PNL / Ad. Stoica: În 2017, am preluat o organizaţie TNL destul de dificil de condus

Stoica TNL

Adrian Stoica (foto stânga), noul preşedinte al organizaţiei municipale de tineret a PNL Călăraşi (TNL) a susţinut marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a preluat conducerea unei structuri interne „destul de dificil de condus”, prezentând şi obiectivele sale dar şi ale noii echipe de conducere pentru perioada următoare. „2017 a fost anul în care am preluat o organizaţie, destul de dificil de condus. S-a format un Birou nou şi tocmai de aceea ne-am concentrat pe structurarea cât mai eficientă a organizaţiei. Ne-am împărţit, în acest sens, pe comisii de specialitate. Am reuşit să aducem alături de noi 35 de elevi, simpatizanţi care reprezintă începutul Clubului Elevilor Liberali din Călăraşi. Printre ei se numără şi Antonio Tilică, vicecampion european la carate. Ne concetrăm acum şi pe formarea Clubului Studenţilor Liberali. N-o să transformăm Brroul TNL în biroul CSL. Vor fi oameni difeiţi care vor lucra împreună. Am stabilit nişte metode un pic mai dure, de taxare a membrilor din Birou care nu sunt activi. Eu consider că dacă faci parte din „vârful” unei organizaţii, trebuie să dai un exemplu pentru ceilalţi” a spus Adrian Stoica.

Şeful tinerilor liberali a trecut în revistă şi planurile sale pentru anul care tocmai a început. „2018 va fi anul în care ne vom concentra fix pe problemele cu care se confruntă tineretul. În momentul de faţă se desfăşoară un proiect pe care sperăm să-l finalizăm în această lună şi care este legat de combaterea consumului de droguri legale în rândul tinerilor. Se pare că autorităţile nu prea reuşesc să facă faţă acestui fenomen” a mai spus Stoica, acesta continuând „E foarte important să tragem un semnal de alarmă în privinţa educaţiei. Sistemul de învăţământ nu-i poate trata pe toţi elevii ca şi cum ar fi unul singur. De asemenea vrem să facem mult mai auzită vocea tinerilor în societate”.

V. Ivanciu: Ne asumăm o nouă identitate, o nouă politică a PNL

Ivanciu PNL M Conf presa

Liderii organizaţiei municipale PNL Călăraşi au organizat, miercuri, în premieră o conferinţă de presă în cadrul căruia şi-au prezentat, în mare, obiectivele politice pentru perioada următoare. Noul preşedinte, Viorel Ivanciu a declarat că obiectivele sale majore sunt atragerea de elite în cadrul organizaţiei precum şi  creşterea gradului de comunicare cu cetăţenii municipiului reşedinţă de judeţ. “Vreau să vă spun că ne asumăm o nouă identitate, o nouă politică a Partidului Naţional Liberal., valorificând totodată rezultatele “înaintaşilor” nostril şi aici mă refer la domnul Filipescu, la domnul Drăgulin şi alţi colegi care au pus bazele, aici la Călăraşi, acestei organizaţii municipale. O să fie greu să ne ridicăm la nivelul care ei au lucrat dar am lângă mine colegi buni şi sunt convins că vom reuşi.” a spus Ivanciu care a continuat “Aş vrea să mai menţionez că voi acorda o mare parte a timpului pe care-l avem la dispoziţie comunicării, dialogului cu cetăţenii. Aş vrea să vă transmit principalul meu gând, Acela de a aduce lângă noi elitele oraşului din toate domeniile. M-aş bucur să-I putem avea alături pe acei oameni cu profesii liberale, care împărtăşesc filosofia noastră, oameni care să ne arate drumul având în vedere că şi ei sunt foarte bine ancoraţi în realitatea locală.”

Preşedinte cu acte în regulă al organizaţiei municipale PNL Călăraşi de câteva luni, Ivanciu a mai precizat că-şi doreşte să conducă filiala “cu eleganţă dar în acelaşi timp şi cu fermitate”.

