Sorin Grindeanu: Creșterea salariului minim este una din cerințele pe care noi le-am avut la adresa Guvernului. Să vedem cum hotărăște primul ministru
Featured

Sorin Grindeanu: Creșterea salariului minim este una din cerințele pe care noi le-am avut la adresa Guvernului. Să vedem cum hotărăște primul ministru

Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni seara, la Timișoara, că majorarea salariului minim rămâne una dintre cerințele adresate de PSD Guvernului.

Totodată, liderul PSD consideră că vom avea un final de an fără convulsii politice sau sociale și că problemele se pot rezolva prin dialog.

'O să vedem. Creșterea salariului minim este una din cerințele pe care noi le-am avut la adresa Guvernului. Să vedem cum hotărăște primul ministru. Evident că vom lupta în continuare pentru această majorare (de la 4.050 de lei la 4.350 de lei, n.r.). (...). Cred că ar trebui ca lumea să se gândească mai bine, de exemplu, în aceste zile, când vedem că e tensiunea aceasta ridicată pe tema justiției, că lucrurile bine făcute sunt cele care se fac în dialog, de către profesioniști. Iar noi încurajăm acest lucru. Orice lege e perfectibilă, pot exista legi mai bune, dar i-aș îndemna pe toți să lase jocurile politice pe acest subiect, al justiției, pentru că ceea ce se întâmplă acum sunt jocuri politice', a spus Grindeanu.

Sursa www.agerpres.ro

Ion Samoilă: Susținem creșterea salariului minim pe economie
Featured

Ion Samoilă: Susținem creșterea salariului minim pe economie

Deputatul Ion Samoilă declară că Partidul Social Democrat susține creșterea salariului minim pe economie pentru că în România anului 2025 sunt mulți cetățeni care care muncesc pe salariul minim și rămân în zona de sărăcie.

“Într-adevăr, noi am discutat și am tot propus în coaliție să mărim salariul minim. Vreau să vă spun o altă chestiune și cred că ar veni în sprijinul a ceea ce susținem noi. Din datele statistice, din cei 5 milioane de oameni care muncesc în România, din păcate, 70% sunt cu salariul minim. Refuz să cred că toți cei care lucrează în construcții, în agricultură, etc sunt plătiți doar cu cei care sunt pe hârtie. Motiv pentru care ar fi o creștere și pentru cetățeni. Fac un apel, cetățeanul trebuie să înțeleagă că dacă se bucură acum de niște venituri nefiscalizate, să nu uite că vine și momentul când trebuie să iasă la pensie. Șiatunci o să fie o altă problemă. Motiv pentru care noi susținem mărirea salariului minim.”, susține deputatul Ion Samoilă care n-a avansat și un procent privind creșterea salariului minim pe economie. “Asta o să o discutăm în coaliție. Dar în primul rând trebuie să ne gândim foarte, foarte bine pentru că veniturile oamenilor la momentul ăsta sunt “mâncate” de inflație.”, a conchis parlamentarul social-democrat.

Florin Manole: Ministerul Muncii a argumentat pentru nevoia creșterii salariului minim
Featured

Florin Manole: Ministerul Muncii a argumentat pentru nevoia creșterii salariului minim

Ministerul Muncii a argumentat, o dată în plus, la masa cu toți partenerii sociali, necesitatea creșterii salariului minim, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.

'Premierul a propus ca decizia să se ia la începutul săptămânii viitoare. Toate părțile și-au prezentat opinia și propunerile. Evident, Ministerul Muncii a argumentat, o dată în plus, la masa cu toți partenerii sociali pentru nevoia creșterii salariului minim, din motive lesne de înțeles, inflație crescută, afectarea puterii de cumpărare. (...) Au fost, evident, și opinii pentru menținerea actualului nivel al salariului minim pe economie, ele au venit din partea patronatelor. Cred că încă mai e spațiu de negociere', a declarat Florin Manole, miercuri, după reuniunea Consiliului Național Tripartit desfășurată la Palatul Victoria.

El a subliniat că bugetul nu va fi afectat de o creștere a salariului minim brut pe economie, ci va fi 'doar un impact pozitiv, în sensul creșterii colectării la buget', răspunzând unei întrebări în acest sens.

Detalii aici https://agerpres.ro/politic/2025/12/10/florin-manole-ministerul-muncii-a-argumentat-pentru-nevoia-cresterii-salariului-minim--1510824

Ion Samoilă: Sperăm ca acum, la propunerea noastră, să scoatem acest impozit
Featured

Ion Samoilă: Sperăm ca acum, la propunerea noastră, să scoatem acest impozit

Partidul Social Democrat a anunțat că va solicita în viitoarea ședință a Coaliției adoptarea unei decizii politice privind eliminarea impozitului pe solarii, care a fost strecurat în lege, fără o consultare și fără un acord al partidelor aflate la guvernare.

