V. Dumbravă: Când s-a luat decizia reabilitării, nu cred că a existat o expertiză serioasă!
Featured

V. Dumbravă: Când s-a luat decizia reabilitării, nu cred că a existat o expertiză serioasă!

Fostul viceprimar al municipiului Călăraşi, Virgil Dumbravă a declarat pentru www.arenamedia.ro că în timpul mandatelor sale, Şcoala Carol I a fost în două rânduri reabilitată însă în opinia sa, aceste lucrări s-ar fi efectuat fără să existe o expertiză tehnică serioasă. „Din câte ştiu eu, Şcooala Carol I, fosta şcoală generală 1, a trecut prin mai multe reabilitări, după 2005. Dacă nu mă înşel prin 2005 sau 2006 au avut loc primele lucrări în acest sens. Supă 2012, şcoala a fost pentru a doua oară reabilitată. Chiar mi-a plăcut cum arăta, lucrările fiind efectuate de o firmă din Călăraşi. Observ acum că imobilul se degradează.” a declarat Dumbravă care a mai adăugat „Când s-a luat decizia reabilitării, nu cred că a existat o expertiză serioasă. A existat „ceva” în acest sens dar se pare că a fost insuficient. Oricum s-au dat mulţi bani pe ea. În baza acestei expertize erau precizate clar lucrările ce urmau a fi realizate. Nimeni din Primărie nu-şi putea da cu părerea în legătură cu lucrările ce trebuiau efectuate.”

Clădire de patrimoniu, şcoala Carol I s-a aflat şi în atenţia ministrului Culturii, Daniel Breaz, aflat la Călăraşi, la invitaţia conducerii PSD Călăraşi, la mijlocul lunii aprilie. „Unul dintre rolurile Ministerului Culturii este acela de a proteja clădirile de patrimoniu care pot fi aduse la un nivel optim de funcţionare. Am văzut cu regret o clădire care se degradează şi nu se fac demersuri pentru a se intervenI. Ca să fiu foarte clar, Ministerul Culturii e cel care acordă consultanţă. Prin Ordonanţa 76, Ministerul Culturii poate să finanţeze proiecte depuse de autorităţile locale pentru restaurarea acestor clădiri. Avem bani inclusiv de la Institutul Naţional al Patrimoniului. Deci, practic ar fi două surse de finanţare de unde se pot atrage bani pentru a accesa fondurile necsare pentru ca această clădire să fie protejată.” spunea atunci Breaz care în opinia sa, autorităţile locale se fac responsabile de situaţia creată “Eu aici văd dezinteres din partea primarului. Nu cred că Primăria Călăraşi nu ar fi putut să intervină până acum, măcar pentru realizarea SF-ului. Am văzut acoperişul degradat, cărămizi picate… Îi solicit primarului să vină în cel mai scurt timp cu un SF la Ministerul Culturii şi-l asigur că Guvernul României va finanţa reabilitarea acestei clădiri astfel încât să nu mai reprezinte un pericol pentru copii şi să redevină reprezentativă pentru Călăraşi mulţi ani de-acum încolo.” 

S. Vrăjitoru: Anul acesta în septembrie, punctul de pensie va fi majorat la 1265 lei!
Featured

S. Vrăjitoru: Anul acesta în septembrie, punctul de pensie va fi majorat la 1265 lei!

Guvernul PSD repară greșelile trecutului și acordă pensionarilor drepturile bănești cuvenite. Astfel, în 2018, punctul de pensie a fost majorat de la 1000 de lei la 1100 de lei. De la 1 septembrie 2019  va fi majorat la 1.265 de lei. “Ne respectăm seniorii și o dovedim cu cifre. Punctul de pensie a crescut mult, urmând ca până la finalul anului în curs să ajungă la o mărire de 45 de procente. În luna decembrie a anului 2016, punctul de pensie era de 871 de lei. A crescut treptat până la 1.100 de lei, în iulie 2018. Anul acesta, în septembrie 2019, punctul de pensie va fi majorat la 1.265 de lei. Asta înseamnă guvernare responsabilă: să fii în slujba cetățeanului! Pe 26 mai, votați PSD!” este mesajul postat pe contul personal de facebook de deputatul Sorin Vrăjitoru, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi.

Din luna aprilie 2019, pensionarilor care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale, însă nu li s-au acordat sumele aferente grupelor de muncă I și II, li s-a majorat pensia substanțial, respectându-se promisiunile făcute.

