Marius Dulce: Cred că o să fie o echipă mai dinamică
Featured

Marius Dulce: Cred că o să fie o echipă mai dinamică

Primarul Marius Dulce, câștigătorul alegerilor locale din 9 iunie, a declarat marți, într-un interviu acordat Radio Voces Campi că-și dorește ca viitoarea echipă de conducere a Primăriei care va intra în pâine în cursul lunii octombrie să fie mai dinamică și mai receptivă la toate problemele ridicate de cetățenii, susținând că următorul Executiv are toate șansele să fie alcătuit din aleși PSD.

”Cred că o să fie o echipă și mai dinamică. Nu pot să fac nimic de unul singur dacă nu am o echipă care să fie mai receptivă la nou, să aibă o viteză de reacție destul de mare la problemele pe care le ridică cetățeanul, obștea și nu numai și mă gândesc aici la cei care crează locuri de muncă, foarte importanți pentru dezvoltarea comunității.”, a spus primarul Marius Dulce care a continuat ”Există această variantă. Suntem în discuții. Eu cred că toți cei 21 de viitori consilieri locali vor să facă lucruri bune pentru Călărași. Cred că în momentul în care vor ajunge în Consiliul Local vor lăsa disputele politice iar interesul nostru să fie, de fapt, al cetățeanului, să fie al orașului în care cu toții să votăm ce e mai bun pentru Călărași.”

La localele din 9 iunie, PSD a obținut 11 (11.367 voturi) din cele 21 de mandate în viitorul Consiliu Local. PNL (4410 voturi) și AUR (4733 voturi) vor avea fiecare câte 4 mandate iar USR (2109 voturi), 2.

În 2020, după alegerile locale din 27 septembrie, ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local municipal Călărași a avut loc pe 23 octombrie. Tot atunci a depus jurământul și primarul ales, Marius Dulce.

La alegerile locale din 27 septembrie, PSD a obținut 9 mandate de consilier local (9.186 de voturi), PNL, 7 (7.437 voturi - 31,68%), PMP (1.874 voturi - 7,98%) și PRO România (1.452 voturi - 6,18%) câte 2 iar USR, 1 (1.243 voturi – 5,29%).

Susținut de PSD, Marius Dulce a strâns 10.281 de voturi (43,43%), obținând primul mandat de primar al municipiului reședință de județ.

PNL | Senatorul Ciprian Pandea, ales președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură
Featured

PNL | Senatorul Ciprian Pandea, ales președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură

Liderul PNL Călărași, senatorul Ciprian Pandea a anunțat miercuri pe o rețea de socializare că în noua sesiune parlamentară care a debutat la 1 septembrie va îndeplini funcția de președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și care mai face parte și senatorul PSD, Nicușor Cionoiu.

”Săptămâna aceasta a debutat ultima sesiune parlamentară din actualul mandat, iar pentru mine, personal, aceste ultimele luni pe care le voi petrece alături de colegii mei senatori vor însemna o și mai mare implicare, având în vedere încrederea pe care mi-au acordat-o și pentru care le mulțumesc.

Am fost ales 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 al 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 pentru 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 și 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆, condusă, până ieri, într-un mod exemplar, de prietenul și colegul meu Toma Petcu, și voi rămâne membru în alte trei comisii importante din Senat: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală și Comisia pentru administraţie publică.”, a scris liberalul Ciprian Pandea pe pagina personală de Facebook.

În plus, Ciprian Pandea mai figurează ca membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță național (din 27 septembrie 2023), Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală (din 6 februarie 2023) și respectiv Comisia pentru administrație publică (din 22 decembrie 2020).

Între 4 septembrie 2023 și 1 septembrie 2024, Pandea a fost membru al Biroului Permanent, deținând funcția de chestor.

În acest mandat a mai deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital (1 septembrie 2021 – 4 septembrie 2023) și de secretar al Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială (6 septembrie 2022 – 5 februarie 2023). Între 6 septembrie 2022 și 5 februarie 2023 a fost membru al Comisiei pentru tineret și sport.

Recent, BPJ PNL Călărași a validat candidatura sa pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare programate pe 1 decembrie 2024.

Dragoș Coman, propunerea AUR pentru Parlamentul României!
Featured

Dragoș Coman, propunerea AUR pentru Parlamentul României!

