PNL / C. Pandea: Guvernul Liberal a reușit să simplifice prin digitalizare modalitatea de obținere a documentelor electronice de către cetățeni prin intermediul Spațiului Privat Virtual
Featured

PNL / C. Pandea: Guvernul Liberal a reușit să simplifice prin digitalizare modalitatea de obținere a documentelor electronice de către cetățeni prin intermediul Spațiului Privat Virtual

Candidatul PNL Călărași pentru Senatul României, Ciprian Pandea a scris joii pe pagina personală de Facebook că partidul pe care-l reprezintă a înțeles că digitalizarea României este una dintre priorități, Guvernul Orban reușind să simplifice prin digitalizare modalitatea de obținere a documentelor electronice de către cetățeni prin intermediul Spațiului Privat Virtual în anul 2020.

“Sunt tânăr și sunt dependent de tehnologie. Ca și tine, cel care citești acest mesaj, cel mai probabil. Am crescut în perioada de dezvoltare rapidă a tehnologiilor, iar activitățile mele zilnice, în mod natural, înseamnă accesul la dispozitive smart. Plătesc cumpărăturile cu telefonul mobil, îmi plătesc impozitele și taxele în același mod. Iar în ultimii ani, ca orice contribuabil pentru care accesul online la informații și documente înseamnă timp câștigat, mi-am droit o digitalizare a instituțiilor statului.

Și mă bucur că Partidul Național Liberal a înțeles că digitalizarea României trebuie să fie una dintre priorități.

Astfel, Guvernul Liberal a reușit să simplifice prin digitalizare modalitatea de obținere a documentelor electronice de către cetățeni prin intermediul Spațiului Privat Virtual în anul 2020, față de ultimii ani.

Au fost emise șapte miloane de documente de la începutul anului, incluzând adeverințe de venit, certificate de atestare fiscală, decizii, notificări, înștiințări sau documente privind contribuțiile sociale declarate de angajatori.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Guvernul Orban a elaborat o strategie prin care propune cheltuirea a circa 2,4 miliarde de euro pentru digitalizarea serviciilor publice, în următorul deceniu. În ultimul an, am arătat că se poate!” este mesajul postat de Ciprian Pandea, locul 1 pentru Senat, pe pagina personală de Facebook.

La comanda Partidului Național Liberal Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200025

pandeadigitalizare

PNL: Toate piețele din județul Călărași rămân deschise pentru producători și consumatori!
Featured

PNL: Toate piețele din județul Călărași rămân deschise pentru producători și consumatori!

Conducerea PNL Călărași a anunțat azi pe pagina oficială de Facebook că la nivelul județului Călărași toate piețele rămân deschise pentru producători și consumatori. ”La nivel național, din cele aproximativ 900 de piețe, 170 sunt organizate în spații închise, iar pentru 50 dintre acestea au fost găsite soluții pentru respectarea măsurilor noi sanitare propuse de specialiștii epidemiologi. Astfel că, doar 120 de piețe (aprox. 13%) sunt organizate în spații închise și toate și-au scos tarabele în afară, pentru continuarea comerțului. În municipiul Călărași sunt organizate 3 piețe, din care 2 în construcție, și toate își desfășoară activitatea în spațiu deschis. În municipiul Oltenița, primarul liberal Costinel Milescu a găsit soluții pentru ca singura piață din oraș să își desfășoare activitatea în spațiu deschis. Iar la Lehliu Gară, Fundulea și Budești, piețele (câte una în fiecare localitate) funcționau deja în spațiu deschis. Precizăm și faptul că cele 3 târguri săptămânale (Călărași, Mânăstirea, Budești) rămân deschise, cu respectarea regulilor sanitare.” se arată în mesajul postat pe Facebook.

