Roxana Pațurcă: Activitatea mea la nivelul Senatului României a avut în centrul preocupărilor pe toți românii, dar mai ales pe călărășeni
Featured

Roxana Pațurcă: Activitatea mea la nivelul Senatului României a avut în centrul preocupărilor pe toți românii, dar mai ales pe călărășeni

Senatoarea, Roxana Pațurcă, a făcut un scurt bilanț al activității sale parlamentare desfășurată din 2016 și până în prezent. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Roxana Pațurcă a explicat și motivele trecerii la o altă formațiune politică, precizând că “nu am trădat niciodată formațiunea politică în cadrul căreia am activat, cu atât mai puțin călărășenii, iar îndepărtarea mea din cadrul formațiunii s-a făcut fără voia și fără știința mea”

Iat[ mai jos textul integral al mesajului adresat călărășenilor, acum la final de mandat:

“Dragi călărășeni,

Cei patru ani în care am activat ca senator al vostru se apropie de sfârșit. Dincolo de activitatea politică în sine în cadrul celui mai important for legislativ al țării, am fost mereu onorată să vă reprezint pe voi toți, cei care mi-ați acordat încrederea pentru a vă reprezenta în Parlament.

Am învățat în acești ani că a fi senator de Călărași poate fi cea mai frumoasă ocupație din lume, dar în același timp te obligă la mari sacrificii, pe care le-am făcut de altfel cu mare drag, dar și la o mare responsabilitate - aceea de a face tot ceea ce poți pentru a pune în valoare județul pe care îl reprezinți la cel mai înalt nivel în forul legislativ și de a face totul pentru a-i ajuta pe oamenii care așteaptă de la tine un altfel mod de a face politică în beneficiul comunității.

În cea mai mare parte am reușit ceea ce mi-am propus: am ajutat Călărașiul și călărășenii pentru că am reușit să pun de multe ori pe masa Guvernului problemele stringente ale județului nostru. De asemenea, am ajutat județul de fiecare dată când am reușit să aduc miniștrii și secretarii de stat la Călărași și, în urma vizitelor și discuțiilor cu călărășenii, problemele se rezolvau în mare parte.

Așa cum știți și așa cum trebuie să facă orice politician ajuns în Parlament, nu am ținut cont de preferințele la vot ale celor care îmi cereau ajutorul, nici de culoarea politică a directorilor instituțiilor publice care îmi cereau sprijin. Așa cum ați putut vedea în acești ani, am ajutat Călărașiul și atunci când mă aflam în opoziție cu cei care conduceau destinele județului, dar și după ce am fost îndepărtată din formațiunea politică în cadrul căreia am activat timp de 19 ani.

Și, pentru că am ajuns la acest capitol, doresc să lămuresc situația pentru toți cei care au interpretat acele evenimente politice drept o trădare - nu am trădat niciodată formațiunea politică în cadrul căreia am activat, cu atât mai puțin călărășenii, iar îndepărtarea mea din cadrul formațiunii s-a făcut fără voia și fără știința mea. La fel ca și voi, am aflat din mass-media despre decizia în ceea ce mă privește.

Liderul grupului senatorial al PNL, aflând despre îndepărtarea mea, a considerat, așa cum s-a exprimat la acea vreme, că sunt un om politic rațional și muncitor care nu merită nicidecum ceea ce tocmai se întâmplase, motiv pentru care m-a invitat să activez în acest grup până la finalizarea mandatului. De asemenea, noua conducere pe care o are PNL Călărași, cu oameni care își doresc să facă politică în beneficiul călărășenilor, este de natură a convinge în ceea ce privește proiectul lor pentru județul nostru. Am ales așadar să dau uitării întâmplarea nefericită, să o iau de la capăt în politică și să îmi aduc din nou aportul, pe cât pot, pentru Călărași.

