RPL 2021 | 34.774 de chestionare completate până pe 4 aprilie

RPL 2021 | 34.774 de chestionare completate până pe 4 aprilie

În perioada 14 martie - 04 aprilie 2022 s-a completat un număr total de 34774 chestionare atât direct de către populaţie, cât şi cu ajutorul recenzorilor în spaţiile special amenajate de către primării, în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor. Din numărul total de chestionare completate la nivelul judeţului, aproximativ 34,2% au fost completate în mediul urban (11880 chestionare) şi 65,8% în mediul rural (22894 chestionare).

Situaţia în mediul urban se prezintă astfel: cele mai multe chestionare completate au fost la nivelul municipiului Călăraşi într-un total de 6009 chestionare, urmat de municipiul Olteniţa cu 3562 chestionare, oraşul Fundulea cu 1010 chestionare, oraşul Lehliu Gară cu 685 chestionare şi oraşul Budeşti cu 614 chestionare completate.

În ceea ce priveşte mediul rural, primele cinci unităţi administrativ teritoriale din punct de vedere al numărului de chestionare completate sunt următoarele: comuna Modelu care depăşeşte numărul de chestionare completate în mediul urban, după municipiul Olteniţa, cu un total de 1653 chestionare, Borcea cu un număr total de 1568 chestionare, Mânăstirea cu 1251chestionare, Roseţi cu 1135 chestionare şi Cuza Vodă cu 1075 chestionare completate.

Din totalul de chestionare completate, un procent de aproximativ 21,9% aparţine populaţiei care s-a autorecenzat individual din confortul propriu şi 78,1% populaţiei care s-a autorecenzat cu sprijinul unui recenzor ARA.

Numărul chestionarelor completate nu este egal cu numărul celor validate şi nici cu numărul de persoane recenzate, deoarece o parte din aceste chestionare pot cuprinde doar date legate de locuinţele secundare.

Dorim să le reamintim cetăţenilor că perioada de autorecenzare şi autorecenzare asistată continuă până în data de 15 mai 2022 şi îi îndemnăm să utilizeze în continuare, în număr cât mai mare, această metodă de colectare a datelor.

Situaţia zilnică a autorecenzării pe judeţe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa https://www.recensamantromania.ro/situatie-autorecenzare/.

Lista locaţiilor, precum şi programul de funcţionare a centrelor de autorecenzare asistată din localităţile judeţului Călăraşi este disponibilă pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Călăraşi, la adresa https://calarasi.insse.ro/recensamantul-populatiei-si-locuintelor-2021/.

Pentru informaţii detaliate privind desfăşurarea RPL2021 vă rugăm să consultaţi https://www.recensamantromania.ro/ (site pe care se găseşte PLATFORMA DE AUTORECENZARE).

Free Joomla templates by Ltheme