Sursa Facebook PNL Călărași

La comanda Partidului Național Liberal Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200025

PNL / E. Dumitru: În județul Călărași, vor primi despăgubiri în valoare de 99.493.019 lei, un număr de 2.104 fermieri
Featured

PNL / E. Dumitru: În județul Călărași, vor primi despăgubiri în valoare de 99.493.019 lei, un număr de 2.104 fermieri

Președintele PNL Călărași, Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat miercuri pe pagina personală de Facebook că președintele, Klaus Iohannis, a promulgat, marți, 10 noiembrie 2020, Legea privind aprobarea OUG 148/2020, pentru instituirea unui ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019 și care au fost afectați de secetă pedologică.

“Sunt 850 de milioane de lei aprobați pentru aproximativ 1,1 milioane hectare. În județul Călărași, vor primi despăgubiri în valoare de 99.493.019 lei, un număr de 2.104 fermieri, pentru 130.423 hectare afectate de secetă.” a mai scris pe Facebook, Emil Dumitru, prima propunere a PNL Călărași pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie..

Potrivit legii, beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) din ordonanţă sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut la art. 1 alin. (4) este de peste 30% aferent culturii calamitate.

Articolul 4 alin. (1) din OUG nr 148/2020 prevede că beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, şi au depus cerere unică de plată 2020, respectiv: producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016; b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepţia grupurilor de producători.

Potrivit articolul 1, alineat (4) din OUG 148/2020, schema de ajutor de stat are la bază datele referitoare la procentul de calamitare şi suprafaţa calamitată, înscrise în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, aprobat prin Ordinul ministrului Agriculturii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.

La comanda Partidului Național Liberal Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200025

emildumitru

PMP / S. Vlădica: Dotăm cu aparatură digitală unitățile școlare din județul Călărași. Vom folosi bani europeni nerambursabili, nu împrumuturi păguboase de la bănci
Featured

PMP / S. Vlădica: Dotăm cu aparatură digitală unitățile școlare din județul Călărași. Vom folosi bani europeni nerambursabili, nu împrumuturi păguboase de la bănci

Candidata PMP Călărași pentru Camera Deputaților, Simona Maria Vlădica a exemplificat miercuri pe pagina personală de Facebook propunerile privind dezvoltarea sistemului de educație, la nivelul județului Călărași. “Dotăm cu aparatură digitală unitățile școlare din județul Călărași - laboratoare, biblioteci, săli de clasă, în acord cu solicitările acestora; vom folosi bani europeni nerambursabili, nu împrumuturi păguboase de la bănci; Finanțăm pregătirea și specializarea cadrelor didactice pentru predarea la distanță, printr-un program de pregătire continuă; Dezvoltăm un program național de modernizare și construcție pentru creșe, grădinițe și câte un after-school pe lângă fiecare școală din județ (efectuarea temelor și o masă caldă la prânz pentru elevii care frecventează școala), conform noilor cerințe de distanțare fizică, la standarde europene, inclusiv cu surse de energie verde; Internet gratuit în fiecare școală și transport gratuit pentru elevi; Reducerea abandonului școlar trebuie să devină prioritate; Program național de relansare a școlilor de meserii, la standarde europene și care să permită pregătirea tinerilor pentru cerințele actuale ale pieței; Creșterea alocărilor din PIB pentru cercetare.” a scris pe Facebook, Simona Maria Vlădica.

Votați mărul!
Votați echipa PMP!
Împreună mișcăm România!
Împreună mișcăm Călărașiul!
Votați Simona-Maria Vlădica, Deputat!

La comanda Partidului Mișcarea Populară Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200012

aparaturadigitalaunitatiscolareSV

PSD / C. Bîrcă: Multe lucruri bune se pot face în agricultura României!
Featured

PSD / C. Bîrcă: Multe lucruri bune se pot face în agricultura României!

