Sportivii de performanță vor primi, lunar, tichete de 150 de lei
Featured

Sportivii de performanță vor primi, lunar, tichete de 150 de lei

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care prevede că Ministerul Tineretului şi Sportului acordă sportivilor de performanţă tichete valorice lunare de 150 de lei, utilizabile doar pe teritoriul României şi valabile un an.

"Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă", se arată în propunerea legislativă.

Ministerul Tineretului şi Sportului va acorda în mod nediscriminatoriu aceste tichete care sunt bilete de valoare care se dau exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă şi sunt utilizabile doar pe teritoriul României.

"Valoarea nominală permisă pentru un tichet de sportiv pe suport de hârtie este de 150 lei pe lună, utilizabilă doar pe teritoriul României la persoanele juridice cu care Ministerul Tineretului şi Sportului va avea un acord semnat în acest sens", mai prevede textul adoptat.

Tichetul de sportiv are valabilitate de un an de la data emiterii.

Camera Deputaţilor este for decizional. 

sursa www.agerpres.ro

 PNL / C. Pandea: România are la dispoziție un miliard de euro, bani europeni, pentru extinderea rețelei de gaz
Featured

PNL / C. Pandea: România are la dispoziție un miliard de euro, bani europeni, pentru extinderea rețelei de gaz

Ciprian Pandea, candidatul propus de PNL Călărași pentru Senat, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, a scris pe pagina personală de Facebook că România beneficiază de 1 miliard de euro, fonduri europene pentru extinderea rețelei de gaz. În acest sens, Guvernul condus de Ludovic Orban a deschis până pe 17 decembrie un aoel de proiecte în acest sens, valoarea unui astfel de proiect fiind de maxim 25 de milioane de euro. “Încurajez comunitățile locale călărășene să depună proiecte pentru conectarea la rețeaua de gaze naturale. Guvernul PNL are deschis, până pe 17 decembrie a.c., un apel de proiecte pentru programul de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale în localitățile din România care nu dispun de aceste utilități. România are la dispoziție un miliard de euro, bani europeni, pentru extinderea rețelei de gaz. Fiecare proiect va putea avea o valoare maximă de 25 milioane euro.” a scris pe Facebook Pandea care s-a și la condițiile de eligibilitate pentru accesarea unei astfel de finanțări “Pot depune proiecte: Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populației;; Autoritățile publice locale (APL) din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, individual, sau în parteneriat cu alte APL.

Condiții pentru accesarea acestei finanțări de către primari: proiectele depuse să racordeze cel puțin 1.000 de noi gospodării – se încurajează asocierea mai multor unități administrativ-teritoriale; proiectele să fie implementate până în decembrie 2023, neputând fi fazate în viitoarea perioadă de programare – ceea ce asigură viteza implementării.” a conchis Ciprian Pandea.

pandea1miliarddeeuro

R. Meseșeanu: Suntem un județ care am fost și încă suntem conduși de aceiași oameni
Featured

R. Meseșeanu: Suntem un județ care am fost și încă suntem conduși de aceiași oameni

Coordonatorul județean al PRO România Călărași, Răzvan Meseșeanu susține că partidul pe care-l reprezintă a rămas singurul pe eșichieruil politic care face opoziție atunci când sunt afectate drepturile și libertățile cetățenești sau când “se fac legi cu dedicație”. În opinia sa, PRO România înseamnă PRO cetățeni și PRO dezvoltare a județului, condus în continuare de aceeași politicieni. “PRO ROMÂNIA, prin “PROmisiunea ieșirii din criză”, reprezintă construcția care are ideile și resursele punerii în practică după alegeri a acestui obiectiv al tuturor românilor. În momentul de față suntem singurii care facem opoziție serioasă atunci când drepturile cetățenești ne sunt încălcate, când sectoare întregi de activitate sunt închise și distruse, când se fac legi cu dedicație sau când autoritățile județene și centrale fac contracte cu dedicație din banii și taxele noastre.
În toată țara, PRO România va reprezenta o singură echipă, PRO cetățeni și PRO dezvoltarea județului. Suntem un județ care am fost și încă suntem conduși de aceiași oameni... iar vocea și nevoile noastre nu au fost și nu sunt ascultate.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, Meseșeanu care a conchis “ÎMPREUNĂ vom deveni o FORȚĂ. De mult prea multe ori a trebuit să alegem contra cuiva sau a ceva. Este momentul să luăm decizia corectă și să alegem PRO!”

PRO România Călărași va deschide listele la parlamentarele din decembrie cu Răzvan Meseșeanu, la Senat, respectiv Adrian Marius Dobre, la Camera Deputaților.