Secretar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, deputatul călărășean Ion Samoilă susțină că în cadrul unei ședințe a lucru a Comisiei a propus chiar scutirea de la plata unui astfel de impozit și a celor care intenționează să-și amenajeze solar în curtea proprie.

“Aici a fost și de o neatenție a noastră pentru că a trecut în pachetul 2. La țară cam fiecare cetățean are în spatele curții un solar. În afară de faptul că am spus să nu se plătească impozit, vrem să-i scutim și pe cei care vor să facă astfel de activități, să nu mai fie nevoie de autorizații de construcție, de tot felul de acte. Sperăm ca acum, la propunerea noastră, să scoatem acest impozit, așa cum am propus și celelalte, știți foarte bine, cu mamele în îngrijire, cu celelalte lucruri care s-au introdus cu CASS-ul.”, a precizat deputatul Ion Samoilă.

Având în vedere că legea care conține această prevedere a trecut examenul de constituționalitate, Guvernul poate interveni printr-o ordonanță de urgență prin care să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia solariile și alte asemenea anexe gospodărești erau scutite de impozit.

PSD consideră că astfel de impozite, care au un impact cu totul marginal asupra veniturilor statului, nu fac decât să-i nemulțumească pe români, fără a rezolva problema de fond a dezechilibrului bugetar.

În acest context, PSD solicită miniștrilor celorlalte partide să transpună în mod fidel deciziile politice care vizează domeniile lor de activitate, fără a mai introduce alte elemente care nu au fost agreate în cadrul Coaliției de guvernare.

 Ion Samoilă: Nu o să votăm niciodată o moțiune de cenzură a Opoziției
Featured

Ion Samoilă: Nu o să votăm niciodată o moțiune de cenzură a Opoziției

Deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă susține că parlamentarii social-democrați nu vor vota o moțiune de cenzură a Opoziție.

“Am avut o întâlnire la grup, după alegerile de duminică. S-a făcut o analiză, urmează să facem în continuare analize la ceea ce s-a întâmplat și ce avem de făcut.

Bineînțeles că la nivel de național, sunt anumite voci care susțin că rămânerea noastră la guvernare nu ne aduce mari beneficii pe viitor. Discutând acum politic, pentru că până la urmă ăsta este scopul nostru, că suntem oameni politici, eu cred că ar fi bine să luăm o hotărâre pentru că nu putem să fim împotriva unor măsuri pe care guvernul, din care și noi facem parte, le propune iar noi nu suntem mulțumiți la nivel de organizație PSD de ceea ce se întâmplă. Și atunci trebuie să hotărâm dacă ne asumăm și rămânem în continuare sau ne retragem de la guvernare. Vom rămâne în opoziție, și vom face o opoziție constructivă. Noi, niciodată, nu o să votăm, așa cum cei din Opoziție ne invită la acest moment să susținem moțiunea de cenzură, care, cum știți, o să fie votată luni.

Noi nu o să votăm niciodată o moțiune de cenzură a Opoziției. Dacă avem de gând să nu mai fim la guvernare, ne retragem. Dar nu să votăm împotriva propriului guvern. Sper ca lucrul ăsta să nu se mai întâmple vreodată în România.”, a declarat deputatul Ion Samoilă.

PSD va solicita în Coaliție eliminarea impozitului pe solarii
Featured

PSD va solicita în Coaliție eliminarea impozitului pe solarii

PSD va solicita în viitoarea ședință a Coaliției adoptarea unei decizii politice privind eliminarea impozitului pe solarii, care a fost strecurat în lege, fără o consultare și fără un acord al partidelor aflate la guvernare.

Având în vedere că legea care conține această prevedere a trecut examenul de constituționalitate, Guvernul poate interveni printr-o ordonanță de urgență prin care să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia solariile și alte asemenea anexe gospodărești erau scutite de impozit.

PSD consideră că astfel de impozite, care au un impact cu totul marginal asupra veniturilor statului, nu fac decât să-i nemulțumească pe români, fără a rezolva problema de fond a dezechilibrului bugetar.

În acest context, PSD solicită miniștrilor celorlalte partide să transpună în mod fidel deciziile politice care vizează domeniile lor de activitate, fără a mai introduce alte elemente care nu au fost agreate în cadrul Coaliției de guvernare.

Free Joomla templates by Ltheme