Primarii îşi pot pierde mandatul dacă au fost declaraţi incompatibili de către ANI
Featured

Primarii îşi pot pierde mandatul dacă au fost declaraţi incompatibili de către ANI

Senatorii au dat marţi vot favorabil, într-o şedinţă de plen online, propunerii legislative pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ care introduce între altele posibilitatea invalidării alegerii unui primar dacă acesta a săvârşit fapte care au determinat existenţa stării de incompatibilitate.

S-au înregistrat 81 de voturi "pentru", 48 împotrivă şi o abţinere.

Potrivit proiectului, "invalidarea alegerii primarului se poate pronunţa şi în cazul în care se constată că a săvârşit fapte care au determinat existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile legii, comunicate cu mai puţin de 3 luni înainte de data alegerilor". În prezent, invalidarea alegerii primarului se poate pronunţa doar în cazul în care se constată, potrivit legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă electorală.

La alegerile locale din anul 2020 nu pot candida şi ocupa funcţii de ales local persoanele care au săvârşit fapte care au determinat existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de ANI, în condiţiile legii, comunicate cu mai puţin de 3 ani înainte de data alegerilor, potrivit proiectului.

"Pot candida şi ocupa funcţii de ales local persoanele în privinţa cărora s-a constatat prin rapoarte de evaluare întocmite de ANI, în condiţiile legii, comunicate cu mai mult de trei ani înainte de data alegerilor, că au săvârşit fapte care au determinat existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate", se mai arată în propunerea legislativă.

O altă modificare a OUG prevede că mandatul unui consilier local este validat dacă, la data pronunţării încheierii, consilierul local declarat ales "nu a săvârşit fapte care au determinat existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile legii, cu mai puţin de 3 ani înainte de data alegerilor".

Senatul este prima cameră sesizată în privinţa propunerii legislative, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest sens.

Sursa www.agerpres.ro

M. Ciolacu: Retragerea de la publicare a ordonanței privind amânarea ratelor: o nouă dovadă de prostie și haos
Featured

M. Ciolacu: Retragerea de la publicare a ordonanței privind amânarea ratelor: o nouă dovadă de prostie și haos

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu i-a criticat dur pe liberali care ar fi decis să retragă de la publicare ordonanţa privind amânarea ratelor. „Retragerea de la publicare a ordonanței privind amânarea ratelor: o nouă dovadă de prostie și haos în care acest Guvern aruncă românii și firmele românești! Toată lumea a așteptat de la Guvern măsuri concrete, ferme și rapide. De aceea au fost învestiți de Parlament. Dacă nu sunt în stare, măcar să nu încurce și mai mult prin hotărârile adoptate! Românii și firmele românești au nevoie de sprijin real, nu de un Guvern care să le facă situația și mai grea.” a scris Ciolacu pe pagina personală de Facebook.

Şeful social – democraţilor a mai adăugat că în această săptămână se va discuta în Parlament proiectul PSD privind amânarea ratelor „Nimeni nu mai are nici răbdare și nici timp de a sta după bâlbele și prostiile Guvernului! Vom adopta în această săptămână în Parlament proiectul PSD care prevede amânarea ratelor fără ”dobândă la dobândă” și fără penalități! PS: Izolați-l pe Cîțu, până nu distruge de tot economia românească!” a mai adăugat Ciolacu.

retrageredelamonitoruloficial

R. Paţurcă: România trebuie să se pregătească pentru asigurarea hranei populației!
Featured

R. Paţurcă: România trebuie să se pregătească pentru asigurarea hranei populației!

“Plafonarea prețurilor și colectarea produselor fermierilor români sunt două obiective extrem de importante pentru PSD” susţine senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv PSD Călăraşi care a continuat precizând că “România trebuie să se pregătească pentru asigurarea hranei populației! Şi în acest sens există proiectul PSD pentru plafonarea prețurilor la alimente și medicamente”.

Este vorba de Legea 182 / 2020, Propunere legislativă pentru plafonarea preţului medicamentelor şi alimentelor de strictă necesitate, depusă la Senat pe 24 martie. „La articolul 1 se prevede că se plafonează preţurile la raft ale mediucamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi alte asemenea, prevăzute de legislaţia în vigoare dupoă cum urmează: la costul de producţie adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului. La articolul 2, se plafonează preţurile la raft ale alimentelor care fac parte din coşul minim de consum prevăzut prin OUG 217 / 2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, aprobată pein Legea 554 / 2001 după cum urmează: la costul de producţie adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului” Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă începând de la 5 milioane de lei dar nu mai mult de 4% din cifra de afaceri. Legea ar urma să se aplice pe întreaga perioadă a decretării stării de urgenţă cât şi 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă” a precizat senatoarea Roxana Paţurcă, al cărei nume se află pe lista iniţiatorilor.

Propunerea a primit avizul comisiei legislative.

În altă ordine de idei, parlamentarul social – democrată consideră că în această perioadă critică „Trebuie să colectăm produsele de la fermierii români și să îi sprijinim, pentru a nu ne mai baza doar pe alimentele importate și pentru a asigura locuri de muncă! Trebuie folosite fondurile europene pentru stimularea producției din sectorul agricol și pentru finanțarea societăților de producție.”

 

UPDATE. Senatorii au dat vot favorabil, marţi seară, într-o şedinţă de plen online, proiectului de lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate.

S-au înregistrat 79 de voturi "pentru", 39 "împotrivă" şi 12 abţineri.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

Proiectul prevede că la preţurile de livrare ale producătorului, adaosul maxim pentru întreg lanţul de distribuţie şi vânzare cu amănuntul va fi de maxim 10% pe toată perioada stării de urgenţă şi pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data instaurării stării de urgenţă.

Propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii PSD privind suspendarea rambursării creditelor a trecut de Senat
Featured

Propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii PSD privind suspendarea rambursării creditelor a trecut de Senat

Senatul a aprobat, în şedinţa de plen online de marţi, propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii PSD privind suspendarea rambursării creditelor.

Proiectul a fost adoptat cu 86 de voturi "pentru", 27 "împotrivă" şi 17 abţineri.

Propunerea legislativă vizează susţinerea mediului de afaceri prin implementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru susţinerea sectoarelor economice puternic afectate de reducerea activităţii, în contextul epidemiei de coronavirus.

Astfel, printre măsurile fiscal-bugetare prevăzute de propunerea legislativă se regăseşte suspendarea, la cerere, a obligaţiei de restituire a împrumuturilor şi dobânzilor aferente pentru creditele contractate de către persoanele fizice şi companii.

"La cererea debitorului, obligaţia de plată a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă, până la 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare", prevede un amendament admis.

De asemenea, "dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare".

Un alt amendament la proiectul de act normativ prevede ca "orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă până la 31 decembrie 2020".

Proiectul face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

 S. Vrăjitoru: Ce a propus PNL pentru românii care au datorii la bănci arată lipsa de raţiune şi de viziune a unor politruci incompetenţi
Featured

S. Vrăjitoru: Ce a propus PNL pentru românii care au datorii la bănci arată lipsa de raţiune şi de viziune a unor politruci incompetenţi

Deputatul Sorin Vrăjitoru, vicepreşedinte PSD Călăraşi a salutat proiectul de lege iniţiat şi votat marţi de senatorii social – democraţi care prevede suspendarea plății ratelor bancare, fără dobânzi și penalități, până la sfârșitul lunii septembrie 2020, pentru creditele luate de populație ori de IMM-urile afectate de epidemia de coronavirus, susţinând că-l va vota la rândul său atunci când va fi dezbătut în Camera Deputaţilor, for decizional. “Nu, nu e o păcăleală, e realitate pură! De când a venit PNL la guvernare, PSD trebuie să corecteze fiecare pas greşit pe care acest Executiv îl face! Ce a propus PNL pentru românii care au datorii la bănci arată lipsa de raţiune şi de viziune a unor politruci incompetenţi. Amânarea rambursării creditelor bancare, fără niciun cost suplimentar, este soluția corectă! Românii trebuie susţinuţi de stat să depăşească această perioadă dificila, dar... cu măsuri corecte, de real sprijin! Parlamentarii PSD susțin și votează proiectul de lege care prevede suspendarea plății ratelor bancare, fără dobânzi și penalități, până la sfârșitul lunii septembrie 2020, pentru creditele luate de populație ori de IMM-urile afectate de epidemia de coronavirus. Debitorii vor avea posibilitatea de a trimite solicitările prin email ori prin poștă.

Proiectul de lege adoptat de Senat va fi dezbătut și votat de Camera Deputaților ca for decizional până la sfârșitul acestei săptămâni. Iar eu îl voi vota!” este mesajul postat pe pagina personală de Facebook de deputatul călărăşean.

Proiectul de lege al PSD corectează prevederile Ordonanţei de Urgenţă a guvernului Orban care, inclusiv în a doua variantă, menţine „dobânda la dobândă'”pentru orice tip de credit, cu excepţia creditelor ipotecare luate de persoanele fizice.

Cr. Sefer: Este de înțeles urgența achizițiilor, dar cetățenii au dreptul să știe cum se cheltuie banii
Featured

Cr. Sefer: Este de înțeles urgența achizițiilor, dar cetățenii au dreptul să știe cum se cheltuie banii

Apar din ce în ce mai multe informații despre firme conectate la clientela PNL care profită de pe urma medicilor și asistentelor din prima linie, vânzând la suprapreț materiale de protecție.

„Prin măsurile anuntate, Guvernul încearcă să speculeze economic pandemia în favoarea grupurilor de interese şi nu să protejeze populația. Nimic despre bănci. Consiliul Concurenței ar trebui să se autosesizeze.” scrie Radu Soviani pe blogul său www.soviani.com.

“Ce se putea cumpăra în ianuarie, februarie și la începutul lui martie ieftin și rapid, se cumpără acum cu prețuri amețitoare și cu termene de livrare de peste o lună și jumătate. Iar comercianții cu oferte oneste sunt respinși.” susţine Bogdan Tiberiu Iacob într-un articol postat pe www.inpolitics.ro.

Despre “cazul” de la Giurgiu, acolo unde o firmă minusculă care după ce și-a schimbat obiectul de activitate pe 18 martie, a primit peste 11 milioane de euro pentru măști de protecție pe care le livrează la prețul de 32 de lei, în condițiile în care prețul real este de 1 dolar, a scris aproape toată presa centrală şi nu numai.

“Este de înțeles urgența achizițiilor, dar cetățenii au dreptul să știe cum se cheltuie banii.” susţine deputatul PSD Călăraşi, Cristian Sefer care a mai adăugat că partidul pe care-l reprezintă solicită Guvernului Orban să publice cât mai repede informaţii legate de “companiile de la care cumpără materialele, prețurile unitare, pe fiecare categorie de produs, sursa achizițiilor precum şi acționarii/administratorii companiilor care furnizează aceste materiale”.

“Transparența este cea mai bună formă pentru a împiedica bișnița pe seama medicilor și asistentelor din prima linie!” concluzionează parlamentarul social – democrat.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.