 Tribunalul a decis: Dorel Dorobanțu, validat ca primar al orașului Fundulea!
Featured

Tribunalul a decis: Dorel Dorobanțu, validat ca primar al orașului Fundulea!

Dorel Dorobanțu a fost validat de instanță în funcția de primar al orașului Fundulea. Tribunalul Călărași a respins astăzi apelurile declarate de PNL Călărași, Mădălina Obadă și prefectul județului, Marian Stoica împotriva Încheierii pronunţate la data de 16.10.2020 de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 2912/249/2020.

Pe 27 septembrie, Dorobanțu, susținut de PSD, a câștigat pentru a 5-a oară consecutiv mandatul de primar, obținând nu mai puțin de 2.115 voturi. El a fost secondat de Mădălina Obadă (PNL) care a strâns 1.294 de voturi. A fost a doua înfrângere suferită de candidata PNL în fața lui Dorobanțu (prima în 2012). Pe 3 s-a situat Viorel Minculete (PLUS) cu 195 de voturi.

În Consiliul Local, PSD va avea 9 mandate iar PNL, 6 (unul obținut la redistribuire).

Ce a decis instanța

Judecătoria Lehliu Gară
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Validează alegerea pentru funcţia de primar al or. Fundulea . Admite cererea de intervenție formulată de intervenientul Dorobanţu Dorel. Respinge cererile de intervenție formulate de intervenienţii Obadă Delia Mădălina şi Partidul Naţional Liberal - Filiala Calarasi. Prezenta încheiere se comunică de îndată Prefectului Judeţului Călăraşi şi secretarului general al U.A.T. Fundulea.

Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Cererea de apel se depune la Judecătoria Lehliu Gară. Executorie. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.10.2020.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)    16.10.2020

Tribunalul Călărași
Tip solutie: Respingere apel
Solutia pe scurt: Respinge excepţia formulată de intimatul Dorobanţu Dorel cu privire la tardivitatea apelului declarat de apelantul Partidul Naţional Liberal – Filiala Călăraşi. Respinge apelurile declarate de apelanţii PARTIDUL NATIONAL LIBERAL - Filiala Călăraşi, OBADĂ ELENA – MĂDĂLINA şi PREFECTUL JUDEŢULUI CĂLĂRAŞI împotriva Încheierii pronunţate la data de 16.10.2020 de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 2912/249/2020. Prezenta decizie se comunică de îndată Prefectului Judeţului Călăraşi, secretarului general al U.A.T. Fundulea, pentru aducere la cunoştinţă publică.

Definitivă. Pronunţată azi, 27.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia persoanelor interesate prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre cameră consiliu  112/2020  27.10.2020

 Marian Vanghelie deschide lista PER Călărași pentru Camera Deputaților!
Featured

Marian Vanghelie deschide lista PER Călărași pentru Camera Deputaților!

Marian Vanghelie va candida din partea PER Călărași pentru Camera Deputaților. Decizia a fost luată astăzi de Tribunalul Călărași care a admis contestația formulată de conducerea PER împotriva Deciziei 16 adoptată de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 12 Călăraşi, dispunând anularea acesteia. Astfel lista de candidați pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Marian Vanghelie, el fiind urmat în ordine de Valentin Popa, Marinela Cezarina Drăghici, Ioan Ardeleanu, Constantin Neagu și Lucian Mădălin Panait (ultimii doi fiind supleanți).

Fost primar al Sectorului 5 în perioada 2000-2015, Vanghelie (52 de ani) și-a încercat șansele și la localele din 27 septembrie, candidând fără succes (locul 4 cu 12,18%), din partea PSDI, tot pentru Primăria Sectorului 5.

Tribunalul a mai dispus astăzi și anularea Deciziei nr.17/23.10.2020 adoptată de Biroul Electoral de Circumscripţia Judeţeană nr.12 Călăraşi. Astfel la Senat, prima poziție este ocupată acum de Romeo Botoșăneanu, pe poziția a 2-a figurând Marian Palazu. Urmează Georgeta Chidu și Ioan Tudor (ambii supleanți).