Candidatul PSD Călărași pentru Camera Deputaților, Constantin Bîrcă a criticat, vineri, decizia Guvernului Orban de a închide piețele, tîrgurile, talciocurile și oboarele, susținând că o astfel de măsură îi afectează puternic pe micii producători și așa afectați de criza economică generată de cea sanitară. “În această perioadă de debut a campaniei electorale, am fost alături de colegii mei, în piețe, târguri și oboare, unde ne-am întâlnit cu producători din județul Călărași, producători care un an întreg se chinuie și muncesc din răsputeri să poată să asigure necesarul de alimente românești atât la nivelul județului nostru cât și în piețele din jurul Călărașiului. Cu toții și-au exprimat nemulțumirea față de această soluție care ne e dat astăzi s-o trăim, și anume aceea ca piețele, oboarele, târgurile să fie închise. Cu toții au spus de ce noi trebuie să avem parte de așa ceva iar colegii noștri care reușesc să-și vânda produsele în supermarketuri, pentru că ele rămân deschise, să beneficieze în continuare de această posibilitate. Sigur, dacă piețele, oboarele sunt închise, noi toți cei care avem nevoie de astfel de produse specifice, de sezon, va trebui săî ne îngrămădim cu toții în supermarketuri și de ce să nu spunem?, în aglomerația creată, virusul se transmite cu ușurință” a spus Constantin Bîrcă, vineri, într-o conferință de presă.

În opinia sa, micii producători au nevoie de soluții concrete, clare ca să treacă cu bine peste neputința guvernanților manifestată în toate domeniile de activitate. “Pentru că azi vorbim de neputința oamenilor care așa gestionează, la nivelul Ministerului Agriculturii, al Ministerului Sănătății, toate aceste lucruri, ar trebui să avem parte la momentul acesta de soluții clare, soluții care să sprijine fermierii, micii producători. Ce ar trebui să se întâmple? Legumicultorii să beneficieze de sprijin atât pentru comercializarea în condiții normale, optime, a producției lor dar bineînțeles să beneficieze și de apa care e atât de necesară plantelor în mod gratuit. E foarte important să continuăm reabilitarea sistemului de irigații. Multe lucruri bune se pot face azi în agricultura României!” a continuat candidatul social – democrat pentru Camera Deputaților.

Constantin Bîrcă a mai susținut că o soluție pentru diminuare efectelor pandemiei este testarea în masă a populației. “Am convingerea că putem trece mai ușor, fără prea multe daune colaterale, dacă s-ar institui la nivel național o testare masivă a populației. Cred că testarea ar trebui să se facă gratuit, fără ca oamenii să fie nevoiți să plătească sume colosale. Cred că banii sunt suficienți la bugetul statului dar ei nu sunt folosiți cum ar trebui pentru că azi, la nivelul Guvernului, sunt oameni lipsiți de profesionalism.” a mai afirmat Constantin Bîrcă.

Aflat pe poziția secundă pe lista de candidați PSD Călărași pentru Camera inferioară a Parlamentului, Constantin Bîrcă a mai precizat că sumele alocate de Guvern în ultima perioadă au vizat finanțarea proiectelor accesate în cadrul PNDL 1 și PNDL 2, programe inițiate de Guvernele PSD. “Un lucru am mai auzit zilele acestea din partea adversarilor noștri politici și anume, banii care au venit în ultima vreme, din 2018 încoace, au venit ca urmare a “intervenției” unora sau altora. Aș vrea să vă spun că acei bani au venit prin programele PNDL 1 și PNDL 2, că aceste programe au fost inițiate de PSD iar în urma acestor programe dar și a fondurilor europene atrase, la nivelul județului Călărași, s-au făcut lucruri minunate și mă refer la lucrările de infrastructură, școli, grădinițe, la apă și canal. Cred ccă ar trebui să nu mai spună jumătăți de adevăr ci să spună ce anume s-a făcut în timpul guvernării liberale. Aș putea să vă spun eu în schimb că, într-adevăr, în ultima perioadă, când PSD nu s-a mai aflat la guvernare, aici la Călărași s-au asfaltat multe drumuri de pământ. Însă acesta nu e meritul lor ci al echipei PSD Călărași și al domnului președinte, Vasile Iliuță. Sunt sigur că doar împreună putem aduce prosperitate cetățenilor din județul Călărași.” a conchis Constantin Bîrcă.

