Dan Nica: Campania PSD "Jos Facturile!" este preluată de Parlamentul European
Featured

Dan Nica: Campania PSD "Jos Facturile!" este preluată de Parlamentul European

Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a declarat că Grupul S&D şi plenul Parlamentului European preiau campania PSD "Jos Facturile!"

"Iniţiată încă din septembrie anul trecut, campania PSD "Jos facturile!" a fost preluată de către Grupul Social-Democrat din Parlamentul European, astfel că în a doua sesiune plenară din octombrie, săptămâna viitoare, va avea loc o dezbatere dedicată combaterii creşterii facturilor la energie, a preţurilor la alimentele de bază şi a costului de viaţă în general. Voi cere declararea ca urgenţă la nivel european a inflaţiei cauzate de scumpirea energiei. Cetăţenii Uniunii Europene se confruntă cu alegeri dure între pâinea de zi cu zi şi facturile scăpate de sub control" a transmis eurodeputatul PSD.

Dan Nica subliniază că a "solicitat, încă de anul trecut, Comisiei Europene şi statelor membre plafonarea preţurilor la energie". "Cerem urgent măsuri sociale concrete, pentru a amortiza efectul acestei crize asupra cetăţenilor" a adăugat acesta.

Carmen Avram, în Parlamentul European: Nu ne mai ţineţi în anticameră! Intrarea în Schengen e dreptul nostru, câştigat cu greu!
Featured

Carmen Avram, în Parlamentul European: Nu ne mai ţineţi în anticameră! Intrarea în Schengen e dreptul nostru, câştigat cu greu!

Eurodeputata Carmen Avram a solicitat în Plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână, la Strasbourg, integrarea de îndată a României în Spaţiul Schengen.

Conform eurodeputatei: "De 11 ani, România stă în anticamera Schengen, aşteptând să i se deschidă uşa. De 11 ani, ţara mea nu e doar pregătită să intre, dar a dat dovadă de solidaritate şi de acţiuni exemplare în situaţii de criză, a respectat legislaţia şi pregăteşte acum implementarea noilor sisteme de securitate europene.

Cu toate acestea, de 11 ani, ni se opun chiar mari parteneri comerciali pe care România i-a primit cu braţele deschise, tratându-i cu respect. Şi îi întreb azi de ce ne ţin captivi într-o buclă de interese naţionale şi pretexte reinventate, afectându-i nu doar pe români, dar şi pe proprii cetăţeni şi pe companiile lor. Oamenii ţării mele vor să ştie de ce, după toate sacrificiile, mari, multe, dureroase, nu au dreptul să fie în Schengen, de care beneficiază chiar şi state non-membre UE.

Acestea nu sunt vremuri de alienat prieteni. Valul eurosceptic din UE creşte inclusiv din cauza unor astfel de greşeli. Încetaţi cu discriminarea României. Nu ne mai ţineţi în anticameră. E dreptul nostru, câştigat cu greu, iar Europa, vă asigur, va avea doar beneficii."

Intervenţia eurodeputatei Carmen Avram în plenul Parlamentului European este disponibilă la acest link: https://youtu.be/aPc7HLaLyOo

Parlamentul European a votat rezoluţia iniţiată de Dan Nica privind plafonarea preţurilor la energie
Featured

Parlamentul European a votat rezoluţia iniţiată de Dan Nica privind plafonarea preţurilor la energie

Eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European şi co-autorul rezoluţiei forului europarlamentar privind preţurile la energie, adoptată azi, a declarat că se impune de urgenţă decuplarea preţului gazului de preţul energiei electrice, pentru reducerea volatilităţii preţurilor energiei electrice pe piaţa angro.

"Rezoluţia pe care am iniţiat-o şi am negociat-o cu celelalte grupuri politice, împreună cu vicepreşedintele S&D pentru energie, solicită Comisiei Europene şi statelor membre o anchetă cu privire la abuzul de piaţă şi manipularea preţurilor la energie. De asemenea, cerem măsuri sociale, pentru a amortiza efectul crizei energetice asupra cetăţenilor, prin extinderea instrumentului european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj în situaţii de urgenţă (SURE), instrument creat în timpul pandemiei", a precizat Dan Nica, în calitate de coordonator al deputaţilor S&D din Comisia pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European.