Acele evenimente mi-au oferit o lecție, ca senator și ca om, o lecție pe care doresc să v-o împărtășesc: indiferent cât bine veți face în viață, indiferent câți oameni veți ajuta, întotdeauna veți avea lângă voi persoane care vor încerca să profite de voi și care vă vor abandona la primul semn că nu le mai sunteți folositori într-un anumit context. Prietenia adevărată, loialitatea și ajutorul dezinteresat sunt adevărate virtuți - atunci când le întâlniți, apreciați-le cu toată ființa voastră!

Din respect pentru voi toți și pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în momentul în care m-ați desemnat ca reprezentant al vostru în Senatul României, prezint în cele ce urmează o sinteză a principalelor repere care au stat la baza activității mele în decursul mandatului meu în calitate de senator în Parlamentul României ales în circumscriptia electorală nr. 12 Călărași.

Activitatea mea la nivelul Senatului României a avut în centrul preocupărilor pe toți românii, dar mai ales pe călărășeni. Prin tot ceea ce am făcut aici, ca reprezentant al vostru, am încercat să generez un impact economic și social direct în favoarea voastră, a celor pe care i-am reprezentat.

În decursul celor patru ani de mandat, am avut onoarea să activez în mai multe comisii parlamentare:

Comisii permanente:

- Comisia pentru administrație publică, din Octombrie 2018 până în Septembrie 2020

- Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, din Decembrie 2016 până în Septembrie 2020

- Comisia pentru mediu, din Aprilie 2017 până în Octombrie 2018

- Comisia pentru comunitățile de români din afara țării, din Decembrie 2016 până în Ianuarie 2017

- Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, din Septembrie 2020 până în prezent.

Comisii speciale:

Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi, din Iulie 2018.

Activitatea în comisii este o activitate care este menită să amendeze și să îmbunătățească astfel propunerile legislative ale colegilor senatori și deputați. Dialogul, medierea, dezbaterile din comisii fac ca legile promovate de Parlament să fie mai bune decât la momentul inițierii.

O bună parte din ceea ce mi-am propus să realizez pentru Călărași, în întreg mandatul meu, am reușit. Anumite inițiative legislative au devenit deja legi, altele își vor urma cursul și după ce nu voi mai activa ca senator al vostru.

Astfel, în decursul celor 4 ani de mandat, am inițiat și susținut alături de colegii mei un număr de 108 inițiative legislative, multe cu impact economic și social și pentru călărășeni, dintre care amintesc:

- Legea laptelui și a produselor lactate; o inițiativă legislativă care încearcă să aducă un plus producătorilor de lactate, inclusiv celor din județul nostru, dar și consumatorilor.

- Propunere legislativă privind consolidarea monedei naționale ca monedă unică de plată pe teritoriul României; stabilitatea monedei naționale depinde și de consolidarea ei ca monedă unică de plată pe teritorul românesc. Am inițiat această lege având în vedere faptul că stabilitatea leului va genera o stabilitate a cursului valutar și va aduce un plus în buzunarele celor mulți, dar și ale antreprenorilor români.

- Propunere legislativă pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid - 19; am inițiat acest proiect legislativ având în minte toți eroii noștri, medicii care s-au luptat în linia întâi cu efectele acestei pandemii.

- Propunere legislativă pentru plafonarea preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate; am inițiat această lege cu gândul la cei aflați în dificultate, fie pensionari, ale căror venituri nu sunt la un nivel decent, dar și români simpli afectați de criza pe care o traversăm în această perioadă.

- Propunere legislativă pentru suspendarea rambursării creditelor; în aceeași măsură ca și în cazul proiectului de lege privind plafonarea prețului medicamentelor și alimentelor de strictă necesitate, am inițiat legea pentru suspendarea rambursării creditelor conștientizând faptul că vremurile extrem de dificile prin care trecem afectează familii, afectează pe cei care cu ajutorul unui credit bancar au un acoperiș deasupra capului și și-au întemeiat o familie. Pierderea locurilor de muncă, șomajul și tot ceea ce aduce o criză economică pot constitui factori de risc în ceea ce privește rambursarea creditelor. Din acest motiv, suspendarea prin lege a rambursării creditelor reprezintă un ajutor concret pe care cei aflați în dificultate se pot baza.

- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii; așa cum am spus mereu, antreprenoriatul local poate constitui salvarea pe care o așteaptă județele precum Călărașiul. Suntem situați geografic într-o poziție avantajoasă, cu legătură la Dunăre, cu legături la autostradă - avem posibilitatea de a investi în turismul local, dar și în industria locală și în agricultură.

- Propunere legislativă privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive; nivelul scăzut de trai, pe care încă îl au mulți locuitori ai României determină mulți români și mult prea mulți călărășeni să apeleze la împrumuturi de la bănci sau diferite companii financiare private. Pentru astfel de situații am încercat să oferim o protecție față de practica dobânzilor excesive adoptată, din păcate, de o serie întreagă de creditori.

- Propunere legislativă privind protecția consumatorilor față de executările silite abuzive sau intempestive; întârzierea returnării împrumuturilor contractate și neachitate în termenul scadent nu ar trebui să se transforme într-un prilej pentru creditori de a abuza de poziția lor față de datornic și de a-l executa silit, abuziv sau intempestiv. Protecția datornicilor este o măsură socială necesară tuturor celor aflați într-o situație de acest gen.

- Propunere legislativă "Legea manualului şcolar", prin care manualul școlar devine bun public, fiind achiziționat astfel din fonduri publice, ajutând în acest fel și mai mult părinții și elevii.

- Propunere legislativă pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, prin care școlile erau obligate să asigure spații de depozitare pentru materialele școlare ale elevilor, dar și care dorea a stabili greutatea ghiozdanului la maxim 10% din greutatea corporală a elevului. Am considerat că în acest fel am fi reușit să facem școala mai atractivă pentru toți acei elevi care o identifică mai mult prin corvoada de a căra un ghiozdan prea greu în spate în fiecare dimineață, așa cum vedem cu toții în Călărași, dar și în întreaga țară.

- Propunere legislativă privind modificarea și completarea art. 105 din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care am oferit primăriilor posibilitatea decontării din buget a cheltuielilor cu transportul elevilor, o veste bună la acea vreme atât pentru copii și părinți, cât și pentru edilii care aveau posibilitatea de a asigura transportul elevilor către și de la unitățile de învățământ, dar și a cheltuielilor cu participarea la concursurile școlare. Am oferit astfel o șansă copiilor călărășeni cu posibilități la învățătură pentru a se dezvolta conform nivelului de pregătire și a potențialului lor.

- Propunere legislativă pentru modificarea art.60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care se dorea scutirea de la plata impozitelor a părinților copiilor cu cerințe educaționale speciale. Avem astfel de situații în Călărași, iar printr-o astfel de măsură am fi oferit o șansă tuturor celor aflați într-o asemenea situație.

- Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Deși puține la număr, persoanele cu handicap merită, tocmai datorită situației speciale în care se află, toată atenția noastră, a celor care formăm societatea, a celor care creăm legi și a celor de la care așteaptă protecție și sprijin.

- Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care doream introducerea activității de medicină școlară, preșcolară și stomatologică studențească în categoria activităților finanțate către spital din bugetul de stat.

Dintre propunerile legislative inițiate, inclusiv cele enumerate mai sus, unele sunt aprobate, altele sunt în dezbateri, altele încă parcurg procesul legislativ. Multe se vor regăsi ca legi și vor ajuta concret românii, salariați, pensionari sau antreprenori, dar și pe cei care nu au un loc de muncă.

