronavirusurile care infectează oamenii pot, rareori, infecta şi animalele;

- Structura genetică a virusului SARS-COV-2 sugerează faptul că sursa iniţială a fost de origine animală; cu toate acestea, în urma analizei datelor disponibile în prezent, transmiterea virusului SARS-COV-2 de la oameni la alte specii de animale este foarte puţin probabilă;

- virusul SARS-COV-2 se leagă de anumiţi receptori celulari specifici, lucru care permite accesul în celulele gazdei; deşi aceşti receptori au fost identificaţi în speciile de animale domestice şi par să fie capabili să interacţioneze cu virusul uman, simpla prezenţă a receptorilor nu reprezintă o condiţie suficientă pentru ca animalele să fie infectate; acest lucru se explică prin faptul că virusul nu foloseşte doar receptorii celulari, ci şi alte componente celulare pentru a se replica în interiorul celulei;

- în prezent, comunitatea ştiinţifică internaţională a prioritizat investigarea posibilităţii transmiterii virusului între animale şi oameni, prin alimente şi prin contactul cu mediul înconjurător, existând numeroase studii iniţiate în acest sens;

Recomandări A.N.S.V.S.A. în cazul în care suspicionaţi că sunteţi infectaţi cu virusul SARS-COV-2, sau când infecţia a fost confirmată

Atât în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, cât şi în cazul supiciunii, vă recomandăm să restricţionaţi contactul cu animalele de companie şi cele domestice, în acelaşi mod în care procedaţi în cazul contactului cu alte persoane. Atunci când este posibil, ar trebui să lăsaţi animalele în grija altor membri din casă sau din gospodărie. În cazul în care trebuie să aveţi grijă singuri de animalele dumneavoastră, este indicat să vă spălaţi pe mâini înainte şi după contactul cu acestea, precum şi să respectaţi normele generale de igienă. De asemenea, trebuie evitat contactul direct cu animalul de companie sau cel domestic.

În cazul în care nu sunteţi infectat, interacţiunea cu animalele dumneavoastră se poate realiza în condiţiile normale, cu respectarea normelor de igienă recomandate.

De asemenea, vă recomandăm următoarele măsuri de precauţie în ceea ce priveşte animalele de companie şi cele domestice:

- apa şi alimentele pentru animale trebuie să fie curate, precum şi obiectele folosite pentru acestea;

- spălaţi-vă pe mâini după ce aţi manipulat alimentele, proviziile şi dejecţiile animalelor;

- schimbaţi cât mai des aşternutul folosit pentru animale.

Până la apariţia unor noi dovezi/studii ştiinţifice care să aducă informaţii suplimentare cu privire la transmiterea SARS-COV-2 între animale şi oameni, animalele de companie şi cele domestice nu trebuie considerate drept o posibilă sursă de infecţie cu virusul SARS-COV-2.

Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară

Călăraşi / Peste 200 de poliţişti au acţionat în weekend aplicând 235 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de peste 560 de mii de lei

Călăraşi / Peste 200 de poliţişti au acţionat în weekend aplicând 235 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de peste 560 de mii de lei

În acest weekend, polițiștii au aplicat 235 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 562.000 de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.

Peste 200 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 2 acțiuni și s-a intervenit la 166 de evenimente, dintre care 149 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 25 de infracțiuni, 2 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 4 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat  316 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 581.000 lei, dintre acestea 235 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.

De asemenea, au fost efectuate 3.138 de verificări la persoanele aflate în izolare sau carantină.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 2 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au fost reținute 6 permise de conducere.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de jandarmi și polițiști locali.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 - Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență -  numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor specializate pentru soluționarea acelui eveniment.

Free Joomla templates by Ltheme