Reţinut de poliţişti pentru folosirea unor minori în scop de cerşetorie

Reţinut de poliţişti pentru folosirea unor minori în scop de cerşetorie

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au reţinut un bărbat pentru folosirea unor minori în scop de cerşetorie.

În perioada iulie - noiembrie a.c., la diferite intervale de timp, o femeie, în vârstă de 25 de ani, cu ajutorul concubinului său, în vârstă de 29 de ani, folosindu-se de 3 minori, în vârstă de 5 ani, 2 ani şi 1 an, au practicat cerşetoria în diferite locaţii din municipiul Călăraşi.

La data de 01 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, împreună cu reprezentanţi din cadrul D.G.A.S.P.C. Călăraşi, au desfăşurat o acţiune, ocazie cu care, într-o garsonieră din municipiul Călăraşi, au fost identificaţi femeia şi concubinul acesteia, precum şi copiii lor minori, în număr de patru.

Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

De asemenea, urmează a se proceda la sesizarea D.G.A.S.P.C. Călăraşi cu privire la dispunerea măsurilor de protecţie a minorilor într-un centru social specializat.

Free Joomla templates by Ltheme