În același timp, între alte inițiative legislative la care m-am asociat și pe care le-am susținut întrucât urmau să genereze un impact social important pentru viața românilor, aș dori să le menționez pe următoarele:

- Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 1 noiembrie ca Ziua Naţională a Radioului; această formă de celebrare a unuia dintre cele mai vechi mijloace de informare în masă era necesară pentru a atrage atenția, și la Călărași, unde beneficiem de o serie de inițiative apreciate în acest domeniu, asupra importanței radioului în comunicarea știrilor, a noutăților, a evenimentelor cotidiene către ascultători.

Numai în decursul anului trecut, pentru a atrage atenția și formal, de la nivelul tribunei Parlamentului, asupra unor probleme stringente, am adus în atenția ministerelor un număr de 2 interpelări referitoare la revederea modalității de calcul al prețului de vânzare și al chiriei locuințelor ANL și la măsurile cu privire la reabilitarea și extinderea Spitalului Județean Călărași.

Pe lângă aceste interpelări formale, așa cum știți din mass-media, mi-am făcut mereu datoria față de locuitorii județului și am reușit, formal sau informal, să invit miniștrii la Călărași. Astfel, în județul nostru, au venit rând pe rând cei mai importanți miniștri de resort, care au văzut la fața locului stadiul derulării unor lucrări de investiții, au aflat o serie de probleme, au dialogat cu călărășenii, de la primari și consilieri locali și până la cetățeni, și au împins lucrurile spre făgașul bun odată întorși la minister.

Dintre evenimentele oficiale la care am luat parte în decursul mandatului meu ca senator de Călărași, aș aminti doar câteva, ce se remarcă pentru intenția organizatorilor de a schimba ceva în bine la nivelul județului nostru și pe care, prin prezența mea, le-am susținut și le voi susține:

- Târgul firmelor de exercițiu, o inițiativă la care am participat mereu cu drag și care se dorește a încuraja copiii, chiar de pe băncile școlilor, să își dezvolte aptitudinile antreprenoriale și de a le exersa într-un mediu cât mai apropiat de cel real. Voi participa cu aceeași plăcere la orice ediție unde voi fi invitată.

- Ediţia a XXIV-a a Concursului Naţional cu participare internațională „Ion Barbu –Dan Barbilian”, eveniment cultural şi ştiinţific de tradiţie pentru județul nostru care reunește copiii care s-au remarcat la matematică și literatură. Le urez succes pe mai departe organizatorilor evenimentului și copiilor care vor participa cu același entuziasm ca în toți anii.

- Aniversarea a 135 de ani de la înființarea Colegiului Național ”Barbu Știrbei” din Călărași și a 100 de ani de la acordarea dreptului gimnaziului de a organiza și cursuri liceale de ciclu superior

- Conferința ”Întreprinzătorul, cea mai mare avere a națiunilor”, care se dorește a susține mediul antreprenorial călărășean și a promova interesele antreprenorilor în fața reprezentanților instituțiilor publice

- ”Susțin învățământul preuniversitar agricol” organizat de revista Ferma, un eveniment de care județul nostru, care are un pronunțat specific agricol, are nevoie în aceeași măsură în care avem nevoie de forță de muncă pentru punerea în valoare a terenurilor agricole.

Tot în perioada mandatului meu am făcut și 20 de declarații politice și am avut 99 de luări de cuvânt în plen, de fiecare dată în momente în care am simțit nevoia de a sublinia importanța unei legi, de a apăra un pincipiu sau de a comunica plenului o opinie pe care am considerat-o a avea o anumită importanță.

Dragi călărășeni,

Ușa cabinetului meu senatorial a fost mereu deschisă oricărui cetățean care a dorit să îmi expună o situație, o dificultate sau care a avut o propunere pentru îmbunătățirea unor legi și prevederi normative.

Vă mulțumesc tuturor pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o de a vă reprezenta ca senator și pentru acești patru ani în care v-am simțit pe toți aproape.

Mulțumesc în aceeași măsură tuturor reprezentanților mass-media locale și regionale care au preluat opiniile mele și au prezentat reperele activității mele pentru informarea corectă a călărășenilor.