Dragoș Coman va candida la alegerile parlamentare din 1 decembrie, devenind, oficial, propunerea AUR Călărași pentru Camera Deputaților.

Coman a anunțat joi pe o rețea de socializare intenția de a candida, solicitând chiar sprijinul călărășenilor în obținerea semnăturilor necesare pentru validarea candidaturii conform prevederilor legale în vigoare.

Dragoș Coman este încurajat în acest demers de rezultatul bun obținut la localele din 9 iunie când s-a clasat pe locul 2 (4874 de voturi, adică 19,25%), în competiția pentru Primăria Călărași, după câștigătorul Marius Dulce, primarul în exercițiu dar înaintea liberalului, Alin Drăgulin (4381 de voturi, adică 17,31%), cu aproape 500 de voturi peste, deși n-a avut în spate un partid puternic precum PNL.

Cu acest procent de 19,25%, Dragoș Coman a ocupat prima poziție într-un clasament intern al partidului realizat la nivelul municipiilor reședință de județ. O performanță care n-avea cum să treacă neobservată de conducerea centrală a partidului!

Pentru parlamentarele programate în prag de iarnă, Dragoș Coman mizează și pe precedentul 2020 când AUR a obținut un mandat de deputat la redistribuire deși obținuse în alegeri doar 9,38%. Norocul a căzut pe capul unui sucevean despre care, de vreo 2 ani, nu mai știe nimeni nimic de el.

Deși e încă tânăr, Dragoș Coman nu e un novice în politică. Fost viceprimar al municipiului Călărași între 2016 și 2020, Coman a fost și ministru secretar de stat în MTS, funcție pe care a ocupat-o între 20 ianuarie 2020 și 24 februarie 2021.

În primăvara anului 2020, în urma unui sondaj intern, era creditat cu prima șansă din partea PNL pentru funcția de primar al municipiului Călărași. Conducerea centrală de atunci a partidului a mers în continuare pe mâna primarului în funcție care avea să piardă alegerile desfășurate pe 27 septembrie. În ciuda potențialului său, a fost sacrificat și la parlamentare, fiindu-i validată candidatura pe poziția 3 la Camera Deputaților.

Pe 1 decembrie, călărășenii au de acum posibilitatea să trimită în Parlament un om de-al locului pe care-l cunosc, o parte dintre aceștia mergând pe mâna lui și la locale.

Pentru Senat, lista AUR se va deschide, foarte probabil, cu Marian Dumitru, vicepreședinte al partidului care în 2016 și 2020 a candidat, fără succes, pentru Primăria orașului Bragadiru (Ilfov).

Rezultate obținute de Dragoș Coman la localele din 9 iunie 2024: 4.874 de voturi | 19,25% | Loc 2

Rezultate obținute de AUR Călărași la nivel de județ: Loc 3

Consiliul Județean Călărași: 15.557 voturi | 11,82%

Președinția CJ Călărași: 13.277 voturi | 9,94%

dragoscomancandidezaurparlament

Nicușor Cionoiu: Această măsură este o inițiativă 100% PSD
Featured

Nicușor Cionoiu: Această măsură este o inițiativă 100% PSD

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu susține, prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare că Guvernul condus de Marcel Ciolacu continuă să ia măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor și pentru combaterea celor care încearcă să facă speculații cu prețurile la alimente, la produse de larg consum și de strictă necesitate (ex. produse de curățat, de igienă, cosmetice etc.).

”Producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar prețul produsului este neschimbat. Această măsură este o inițiativă 100% PSD, lansată atunci când s-a constatat că mulți agenți economici creau aparenta menținere a unor prețuri, dar, în realitate, diminuau gramajul. Ceea ce însemnă o scumpire indirectă a produselor respective, fără însă a-l informa corect pe cetățean.”, a mai adăugat parlamentarul călărășean care a conchis. ”Luni, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va emite ordinul prin care va implementa măsura în România. Dacă vor vinde produse la același preț, dar cu gramaj scăzut, producătorii vor fi obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că produsul respectiv are gramaj redus. Ordinul ANPC va conține sancțiuni dure împotriva celor care nu se conformează acestei obligații.”

