PSD | Cioloș să nu îndrăznească să vină în Parlament cu Groparul Sănătății pe lista sa guvernamentală!
Featured

PSD | Cioloș să nu îndrăznească să vină în Parlament cu Groparul Sănătății pe lista sa guvernamentală!

PSD îl somează pe prim-ministrul desemnat Dacian Cioloș să nu îndrăznească să-l includă în propunerea sa guvernamentală pe groparul sistemului de sănătate, Vlad Voiculescu, care prin nepăsare, incompetență și scandal a provocat catastrofa sanitară generalizată pe care o trăim în aceste zile.

Chiar dacă echipa guvernamentală propusă de Dacian Cioloș nu ar avea nicio șansă de a primi votul de încredere al Parlamentului, prezența lui Vlad Voiculescu sau a interpușilor săi pe o astfel de listă ar reprezenta o sfidare intolerabilă și o bătaie de joc la adresa societății românești! Miniștrii USR-Plus de la Sănătate sunt direct vinovați de dezastrul medical și umanitar în care a ajuns România. Nu au niciun drept să acuze acum că n-au avut fonduri sau putere de decizie, după ce luni de zile s-au lăfăit în fotoliu de ministru fără a avea nimic de obiectat.

Astăzi românii au ajuns să sape gropile din cimitir cu excavatorul, pentru că, în lunile precedente, Vlad Voiculescu și ceilalți interpuși ai săi au fost mai interesați de privatizarea serviciilor medicale și de controlul achizițiilor din Sănătate decât de pregătirea sistemului sanitar pentru mult anunțatul val patru al pandemiei! Ei sunt direct responsabili pentru pacienții arși în spitale, pentru numărul insuficient de paturi de la ATI și pentru lipsa generalizată a medicamentelor pentru tratarea bolnavilor COVID-19, care mor cu zile și aglomerează cimitirele din România!

Acești gropari ai sistemului medical nu au ce căuta pe lista unui nou guvern! Locul lor este pe lista celor care vor trebui investigați pentru catastrofa sanitară pe care au provocat-o în România!

Biroul de Presa al PSD

N. Cionoiu: Riscăm să pierdem forța de muncă. Avem nevoie urgentă de un plan pentru dezvoltarea durabilă a județului Călărași
Featured

N. Cionoiu: Riscăm să pierdem forța de muncă. Avem nevoie urgentă de un plan pentru dezvoltarea durabilă a județului Călărași

În cadrul şedinței Senatului din data de 13 octombrie, senatorul PSD de Călăraşi, Nicușor Cionoiu a susținut o declarație politică în care a solicitat viitorului Executiv cu puteri depline să vină cu un plan solid pentru combaterea exodului și a depopulării județului Călărași. În alocuțiunea sa, Cionoiu a explicat că județul nostru are un potențial uriaș de dezvoltare, însă fără un buget generos care să sprijine dezvoltarea durabilă și fără implicare pentru încurajarea parteneriatelor public private, Călărașiul riscă să rămână fără forță de muncă.

Iată mai jos textul integral al declaraţiei politice:

„A venit vremea ca județul Călărași să fructifice din plin avantajele competitive pe care le are: poziția geografică a județului la granița cu Bulgaria, existența celor două porturi la Dunăre, atractivitate turistică asemănătoare celei din Delta Dunării, dar și amplasarea strategică la numai 100 km distanță de București și de Constanța.

Avem 5.088 kmp și o populație de 308.655 de locuitori. 38,45% dintre călărășeni trăiesc în mediul urban: Călărași, Oltenița, Budești, Fundulea și Lehliu-Gară și 61,55% în cele 50 de comune din mediul rural. Din aceste date rezultă că nivelul de urbanizare este sub media națională.

În ciuda potențialului uriaș pe care îl avem, Călărașiul are al cincilea cel mai mic PIB din România, după Covasna, Sălaj, Mehedinți și Tulcea.