Activitatea mea politică și publică va continua și, oriunde voi activa, vă promit tuturor că voi reprezenta Călărașiul cu aceeași onoare și responsabilitate.

Cu prețuire,

Senator Roxana-Natalia Pațurcă”

PRO România / R. Meseșeanu: Carantinarea localităților, închiderea activității economice și privarea copiilor de educație nu ne ajută să ieșim din criză
Featured

PRO România / R. Meseșeanu: Carantinarea localităților, închiderea activității economice și privarea copiilor de educație nu ne ajută să ieșim din criză

Liderul coordonator al PRO România Călărași, Răzvan Meseșeanu, candidat pentru Senatul României, la alegerile din 6 decembrie, susține că Programul Național de Testare propus de partidul pe care-l reprezintă este singura soluție pentru criza sanitară generate de noul coronavirus. În opinia sa, “este singura șansă să oprim răspândirea virusului și să ne concentrăm pe relansarea economică a României.”

“Carantinarea localităților, închiderea activității economice și privarea copiilor de educație nu ne ajută să ieșim din criză, ci să ne adâncim în ea. Pentru criza sanitară există o singură soluție, Programul Național de Testare propus de PRO România. Un efort colectiv al tuturor instituțiilor medicale, cu decontarea de către stat a testelor făcute la privat. Este singura șansă să oprim răspândirea virusului și să ne concentrăm pe relansarea economică a României. Altfel, doar cu restricții și fără eforturi concentrate de testare, nu vom face decât să vulnerabilizăm și mai mult cetățenii în fața crizei în care vom intra la anul.” este mesajul transmis pe pagina personală de Facebook de Răzvan Meseșeanu care a conchis “PRO România își continuă eforturile de apărare a drepturilor cetățenilor. Suntem PRO România și ținem doar cu România!”

meseseanucriza

Victor Ponta, președintele PRO România, a prezentat, recent, și pașii pe care îi va urma în realizarea proiectului de testare gratuită a tuturor românilor.

„Primul pas în acest proiect este acela de a deconta toate testele făcute în privat, pentru că acum, România, spre deosebire de alte țări, nu decontează testele din privat. Al doilea pas este extinderea sistemului de testare de la teste PCR, care sunt mai puține, mai greu de făcut, dar rămân cele mai sigure, și la testele rapide antigen, pe care le folosește toată lumea. În al treilea rând, să ne organizăm așa cum s-a organizat Slovacia și, într-o perioadă de o lună, spre exemplu, patru weekend-uri la rând, să testăm câteva milioane de români. De asemenea, să dăm dreptul autorităților locale, instituțiilor publice și private, în special școli și primării, să achiziționeze și să testeze săptămânal personalul didactic, în așa fel încât să putem să deschidem școlile. Acesta este programul nostru național de testare”, spune președintele PRO România, citat de psnews.ro.

Comandat de PRO România Filiala Călărași

- Executat de TOTAL MEDIA SRL,  – portal: www.arenamedia.ro

- CMF mandatar financiar coordonator: 11200008

machetaPRO1

PSD / M. Budăi: Nu numai echipa din Călărași va fi câștigătoare!
Featured

PSD / M. Budăi: Nu numai echipa din Călărași va fi câștigătoare!

Aflat marți într-o vizită electorală în județul Călărași, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi a spus că nu doar PSD Călărași va câștiga alegerile din 6 decembrie, explicând că în spatele acestui “succes” stă programul de guvernare, “extrem de bine structurat”.