PNL / D. Coman: Avem o misiune grea

D. Coman conf PNL M

Secretarul organizaţiei municipale PNL Călăraşi, Dragoş Coman (foto dreapta) a susţinut miercuri că filiala locală se află în faţa unei misiuni dificile de recuperare a electoratului liberal pe care se pare că l-a cam pierdut după ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate la finele anului 2016. “Avem o misiune grea, o misiune care pleacă de la un procent foarte mic raportându-ne la ultimele alegeri parlamentare. Ştiţi foarte bine că PNL n-a putut să strângă în ultimul ciclu de alegeri mai mult de 4.600 de voturi, ceea ce ne face munca grea.” a declarat Dragoş Coman care a mai adăgat că în perioada imediat următoare, la nivelul filialei locale, va avea loc un amplu proces de reorganizare, în perspectiva câştigării viitoarele bătălii electorale din 2019 şi 2020. “Intrăm într-un proces de reorganizare, încercăm să aşezăm partidul pe principii şi valori. Nu că şi le-ar fi pierdut, doar că s-au diluat în actuala conjunctură socială” a conchis Dragoş Coman, unul din viceprimarii municipiului reşedinţă de judeţ.

PNL / Fl. Drăgan: Problemele organizatorice nu-s puţine!

Noul primvicepreşedinte al organizaţiei municipale PNL Călăraşi, Florin Drăgan a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că de la preluarea noii funcţii este preocupat de rezolvarea unor probleme organizatorice care nu-s puţine, stabilind şi o serie de obiective atât pe termen scurt cât şi lung pentru dezvoltarea filialei. „De când am devenit primvicepreşedinte, am preluat o parte din problemele organizatorice. Problemele nu sunt puţine şi variază. Ne-am fixat obierctive pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, încercăm să mărim gradul de comunicare, organizând astfel de conferinţe de presă iar pe termen lung, ne aşteaptă mai multe rânduri de alegeri. Urmează să purtăm discuţii cu majotitatea membrilor PNL din municipiu şi să intrăm tot mai mult în contact cu cetăţenii pentru a strânge problemele şi a încerca să le rezolvăm într-un mod cât mai corect şi mai bine. Lucrăm în continuare şi la calendarul de activităţi politice pe care le vom întreprinde în acest an” a declarat marţi, la întâlnirea cu media locală, primvicepreşedintele PNL M Călăraşi.

 

Florin Drăgan a devenit primvicepreşedinte imediat după ce conducerea filialei locale PNL Călăraşi a fost preluată de Viorel Ivanciu, în toamna anului trecut.

PSD / R. Paţurcă: Vă invit să dăm astăzi toţi mână cu mână

Paturca Unirea

Senatorul PSD, Roxana Paţurcă a transmis pe pagina personală de facebook un mesaj tuturor călărăşenilor cu prilejul Zilei de 24 ianuarie invitându-i pe toţi la o horă uriaşă care să genereze energii creatoare în slijba construirii unei Românii puternice, democratice, sănătoase. “Unirea Principatelor Române sau Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a constituit, fără îndoială, primul pas important pe calea făuririi statului naţional unitar român. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, ales domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Procesul s-a bazat pe o puternică apropiere culturală și economică între cele două țări, demarat încă de la 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească.

Sărbătorirea acestui eveniment important care a deschis practic calea spre realizarea dezideratelor naţionale şi progresul societăţii româneşti, în anul centenarului, are o semnificaţie aparte. Astfel de momente, pline de emoţie, de patriotism, de dragoste faţă de ţară şi de români, ar trebuie să ne însoţească zilnic. Vă invit să dăm astăzi toţi mână cu mână şi să construim împreună o Românie modernă, democratică, puternică, sănătoasă, cum nu-i o altă ţară în această lume.” a scris parlamentarul călărăşean pe Facebook. 

Mica Unire Unirea Principatelor de la 1859 si Alexandru Ioan Cuza

PSD / Comitetul Executiv Naţional se reuneşte luni pentru discuţii despre componenţa viitorului Guvern

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe social-democrata Viorica Dăncilă drept candidat la funcţia de prim-ministru al României.

Conform Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

În acest context, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat miercuri că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară, astfel încât pe 29 ianuarie să fie dat votul de învestitură pentru Guvernul condus de Viorica Dăncilă. "Vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară, comprimând cât ne permit Constituţia şi regulamentele celor două Camere, în aşa fel încât pe data de 29 ianuarie să avem votul de învestitură în Parlament", a declarat Dragnea.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.