PSD | M. Ciolacu către Florin Cîțu: Când nu ai argumente, atunci vii şi jigneşti
Featured

PSD | M. Ciolacu către Florin Cîțu: Când nu ai argumente, atunci vii şi jigneşti

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marţi că premierul Florin Cîţu a venit în Parlament pentru a prezenta proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 „cu aceeaşi placă”, adăugând că aduce jigniri atunci când nu are argumente.

„Domnule prim-ministru, aţi venit ca şi ieri cu aceeaşi placă care, când nu ai argumente, atunci vii şi jigneşti şi încerci prin ţipete să acoperi de fapt acest buget al austerităţii. Tatăl meu, domnule Cîţu, un oltean serios, când întâlnea personaje ca dumneavoastră avea o vorbă – după ce că eşti prost, mai pui şi frână. Nu aţi vrea, domnule Cîţu, să vorbiţi cu preşedintele organizaţiei PNL de la Iaşi să ne facă şi nouă rost de nişte tablă şi de nişte cherestea, fost ministru în guvernul domnului Orban? Nu aţi vrea dumneavoastră, domnule Cîţu, să vorbiţi cu domnul Orban să vorbească cu preşedintele organizaţiei PNL de la Piatra-Neamţ care a inventat o nouă infracţiune la nivel mare, cea de a vinde posturi cu sute de mii de euro, în Guvernul Cîţu? Nu mai bine procedaţi ca domnul Barna, când se termină oamenii noi, după ce ai făcut 5-6 numiri în Guvern, să apelezi să împrumuţi de la PSD fără bani?”, a spus Marcel Ciolacu în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea pe proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2021.

 PNL | E. Dumitru: Sunt un om asumat, nu vreau să vând iluzii fermierilor
Featured

PNL | E. Dumitru: Sunt un om asumat, nu vreau să vând iluzii fermierilor

Deputatul PNL de Călărași, Emil Dumitru a explicat vineri, într-o conferință de presă susținută la sediul filialei județene, care au fost motivele care au stat la baza refuzului de a vota amendamentul propus de PSD, de suplimentare a bugetului MADR cu suma de 1 miliard de lei necesară pentru achitarea despăgubirilor de secetă la culturile de primăvară. Amendamentul a fost respins joi în cadrul comisiilor de specialitate reunite din Camera Deputaților și Senat.

“Din păcate, resursele bugetare pe care le are la dispoziție Ministerul Agriculturii, astăzi, când discutăm, nu prevăd și sumele necesare despăgubirii fermierilor care au înființat culturi agricole în primăvara anului 2020 și anume la culturile de porumb și floarea soarelui, motiv pentru care nu puteam să votez un amendament care nu avea identificată și suma de unde am fi putut să avem alocările respective. Asta înseamnă că eu în calitate de deputat de Călărași nu voi încerca să găsim soluții. Și în anul 2020 când eram secretar de stat și dacă vă aduceți aminte, la începutul anului 2020, aceleași discuții le-am avut legate de sumele nesatisfăcătoare aflate în bugetul MADR la Cap. 40 Subvenții, ajutoare de stat și la sfârșitul anului când ne uităm în execuția bugetară a ministerului am constatat că am plătit peste 2,5 miliarde lei despăgubiri în cuantum de 940 de milioane de lei la culturile de toamnă și alte forme de sprijin sectoarelor aflate în dificultate urmare a pandemiei de Covid-19. Din discuțiile tehnice pe care le-am purtat atât cu ministrul Agriculturii cât și cu primul ministru al României, se caută o soluție pentru a găsi sume de bani necesare pentru ca fermierii să fie despăgubiți, legat de calamitățile pe care le-au suferit în 2020.”, a spus vineri la Călărași, Emil Dumitru care n-a ezitat “să înțepe” fie și de la distanță inamicul preferat, PSD-ul, care se face responsabil de faptul că în 2018 sumele strânse în cadrul fondului mutual creat pentru susținerea agriculturii, au fost utilizate de ministrul de atunci al agriculturii pentru susținerea altor programe și nu pentru plata despăgubirilor generate de secetă.

“Dar trebuie să vă spun ce le-am spus și colegilor din cadrul Comisiei pentru agricultură. Din perspectiva altor state membre, acest mecanism de gestionare a riscurilor e cu totul diferit. Dacă în fiecare an vom sta să apelăm la bugetul de stat, cu siguranță nu vom avea sumele necesare în fiecare pentru despăgubiri. În Europa, este un mecanism mult, mult avansat prin care pe baza unui Fond mutual unde fermierii plătesc contribuții în raport de culturile pe care le înființează, statele membre despăgubesc fermierii la 1 euro plătit cu 60 de eurocenți din bugetul european. Asta e o soluție cu adevărat fezabilă pe care România ar fi trebuit s-o adopte încă din 2014.