“Nu numai echipa din Călărași va fi câștigătoare! În opinia mea, programul nostru electoral este extrem de bine structurat. Dar avem această sincopă pe care am spus-o și la început și anume că aceste alegeri din punctul meu de vedere nu sunt libere. Dar, odată ajunși în Parlament avem obligația ca tot ce scrie în program să fie dus la îndeplinire. Practic din secțiunea pentru muncă și protecție socială din programul anterior mai aveam o singură lege de adoptat și anume legea indemnizației sociale. Programul ar fi fost astfel îndeplinit. Și bineînțeles, majorarea valorii punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 dacă s-ar fi întâmplat să fim la guvernare” a susținut Budăi.

Întrebat în ce măsură mediul de afaceri privat ar putea să susțină majorările propuse de PSD cu privire la alocații, salariile profesorilor și pensiilor, Marius Budăi a prezentat o parte din măsurile cuprinse în noul program de guvernare cu privire la susținerea economiei. “În programul de guvernare, am venit țintit, pentru mediul de afaceri pe 2 căi: calificare / recalificare și profesionalizare pentru că tot ceea ce s-a întâmplat cu această criză va da puțin peste cap dinamica forței de muncă, că vor dispărea anumite calificări, meserii, că vor apărea altele...Gândiți-vă, dacă nu ar fi dat PSD în 2018 legea cu telemunca unde am fi fost acum în această perioadă? Practic dacă n-am fi avut această lege nu s-ar fi putut lucra de acasă.” a afirmat Budăi care a continuat “Ca primă măsură ca și mediul de afaceri să poată să majoreze salariile dar fără costuri suplimentare, propunem ca salariul minim pe economie să nu mai fie impozitat. Astfel angajatul primește la salariu cu 10% în plus iar întreprinzătorul nu are nici un efort bugetar suplimentar. Pe lângă acestea sunt și măsurile create prin granturi și dacă ar fi cumva să definesc acest capitol al muncii și demnității sociale într-un cuvânt, acesta ar fi SCUT. De ce? S, vine de la stimularea mediului de afaceri, C, de la creditare dar nu oricum. Nu cum s-a făcut în guvernarea liberală cu capitalizarea dobânzii, adică dobândă la dobândă, U, de la urgență pentru că am văzut prin așa-zis-ul program de guvernare, prin vară, la colegii liberali măsuri care targetau cumva prin 2030 să producă efecte și T, de la targetare, adică știu cărei ramuri economice mă adresez, cărei categorii de persoane și mai ales când și în ce condiții. Una din condiții ca să primești un sprijin de la stat, de exemplu, prin aceste granturi este ca cel puțin 10% peste salariul minim pe economie să fie în plată. Iată că 10% și 10% din impozit, angajatorii vor putea suporta și ei un salariu mai mare decât cel minim pe economie pentru angajații lor”.

La comanda Partidului Social Democrat Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200020

Emil Dumitru, președinte PNL Călărași: Facem o campanie bazată pe soluții și nu pe demagogie
Featured

Emil Dumitru, președinte PNL Călărași: Facem o campanie bazată pe soluții și nu pe demagogie

Președintele Partidului Național Liberal-Filiala Călărași, Emil-Florian Dumitru, deschide lista de candidați pentru Camera Deputaților.

PNL Călărași a intrat, de aproximativ două luni, pe un nou drum, odată cu schimbarea conducerii, dar și cu asumarea în fața călărășenilor de candidați tineri și profesioniști care să îi reprezinte cu dăruire și cinste în Parlamentul României.

Potrivit lui Emil Dumitru, campania liberalilor, atât la nivel național, cât și local, este una pozitivă, bazată pe soluții. Recent, într-o conferință de presă, liderul liberal călărășean a amintit de anul 2016 când românilor li se prezentau în mod demagogic minciunile construirii celor 8 spitale regionale până în 2020. Guvernul PNL a reușit în numai un an semnarea finanțării europene pentru 3 spitale, venind în fața românilor cu fapte.

