După ce pe 2 noiembrie a fost aprobată cererea de finanţare, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, astăzi, contractul de finanţare, prin componenta C10 – Fondul Local Investiția I2 din Planul Național de Redresare și Reziliență, al proiectului „Construirea de locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ în comuna Ștefan Vodă”.
Valoare totală a proiectului este de 243.602 euro, fără TVA, echivalentul a 1199179,565 lei, din care 220.732 euro, echivalentul a 1086597,416 lei, valoare alocată prin PNRR (1.902.506,88 lei cu TVA inclus). Contribuția de la bugetul local este cifrată la 22.870 euro, echivalentul a 112582,416 lei.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare, a Notei de fundamentare și a cheltuielilor legate de proiectul "Construirea de locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ, în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași" a fost adoptat de către consilierii locali în plenul ședinței ordinare din 23 iunie a.c. Potrivit Proiectului de hotărâre, cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului vor fi suportate din bugetul local.
Contracte în valoare de aproape 780 milioane lei, pentru dezvoltarea durabilă a localităților, prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale
Ministrul Cseke Attila a semnat astăzi 97 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 89 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 779.231.750,88 de lei.
Proiectele vizează înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziționarea de vehicule nepoluante, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ, cât și elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.410 contracte de finanțare, în valoare totală de 12.331.316.892,50 de lei, a precizat ministrul.