V. Iliuță: Pun accentul pe unitate. Îmi doresc să fiți asumați, responsabili și să demonstrați că sunteți adevărați oameni politici
Featured

V. Iliuță: Pun accentul pe unitate. Îmi doresc să fiți asumați, responsabili și să demonstrați că sunteți adevărați oameni politici

La sediul organizației județene PSD Călărași a avut loc joi o ședință a Biroului Politic Județean în cadrul căreia s-a discutat strategia politică privind susținerea candidaților propuși de organizațiile locale la alegerile din 9 iunie.

Președintele Vasile Iliuță a transmis și un mesaj colegilor săi care-și doresc să conducă administrații publice locale. "Pun accentul pe unitate. Doar împreună putem să facem astfel încât lucrurile să funcționeze, suntem o organizație puternică, bine structurată. Dincolo de orice diferend politic pe care l-am avea cu adversarii politici, trebuie să fim conștienți că suntem aici pentru cetățenii acestui județ și orice acțiune trebuie gândită prin acest filtru. Vă anunț că îmi doresc să fiți asumați, responsabili și să demonstrați că sunteți adevărați oameni politici. Am mare încredere în dumneavoastră și vă asigur de toată susținerea mea!", se arată în mesajul postat de Iliuță pe pagina de Facebook a partidului.

ILUTAPSD2

N. Cionoiu, mesaj pentru polițiști: Sunteți un exemplu de conduită și de responsabilitate
Featured

N. Cionoiu, mesaj pentru polițiști: Sunteți un exemplu de conduită și de responsabilitate

Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu a transmis un mesaj tuturor polițiștilor astăzi când este marcată Ziua Poliției Române.

”25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române deoarece este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii. Simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. Felicitări polițiștilor români pentru efortul depus în menținerea ordinii publice și siguranței tuturor cetățenilor. Vă recunoaștem meritele și vă apreciem sacrificiile pe care le faceți pentru a proteja societatea în fața diferitelor provocări și pericole. Sunteți un exemplu de conduită și de responsabilitate. Vă doresc mult succes în a vă îndeplini cu cinste și onestitate toate îndatoririle ce vă revin. La mulți ani! Zi binecuvântată!”

Ziua Poliţiei Române este sărbătorită la 25 martie, zi în care este prăznuită sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, al cărei simbol se afla pe primul steag al Marii Agii, preluat ulterior şi pe actualul drapel al Poliţiei Române, după cum se arată pe site-ul oficial al Poliţiei Române, www.politiaromana.ro.

În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, care stipulează, la art. 1, că ''Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii''. Ziua Poliţiei Române a fost instituită prin articolul 49 din prezenta lege.

 V. Iliuță: La Dor Mărunt, o bună parte din susținătorii PNL au venit, de astăzi, în echipa PSD
Featured

V. Iliuță: La Dor Mărunt, o bună parte din susținătorii PNL au venit, de astăzi, în echipa PSD

PSD Călărași va miza la localele din 9 iunie, în continuare pe actualul primar, Ion Iacomi care va fi susținut de data asta și de fostul primar Ion Nițulică ori ex-viceprimarul Mihail Grigore. Meritul coagulării acestei echipe care pare să nu aibă rivali pe 9 iunie îl are președintele Vasile Iliuță, candidatul social-democraților pentru șefia CJ Călărași și în mandatul 2024-2028.

“Atunci când faci lucrurile așa cum trebuie și echipa este una unită și se mărește zilnic, este normal ca adversarii să arunce în piață ideea dezbinării.

La Dor Mărunt, nu există însă loc pentru jocuri de culise și vorbele goale nu pot acoperi realitatea: o bună parte din susținătorii PNL au venit, de astăzi, în echipa PSD.

Cred un lucru: că trebuie să fim concentrați doar pe continuitate, pe muncă, pe seriozitate, pe creșterea reală a bunăstării județului Călărași.

Iar dacă adversarii politici nu au ce face, îi anunț că există foarte multe lucruri de făcut și îi aștept să facă parte din echipa mea politică!”, este mesajul transmis de președintele Iliuță pe o rețea de socializare.

Prin intermediul primarului orașului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, în primăvara anului 2022, au decis să devină social-democrați primarii comunelor Dor Mărunt și Frăsinet, respectiv Ion Iacomi și Alin Ploeșteanu, ambii, la vremea respectiv fiind aleși în 2020 sub sigla PNL.

N. Cionoiu: PSD plafonează dobânzile la instituțiile de credit!
Featured

N. Cionoiu: PSD plafonează dobânzile la instituțiile de credit!

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe a fost adoptat cu 172 voturi pentru, 81 contra şi 3 abţineri. Actul normativ vizează măsuri privind protecţia consumatorilor, în raporturile juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare de creanţe, stabilind reguli contra dobânzilor excesive, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

“PSD plafonează dobânzile la instituțiile de credit!”, subliniat pe o rețea de socializare senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu care a continuat “Pe piața creditării persoanelor fizice s-au manifestat comportamente excesive față de cetățeni, cu dobânzi exagerate! De azi, românii vor fi protejați 100% față de abuzurile creditorilor, indiferent dacă vorbim de IFN-uri, bănci, societăți de leasing sau firme de recuperare creanțe. Plafonarea dobânzilor pune capăt acestor excese și restabilește dreptatea față de cetățeni, mai ales față de românii aflați în situații vulnerabile.

