AUR | Proiect de lege pentru încetarea stării de alertă pe teritoriul României
Featured

AUR | Proiect de lege pentru încetarea stării de alertă pe teritoriul României

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi, în Parlament, un proiect de lege privind abrogarea Legii nr. 55/2020 prin care a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României.

"Carenţele acestui act normativ sunt mult prea numeroase şi prea grave pentru a putea fi îndreptate printr-o revizuire a legii, astfel încât am luat hotărârea de a cere abrogarea ei, fiind unicul şi cel mai potrivit mijloc prin care putem reveni în cadrul constituţional caracteristic unui stat de drept şi unei democraţii funcţionale", a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

"Indiferent de situaţia excepţională cu care se confruntă un stat democratic, acesta are datoria să identifice şi să utilizeze mijloace legale şi legitime de contracarare a pericolelor şi a efectelor negative. Întrucât prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi vădit neconstituţionale nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în detrimentul cetăţenilor, ale căror drepturi şi libertăţi sunt restrânse în mod nelegal, se impune abrogarea de îndată a Legii nr. 55/2020"", a subliniat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

M. Ciolacu: Am depus astăzi moțiunea de cenzură
Featured

M. Ciolacu: Am depus astăzi moțiunea de cenzură

Marcel Ciolacu a anunţat pe pagina personală de Facebook că Partidul Social Democrat a depus, astăzi, moţiunea de cenzură intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”, despre care spune că este singura depusă legal şi care nu roscă să mai fie atacată la CCR.

„Am depus astăzi moțiunea de cenzură, după ce CCR a constatat, în unanimitate, existența unui conflict de constituționalitate în privința moțiunii USR-AUR.

Așa cum am promis! Guvernul Cîțu trebuie să plece rapid acasă, deci cerem parlamentarilor USR-PLUS și AUR să acționeze logic și să voteze moțiunea depusă de PSD. Este singura moțiune depusă legal și care nu riscă să fie din nou atacată la CCR.

Românii nu își mai permit să aștepte săptămâni întregi până vine și motivarea deciziei CCR, care va arăta dacă și în ce condiții s-ar putea relua procedura legislativă viciată a moțiunii USR-AUR. După ce au sfidat o țară întreagă cu Congresul lor devenit focar național de COVID-19, orice zi cu Cîțu în fruntea Guvernului este un atentat la siguranța națională!

De aceea, vom susține în cadrul Birourilor Reunite ale Parlamentului, care încep în curând, ca moțiunea PSD să intre rapid în dezbatere. Joi o putem citi, iar lunea viitoare o votăm și Cîțu devine o tristă amintire!

Dragi colegi de la USR-PLUS și AUR, vă așteptăm acum să dovediți prin #vot că nu-l mai doriți pe Florin Cîțu la Palatul Victoria.”, susţine printr-un mesaj postat pe Facebook preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

Textul moţiunii de cenzură

În vreme ce traiul românilor devine tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR are o singură prioritate: lupta pentru putere!

În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România și pe români.

În aceste condiții, singura soluție pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică și socială este ca Guvernul Cîțu să plece urgent de la conducerea țării:

Guvernarea perdanților a sărăcit România!

Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare.

În plină explozie a prețurilor, în condițiile unei creșteri galopante a inflației, Guvernul nu a găsit altă soluție decât înghețarea pensiilor, alocațiilor și a salariilor.

Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliției, a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români.

Românii se confruntă cu explozia prețurilor și a cursului valutar!

Pierderea controlului asupra creșterii prețurilor la energie și combustibil a generat o inflație galopantă.

Vârfurile de preț la gaze (+65%), electricitate (+45%) și combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanț a prețurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) și medicamente (+25%).

Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creșterea prețului facturilor și scumpirea bunurilor din import.

Dreapta a impus românilor o datorie care le amanetează viitorul!

Datoria publică crește cu 1.700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro.

România riscă să deraieze economic, în condițiile în care creșterea datoriei publice este aproape dublă față de creșterea Produsului Intern Brut.

Absorbția fondurilor europene este la pământ!

Planul Național de Redresare și Reziliență nu este aprobat nici acum, deși 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocați pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor.

În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exercițiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor.

Capitalul românesc, condamnat la faliment!

Firmele românești au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliți, au cheltuit bani aplicând pentru măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis.

Afaceri românești, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenți. Numărul firmelor radiate în ultimele 7 luni este mai mare cu 34% față de 2020. Asta spune totul despre performanțele ale Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR !

Agricultorii țării au fost umiliți. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate!

Producătorii români au fost loviți nu doar de vreme, ci mai ales de incompetența de la vârful ministerului Agriculturii.

În loc de sprijin, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR le-a oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uși trântite în nas.

Comunitățile locale au fost condamnate la subdezvoltare

Primăriile și Consiliile județene au fost obligate să aloce sume uriașe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR nu le-a decontat acești bani !

De parcă nu ar fi fost de ajuns, același guvern incompetent a continuat și continuă să le arunce în cârcă o serie de cheltuieli sociale majore, în vreme ce resursele financiare promise se tot blochează… din cauza războaielor pentru putere dintre PNL și USR-PLUS !

Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a ratat toate țintele asumate în Sănătate!

Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante și lupta pentru putere din Sănătate. Lupta Guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea și tratarea bolilor cronice. În numele unei iluzorii protecții, bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament și servicii de prevenție !

Campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total.

Spitalele sunt la fel de nepregătite la fel ca la debutul pandemiei, iar, după un an de zile, românii nu au acces, în continuare, la consultații, operații și tratamente.

Deși nici nu a început anul școlar, Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a făcut deja planurile de închiderea școlilor!

“România Educată” a lui Iohannis este România haosului, improvizației și închiderii școlilor!

Regulile pentru desfășurarea noului an școlar, anunțate de miniștrii Educației și Sănătății, arată că școlile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca și anul trecut.

Contradicțiile publice dintre cei doi miniștri întrețin incertitudinea a milioane de elevi, părinți și profesori.

Guvernarea este incapabilă să garanteze desfășurarea orelor cu prezență fizică, în condiții de siguranță. Și fac ce știu ei mai bine: închid școlile și trimit elevii și profesorii într-un iluzoriu on-line, distrugând generații întregi de copii !

Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria!

Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracțiunea comisă și care a executat și închisoare pentru fapta sa.

Culmea cinismului este că fostul deținut Cîțu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliția celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să și voteze ! –Legea “fără penali în funcții publice”.

Fiecare zi cu Guvernul Cîțu în funcție este o încă o zi în care viața românilor va fi și mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităților locale blocată, iar viitorul țării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generații întregi!

De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîțu trebuie să plece!

D. Coarnă: A fost circ fără pâine la Congresul PNL din 2021!
Featured

D. Coarnă: A fost circ fără pâine la Congresul PNL din 2021!

Circ fără pâine la Congresul PNL 2021, organizat cu 5.000 de oameni în plină pandemie. Legile nu sunt făcute pentru cei care le adoptă.

Deputatul Dumitru Coarnă consideră organizarea Congresului PNL din 25 septembrie, cu participarea a 5.000 de liberali din întreaga ţară, un act de iresponsabilitate majoră, în condiţiile în care Capitala se află în scenariul roşu, după ce rata de infectare a depăşit pragul de 4 la mia de locuitori.

“În lupta pentru şefia partidului PNL, s-a uitat complet de pandemie! În plin val 4, mii de oameni, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, s-au aflat strâns uniţi, la propriu, în sala în care s-a organizat congresul. În loc să fie îngrijorat de încălcarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi să poarte mască, aşa cum poartă fiecare copil când merge la şcoală, şeful statului era preocupat de cum a decurs campania la nivel ideologic, criticând faptul că nu a existat o competiţie de idei şi proiecte, ci o luptă prea personală între principalii candidaţi”, a susţinut deputatul PSD.

În condiţiile creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19, organizarea unui congres politic, cu prezenţa fizică a 5.000 de persoane într-un spaţiu închis, constituie infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor şi ameninţă în mod direct sănătatea publică.

Acestea sunt regulile pentru noi, toţi ceilalţi ! Nu şi pentru PNL! Legile nu sunt făcute pentru cei care le adoptă! Organele abilitate ale statului trebuie să declanşeze urgent o anchetă asupra modului în care membrii guvernului, în frunte cu premierul, au modificat succesiv reglementările în materie, pentru a asigura o aparentă legalitate organizării evenimentului de sâmbătă.

“Nu se justifică decizia Guvernului de a modifica cadrul legal astfel încât evenimentele culturale în spaţii închise, la 50% din capacitate, gen Congresul PNL, să poată fi organizate la o incidenţă mai mare decât cea impusă înainte de declanşarea valului 4 al pandemiei. Stat în stat! Ei fac legile şi tot ei le încalcă! A fost circ fără pâine la Congresul PNL din 2021!”, a subliniat deputatul PSD.

Fac un apel la responsabilitate! După aşa prestaţie lamentabilă, se impune intervenirea de urgenţă şi aplicarea cu fermitate a sancţiunilor legale, ca urmare a desfăşurării acestui eveniment şi sfidării unei ţări întregi !

Eurodeputaţii PSD: România şi Spania, efort comun în Parlamentul European pentru stoparea crizei preţurilor la gaz şi energie
Featured

Eurodeputaţii PSD: România şi Spania, efort comun în Parlamentul European pentru stoparea crizei preţurilor la gaz şi energie

Delegaţiile S&D ale României şi Spaniei din Parlamentul European îşi unifică forţele pentru o dezbatere prioritară, cu rezoluţie, în cadrul sesiunii plenare din luna octombrie, care să aibă drept consecinţă soluţii concrete în legătură cu creşterea preţurilor la gaz şi energie. Reprezentanţii celor două delegaţii consideră că nivelurile actuale ale preţurilor nu reprezintă doar o problemă naţională, actuala criză având o dimensiune europeană, cu grave repercusiuni asupra cetăţenilor din statele membre UE.