O analiză comparativă a vieţii economice din zona urbană şi rurală ne arată că cea mai mare parte a agenţilor economici sunt localizaţi în mediul urban (61,07%), în special în Călărași și Oltenița. În mediul rural, zonele cele mai populate din punct de vedere al mediului de afaceri sunt Chirnogi și Modelu, comune care găzduiesc aproximativ 100 de societăți comerciale fiecare.

Din punctul de vedere al cifrei de afaceri cumulate, orașele care se remarcă sunt Călărași și Oltenița, care împreună obțin 59,29% din cifra de afaceri de la nivel județean. La nivel rural, comuna Chirnogi concentrează cea mai mare cifra de afaceri, urmată de comuna Dragalina.

Conform Strategiei de dezvoltare a Călărașiului, domeniile economice cele mai performante în județul Călărași sunt reprezentate de comerț (34,58%) și industria prelucrătoare (30,11% din total Cifră de afaceri).

Dezvoltarea mediului de afaceri poate fi potențată prin crearea unei infrastructuri adecvate pentru susținerea afacerilor: acces la utilități, transport intermodal, parcuri tehnologice, și poate cel mai important, facilități fiscale atractive pentru investitori. În caz contrar, va crește pericolul disparităților dintre Călărași și celelalte județe din regiune, iar tinerii vor continua să plece din județ. Spre exemplu, în 2019, 1.366 persoane - majoritatea tineri - și-au schimbat domiciliul din județul Călărași în alt județ al țării sau în Municipiul București, iar 202 persoane au părăsit țara.

Pe lângă exodul tinerilor, dezvoltarea județului este amenințată și de legislația națională în continuă schimbare. Lipsa de predictibilitate îngreunează derularea investițiilor majore și pe termen lung, la care se adaugă și deprecierea continua a monedei naționale. O altă amenințare o reprezintă gradul de atractivitate superior al ofertei turistice din zonele din vecinătatea județului. O cauză directă pentru acest dezechilibru o reprezintă fondurile insuficiente alocate de la nivel național pentru dezvoltarea infrastructurii turistice a județului Călărași.

La Călărași avem nevoie de un parteneriat public - privat solid, de dezvoltarea unor parcuri industriale, care să lucreze ca incubatoare de afaceri, de valorificarea potențialului turistic existent: de agrement, cultural, de afaceri, științific, sportiv.

Guvernul trebuie să vină cu un plan privind combaterea exodului și a depopulării, pentru că riscăm ca în județe precum Călărași să nu mai avem forță de muncă. La fel de important este ca Executivul să înțeleagă că trebuie să acorde un buget generos pentru infrastructura Călarașiului, astfel încât acesta să poată țină pasul cu dezvoltarea orașelor vecine din Bulgaria. În caz contrar riscăm ca multe afaceri se se mute acolo.

Vă mulțumesc!”        

D. Coarnă: Pestă Porcină Africană la ferma SC Comsuin SA din Ulmeni . DSVSA Călăraşi încalcă legea
Featured

D. Coarnă: Pestă Porcină Africană la ferma SC Comsuin SA din Ulmeni . DSVSA Călăraşi încalcă legea

DSVSA Călăraşi încalcă legea prin falsificarea probelor recoltate de personalul specializat din cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi (LSVSA).

“În 14.09.2021, în cadrul LSVSA Călăraşi, s-a obţinut un rezultat pozitiv pentru diagnosticul pestei porcine africane prin test PCR, pe o probă set organe porc provenită de la ferma SC Comsuin SA din localitatea Ulmeni, judeţul Călăraşi”, a semnalat deputatul PSD Dumitru Coarnă prin declaraţia politică susţinută în 13 octombrie.

La momentul recoltării şi eşantionării probei evidenţiate mai sus, observând anumite modificări ale porţiunilor de organe, specialistul din cadrul profilului biologie moleculară a fotografiat şi arhivat rezultatele pozitive obţinute în urma acestei analize.