"Nimeni nu ştie ce se întâmplă cu punctul virtual de tranzacţionare pentru gaze naturale de la Amsterdam (TTF) ! Care sunt preţurile de achiziţie când gazul ajunge în porturile europene şi de ce preţurile de revânzare către consumatori sunt atât de mari? Trebuie să oprim acest lucru şi, de aceea, avem nevoie de transparenţă privind acest punct de tranzacţionare virtual - Title Transfer Facility (TTF). trebuie să abordăm cauzele fundamentale ale problemei legate de creşterea preturilor la energie în cadrul UE, pentru că eşecul pieţei europene de energie datează dinainte de invazia rusă din Ucraina. Avem nevoie de mai multe măsuri pentru a combate preţurile record la energie si pentru a proteja cetăţenii cei mai vulnerabili!", a declarat Dan Nica.

Miniştrii PSD au îndeplinit toate jaloanele din PNRR pentru trimestrul III
Featured

Miniştrii PSD au îndeplinit toate jaloanele din PNRR pentru trimestrul III

PSD anunţă că miniştrii social-democraţi au îndeplinit toate jaloanele prevăzute, pentru trimestrul III 2022, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

În acelaşi timp, PSD îşi exprimă speranţa că şi ceilalţi membri ai Guvernului vor îndeplini jaloanele din PNRR aferente domeniului lor de activitate, până la data transmiterii cererii de plată către Comisia Europeană.

În cazul unor ministere unde întârzierile sunt mai mari, cum ar fi de exemplu Ministerul Energiei, PSD este dispus să ofere sprijin pentru accelerarea activităţii, astfel încât jaloanele să fie îndeplinite, iar România să poată obţine tranşa de fonduri europene aferentă trimestrului III.

Biroul de presă al PSD

Victor Negrescu a solicitat sancţionarea eurodeputatului care a comparat România cu Vestul Sălbatic
Featured

Victor Negrescu a solicitat sancţionarea eurodeputatului care a comparat România cu Vestul Sălbatic

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în scris, conform procedurilor parlamentare, preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, sancţionarea eurodeputatului Guido Reil care, în plenul Parlamentului European, a comparat România cu Vestul Sălbatic şi a afirmat, totodată, că ţara noastră nu merită să fie în Uniunea Europeană.

"Nu pot accepta ca ţara mea să fie atacată gratuit de un eurodeputat extremist în plenul Parlamentului European. De aceea, am solicitat, utilizând procedurile parlamentare specifice, sancţionarea imediată a acestuia. Sancţiunea aplicată poate conduce la ştergerea înregistrării intervenţiei, pierderea dreptului la o parte din indemnizaţie, suspendarea dreptului de vot sau a participării la diferite activităţi parlamentare. Dacă acum tolerăm acest tip de mesaj anti-românesc, există riscul ca acest comportament să se reproducă în continuare sub forme şi mai dure" a explicat demersul său europarlamentarul român, Victor Negrescu.

În solicitarea adresată preşedintei Parlamentului European, se subliniază faptul că, prin declaraţia sa, europarlamentarul extremist a adus atingere demnităţii României, creând, în acelaşi timp, şi un prejudiciu valorilor europene consacrate. Documentul este fundamentat în baza articolului 10, alineat 1 din Regulamentul de Procedură al Parlamentului European, coroborat cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale, precum şi aplicarea prevederilor articolelor 175, alineat 1 şi alineat 6, respectiv 176, alineat 1 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European.

Eurodeputatul Victor Negrescu, pregătit să apere la Curtea de Justiţie a UE dreptul românilor de a face parte din spaţiul Schengen, dacă nu va fi adoptată o decizie privind aderarea în acest an
Featured

Eurodeputatul Victor Negrescu, pregătit să apere la Curtea de Justiţie a UE dreptul românilor de a face parte din spaţiul Schengen, dacă nu va fi adoptată o decizie privind aderarea în acest an

În cadrul unui discurs ferm susţinut în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Victor Negrescu s-a declarat pregătit să apere dreptul românilor de a face parte din spaţiul Schengen, la Curtea de Justiţie a UE, solicitând în acest sens sprijinul celorlalţi eurodeputaţi, în cazul în care o decizie privind aderarea nu va fi adoptată în acest an.

