Şomajul tehnic se va prelungi până la 1 iunie pentru toate domeniile. Ce pot face salariaţii care nu au primit şomajul tehnic

Şomajul tehnic se va prelungi până la 1 iunie pentru toate domeniile. Ce pot face salariaţii care nu au primit şomajul tehnic

Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a reamintit saptamana aceasta ca somajul tehnic se va prelungi pana la data de 1 iunie pentru toate domeniile acoperite. Incepand de la 1 iunie 2020, se va mentine sustinerea somajului tehnic numai pentru anumite domenii.

“Somajul tehnic se va prelungi cu siguranta. In prima instanta se va prelungi pana la 1 iunie pentru toate domeniile acoperite si acum, iar de la 1 iunie doar pentru cateva. E importanta si legea votata in Parlament dar si optiunea pe care Guvernul o avem pe baza studiilor epidemiologice, de a canaliza aceasta masura care totusi este pasiva. Inseamna ca persoana sta acasa, nu lucreaza. Restul economiei va sprijinita in mod activ ca sa-si reia activitatea printr-un pachet de masuri active, adica masuri care sa sprijine revenirea in activitate, entru o perioada de 3 luni in suma fixa. Ne gandim sa acoperim o parte din costul salarial, undeva intre 35%-45%. Dupa 3 luni suma va descreste, pe masura ce companiile reintra in activitate”, a declarat ministrul muncii, pentru Digi24.ro.

Totodata, ministrul Violeta Alexandru a precizat ca exista si unele intarzieri la plata angajatorilor pentru angajati, in ciuda faptului ca s-au facut platile pentru luna martie de catre autoritati. Angajatorul este obligat sa plateasca somajul tehnic in 3 zile de la primirea banilor. “Vreau sa spun ca cea mai mare parte dintre angajatori au virat banii, am mesaje de la oameni. Dar sunt si semnale de la oameni care imi spun ca nu au primit banii, fondurile de somaj aferente lunii martie, si acest lucru este foarte grav”, a explicat ministrul pentru aceeasi sursa.

Violeta Alexandru a declarat, de asemenea, ca salariatii care se confrunta cu astfel de situatii trebuie sa sesizeze urgent inspectoratele teritoriale de munca din judetul in care isi desfasoara activitatea firma respectiva si ca angajatii care nu au primit somajul tehnic aferent lunii martie ar trebui sa depuna de urgenta sesizare la Inspectia Muncii.

Sursa www.legislatiamuncii.manager.ro

D. Zamfir: Gata cu robia! Legea care face dreptate românilor sufocaţi de povara ratelor la bancă e promulgată!
Featured

D. Zamfir: Gata cu robia! Legea care face dreptate românilor sufocaţi de povara ratelor la bancă e promulgată!

Senatorul Daniel Zamfir a anunţat astăzi pe contul personal de Facebook că preşedintele Iohannis a promulgat Legea dării în plată, la redactarea căreia a contribuit alături de avocatul Gheorghe Piperea.

“GATA CU ROBIA!!! AM REUSIT! Legea care face dreptate românilor sufocati de povara ratelor la banca e promulgata! Dupa un parcurs anevoios, sub o presiune uriasa din partea sistemului bancar, am reusit sa trecem in Parlament CEA MAI IMPORTANTA LEGE pentru oamenii care sunt nedreptatiti de banci! De acum incolo, in cazul unei situații neprevazute, banca e obligata sa re-echilibreze contractul, adica debitorul va plati o rata mai mica, suportabila, sa poata trai decent in continuare! Multumesc prof. Piperea, cel care, dincolo contributia majoră la elaborarea legii, s-a implicat total in batalia publică pentru apararea consumatorilor, multumesc asociatiilor de protectie a consumatorilor implicate total -AURSF, CREDERE, Grupul Clientilor cu credite in CHF-cat si parlamentarilor de la alte partide care au votat legea. Am lasat la final PSD in mod intentionat. Poate multi oameni impovarati de ratele la banci sunteti hastagisti si urati PSD. "Mai bine imi tai o mana decat sa votez PSD", zic unii. Vreau sa stiti ca fara sprijinul total al PSD, legea asta ar fi fost un vis frumos la care toți s ar fi gandit, dar nu s-ar fi realizat niciodată ! Nu or fi fost presiuni si pe Ciolacu si pe PSD? Uite ca "ciuma rosie" n-a cedat si a ramas de partea oamenilor, ceea ce n-au facut, spre rusinea lor, cei de la PNL si USR.” a scris parlamentarul social – democrat pe Facebook.