Am avut un Fond multual, există și legislație specifică. În data de 26 iulie 2018, fostul ministru al Agriculturii a luat din sumele destinate Fondului mutual care era bugetat la aproximativ 400 de milioane de euro și le-a alocat către alte măsuri. Adică, mai pe scurt și pe înțelesul tuturor: dacă astăzi am fi avut acest mecanism de gestionare a riscurilor viabil, practic, sarcina administrativă a statului n-ar fi fost de 1 miliard de lei, ar fi fost doar 40% din sume pe care o parte din ele le plăteau fermierii cu titlu de contribuție la Fondul mutual, o parte asiguratorie și o parte venea din bugetul FADR de la Uniunea Europeană.”, a continuat Dumitru, membru în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților.

Două soluții de compromis

În opinia sa și a partidului pe care-l reprezintă există 2 soluții de “compromis” pentru atenuarea nemulțumirilor în rândul fermierilor afectați de secetă. “Avem două mecanisme pe care le vom pune în aplicare. Unul, mai repede, și anume sistemul AGRI INVEST, cum a fost IMM INVEST, destinat exclusiv fermierilor, cu o garantare de 1 miliard de lei a creditelor pe care aceștia le contractează. Și vor avea prioritate acei fermieri care se află în dificultate și fac dovada că au procese verbale de calamitate, adică sunt garantate 100% de FGCIMMM cu dobândă subvenționată.

Pe de altă parte mai e și mecanismul de eliberare a unor adeverințe din partea APIA pentru suprafețele pentru care sunt procese verbale de calamitate pe credite de angajament, ulterior urmând ca într-un acord tripartit Bănci - Fond de garantare – MADR prin APIA să li se vireze băncilor sumele cu care au creditat fermierii. Practic, să găsim o soluție în care pe perioada anului când se întregesc resursele bugetare să fie alocate sume pentru despăgubiri pe un astfel de mecanism.”, a mai adăugat parlamentarul liberal.

Emil Dumitru n-a uitat să mai precizeze că este un om asumat care nu va face niciodată calcule politicianiste doar de dragul de a ieși cu imaginea neșifonată dintr-o situație conjuncturală. În plus, nici nu-i trece prin minte să vândă iluzii fermierilor. “Am vrut să spun lucrurile astea pentru că în spațiul public au apărut foarte multe supoziții. Eu sunt un om asumat, nu vreau să vând iluzii fermierilor, nu vreau să mă fac cu nu votez. Să știți că și abținerea înseamnă tot un vot împotrivă. Și nu cred că e sănătos dacă oameni tineri sau noi în politică doar fac niște calcule politicianiste, ieftine din a ieși bine dintr-o situație conjuncturală care, sigur, mie nu-mi este comodă. Trebuie să recunosc că aș fi votat cu două mâini să avem mai mulți bani la agricultură”, a conchis liderul interimar al PNL Călărași, deputatul Emil Dumitru.

Peste 3500 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2021, respinse!
Featured

Peste 3500 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2021, respinse!

Un număr de 3.523 de amendamente depuse la proiectul bugetului de stat pe 2021 şi 3 la proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat au fost respinse de Comisiile de buget-finanţe, cele două proiecte fiind aprobate în forma transmisă de Guvern, potrivit rapoartelor Comisiilor de buget-finanţe depuse, luni, la Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.

Amendamentele au fost depuse, în principal, de deputaţi şi senatori PSD, dar şi de parlamentari ai AUR şi niciunul nu a fost acceptat la dezbaterile din comisii.

Votul final asupra celor două proiecte de buget este programat pentru marţi.

Sursa www.agerpres.ro

PSD | Ce face acest guvern al Austerității este o rușine națională fără precedent
Featured

PSD | Ce face acest guvern al Austerității este o rușine națională fără precedent

Partidul Social Democrat critică dur Guvernul condus de Florin Cîțu, susținând printr-o postare pe Facebook că “Ce face acest guvern al Austerității este o rușine națională fără precedent”, după ce a tăiat bani de la Sănătate. “În cea mai cruntă perioadă de pandemie, guvernul Cîțu taie cu inconștiență și cinism bani din bugetul Sănătății. Sunt cu 2,6 miliarde de lei mai puțin în bugetele ministerului și al CNAS, față de cât s-a cheltuit anul trecut. Degeaba încearcă guvernul Sărăciei să facă din negru, alb. Să amestece la grămadă bugetele naționale cu cele locale pentru a-i ieși scamatoria așa-zisei majorări. Nu ține!

Ce face acest guvern al Austerității este o rușine națională fără precedent. Nicăieri în lume personalul medical nu a fost silit să iasă-n stradă, în plină pandemie, pentru a-și apăra drepturile, așa cum se întâmplă acum în România. S-a ajuns până acolo încât guvernul Cîțu refuză să acorde drepturile legale cuvenite urmașilor celor aproape 100 de cadre medicale căzute la datorie în lupta cu COVID!”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

planulluicitusanatate

Legea bugetului de stat pe 2021, aprobată!
Featured

Legea bugetului de stat pe 2021, aprobată!

