FSLI: Cifrele analizei ministrului de Interne arată dezastrul din educaţie! Trebuie să aibă loc tragedii, ca în sănătate, pentru ca Guvernul să investească în învăţământ?

FSLI: Cifrele analizei ministrului de Interne arată dezastrul din educaţie! Trebuie să aibă loc tragedii, ca în sănătate, pentru ca Guvernul să investească în învăţământ?

4.000 de clădiri, dintr-un total de peste 25.000 în care funcţionează unităţi didactice, fără autorizaţie de la ISU, 14 unităţi de învăţământ fără căldură în toiul iernii, 538 de microbuze şcolare defecte şi peste 11 mii de unităţi şcolare care nu au pază şi protecţie, sunt date anunţate recent de ministrul de interne. Acestea sunt o parte a cifrelor care atestă subfinanţarea cronică a sistemului de învăţământ din România, dar şi dezinteresul faţă de acest sistem din partea guvernelor care s-au succedat în ultimii 30 de ani la conducerea ţării.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a atras anual atenţia asupra dezastrului din educaţie, generat de subfinanţare şi a cerut în nenumărate rânduri ca Executivul să aloce fondurile necesare prin care elevii şi cadrele didactice să beneficieze de condiţii decente în unităţile de învăţământ. Aceste cifre, pe care le-a făcut publice ministrul de Interne, Lucian Bode, nu trebuie să fie o surpriză pentru nimeni, pentru că ele se rostogolesc de la un an şcolar la altul.

Le atragem şi acum atenţia membrilor Executivului, dar şi parlamentarilor României asupra realităţii sistemului de educaţie, care reprezintă un tablou mult mai sumbru, decât reiese din aceste date. Vă reamintim, pe această cale, faptul că avem peste 800 de şcoli cu toalete în curte sau fără apă curentă şi sistem de canalizare; unităţi de învăţământ care funcţionează în clădiri care nu au mai fost reabilitate de ani întregi sau care au laboratoare de fizică, informatică sau chimie, în care dotările sunt zero sau nu au conexiune la internet; grădiniţe care folosesc mobilier şcolar vechi sau care nu au materiale didactice moderne sau biblioteci şcolare care nu au mai primit fonduri noi de carte de ani de zile. Adăugăm aici şi insuficienţa personalului nedidactic sau didactic auxiliar în multe dintre şcoli sau suprapopularea claselor unde sunt chiar şi peste 35 de elevi.

"Investiţiile în educaţie nu sunt un moft, sunt obligatorii în multe dintre şcoli. Vă închipuiţi ce înseamnă lipsa autorizaţiei ISU, în condiţiile în care am asistat la tragedii în spitale care erau în aceeaşi situaţie? Sau cât de periculoase sunt microbuzele şcolare fără sistem de frânare sau cu alte defecţiuni tehnice? Trebuie să apară tragedii şi în sistemul de educaţie, pentru ca lucrurile să fie luate în serios? Cine poartă responsabilitatea aceasta pe umeri, pentru că acum nu vedem decât acţiuni demonstrative - publicăm cifre, ne fălim că facem analize şi rapoarte, ieşim în faţa presei şi apoi anunţăm că bugetul nu permite în niciun an investiţii în acest sector de activitate. Există şi surse alternative pentru a se face investiţii în educaţie, în afara bugetului de stat, aşa cum este PNRR care are un buget de aproximtiv 30 de miliarde de euro. Un guvern interesat de soarta învăţământului ar trebui să solicite ca peste 10% din această sumă să fie direcţionată către educaţie şi nu 3%, cât a propus Guvernul Orban. Datele anunţate de ministrul de Interne vin în momentul când este creionat Proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul acesta, iar neoficial se vorbeşte despre faptul că educaţia ar urma să primească aproximativ 2,5% din PIB de la bugetul de stat. Un asemenea buget ar îndepărta România de ţările membre ale UE, ţări unde se alocă, în medie, aproximativ 5% din PIB pentru educaţie şi ar consolida drumul "glorios" al României către lumea a treia!", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

Free Joomla templates by Ltheme