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

PRO România / Corina Crețu: Miniștrii PSD plecau din biroul meu și spuneau că trebuie acord de la București
Featured

PRO România / Corina Crețu: Miniștrii PSD plecau din biroul meu și spuneau că trebuie acord de la București

Comisarul european Corina Crețu, candidat Pro România la europarlamentare, a declarat marți, la Buzău, la o conferință de partid, că Guvernul României a atras doar 20% din banii europeni puși la dispoziție de Comisia Europeană și i-a acuzat pe miniștrii PSD că nu luau decizii dacă nu aveau acceptul partidului.

„S-au schimbat 3 guverne, 62 de ministri. Sunt miliarde de euro pe care le pierdem. Cate spitale, scoli, drumuri am fi putut face in acesti ani daca s-ar folosi bani europeni? Bani care nu sunt folositi pentru ca sunt controlati, e nevoie de transparenta, se da socoteala pentru cum sunt cheltuiti”, a spus Corina Crețu.

Aceasta a acuzat faptul ca Romania a accesat doar 20% din banii europeni, exercitiul financiar terminându-se în 2020.

Ea a spus de ce a plecat din PSD: „Mă durea sufletul, aveam o disperare în suflet. Veniţi la vot să schimbaţi acest guvern de marionete, miniştri care vin în biroul meu şi ies şi spun că au nevoie de acord de la Bucureşti. Nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva cu niciun ministru”.

Articol comandat de PRO România

CUI mandatar financiar coordonator: 41190009

Vești bune pentru agricultorii călărășeni: Programul pentru tomate continuă și în 2019
Featured

Vești bune pentru agricultorii călărășeni: Programul pentru tomate continuă și în 2019

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în spații protejate, sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al treila an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă.

Prin programul ,,Tomate românești’’  sunt susținuți producătorii agricoli cărora se acordă câte 3.000 euro pentru 1.000 m2 cultivați cu tomate în spații protejate precum sere sau solarii. Astfel, cultivatorii de tomate din Călărași și din întreaga țară vor putea beneficia și în acest an de schema de ajutor de minimis oferită pentru acest sector.

Implementarea programului pentru al treilea an consecutiv reprezintă o confirmare a reușitei și utilității acestuia, producătorii agricoli manifestând interes din ce în ce mai mare în accesarea acestei forme de sprijin pentru tomatele cultivate. De altfel, în primii 2 ani s-au plătit peste 280 milioane lei de care au beneficiat peste 25.600 de fermieri.

În 2019, bugetul total alocat pentru aplicarea schemei de ajutor de minimis se ridică la peste 230 milioane de lei. Până în momentul actual, există deja peste 18.500 de cereri venite din partea legumicultorilor, multe din județul nostru, valoarea sprijinului de ajutor pentru fiecare beneficiar în parte fiind de 3.000 euro/an. Mai mult decât atât, un calcul estimativ relevă faptul că aceștia urmează să livreze pe piețe un total de aproximativ 100.000 de tone de tomate.

Foarte important: pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, fermierii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață de minim 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp și să facă dovada producției prin documente justificative privind comercializarea producției. De altfel, potențialii beneficiari care ar putea primi sprijin de ajutor sunt persoanele fizice și persoanele juridice care dețin atestat de producător, producătorii agricoli autorizați, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale.

Importanța programului pentru tomate constă în faptul că se dorește asigurarea necesarului consumului intern din producțiile autohtone. Pe lângă eficientizarea exploatației prin capitalizare, programul are ca scop îndeplinirea dorințelor consumatorilor de a avea beneficia de tomate proaspete pe toată durata anului, inclusiv în sezonul rece.

Astfel, consumatorii se vor putea aproviziona cu  produse românești obținute prin fertilizare cu îngrășământ natural și, bineînțeles, proaspete.

Datorită reușitei programului ,,Tomate românești’’, Guvernul evaluează subvenționarea a încă șase produse româneși: 3 soiuri de ardei, gogoșari, vinete și castraveți. Mai mult decât atât, a fost mărită susținerea pentru culturile de usturoi, suma ridicându-se de la 1000 de euro la 3000 de euro pe hectar.

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Roxana Paţurcă: Îi îndemn pe toți să meargă la urne și să voteze astfel încât în Parlamentul European să ajungă doar români patrioți
Featured

Roxana Paţurcă: Îi îndemn pe toți să meargă la urne și să voteze astfel încât în Parlamentul European să ajungă doar români patrioți

Puţine momente ne mai despart de finalul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare programate duminică, 26 mai.

Senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executive al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, aflată pe lista de candidaţi propusă de PSD face un bilanţ al acestor zile de campaniei susţinând că în urma întâlnirilor avute, călărăşenii au înţeles că România se află pe drumul cel bun. Mesajul său este ca pe 26 mai, cetăţenii să voteze în aşa fel încât în Parlamentul European să ajungă doar români patrioți. La Bruxelles și Strasbourg e nevoie de europarlamentari care să apere interesele românilor.

Doamnă senator, ne aflăm aproape de finalul campaniei electorale. A fost o perioadă plină. Aţi fost în linia întâi, fiind alături de colegii dumneavoastră în judeţ. Cum au decurs aceste întâlniri cu cetăţenii şi care credeţi că sunt şansele PSD, la capătul acestei perioade de campanie?

Vreau să vă spun că am depus un efort considerabil, atât noi, cei din echipa de conducere, în frunte cu președintele Iulian Iacomi, cât și membrii de partid, voluntarii noștri. Sunt mulțumită de modul în care ne-am organizat și de cum au decurs lucrurile în această campanie.

Cu siguranță rezultatele de la urne îmi vor da dreptate - PSD Călărași poate obține un scor excelent la aceste alegeri.

În ceea ce privește întâlnirile cu cetățenii, cred că merită să amintesc două aspecte: primul ar fi acela că românii încep să se trezească la realitate și în județul nostru. Călărășenii au realizat că este în regulă să ai pensii mai mari, să ai salarii mai mari, să îți crească puterea de cumpărare, să crească și economia țării la un nivel record pentru Uniunea Europeană. Călărășenii au realizat că lucrurile nu stau așa cum le spun mereu cei de la PNL, cei care au amenințat că vor tăia salariile dacă vor ajunge la guvernare, și au înțeles că România se află pe drumul cel bun.

În al doilea rând, sunt uimită de numărul mare de călărășeni care cunosc foarte bine ce rol au eurodeputații români la Bruxelles și de ce este extrem de important ca România să trimită în Parlamentul European doar patrioți.

Figuraţi pe lista de candidaţi propusă de PSD, fiind reprezentanta Călăraşiului la aceste alegeri. Ce înseamna asta în plan personal, dar şi politic, la nivelul organizaţiei judeţene din conducerea căreia faceţi parte?

Prezența mea pe liste a avut un efect mobilizator asupra membrilor organizației noastre. Din acest punct de vedere, faptul că am putut fi prezentată călărășenilor ca și candidat al organizației pe lista pentru europarlamentare a reprezentat un punct pozitiv și le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine pe parcursul acestei campanii.

În același timp, prezența mea pe liste demonstrează încrederea pe care o are conducerea PSD în potențialul organizației noastre, nominalizarea mea fiind o onoare, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei.

Aceasta ne-a determinat să depunem un efort și mai mare pentru a nu dezamăgi încrederea acordată de conducerea centrală a partidului.

Principalul adversar al PSD rămâne şi în plan local PNL, partid cu o mare reprezentare atât la nivelul administraţiei publice locale cât şi judeţene. Credeţi că veţi putea trece primii linia de sosire duminică seara?

Am pornit în această campanie cu un minus - acela de a avea o conducere proaspăt aleasă, din acest punct de vedere trebuind în primul rând să ne sincronizăm forțele și eforturile, să armonizăm totul într-un întreg. Cu toate acestea, am știut să transformăm minusul în plus - faptul că abia fuseserăm aleși în luna martie, ne-a făcut pe toți să ne dorim cu atât mai mult să demonstrăm de ce suntem în stare și să probăm măsura valorii noastre în cadrul acestei campanii.

Da, PNL are avantajul unei reprezentativități mai mari la nivelul organelor de conducere ale administrației publice locale în Călărași, dar exact din acest motiv am știut că trebuie să ne străduim și mai mult.

De aceea, cred că avem posibilitatea de a învinge duminică, la urne, PNL.

În mai toate sondajele de opinie PSD este creditat cu un procent cuprins între 30 şi 35%. E un scor bun, credeţi că duminică, rezultatul final va fi şi mai bun?

Cred că sondajele de opinie reflectă scorul pe care îl vom obține la nivel județean. Desigur, vor fi localități unde PSD va obține scor mult mai mare, dar ca medie, cred că ne situăm între 30 și 35%. Dacă ne mobilizăm cum trebuie în ziua votului și dacă la urne se vor prezenta toți cei care cred că România ar trebui să fie reprezentată doar de patrioți în Europa, atunci cu siguranță vom obține un scor mai bun.

