Reținut de polițiști pentru amenințare, violare de domiciliu și distrugere

Reținut de polițiști pentru amenințare, violare de domiciliu și distrugere

La data de 22 iulie a.c., ora 19:30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați prin plângere de către o femeie, de 58 de ani, din comuna Tămădău Mare, județul Călărași, cu privire la faptul că fostul concubin a amenințat-o.

În fapt, în jurul orei 19:00, fostul concubin aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept, prin escaladarea gardului în curtea locuinței sale, distrugându-i ușa, totodată, amenințând-o pe aceasta că îi va da foc la casă.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent, astfel fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

Ulterior, la data de 24 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru amenințare, violare de domiciliu și distrugere.

Sursa www.cl.politiaromana.ro

Free Joomla templates by Ltheme