Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, având în sprijin Poliția Municipiului Călărași, I.S.U. Călărași și Direcția Poliție Locală Călărași, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Dunărea 2005 Călărași și F.C. Voluntari, din cadrul barajului de promovare-retrogradare Liga I Ediția 2020-2021, programat în ziua de sâmbătă, 29 mai a.c., ora 18.00, pe stadionul “Ion Comșa” din cadrul Complexului ,, Dunărea” Călărași.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Călărași recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Având în vedere că este primul eveniment sportiv din acest an desfășurat în municipiul Călărași, la care accesul suporterilor este permis, în condițiile impuse în context pandemic, solicităm atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să respecte o distanță minimă de 1,5 metri unul față de celălalt, să poarte masca de protecție pe toată durata participării la evenimentul sportiv și să nu părăsească locul alocat.
Infobackground
- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;
- Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;
- Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive;
Accesul pe stadion la meciul: Dunărea - FC Voluntari, 29 mai, ora 18.00 se va face în urmatoarele condiții:
➡Adeverința de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2 sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore.
➡ Biletele se vor elibera nominal nefiind permisa transmiterea acestora catre alte persoane.
➡La intrarea pe stadion se va verifica identitatea deținătorului de bilet, în baza actului de identitate.
➡Purtarea măștii de protecție de către spectatori este obligatorie pe toată durata meciului.
➡În tribune, pe fiecare rând, un scaun ocupat trebuie să fie urmat de 3 scaune libere.
Spectatorii vor avea obligația de a nu părăsi locul alocat, în caz contrar fiind invitați să părăsească incinta.
Pentru achiziționarea biletului de acces se vor prezenta copii de pe buletin, test COVID si/sau vaccin.
Prețul biletului este de 15 lei și se pune în vânzare de vineri, 28 mai după ora 10.00 la stadionul din Călărași.