În mod ciudat, proba trimisă pentru confirmare la IDSA Bucureşti a furnizat un buletin de analiză cu rezultat negativ, în care se menţionează în mod expres suspiciunea de înlocuire a probei şi necesitatea retestării la acest institut, a contraprobei existente la LSVSA Călăraşi. Urmare a retestării contraprobei de la LSVSA Călăraşi de către IDSA Bucureşti (Institutul de Referinţă Naţional în acest domeniu) a fost confirmat rezultatul pozitiv stabilit iniţial.

“Ce s-a întâmplat în fapt şi care a fost strategia gândită de conducerea DSVSA Călăraşi pentru a muşamaliza focarul de pestă porcină din Ulmeni? De ce a ales această instituţie publică să încalce legea în faţa unui real pericol pentru sănătatea publică? Oare raţiunea pentru care ferma SC Comsuin SA din Ulmeni, judeţul Călăraşi, comercializează carne provenită de la animale bolnave, este de natură politico-penală? Noi spunem că da, în sensul că SC Comsuin SA din Ulmeni a sprijinit material candidaţii PNL la alegerile locale şi generale din 2020”, a declarat deputatul PSD.

“Astfel, după primirea mesajului de informare privind rezultatul pozitiv, conducerea DSVSA, în loc să dispună măsuri legale de suspendare a activităţii şi limitarea extinderii focarului de infecţie depistat, s-a arătat deranjată de emiterea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv. Ulterior, directorul numit politic de către PNL a iniţiat o anchetă abuzivă împotriva angajaţilor din cadrul DSVSA Călăraşi, angajaţi care şi-au respectat atribuţiile din fişa postului, în sensul că au scos în evidenţă cu probe ştiinţifice existenţa unui focar de pestă porcină africană, la SC Comsuin SA Ulmeni. Din verificările noastre, şeful numit politic al DSVSA Călăraşi a recurs la ameninţări, acuzaţii nefondate, presiuni şi jigniri asupra personalului din subordine care a lucrat în litera şi spiritul legii”, a susţinut deputatul.

“ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), instituţie condusă de un preşedinte PNL, nu a acordat nici până acum sprijin Laboratorului Călăraşi, ancheta efectuată de grupul de interese a muşamalizat cazul, acuzând în final tocmai laboratorul care a semnalat pericolul. Insist să se intervină de urgenţă! Discutăm de un atentat la sănătatea şi siguranţa alimentară a populaţiei! Cei care au trecut cu vederea un adevărat focar de pestă porcină şi au pus în circulaţie produse alimentare de la animale bolnave trebuie să răspundă pentru încălcarea legii”, a subliniat deputatul Dumitru Coarnă în finalul declaraţiei sale politice.

M. Ciolacu: Dacă există o majoritate pentru alegeri anticipate, se ajunge la anticipate, indiferent dacă vrea sau nu preşedintele
Featured

M. Ciolacu: Dacă există o majoritate pentru alegeri anticipate, se ajunge la anticipate, indiferent dacă vrea sau nu preşedintele

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu consideră că dacă există o majoritate pentru alegeri anticipate, se ajunge la anticipate, indiferent dacă vrea sau nu preşedintele.

„Preşedintele pune în aplicare, conform Constituţiei, ce hotărăşte o majoritate. Dacă există o majoritate pentru alegeri anticipate, se ajunge la anticipate, indiferent dacă vrea sau nu preşedintele. Parlamentarii PSD vor respecta decizia partidului şi, dacă este nevoie să ajungem la anticipate, vor ajunge la anticipate indiferent dacă îşi pierd sau nu mandatele” a declarat Marcel Ciolacu la sediul PSD.

Ad. Chesnoiu: Vrem să garantăm salariul minim brut pentru sectorul agricol, piscicol și industria alimentară la nivelul de 3000 de lei
Featured

Ad. Chesnoiu: Vrem să garantăm salariul minim brut pentru sectorul agricol, piscicol și industria alimentară la nivelul de 3000 de lei

Deputatul PSD Adrian Chesnoiu, preşedintele Comisiei pentru agricultură de la Camera Deputaţilor, a susținut miercuri, printr-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că va depune la Parlament un proiect de lege care să garanteze salariul minim brut, în plată, pentru sectorul agricol, sectorul piscicol şi industria alimentară, la nivelul de 3.000 de lei.