Eurodeputaţii S&D români şi spanioli solicită Comisiei Europene să elaboreze un plan concret care să permită tuturor ţărilor din Uniunea Europeană să intervină rapid la nivel naţional, în loc să se improvizeze măsuri ad-hoc, fără finalitatea dorită pentru protecţia oamenilor şi a companiilor afectate.

"Avem nevoie urgentă de un Plan European, conceput pentru următoarea perioadă, astfel încât guvernele statelor membre să poată reacţiona rapid la disfuncţionalitatea pieţelor şi la creşterea dramatică a preţurilor. Uniunea Europeană trebuie să reformeze regulile pieţei de energie electrică pentru a o face mai eficientă în situaţii precum cea actuală şi pentru ca beneficiile surselor ieftine de energie regenerabilă să ajungă mai uşor şi mai repede la cetăţeni. Considerăm că este absolut necesar, în acest context, să fie adoptate măsuri care să prevină speculaţiile pe piaţa europeană a carbonului (EU ETS). De asemenea, ar trebui creată o Platformă Europeană Centralizată pentru achiziţionarea de gaze naturale, deoarece autonomia strategică a Europei este incompatibilă cu nivelul actual de expunere la fluctuaţiile pieţelor internaţionale de energie, consolidând puterea contractuală a ţărilor care cumpără", susţine Delegaţia Spaniolă.

Eurodeputaţii români consideră că toate măsurile introduse recent în Spania sunt pe deplin conforme cu cadrul legal al Uniunii Europene, având drept scop protejarea cetăţenilor, dar şi realizarea obiectivelor ambiţioase stabilite la nivel naţional, european şi internaţional.

"Măsurile la care au apelat colegii din Spania au un caracter temporar, până când se va diminua actuala creştere a preţurilor la gaz şi energie. Aceeaşi preocupare există din partea Delegaţiei PSD pentru cetăţenii români, mai ales că situaţia va deveni alarmantă pe măsură ce ne apropiem de sezonul rece. Sunt necesare soluţii rapide de atenuare a efectelor unei eventuale sărăcii energetice şi chiar alimentare, generate de actualul val de scumpiri. Am solicitat deja o dezbatere cu rezoluţie în cadrul Parlamentului European, pentru luna octombrie, cu titlul - "Soluţii europene privind creşterea preţurilor la energie: o cale de urmat în lupta cu sărăcia energetică". Vom colabora în acest sens cu Delegaţia spaniolă, pentru ca din acest demers să rezulte soluţii rapide şi concrete din partea Comisiei Europene, în vederea eliminării riscurilor cu care se confruntă cetăţenii din cele două state, dar şi din alte ţări ale Uniunii Europene", au menţionat reprezentanţii Delegaţiei Române S&D.

PSD demarează campania #JosFacturile! privind strângerea de semnături pentru plafonarea facturilor la energie și gaze
Featured

PSD demarează campania #JosFacturile! privind strângerea de semnături pentru plafonarea facturilor la energie și gaze

În toate organizațiile județene, membrii PSD le vor explica românilor avantajele acestui proiect care nu doar blochează pentru 6 luni orice scumpire a facturii la energie și gaze naturale, dar oferă consumatorilor și o compensație pentru majorările de preț operate deja de furnizori. Oricine poate semna și online pentru susținerea acestui proiect la următoarea adresă: https://www.psd.ro/plafonare-preturi-energie/.

Toate semnăturile strânse vor fi depuse la Parlament, în timpul dezbaterilor asupra proiectului legii inițiate de PSD, pentru a-i convinge pe reprezentanții puterii să voteze pentru întrajutorarea a sute de mii de familii de români.

Proiectul PSD este singura soluție concretă care garantează – până la primăvară – menținerea facturilor energetice ale tuturor consumatorilor casnici la un nivel suportabil.

Mai mult, varianta PSD oferă românilor șansa de a reduce cu până la 43% prețurile la energie față de ofertele primite în ultimele săptămâni, prin introducerea prețului mediu al energiei în perioada martie-septembrie.

Sloganul acestei campanii, #JosFacturile a fost lansat de o româncă din Diaspora, Codruța Filip, membru PSD care a organizat un protest simbolic împotriva creșterii facturilor la energie în fața Parlamentului European din Strasbourg.

O contribuție importantă a venit și din partea europarlamentarilor social-democrați care au inițiat o rezoluție solicitând o dezbatere europeană în legătură cu scumpirea energiei. În urma acesteia, Comisia Europeană ar urma să vină cu soluții concrete în sprijinul consumatorilor, mai ales a celor din familiile cu venituri foarte mici.

Biroul de presă al PSD

CCR: Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot
Featured

CCR: Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot

În şedinţa din data de 28 septembrie 2021, Curtea Constituţională a luat în dezbatere cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului.

Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:

  1. A admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021 - "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!".
  2. Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale.

Curtea a constatat că moţiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare. Însă, Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin.(5) din Constituţie coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi art.113 alin.(2) din Constituţie. Parlamentul nu a dezbătut moţiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura iniţiată şi continuă să încalce art.113 din Constituţie. În consecinţă, au fost încălcate şi prevederile constituţionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept şi alin.(4) privind echilibrul puterilor în stat.

- Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.