Care ar fi principalele mesaje ale PSD care s-ar putea desprinde din această campanie electorală?

Principalul mesaj este acela că românii trebuie să conștientizeze că România merită mult mai mult respect în Europa și că există un singur partid care le-a apărat cu adevărat interesele la nivel european, iar acela este PSD.

Ce părere aveţi de referendum? Veţi pune ştampila pe buletinele care conţin cele două întrebări propuse dar cam…uitate de preşedintele Klaus Iohannis?

Nu voi vota la referendum. Nu știu câți oameni au înțeles ce întrebări a pus președintele, mai ales că, așa cum ați menționat, nici el nu le ține minte, deși se presupune că le-a gândit chiar domnia sa.

Acesta este nivelul politicii prezidențiale - o bătaie de joc la adresa românilor, o cheltuială nejustificată a banilor publici, un demers înțeles doar de cei care și-au făcut deja calcule pentru alegerile prezidențiale de la finalul acestui an.

Ce le transmiteţi călărăşenilor? Gândurile dumneavoastră de final de campanie...

Le mulțumesc tuturor călărășenilor pentru modul civilizat în care s-au manifestat în perioada campaniei electorale. Nu au avut loc incidente majore, ceea ce presupune că am ajuns cu toții la un anumit nivel de înțelegere a jocului politic, la un anumit nivel de maturitate politică.

Îi îndemn pe toți să meargă la urne și să voteze astfel încât în Parlamentul European să ajungă doar români patrioți. Avem nevoie la Bruxelles și Strasbourg de europarlamentari care să ne apere interesele noastre, ale tuturor.

Mulţumesc şi succes!

 

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Iulian Iacomi: Călărășenii au înțeles că singurul partid care le apără drepturile la nivel european este PSD
Featured

Iulian Iacomi: Călărășenii au înțeles că singurul partid care le apără drepturile la nivel european este PSD

Pe măsură ce ne apropiem de finalul acestei campanii electorale călărășenii au început să realizeze dimensiunile manipulării la care au fost supuși de către partidele Opoziției în tot acest timp.

Am discutat în aceste săptămâni cu oamenii din Călărași, atât eu personal, cât și colegii mei din echipa de conducere. Am luat străzile la pas și am discutat cu cine ne ieșea în cale – astfel am putut asculta atât mulțumirile lor în ceea ce privește modul în care au fost reprezentați la nivel european, dar și păsurile în legătură cu acest aspect.

brux

Ne-am dat seama în dialogul pe care l-am purtat cu călărășenii de câteva realități pe care nu le conștientizaserăm până acum:

  • După strategia celor de la PNL, românii ar fi trebuit să creadă ce au auzit mereu de la politicienii de dreapta, cum că nu este bine că România a crescut economic în doi ani consecutiv și că nu este bine că, urmare a acestor creșteri, au fost mărite pensiile și salariile. În concepția celor de la PNL, care au și promis că vor tăia salariile la nivelul de dinainte de majorări, românii ar trebui să fie mulțumiți cu un anumit nivel de trai și să nu spere la mai bine.
  • După strategia celor de la PNL, românii ar fi trebuit să creadă ce au auzit de la politicienii de dreapta, cum că nu este în regulă faptul că guvernul PSD a taxat lăcomia băncilor, și nici că ratele românilor la credite au scăzut ca urmare modificării modului de calculare a dobânzilor. În concepția dreptei politice, românii ar trebui să fie cât mai îndatorați sistemului bancar.
  • După strategia celor de la PNL, românii ar fi trebuit să creadă în continuare că sprijinul pe care PSD îl acordă tinerilor în această țară nu reprezintă un exemplu de bună guvernare și că membrii acestei categorii sociale ar trebui să se ajute singuri sau să își deschidă afaceri singuri, fără ajutorul statului.

Călărășenii au început să se trezească din manipulările orchestrate în tot acest timp de către reprezentanții Opoziției. Călărășenii au înțeles că singurul partid care le apără drepturile la nivel european este PSD, singurul partid care a reușit să blocheze inițiativa familiei politice europene din care face parte PNL de a plafona subvențiile agricole și singurul partid care a votat inițiativa privind interzicerea dublului standard la nivelul Uniunii Europene.

Am convingerea că alegătorii din Călărași vor vota în marea lor majoritate lista care cuprinde adevărații patrioți pentru Europa, lista PSD.

Președinte PSD Călărași,

Iulian Iacomi

Articol comandat de Partidul Social Democrat - PSD

CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.