Tribunalul Călărași
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite contestaţia formulată de către reclamantul Partidul Ecologist Român împotriva Deciziei 16 adoptată de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 12 Călăraşi. Dispune anularea respectivei decizii. Admite lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia nr. 12 Călăraşi a Partidului Ecologist Român, astfel cum a fost modificată, astfel: la poziţia nr. 1, Vanghelie Marian, la poziţia nr. 2, Popa Vasile Valentin, la poziţia nr. 3, Drăghici Marinela Cezarina, la poziţia nr. 4, Ardeleanu Ioan, la poziţia nr. 5, Neagu Constantin şi la poziţia 6 Panait Lucian Mădălin. Cu apel în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.10.2020.
Document: Hotarâre  512/2020  26.10.2020

Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite contestaţia formulată de contestatorul Partidul Ecologist Român împotriva Deciziei nr.17/23.10.2020 adoptată de Biroul Electoral de Circumscripţia Judeţeană nr.12 Călăraşi, pe care o anulează. Pe cale de consecinţă, admite lista de candidaţi pentru alegerile pentru Senat din anul 2020 în Circumscripţia Judeţeană nr.12 Călăraşi, astfel cum a fost modificată de Partidul Ecologist Român, în sensul că: la poziţia nr.1va fi trecut domnul Botoşăneanu Romeo, la poziţia nr.2 va fi trecut domnul Palazu Marian, la poziţia nr.3 va fi trecută doamna Chidu Georgeta, iar la poziţia nr.4 va fi trecut domnul Tudor Ioan. Cu apel în 48 de ore de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.10.2020.
Document: Hotarâre  513/2020  26.10.2020

S. Vrăjitoru: Toate aceste proiecte pe care vi le-am enunţat au fost şi sunt pentru Călăraşi
Featured

S. Vrăjitoru: Toate aceste proiecte pe care vi le-am enunţat au fost şi sunt pentru Călăraşi

Deși este unul dintre cei mai performanți parlamentari călărășeni, Sorin Vrăjitoru va reprezenta PSD Călărași în competiția pentru Camera Deputaților de pe locul 4 fiind devansat de 2 “new-entry-uri”, girate de conducerea centrală a partidului. Rezultatele muncii sale n-au avut darul să-i impresioneze pe Ciolacu&Co. Din păcate!

De numele lui Vrăjitoru se leagă o serie de proiecte initiate, sprijinite și realizate în cei 3 ani de mandate: finanțarea portului turistic, pasajul de la Drajna sau pensionarea anticipată cu 2 ani a călărășenilor datorită amendamentului făcut la legea pensiilor.

Prezent vineri la ședința privind ceremonia de învestire în funcții a noului primar, Marius Dulce și a consilierilor locali, validați de instanță, Vrăjitoru a trecut în revistă principalele sale realizări. “Ca şi deputat de Călăraşi în funcţie, la următorul mandat nu o să mai am această ocazie pentru că am fost nominalizat pe locul 4 în acea listă cu 4 mandate, pot să vă spun că 3 ani de zile cât am deţinut această funcţie, ştiţi foarte bine că am intrat un pic mai târziu înlocuind un alt coleg, pentru Călăraşi am reuşit împreună cu o echipă că aducem plus valoare acestui judeţ şi spun eu că am reprezentat cu cinste Călăraşiul în Parlamentul României. Și în acest sens, vreau să vă dau câteva exemple dintr-un bilanţ al meu. Colegii mei care vor veni după mine vor trebuie să continue aceste proiecte sau să aducă alte proiecte cum spuneau şi dl primar, Marius Dulce şi dl. preşedinte Vasile Iliuţă să putem să generăm bani şi bunăstare acestui oraş. Finanţarea Portului Turistic de la Călăraşi, pentru care m-am luptat în Parlament, este o reuşită a noastră şi împreună cu Consiliul Judeţean care s-a ocupat de documentaţie am adus 18 mil. de euro aici la Călăraşi. Pasajul de la Drajna care aparţine tot judeţului Călăraşi este amendamentul meu la bugetul de stat în februarie 2019. Astăzi vă comunic că a fost finalizată licitaţia. Au fost doi competitori care s-au înscris şi în următoarele 6-7 luni de zile există posibilitatea să înceapă construcţia acestui pasaj, a acestui nod rutier extrem de important pentru noi, pentru călărăşeni. Şi, ca să închei, tot pentru călărăşeni, am inițiat și depus un amendament la Legea Pensiilor prin care am reuşit să-i scoatem pe călărășeni mai devreme cu 2 ani de zile, la pensie dacă îndeplinesc vârsta standard de pensionare. Toate aceste proiecte pe care vi le-am enunţat au fost şi sunt pentru Călăraşi. Noi vorbim de Călăraşi şi pentru călărăşeni.” a declarat deputatul Sorin Vrăjitoru.

Deputat din 4 septembrie 2017, Sorin Vrăjitoru a avut 28 de luări de cuvânt (19 ședințe), a susținut 2 Declarații politice și a inițiat 114 propuneri legislative din care 40, promulgate în legi. De la preluarea mandatului a activat în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Free Joomla templates by Ltheme