- Ratele nu pot crește mai mult de 50% față de valoarea stabilită la semnarea contractului;

- Dacă nu mai poate plăti ratele de leasing, cetățeanul are un termen de 30 zile în care poate vinde automobilul pentru a obține o sumă corectă, din care să poată achita sumele datorate;

- Protecție față de IFN-uri – suma rambursată nu poate depăși dublul sumei împrumutate;

- Recuperatorii de creanțe nu mai pot solicita de la debitor sume mai mari decât valoarea creanței stabilită în momentul cesiunii.

Proiectul de lege inițiat de senatorul PSD Daniel Zamfir și susținut de ambele grupuri ale Partidului Social Democrat, dar și de alți parlamentari, închide cercul de protecție al cetățenilor față de toate instituțiile de credit din România.”

Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Camera Deputaţilor este for decizional.

N. Cionoiu: Plafonarea tarifelor maxime la RCA se prelungește cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024
Featured

N. Cionoiu: Plafonarea tarifelor maxime la RCA se prelungește cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024

Plafonarea tarifelor maxime la RCA se prelungește cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, conform Proiectului de Hotărâre de Guvern pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, a anunțat pe pagina personală de Facebook senatorul PSD, Nicușor Cionoiu care a continuat ”Prin urmare, firmele de asigurări nu pot practica un tarif mai mare decât cel pe care l-a practicat în 28 februarie 2023, cu o ajustare de +6,8% (respectiv rata anuală a inflației din 2023). Având în vedere că pentru vehicule trebuie să existe în orice moment o asigurare RCA valabilă, iar întârzierea încheierii asigurării poate crea dificultăți în furnizarea bunurilor de larg consum către populație, este necesară intervenția Guvernului pentru limitarea speculei și abuzurilor în toate piețele în care cetățenii se află într-o situație vulnerabilă.”

În opinia sa, “prelungirea acestei măsuri se impune pentru a preveni excesele și falimentele din această piață, care i-au afectat pe cetățeni.”

La 31 decembrie 2023, din 10 milioane de vehicule din parcul naţional auto, doar 7 milioane erau asigurate. În acelaşi timp, datele arată că într-un singur an se produc peste 25.000 de accidente în toată ţara. În plus, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă, în perioada ianuarie - martie 2024 a fost înregistrat un număr de peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat, ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2600 de astfel de asiguraţi.

M. Beștea: Ne-am propus o campanie electorală care să se axeze în principal pe ceea ce ne dorim să facem
Featured

M. Beștea: Ne-am propus o campanie electorală care să se axeze în principal pe ceea ce ne dorim să facem

PSD și PNL se vor afla pe 9 iunie și în alianță dacă ne referim la alegerile europarlamentare dar și în competiție directă dacă vorbim de alegerile locale. Cel puțin la nivelul județului Călărași!

Întrebat în legătură cu această situație care va stârni până la urmă confuzie la nivelul electoratelor celor două partide, Mihăiță Beștea, candidatul susținut de social democrați pentru Primăria Oltenița în bătălia cu actualul edil, liberalul Costinel Milescu, a subliniat că împreună cu colegii săi va promova o campanie pozitivă bazată pe promovarea proiectelor și nu pe critici ori jigniri la adresa contracandidatului său.

“Colegii mei din organizație au maturitatea necesară... Și noi ne-am propus o campanie electorală în ceea ce privește alegerile locale să fie una în care să respecte anumite reguli de bun simț și care să se axeze în principal pe ceea ce ne dorim să facem. Pe proiectele pe care dorim să le implementăm la nivelul comunității din Oltenița. Și mai puțin pe nereușitele sau criticile aduse actualei guvernări din municipiul Oltenița.”, a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă Beștea care a continuat “În ultima perioadă vin mulți oameni care vin către mine și-mi spun „Dom’le critică-l!” Și zic “Cu ce anume să-l critic?” “Păi, cu școala, cu asfaltul, cu gunoiul, cu spitalul...” Păi, zic “Le cunoști. De ce mai trebuie să le mai spun și eu? Eu vin și vă spun ce vreau să fac!” “Atunci, da, e ok!” Este până la urmă un alt mod de abordare. Oltenițenii cunosc... Se încearcă acum pe ultima sută de metri dar face o greșeală pe care eu n-o înțeleg. Sunt oltenițean și fără să se supere cineva dar Oltenița a avut asfalt, canalizare, condiții care nouă ni se par normale. Faptul că torni acum o bucată de trotuar cu asfalt nu mă încălzește cu nimic. Sunt lucruri absolut normale pe care noi am considerat că trebuie să le avem. Nu să fie o “mândrie” a actualului primar că lucrul ăsta se întâmplă.”

Vicepreședinte al CJ Călărași, Mihăiță Beștea va fi susținut de PSD pentru dobândirea mandatului de primar al celui de-al doilea municipiu al județului.

Free Joomla templates by Ltheme