“Vrem să garantăm salariul minim brut pentru sectorul agricol, piscicol și industria alimentară la nivelul de 3000 de lei. Depunem în Parlament un proiect de lege care să asigure acest nivel minim de venit pentru cei care lucrează în agricultură. Concomitent, susținem acordarea de facilități fiscale, așa cum este cazul celor din construcții, respectiv: 0 impozit pe salariu, reducerea impozitului din CAS și 0 impozit pe CASS. Peste 300.000 de angajați vor fi beneficiarii direcți ai acestor măsuri.”, a scris Chesnoiu care a mai adăugat că “În curând, din cauza nivelului scăzut al salariilor din industria alimentară, din agricultură și din sectorul piscicol, forța de muncă pe care o mai avem încă la nivel calificat va părăsi România pentru venituri atractive oferite în alte țări. Ne așteaptă încă o criză, a cincea criză, criza alimentară! O spun specialiștii, o spun cei care produc în România. Dacă pentru producătorul român o creștere la gaze de 250% se va raporta în prețul produsului finit la 20% sau 25% și nu va putea negocia sau încasa de la comerciant, atunci cu siguranță calea de ieșire va fi suspendarea activității, trimiterea oamenilor în șomaj. Este momentul să intervenim imediat pentru prevenirea unui alt dezastru!”

D. Coarnă: Nu putem să votăm un premier de la USR+, partid care a participat la distrugerea României, cot la cot cu Cîțu și PNL
Featured

D. Coarnă: Nu putem să votăm un premier de la USR+, partid care a participat la distrugerea României, cot la cot cu Cîțu și PNL

Deputatul Dumitru Coarnă a subliniat ieri pe pagina personală de Facebook că Partidul Social Democrat nu va vota un guvern condus de Dacian Cioloș, nominalizarea acestuia fiind “încă o dovadă a incapacității lui Iohannis să se comporte ca un președinte.”

„Guvernul Cioloș nu va fi votat de PSD! PSD nu va reînvesti încă un guvern zero. Nominalizarea ca premier a lui Cioloș este complet neserioasă! Este încă o dovadă a incapacității lui Iohannis să se comporte ca un președinte. Este un gest cinic al lui Iohannis de a desemna un premier de la un partid cu 15% susținere parlamentară, despre care știe că nu are nicio șansă de a trece de Parlament.

Ce va face PSD? PSD nu va vota o astfel de propunere. Nu putem să votăm un premier de la USR+, partid care a participat la distrugerea României, cot la cot cu Cîțu și PNL.

Motiunea de cenzură a PSD era îndreptată și împotriva miniștrilor USR și a politicilor catastrofale ale acestora. PSD nu și-a schimbat opinia, nu poate vota un guvern al USR, condus de Dacian Cioloș, care deja a dat măsura (in)capacității sale în 2016 când a demonstrat că este total nepotrivit pentru această funcție. A rămas în istorie ca premierul ZERO!

Din perpectiva PSD această rocadă din alianța pierzătorilor-premier USR-istul Cioloș, în locul PNL-istului lui Cîțu- reprezintă un prim pas către anticipate. Pentru orice om de bun simț ar trebui să fie clar că Cioloș nu poate fi o soluție pentru criza sanitară, economică și socială în care partidul lui - USR, impreuna cu PNL au adus România.”, susține deputatul călărășean care mai adaugă că alegerile anticipate, obiectiv susținut de PSD, reprezintă singura soluție viabilă.

“PSD rămâne ferm în a susține că anticipatele reprezintă singura soluție realistă care poate degaja o majoritate parlamentară solidă și legitimă și un guvern puternic, atât de necesar în actualul context. PSD avertizează însă desemnarea lui Ciloș premier doar pentru a pica în Parlament și a face din nou posibilă redesemnarea lui pe Cîțu premier reprezintă o încălcare grosolană a Constituție.”, a conchis deputatul Dumitru Coarnă.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.