DPL Călăraşi: 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.840 lei, au fost aplicate în perioada 28 iunie – 4 iulie

DPL Călăraşi: 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.840 lei, au fost aplicate în perioada 28 iunie – 4 iulie

În perioada 28 iunie – 04 iulie 2021, politiştii locali şi-au desfăşurat activitatea, conform planificării lunare, având la bază atribuţiile prevăzute în Legea nr. 155/2010, H.G.nr. 1332/2010, Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului pe anul 2019, respectiv Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară, precum şi în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative din zonele şi locurile date în responsabilitate.

S-a avut în vedere, în principal, acoperirea cu elemente de dispozitiv, a tuturor zonelor şi itinerariilor de patrulare unde, conform statisticilor şi a informaţiilor primite de la celelalte structuri de ordine publică sau de la cetăţenii municipiului, acolo unde frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică, se săvârşesc acte sau fapte antisociale.

În perioada 28 iunie – 04 iulie 2021 Poliția Locală Călărași:

- a continuat desfășurarea de acțiuni în sistem integrat în colaborare cu reprezentanții I.P.J. Călărași, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică pe raza municipiului, dar și pentru limitarea infectării cu noul Covid-19, a cetățenilor municipiului.

- a acționat permanent, cu o patrulă mobilă, pe raza orașului pentru menținerea curățeniei mai ales în zona platformelor de gunoi, depistarea persoanelor care aruncă gunoi în alte locuri și a celor care caută prin deșeurile menajere din aceste locații, colaborând cu angajații REBU pentru ridicarea deșeurilor reciclabile.

- a desfășurat acțiuni pe linia siguranței rutiere precum și acțiuni pentru sancționarea celor care încalcă regulile privind oprirea, staționarea și parcările neregulamentare;

- a efectuat controale în trafic pe linia respectării reglementărilor legale privind circulația autovehiculelor de tonaj mare pe raza municipiului;

- a desfășurat activități specifice în sistem integrat cu reprezentanții I.P.J. Călărași pentru aplicarea măsurilor dispuse ca urmare a declarării stării de alertă;

- a verificat persoanele carantinate sau izolate la domiciliu dar a procedat și la comunicarea Dispozițiilor de carantinare / izolare persoanelor în cauză.

- a desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării programului de lucru de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice;

- a asigurat supravegherea permanentă a centrelor de vaccinare Covid-19;

- a asigurat fluidizarea traficului rutier și pietonal precum și identificarea proprietarilor autovehiculelor aflate în zonele unde Primăria Călărași desfășoară activități de modernizare a carosabilului respectiv a trotuarelor sau a parcărilor de domiciliu precum și toaletarea arborilor;

- a desfășurat acțiuni pe linia activității comerciale și a respectării legislației în vigoare pe linie de disciplină în construcții;

- a asigurat măsuri de ordine publică și fluidizare a traficului rutier și pietonal în zona Parcului Central, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilelor Dunării “Descoperă Rowmania” 2021;

În perioada 28 iunie – 04 iulie 2021 polițiștii locali au legitimat un număr de 156 persoane, au intervenit la 24 sesizări primite prin Dispeceratul instituției și 15 sesizări primite prin sistemul 112, au aplanat 6 stări conflictuale, au găsit un portofel ce conținea acte și sume de bani procedând la identificarea deținătorului și predarea acestuia persoanei în cauză pe bază de proces-verbal, au constatat 94 fapte antisociale și au aplicat un număr de 45 sancțiuni contravenționale (în valoare de 7.840 lei) și 49 avertismente verbale, după cum urmează:

  1. OUG nr.195/2002 – privind circulația pe drumurile publice: 27 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4.640 lei dar și cu avertisment scris plus 55 puncte penalizare.
  2. Legea nr.61/1991 – r - sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: 3 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 100 lei dar și cu avertisment scris.
  3. HCL 79/2021 – privind Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de domiciliu: 3 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 400 lei dar și cu avertisment scris.
  4. HCL 219/2008 – privind Regulamentul de gospodărire comunală a municipiului Călărași: 9 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 700 lei dar și cu avertisment scris.
  5. LG 448/2006 – privind drepturile persoanelor cu handicap (respectiv ocuparea locurilor speciale de parcare): 1 faptă constatată fiind aplicată sancțiune contravențională cu avertisment scris;
  6. HCL 40/2013 – Regulamentul privind eliberarea și folosirea permiselor de “Liberă Trecere” pentru circulația vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone: 2 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei.

Director Executiv Adjunct

Gabriel Vrînceanu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.