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021. S-au înregistrat 234 de voturi "pentru" şi 170 de voturi "împotrivă".

Proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente.

Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 a fost adoptat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului.

S-au înregistrat 254 de voturi "pentru" şi 128 - "împotrivă".

Proiectul a fost adoptat în forma venită de la Guvern. Niciunul dintre cele trei amendamente depuse de parlamentari nu a fost aprobat.

PSD | A. Chesnoiu, despre Oros: Poate azi v-ati salvat scaunul de ministru, dar v-ați pierdut definitiv funcția de “MINISTRU AL AGRICULTURII”!
Featured

PSD | A. Chesnoiu, despre Oros: Poate azi v-ati salvat scaunul de ministru, dar v-ați pierdut definitiv funcția de “MINISTRU AL AGRICULTURII”!

Amendamentele pentru plata despăgubirilor de secetă au fost respinse joi în cadrul comisiilor de specialitate reunite din Camera Deputaților și Senat.

Unul din amendamente a fost depus de PSD iar celălalt de către AUR ambele vizând, de fapt, suplimentarea bugetului de stat cu suma de 1 miliard de lei (200 de milioane de euro) pentru achitarea despăgubirilor de secetă la culturile de primăvară. Amendamentul inițiat de social-democrați a primit 21 de voturi pentru, tot atâtea împotrivă și 4 abțineri. Printre cei care au votat împotrivă s-au numărat ministrul Adrian Oros, senator PNL și Emil Dumitru, deputat PNL Călărași, fost secretar de stat În MADR.

“Cel care ar trebui să apere interesele agriculturii românești, să susțină munca fermierilor români, prin intermediul căreia România s-ar poziționa ca o forță printre țările Europei, ne-a demonstrat încă o dată că în fața interesului politic nu mai există nimic. Senatorul Adrian Oros - pentru mine și fermieri nu mai poate fi considerat ministrul Agriculturii - a votat împotriva amendamentului depus la Legea Bugetului pentru acordarea despăgubirilor pentru secetă. Practic, senatorul PNL Adrian OROS, susținut de parlamentarii coaliției de guvernare, a votat astăzi pentru falimentarea a zeci de mii de fermieri români.”, a scris joi pe pagina personală de Facebook, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specific din Camera Deputaților Adrian Chesnoiu care a continuat “PNL-USR+ pun cruce producției agricole autohtone, lăsând securitatea alimentară a românilor la mâna importatorilor.

România, una din puținele țări care are capacitatea de a-și asigura din resurse interne necesarul de alimente, în perioade de criză, devine astfel, sub guvernarea PNL-USR+, dependentă de țări pentru care era, nu demult, exportator constant de produse agroalimentare. Nu mai vorbim de gustul amar al minciunilor si promisiunilor electorale, prin care senatorul Adrian OROS alături de ceilalți lideri PNL, și-au asigurat voturile pe 6 decembrie!”

Chesnoiu a mai spus despre Oros că “Poate azi v-ati salvat scaunul de ministru, dar v-ați pierdut definitiv funcția de “MINISTRU AL AGRICULTURII”!”

“Conducerea PSD, dar și toți colegii mei deputați și senatori, am înțeles cât de important este acest amendament pentru fermieri și am sperat, că dincolo de culoarea politică, toți înțelegem că fără susținere distrugem agricultura și agricultorii români.

Au înțeles-o și parlamentarii AUR care au votat pentru acest amendament, au înțeles și alți 4 parlamentari ai Puterii, care s-au abținut, dar nu a înțeles-o cel care se vrea a fi “ministrul Agriculturii”!

Rezultatul votului a fost: 21 pentru ( PSD +AUR), 21 împotrivă (PNL, USR+, UDMR), 4 abțineri (PNL, USR+). Dar sunt convins că dacă senatorul Adrian OROS ar fi ieșit din logica absurdă a interesului său de partid și ar fi votat ca ministru al Agriculturii, atunci și alți parlamentari ai puterii ar fi votat pentru interesele fermierilor!

Poate se va răzgândi la ședința de plen și va realiza că a vota împotriva fermierilor, ale căror interese le reprezintă, echivalează cu o crimă împotriva familiei sale!

Pentru că da, domnule OROS, fermierii ar trebui să fie familia dumneavoastră, nu interesul de partid!

Poate azi v-ati salvat scaunul de ministru, dar v-ați pierdut definitiv funcția de “MINISTRU AL AGRICULTURII”!

Aveți timp să reflectați până marți, când le puteți cere colegilor dumneavoastră de coaliție, de la tribuna Parlamentului României, să voteze amendamentul pentru despăgubiri!”, a conchis parlamentarul social-democrat.

Free Joomla templates by Ltheme