La comanda Partidului Social Democrat Filiala Călăreași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200020

PSD / C. Diaconu, despre învățământul online: În realitate, situația este dramatică!
Featured

PSD / C. Diaconu, despre învățământul online: În realitate, situația este dramatică!

Prof. Corina Diaconu, aflată pe lista PSD Călărași pentru Senatul României a vorbit marți, într-o conferință de presă, la care au fost prezenți și ceilalți candidați social-democrați, despre greutățile pe care le întâmpină cadrele didactice în derularea învățământului în regim online, măsură inițiată de Guvernul Orban, la nivelul întregii țării. “Deja subiectul crizei educaționale pe care o trăim cu toții a fost abordat de către colegii mei și încă într-o manieră foarte aplicată. Aș vrea să vă împărtășesc câte ceva din experiențele trăite de mine, în ultima perioadă. Noi, profesorii, am fost aruncați în această bătălie, să zic așa, în acest învățământ online fără o pregătire temeinică anterioară. Guvernul s-a lăudat în primăvară când ne-am confruntat cu dificultăți pentru că nu-i ușor să ți se ceară, dintr-o dată, performanță. Toată lumea să aibă așteptări de tine: guvernanții prin inspectoratele școlare, prin conducerile școlilor, părinții, elevii. Toată lumea are așteptări majore de la cadrele didactice. Să reușim performanță în condiții pe care nu le-am mai trăit până acum. De unde și până unde să ne trezim noi învățați? Cine în lumea asta s-a născut învățat? N-aveam de unde să știm cum să procedăm. Ne-am strîduit să învățăm unii de la alții. Am înnebunit căutând soluții pe internet astfel încât să facem această predare mai eficientă. Eufemistic, spus. Pentru că în realitate, situația e dramatică. Elevii, după părerea mea, în proporție de 70% nu reușesc să învețe la nivelul la care învățau prin învățământul față în față.” a spus Corina Diaconu care a continuat “Eu ca profesor nu reușesc să-i monitorizez pe toți elevii mei. Dacă am o clasă cu 30 de elevi pe care trebuie săi urmăresc online în același timp în care eu le prezint pe ecran un exercițiu sau o pagină din manualul virtual în cazul în care există astfel de manuale pentru că nu avem pentru toate clasele. Sunt, într-adevăr, foarte utile mai ales în această perioadă a învățământului online.

Ei bine, este imposibil pentru un profesor care nu are două monitoare, pe unul să-i vadă pe elevii care sunt online iar pe celălalt să vadă exercițiul. Este imposibil să-i monitorizeze pe elevi în timp ce el desfășoară actul didactic.”

Corina Diaconu a mai arătat că în urma deplasărilor electorale prin județ a simțit revolta părinților din acest punct de vedere iar în opinia sa, această stare de fapt care dă mari bătăi de cap ar putea fi stopată odată cu schmbarea guvernării după 6 decembrie. “Fiind cu echipa în teritoriu zilele acestea, am discutat cu toți oamenii care doreau să-și spună doleanțele. Și printre aceste probleme pe care le ridicau era și aceasta că unii părinții aveau impresia că propriul copil era atent la monitorul pe care se vedea profesoara predând dar în realitate, el se juca pe telefon. Într-un târziu, părintele a observat faptul că asta se întâmplă. Dacă nici părinții nu-și pot monitoriza copiii, darămite profesorul care trebuie să urmărească simultan 30 de elevi și în același timp să interacționeze cu ei.

Vă spun că e aproape imposibil. Din acest motiv sunt extrem de revoltată și sunt convinsă că revolta asta e împărtășită de marea majoritate a populației. (...) Toți avem această revoltă și stare de frustrare. Vă rog să vă manifestați dreptul la vot și să vi le exprimați prin votarea unei echipe care să vă reprezinte, a unor oameni care să fie capabili să schimbe în bine această stare de lucruri.”, a conchis prof. Corina Diaconu, candidată susținută de PSD Călărași pentru Senatul României.

La comanda Partidului Social Democrtat Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200020

Free Joomla templates by Ltheme