Sorin Grindeanu: Înțeleg că discuțiile au fost cât se poate de bune, că tot ceea ce inițial se credea a avea un impact de miliarde pe bugetul de stat e fals
Featured

Sorin Grindeanu: Înțeleg că discuțiile au fost cât se poate de bune, că tot ceea ce inițial se credea a avea un impact de miliarde pe bugetul de stat e fals

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit miercuri, 19 noiembrie 2025, la sediul central al PSD. Președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, consideră că România are nevoie de măsuri de relansare economică.

„Principalul punct discutat a fost legat de ceea ce înseamnă angajarea răspunderii Guvernului pe Pachetul 3, care ar trebui să conțină administrație publică locală, administrație centrală, măsurile de relansare economică. Colegii mei care s-au ocupat, inclusiv de pachetul măsurilor de relansare, au avut inclusiv azi dimineață o discuție la Ministerul Finanțelor cu reprezentanți ai ministerului, prezentând tot acest pachet. Înțeleg că discuțiile au fost cât se poate de bune, că tot ceea ce inițial se credea a avea un impact de miliarde pe bugetul de stat e fals. Nu există aceste lucruri, toate aceste lucruri sunt false. Eu cred că colegii mei au fost argumentați, înțeleg că măsurile noastre sunt cât se poate de bune și vor face parte din propuneri” a declarat președintele PSD în cadrul unei conferințe de presă.

Sursa www.psd.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.