PSD Călărași: Guvernul acordă un sprijin de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici – banii vor fi plătiți în două tranșe!
Featured

PSD Călărași: Guvernul acordă un sprijin de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici – banii vor fi plătiți în două tranșe!

Guvernul României a decis să acorde un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, conform unei decizii luate miercuri, 12 februarie 2025, de coaliția de guvernare. Acest ajutor va fi distribuit în două tranșe egale: prima în luna aprilie și a doua în a doua parte a anului.

De acest sprijin vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari ale căror pensii nu depășesc 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie. Bugetul alocat pentru această măsură este de aproximativ 2 miliarde de lei, sumă prevăzută în bugetul de stat pentru anul în curs.

În perioada următoare, Ministerul Muncii va elabora actul normativ necesar, care va fi supus transparenței decizionale, avizat de ministerele de resort și ulterior adoptat de Guvern, pentru a asigura implementarea măsurii în timp util.

Această inițiativă vine în contextul în care indexarea generală a pensiilor nu a fost posibilă în acest an, din cauza constrângerilor bugetare. Astfel, Guvernul a optat pentru acordarea unui sprijin financiar punctual pentru pensionarii cu venituri mici, pentru a-i ajuta să facă față cheltuielilor curente.

Sursa Facebook PSD Organizația Județeană Călărași

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.