PSD Călărași | Sondaje pentru identificarea celor mai buni candidați
Featured

PSD Călărași | Sondaje pentru identificarea celor mai buni candidați

PSD Călărași demarează din această toamnă o amplă campanie de identificare a celor mai buni candidați pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor prin inițierea de sondaje nu doar la nivelul localităților care nu sunt conduse de primari social-democrați. Sunt vizate și organizațiile locale care dau primarii dar rezultatele muncii lor nu sunt pe măsura așteptărilor cetățenilor.

”Vom face sondaje în cadrul organizației. Vom lua fiecare orrganizație în parte acolo unde nu avem primari și vom face și anumite verificări acolo unde avem primari iar semnalele nu sunt tocmai pozitive. Cred că vom face și anumite schimbări la nivelul organizațiilor.”, a declarat recent președintele Vasile Iliuță care a făcut referire și la colegii săi care doresc să se înscrie în competiția internă pentru funcțiile de parlamentar sau de ales local (primari, consilieri locali) și județean (vicepreședinți, consilieri județeni). ”Îmi doresc ca până la finalul lunii septembrie să se înscrie în competiție cei care doresc o funcție aleasă politic ori să se mențină în funcții. Dacă pentru funcțiile în care au fost aleși, în Raportul de activitate pe care-l vor prezenta în fața Biroului Permanent Județean, nu are o activitate care să-l reconfirme în funcție atunci e clar că putem să ne gândim la alți candidați pentru funcțiile de parlamentarsau de aleși locali.”, a conchis Iliuță.

N. Cionoiu: Prima zi de școală este întotdeauna un moment deosebit!
Featured

N. Cionoiu: Prima zi de școală este întotdeauna un moment deosebit!

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu a participat astăzi la manifestările desfășurate cu prilejului începutului unui nou an școlar transmițând și un mesaj pe rețelele de socializare.

”Prima zi de școală este întotdeauna un moment deosebit!

A fost o mare bucurie pentru mine să fiu alături de elevii și profesorii din Municipiul Călărași în această zi specială, în care tinerii încep cu încredere un nou an școlar, o nouă aventură spre cunoaștere.

Dragi elevi, aveți în față un drum plin de provocări și oportunități. Vă încurajez să studiați cu pasiune, să fiți ambițioși, să explorați noi orizonturi și să rămâneți dedicați în călătoria voastră educațională.

Pentru unii dintre voi astăzi este prima zi în care începeți să scrieți primele pagini ale poveștii voastre, pentru alții însă, astăzi se completează povestea pe care au început-o în urmă cu câțiva ani. Cu fiecare lecție învățată, cu fiecare prietenie nouă și cu fiecare examen promovat, o să fiți mândri de voi și de călătoria voastră.

Dragi dascăli, vă asigur de toată susținerea mea în misiunea nobilă pe care o aveți de a educa și modela caractere. Mult succes tuturor în noul an școlar!”, a subliniat parlamentarul călărășean pe pagina personală de Facebook.

N. Cionoiu: Să apreciem dedicația și curajul lor
Featured

N. Cionoiu: Să apreciem dedicația și curajul lor

La 13 septembrie 2023 este marcată, anual, Ziua pompierilor, pentru aducerea în planul public a eroismului pompierilor militari, în bătălia din Dealul Spirii împotriva forţelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.

Cu acest prilej, senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare subliniind ”curajul și devotamentul acestor eroi care își pun viața în pericol pentru a ne proteja.”

”Pe 13 septembrie, România sărbătorește Ziua Pompierilor, o ocazie specială de a recunoaște curajul și devotamentul acestor eroi care își pun viața în pericol pentru a ne proteja. Pompierii sunt adevărați salvatori în momentele de nevoie, indiferent cât de mare sau mică este intervenția.

În această zi de sărbătoare, să ne exprimăm recunoștința față de eforturile lor neîntrerupte și să le mulțumim pentru sacrificiul pe care îl fac pentru a proteja întreg neamul românesc aflat în fața primejdiilor, precum inundații, furtuni, alunecări de teren, incendii și alte evenimente care i-au solicitat până la epuizare.

Să apreciem dedicația și curajul lor de a se ridica mereu la înălțimea misiunii, aducând siguranță și speranță în inimile noastre. La mulți ani, eroilor noștri cu cască și mănuși roșii! Să rămâneți mereu puternici și sănătoși, gata să faceți față tuturor provocărilor pentru binele comunității noastre!”