Acesta a subliniat că toate guvernele social-democrate europene susţin aderarea României la spaţiul Schengen şi le-a solicitat liderilor politici de centru-dreapta să îşi convingă propriile guverne în loc să ţină discursuri în plenul Parlamentului European.

"Este suficient. În ultimii 11 ani am insistat în repetate rânduri pentru aderarea României la Schengen.

Întrebarea reală este cine se opune şi de ce? Toţi liderii europeni social-democraţi au declarat că susţin aderarea României. Nu am auzit acest lucru de la toate guvernele de centru-dreapta. Îi rog pe reprezentanţii lor nu doar să vorbească aici, ci să meargă să discute cu colegii lor politici, spre exemplu din Olanda", a afirmat reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu.

Eurodeputatul social-democrat a cerut ca reprezentanţii Consiliului să îşi asume un vot în luna decembrie pentru aderarea României anul viitor, evocând unul din zecile de mii de mesaje ce urmează a fi depuse la sediul instituţiei europene ca urmare a campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen, organizată împreună cu Partidul Social Democrat şi PES activists România.

"Dar dacă toţi din sală suntem pentru aderare, atunci insist ca cei din Consiliu să ne spună clar dacă în decembrie va exista un vot pentru aderarea României la Schengen începând de anul viitor.

Iar dacă nu se va întâmpla, propun ca noi, eurodeputaţii, să solicităm sprijinul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Şi sunt convins şi că mulţi europeni ne vor susţine.

Într-unul din zecile de mii de mesaje transmise de români liderilor europeni, pe care le voi depune la sediul Consiliului, Irina, o tânără de 23 de ani, din Alba Iulia scrie că aderarea la Schengen înseamnă pentru ea că românii devin cetăţeni europeni cu drepturi depline.

Realitatea este simplă: Românii merită în Schengen!" a conchis vicepreşedintele PSD, Victor Negrescu.

Dezbaterea în plen privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, realizată cu sprijinul grupului social-democrat din Parlamentului European şi a liderului său, Iratxe Garcia Perez, a pornit de la o iniţiativă a eurodeputatului român care a obţinut în luna septembrie sprijinul unui număr important de deputaţi europeni, din toate grupurile politice pro-europene şi din diferite state membre, pentru a chema în plenul Parlamentului European reprezentanţii Consiliului UE şi ai Comisiei Europene în cadrul unei dezbateri având ca temă aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, dar şi pentru ca aceste instituţii să prezinte urgent un calendar de aderare şi, totodată, să precizeze dacă în luna decembrie, conform solicitării făcute de semnatari, va fi supusă la vot extinderea spaţiului european de liberă circulaţie. Dezbaterea va fi urmată de o rezoluţie care va fi aprobată în cadrul următoarei sesiuni a legislativului european din luna octombrie.

Europarlamentarul a iniţiat recent campania #RomâniiMerităÎnSchengen, împreună cu Partidul Social Democrat şi PES activists România, prin intermediul căreia, în prima parte a anului, au fost contactaţi toţi liderii europeni care pot influenţa decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen, iar în prezent, în întreaga ţară, se strâng mesajele de susţinere a acestui obiectiv, transmise de români prin intermediul a zeci de mii de cărţi poştale puse la dispoziţie de organizatori şi care vor fi depuse la sediul Consiliului.

Totodată, prin amendamentele formulate la bugetul european pentru anul 2023, europarlamentarul Victor Negrescu a obţinut fonduri suplimentare de 25 de milioane de euro, prin intermediul cărora se va facilita integrarea României în spaţiul Schengen.

Intervenţia eurodeputatului Victor Negrescu poate fi urmărită aici: https://fb.watch/fZkojMLN3-/

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.