”Facem o campanie bazată pe soluții și nu pe demagogie, în care pe primul plan să punem oamenii. Suntem un guvern asumat și punem, înainte de toate, sănătatea oamenilor, care înseamnă investiții în infrastructura spitalicească. Nu venim să vă prezentăm slide-uri frumoase, cum au fost prezentate în 2016, cu 8 spitale regionale pe care am tot așteptat să le vedem și care nu s-au făcut niciodată. Noi suntem guvernul care face, avem 3 spitale regionale pe care le vom finanța, iar noi vă prezentăm o muncă reală, pe care am făcut-o într-un an foarte greu și din care unele rezultate se văd, iar altele se vor vedea.”, a punctat președintele PNL Călărași, candidat pentru Camera Deputaților.

Conform Programului de Guvernare ”Dezvoltăm România” al PNL pentru perioada 2021-2024, liberalii își asumă:

-Construirea a 3 spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova și 10 unități sanitare noi și extinderi prin programele europene de finanțare;

-Reabilitarea și modernizarea a 25 spitale județene și 110 spitale orășenești

La comanda Partidului Național Liberal Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200025

emildumitru26nov

PMP: România, la 9 luni după apariția primului caz de coronavirus, arată cum nu se poate mai rău
Featured

PMP: România, la 9 luni după apariția primului caz de coronavirus, arată cum nu se poate mai rău

Partidul Mișcarea Populară face apel către Guvern să ia "măsuri urgente" pentru gestionarea epidemiei cu noul coronavirus, deoarece România arată "cum nu se poate mai rău", şi să pregătească din timp campania de vaccinare anti-COVID, astfel încât cetăţenii să aibă cât mai multe informaţii "corecte" şi "credibile".

“La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră, România arată cum nu se poate mai rău: nu mai putem interna la ATI, pacienții sunt transferați dintr-o localitate în alta pentru a putea fi tratați, în vreme ce, în multe spitale din țară, bolnavii stau ore întregi pe holuri, pe paturi improvizate sau pe scaune și primesc oxigen, în zona de triaj, spun autoritățile care nu par foarte mișcate de imaginile șocante și vorbesc, senin, despre o supraaglomerare normală, în aceste zile, în care numărul infectărilor, deși în ușoară scădere, este în continuare destul de mare.

La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră cadrele medicale sunt tot mai epuizate și fac apel la voluntari să vină în sprijinul lor, să îmbrace costumele de protecție, să intre în secții, să vorbească cu pacienții, să ia date de la ei și să le comunice apoi familiilor.

La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră, încă nu avem o campanie națională explicită de informare prin care fiecare cetățean, indiferent dacă are sau nu acces la informație on-line, la radio, la TV, să știe ce trebuie să facă în momentul în care are simptome de COVID 19 sau a intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus.

La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră, aflăm că 20 de milioane de măști de pe piața au fost neconforme, iar acestea au fost comercializate inclusiv în farmacii.

La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră, 58% dintre IMM-uri sunt în pragul falimentului și spun că mai au bani de supraviețuie pentru 1-2 luni, în ciuda sprijinului pe care l-au primit.

Singura veste bună, dacă poate fi considerate așa, la 9 luni de la primul caz de coronavirus din țara noastră: de la începutul pandemiei și până acum 313.885 de români s-au vindecat de COVID 19.

PMP face apel către Guvern să treacă la măsuri urgente pentru a salva cât mai multe vieți.

PMP cere guvernului să pregătească din timp campania de vaccinare anti-COVID 19 de informare eficientă pentru ca românii să aibă cât mai multe informații corecte, credibile de la autorități.

PMP cere guvernului să facă publice rezultatele controalelor efectuate la secțiile ATI din țară și să anunțe măsurile pe care le va lua pentru a preveni tragedii precum cea de la Piatra Neamț.

PMP cere guvernului să reanalizeze deschiderea școlilor, cel puțin în zonele în care nu există o rată mare de infectare.

PMP cere guvernului să întocmească Planul Național de Redresare și Reziliență astfel încât să susțină cu precădere domeniile grav afectate de pandemie.” este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a partidului.

La comanda Partidului Mișcarea Popularăî Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200012

iliescusivladica

PSD / M. Budăi, la Călărași: Sunt bani pentru dublarea alocațiilor, pentru majorarea salariilor profesorilor și a pensiilor!
Featured

PSD / M. Budăi, la Călărași: Sunt bani pentru dublarea alocațiilor, pentru majorarea salariilor profesorilor și a pensiilor!

Prezent la Călărași pentru a susține candidații propuși de PSD Călărași pentru Parlamentul României, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi a explicat că revenirea economiei României din declinul generat de pandemia de coronavirus este îngreunată de impactul redus al măsurilor de sprijinire reală a economiei, în prezent de doar 1,5% din PIB, în condițiile în care doar în țările est-europene, acesta oscilează între 15 și 20% din Produsul Intern Brut. “Suntem astăzi într-o situație economică extrem de delicată din punct de vedere al gestionării pandemiei de către guvernul liberal. Suntem în fața unei căderi economice extrem de grave pentru România. Dacă observăm că toate țările din jurul nostru încep ușor – ușor să recupereze din această pierdere economică, iată că în Româniaq este mai greu. De ce? Ne uităm în Raportul Fondului Monetar Internațional și vedem practic, o spune FMI și nu, noi, PSD și cred că liberalii n-or să spună că acolo lucrează pesediști, că România are practic influență în Prodsul Intern Brut măsuri de sprijinire reală a economiei de 1,5% din PIB cu perspectiva de a ajunge până la finalul anului la 2,5%. Și ne raportăm, bineînțeles, la țările din jurul nostru, țări est-europene, nu ne ducem la Germania unde tindem cu toții, vedem că de la Cehia până la vecinii noștri, bulgari, impactul în PIB al măsurilor reale de sprijin a mediului de afaceri, e undeva între 15 și 20%. De la 15, 20% până la 1,5% distanța e foarte mare și de aici revenirea mult mai grea a economiei României.” a spus Budăi care a prezentat și pilonii pe care s-a “construit” capitolul “Demnitate socială și muncă” din cadrul Programului de guvernare PSD 2021-2024. “Pornind de la această realitate, de la faptul că s-au pierdut foarte multe locuri de muncă în România, am început să scriem cu toții la programul nostru de guvernare. În spatele acestui program stau sute de ore de calcule, de dezbateri cu partenerii noștri sociali, sindicatele și patronatele. (...) Esența principală a programului nostru Secșiunea Demnitate socială și muncă este orientarea către mediul privat. De ce? Cu scopul de a apăra locurile de muncă existente, de a le recâștiga pe cele pierdute și de a crea alte locuri de muncă. Tot ceea ce înseamnă protecție socială în acest capitol, aș defini așa: Cea mai bună protecție este câștigarea unui loc de muncă dar nu oricum, ci bine plătit.

Din aceste două filozofii, am ajuns la măsuri convenite cu mediul de afaceri, cu partenerii sociali astfel încât granturile și tot ceea ce propunem ca măsuri de încurajare economică să aibă ca scop principal apărarea locului de muncă dar și rezidența locului de muncă. De ce rezidența? Eram ministru în 2019 și știți foarte bine că practic, în perioada aceea, eram într-un deficit foarte mare al forței de muncă. Iată că am ajuns de la deficit la șomaj. Sunt județe unde rata șomajului a trecut de 5% Pentru aceste trebuie gândite un set de măsuri, pentru celelalte alt tip de măsuri care se regăsesc în programul nostru de guvernare.” a mai spus Budăi care a conchis “Toate acestea le-am încadrat foarte bine în indicatorii macroeconomici pe structura cărora am creat programul. Și o spun cu toată tăria: Da, sunt bani pentru dublarea alocațiilor, da, sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor, da, sunt bani pentru creșterea pensiilor.”

Free Joomla templates by Ltheme