INS confirmă ieftinirea alimentelor în urma măsurii PSD de limitare a adaosurilor comerciale
Featured

INS confirmă ieftinirea alimentelor în urma măsurii PSD de limitare a adaosurilor comerciale

Datele prezentate astăzi de Institutul Naţional de Statistică au confirmat reducerea preţurilor la alimente şi stabilizarea inflaţiei la o singură cifră, după aplicarea măsurii PSD privind limitarea adaosurilor la alimentele de bază.

Astfel, după introducerea acestei măsuri, preţurile la toată gama de alimente au scăzut în cursul lunii august 2023 cu aproximativ 2%. De reţinut că INS prezintă evoluţia preţurilor de consum la toate tipurile de alimente, în timp ce măsura PSD s-a aplicat doar la 14 alimente de bază care, conform evaluării Consiliului Concurenţei, au înregistrat ieftiniri mult mai mari (de până la 49%) comparativ cu media ponderată a preţurilor pentru toată gama de alimente.

Aceste date oficiale confirmă faptul că măsura limitării adaosului şi-a atins obiectivul de a opri creşterea preţurilor la alimente şi de a stabiliza inflaţia la o singură cifră (9,4%).

De asemenea, acest rezultat atestă faptul că propunerea PSD pentru stoparea creşterilor preţurilor la alimente poate fi considerată un model de succes în comparaţie cu alte state europene care au optat pentru abordări diferite ce au condus la efecte negative precum penuria sau la provocarea unor noi creşteri ale preţurilor.

Biroul de presă al PSD

V. Iliuță: Angajamentul politic pe care mi l-am luat este să scoatem jumătate plus unul din voturile valabil exprimate
Featured

V. Iliuță: Angajamentul politic pe care mi l-am luat este să scoatem jumătate plus unul din voturile valabil exprimate

PSD Călărași prin vocea președintelui Vasile Iliuță și-a propus să câștige alegerile europarlamentare programate anul viitor. Ținta social-democraților călărășeni: jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.

”Scorul pe care mizez și e un angajament politic pe care mi l-am luat este să scoatem jumătate plus unul din voturile valabil exprimate, având în vedere că avem mai mult de jumătate din primarii din județ.”, a declarat săptămâna trecută într-o conferință de presă susținută la sediul partidului, președintele Iliuță.

Potrivit primelor estimări, organizația județeană PSD Călărași intenționează să susțină o candidatură comună asumată și de alte organizații județene din Regiunea Sud Muntenia, primul nume vehiculat fiind cel al deputatului de Ialomița, Ștefan Mușoiu (48 de ani), parlamentar din 2016.

V. Iliuță: Începând de acum, din septembrie, pregătim anul politic 2024
Featured

V. Iliuță: Începând de acum, din septembrie, pregătim anul politic 2024

2024 este anul în care se vor desfășura, în România, toate tipurile de alegeri politice: europarlamentare, locale, parlamentare și respectiv prezidențiale. Liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță, a declarat că în urma ședinței Consiliului Politic Național al partidului, desfășurată pe 2 septembrie, s-a stabilit un calendar de lucru, obiectivul fiind câștigarea tuturor competițiilor electorale.

”Sâmbătă, 2 septembrie, a avut loc Consiliul Politic Național unde sunt, de drept, membru. S-a discutat despre anul politic 2024, ce înseamnă pregătirea anului 2024. Începând de acum din septembrie, s-a dat un calendar de lucru tuturor organizațiilor județene. Să ne pregătim echipa de campanie. Dacă europarlamentarele vor fi în iunie, acestea vor fi, să zicem așa, și primul barometru care va va indica procentele partidelor politice, cine va reuși să convingă populația mai bine să o reprezinte în Parlamentul European. Alegerile locale vor fi pe 22 sau 29 septembrie.

Echipa de campanie trebuie să aibă un președinte la fiecare rând de alegeri. S-a decis că suntem de acord cu organizarea alegerilor parlamentare concomitent cu primul tur al alegerilor prezidențiale ca să scutim din cheltuielile cu organizarea alegerilor.

Noi, la nivel județului Călărași, avem nevoie de un responsabil juridic, un responsabil mass-media, respectiv cu IT. Vom nominaliza și persoanele care se vor ocupa de aceste domenii.”, a declarat președintele social-democraților călărășeni, Vasile Iliuță.

Free Joomla templates by Ltheme