Constantin Bîrcă: Progrese remarcabile la Autostrada A1 Pitești-Sibiu!
Featured

Constantin Bîrcă: Progrese remarcabile la Autostrada A1 Pitești-Sibiu!

Se înregistrează progrese remarcabile la Autostrada A1 Pitești-Sibiu!, susține deputatul PSD Călărași, Constantin Bîrcă într-un mesaj postat vineri pe pagina personală de Facebook.

“Eforturile ministrului PSD al Transporturilor dau roade! Până la finalul anului, vom putea circula pe încă 16 km din secțiunea 5 a primei autostrăzi care va traversa Carpații.

- Progres fizic: 79%

- Termen finalizare: 2025

- Prima secțiune (Sibiu-Boița): 13,17 km, deschisă în 2022”, a mai adăugat parlamentarul social-democrat.

Reacția lui Bîrcă survine după ce ministrul Sorin Grindeanu a declarat vineri, la Sibiu, că până în jurul datei de 1 decembrie va fi dat în folosinţă tronsonul Bascov - Băiculeşti din autostrada A1 Sibiu - Piteşti.

Ministrul Transporturilor a precizat că pe celălat tronson, de la Curtea de Argeş la Tigveni, lucrările înaintează bine, cele două tunele fiind efectuate în proporţie de peste 50%. El a menţionat că dacă se va merge în acest ritm, lucrările ar putea fi finalizate la sfârşitul anului viitor, deşi termenul de finalizare a lucrărilor este luna mai a anului 2026.

Constantin Bîrcă: Este timpul să protejăm animalele și să reducem pierderile!
Featured

Constantin Bîrcă: Este timpul să protejăm animalele și să reducem pierderile!

Deputatul PSD de Călărași, Constantin Bîrcă, a reacționat după ce la începutul săptămânii premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu crescătorii de animale, stabilind împreună măsurile imediate pentru controlul pestei rumegătoarelor mici.

”Premierul Marcel Ciolacu acționează pentru salvarea oilor noastre! Prim-ministrul PSD s-a întâlnit cu reprezentanții ciobanilor pentru a discuta soluții eficiente împotriva pestei la ovine. Spre deosebire de guvernele de dreapta, acum se pune accent pe izolarea focarelor și carantinarea animalelor suspecte, nu pe sacrificarea în masă. Este timpul să protejăm animalele și să reducem pierderile!”, este mesajul transmis de parlamentarul călărășean pe pagina personală de Facebook.

Pentru a combate extinderea bolii, prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Animalelor se va interzice, pentru o perioadă de 30 de zile, la nivel național, mișcarea animalelor între ferme. Exporturile vor continua în această perioadă, mișcarea animalelor urmând să aibă loc pe culoare amenajate de autoritățile sanitar-veterinare și cu păstrarea regulii de testare a fiecărui animal.

Totodată, la nivelul ANSVSA vor fi continuate discuțiile cu statele europene și non-europene care au relații contractuale cu România pentru menținerea exporturilor în condiții de siguranță. Concret, ANSVSA va renegocia toate condițiile de export cu statele partenere, în vederea susținerii și derulării exportului de ovine și caprine.

La solicitarea fermierilor, vor fi luate măsuri suplimentare de verificare sanitar-veterinară la frontiera cu Ucraina pentru a preîntâmpina posibila intrare în țară a animalelor bolnave.

De asemenea, președintele ANSVSA, secretarul de stat Alexandru Nicolae Bociu, se va deplasa în Timiș pentru a gestiona împreună cu medicii veterinari situația din acest județ provocată de apariția unor focare de pestă a rumegătoarelor mici.

„Gestionăm rapid, eficient și cu profesionalism această situație pentru a opri răspândirea bolii, a închide focarele identificate și a putea continua importurile și exporturile în condiții de siguranță sanitar-veterinară. Ne implicăm cu toții, instituțiile statului și fermieri, pentru ca măsurile de control stabilite împreună să fie riguros aplicate și să putem eradica această boală cât mai curând. Fermierii vor primi despăgubiri pentru pierderile suferite și îi vom ajuta să treacă și peste această situație. Guvernul României este dispus să facă toate eforturile pentru a menține deschise relațiile cu statele importatoare de animale românești, atât din Europa, cât mai ales din țările arabe”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.