Legea se aplică atât creditelor în valută, cât şi creditelor în lei, dar nu se aplică decât creditelor garantate cu imobile cu destinaţie de locuinţă.

După intrarea în vigoare, legea nu operează de drept în procesele actuale. Procesele pe darea în plată aflate acum pe rol vor merge până la capăt pe legea actuală, conform surselor citate. Acestea adaugă faptul că, în cazul în care debitorul pierde, poate introduce o notificare pe legea nouă.

Clienţii s-au arătat încântaţi de promulgarea textului legislativ, iar avocaţii consideră decizia preşedintelui ţării aproape "o minune".

Cr. Sefer: Președintele Iohannis trebuie să recunoască eșecul său și al Guvernului Său în a calcula corect calendarul ieșirii din starea de urgență
Featured

Cr. Sefer: Președintele Iohannis trebuie să recunoască eșecul său și al Guvernului Său în a calcula corect calendarul ieșirii din starea de urgență

Deputatul social – Democrat, Cristian  Sefer, pune tunurile pe preşedintele Iohannis care din punctul său de vedere ar trebui să-şi assume eşecul în privinţa stabilirii calendarului ieşirii din starea de urgenţă. În opinia sa, Iohannis dar şi PNL, partid pe care-l conduce direct de la Cotroceni “au ajuns să joace la loterie viețile românilor”.

“Președintele Iohannis trebuie să recunoască eșecul său și al Guvernului Său în a calcula corect calendarul ieșirii din starea de urgență și să își asume răspunderea, indiferent care ar fi potențialele costuri de imagine. Măsura, nedorită de nimeni, a prelungirii stării de urgență pentru trei zile, evocată de unele voci publice de dreapta, este practic recunoașterea publică a haosului administrativ produs de actuala guvernare. A nu recunoaște nimic și a evita subiectul celor trei zile rămase descoperite, așa cum a facut președintele ieri, este și mai grav. Arată clar că Iohannis și PNL au ajuns să joace la loterie viețile românilor. Din prostie și cinism electoral!” susţine deputatul Sefer.

Pa pagina oficială de Facebook a partidului, social – democraţii notează ironic că în perioada 15-17 mai s-ar putea marca “Zilele Prostiei”, întrucât în acest interval nu se pot aplica restricţii pentru prevenirea pandemiei de coronavirus, din cauza erorilor făcute de Guvernul liberal condus de Ludovic Orban.

“În perioada 15-17 mai vom marca „ZILELE PROSTIEI” Guvernului Orban! Trei zile în care nu se pot aplica restricții pentru prevenirea pandemiei, din cauza unei gafe monumentale a Guvernului PNL!

Au trimis legea stării de alertă prea târziu la Parlament! Cu tot efortul senatorilor și deputaților de a o vota în cel mai scurt timp, din cauza unor termene procedurale obligatorii, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de 18 mai!

În lipsa unor REGULI CLARE, va crește riscul de transmitere a coronavirusului. În aceste 3 zile, se poate anula tot efortul colectiv facut timp de două luni! Doar din prostia Guvernului Orban!

Recomandăm cetățenilor să respecte regulile de igienă și distanțare și în aceste 3 zile în care vor lipsi restricțiile legale!” se arată în mesajul postat pe Facebook.

Proiectul privind măsurile prevăzute în timpul stării de alertă, adoptat de Camera Deputaţilor
Featured

Proiectul privind măsurile prevăzute în timpul stării de alertă, adoptat de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul Guvernului privind măsurile prevăzute în timpul stării de alertă, fiind făcute mai multe modificări, printre care aceea că Parlamentul va trebui să încuviinţeze starea de alertă în cazul în care aceasta se instituie în cel puţin jumătate de ţară.

S-au înregistrat voturi 267 'pentru', 26 'împotrivă' şi 5 abţineri.

Deputaţii au eliminat amendamentul introdus de Comisia juridică la propunerea liberalului Florin Roman ca legea să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Toate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE şi a Pro România, au precizat că votează în favoarea proiectului.

Actul normativ adoptat mai prevede şi posibilitatea deschiderii centrelor comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp şi a teraselor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, aceste prevederi fiind introduse de parlamentari.

"Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii", prevede textul adoptat.

De asemenea, se mai precizează că, în cazul în care starea de alertă se instituie în cel puţin jumătate de ţară, este nevoie de încuviinţarea Parlamentului în termen de 5 zile. În forma Guvernului această prevedere nu exista, iar în forma adoptată de Senat, încuviinţarea stării de alertă era necesară doar dacă această măsură era luată la nivelul întregii ţări.

"Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne. Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată", se menţionează în textul adoptat.

De asemenea, Parlamentul poate aduce modificări măsurilor propuse de Guvern în starea de alertă.

Deputaţii jurişti au reintrodus unele articole referitoare la restricţii propuse în proiectul Guvernului, care fuseseră eliminate marţi de Senat, iar altele au rămas în forma Camerei superioare.

"Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară" - sunt alte prevederi adoptate de deputaţi.

Deputaţii au aprobat introducerea unui amendament care prevede posibilitatea deschiderii centrelor comerciale mai mici de 15.000 de metri pătraţi.

"Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU. Măsura nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare", se arată în document.

Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum şi, după caz, cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, mai prevede un amendament adoptat de deputaţi.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul va aştepta la Parlament două zile - termen în care acesta poate fi atacat la CCR, iar apoi va fi transmis spre promulgare preşedintelui.

sursa www.agerpres.ro

 

Cr. Sefer: Pentru românii simpli și pentru economia locală, ministrul Finanțelor rămâne mai periculos decât un virus
Featured

Cr. Sefer: Pentru românii simpli și pentru economia locală, ministrul Finanțelor rămâne mai periculos decât un virus

Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu. Moţiunea simplă, intitulată "Virusul Cîţu a infectat economia naţională", a fost dezbătută în şedinţa de luni. Au votat "pentru" moţiune 166 deputaţi, 94 "împotrivă" şi 28 s-au abţinut.

“Până acum, ministrul Cîțu a căzut de patru ori în șase luni. Liberalii l-au adunat cu fărașul de pe jos, l-au scuturat de praf și au decretat că poate fi refolosit, că e foarte competent.” a declarat deputatul PSD, Cristian Sefer care a continuat subliniind că românii au văzut cât de competent este. “Nu a reușit să răspundă concret la o simplă întrebare: pe ce a cheltuit miliardele împrumutate? Nu a știut nici să răspundă dacă și cu cât va mari pensiile în septembrie. Iar firmele au simțit, din păcate, și ele competența ministrului liberal de Finanțe. Cel mai mic pachet de sprijin, ca răspuns la pandemie, dintre statele europene, de doar 3% din PIB. La același nivel cu Tunisia sau Togo și cu mult sub Polonia (15% din PIB) sau Cehia (18% din PIB)!” a mai spus Sefer.

În opinia parlamentarului social democrat, Florin Cîţu este bun pentru Iohannis şi PNL, nu şi pentru românii simpli şi mediul de afaceri. “Dar Președintele Iohannis și premierul Orban sunt mulţumiți de el! Florin Cîțu pare să fie foarte bun doar pentru liberali și afacerile lor. Pentru românii simpli și pentru economia locală, ministrul Finanțelor rămâne mai periculos decât un virus. Iar, din păcate, nici aici nu există vaccin care să repare efectul acțiunilor sale.” a conchis deputatul PSD Călăraşi, Cristian Sefer.

Senatul a adoptat marţi, cu amendamente, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă
Featured

Senatul a adoptat marţi, cu amendamente, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă

Senatul a adoptat marţi, în plen, formulând mai multe amendamente, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, astfel încât Parlamentul încuviinţează starea de alertă în întreaga ţară.

Proiectul, care a primit raport de admitere cu amendamente în Comisia juridică, a fost însuşit de plen cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri.

Potrivit formei amendate de Senat, proiectul prevede că starea de alertă se instituie, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, de Guvern pentru 30 de zile şi poate fi prelungită, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne.

"Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată", se arată în actul normativ modificat de Senat.

Potrivit unui amendament al UDMR, adoptat de Senat, măsurile se pot institui diferenţiat, în funcţie de situaţia pandemică din fiecare judeţ, grup de localităţi sau localitate din judeţ.

"Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţii comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară. De asemenea, în spaţiile de cazare şi în zonele serviciilor Spa Wellness sau balneare se asigură accesul clienţilor pe bază de rezervare confirmată cu respectarea distanţării sociale şi se desfăşoară practici specifice de igienă", se arată în proiectul amendat preponderent de senatori PSD.

Referitor la articolul care prevedea, în forma Guvernului, că posturile vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordinea lui pot fi ocupate fără concurs, Senatul a completat prevederea prin faptul că "numirea se face prin ordin al ministrului Sănătăţii şi încetează de drept la data încetării stării de alertă".

Senatul a eliminat articolul care prevedea că "instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe o durată determinată de 6 luni"

Şedinţa de plen de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă. Votul a fost dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute. 

sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme