ALDE: Lui Klaus Iohannis a început să îi placă să îi manipuleze pe români
Featured

ALDE: Lui Klaus Iohannis a început să îi placă să îi manipuleze pe români

În ultimele zile am avut câteva intervenții de la Cotroceni ale președintelui Iohannis care au creat mai multe controverse (interne și externe). Ultimele ieșiri publice ale dlui Iohannis ne dezvăluie un președinte căruia a cam început să îi placă manipularea românilor.

Iată câteva exemple:

1 „În această epidemie autoritățile au rezultate notabile”. Oare chiar așa să fie?

La începutul conferinței de presă de marți, Klaus Iohannis a prezentat un grafic cu numărul de cazuri confirmate cu COVID-19 în mai multe state, raportate la un milion de locuitori, începând cu 13 ianuarie. Motivul pentru care a ales acest grafic: pentru că România stătea mai bine comparativ cu state precum Spania, Italia sau SUA.

Însă, așa cum a arătat ALDE încă de marți, din graficul prezentat de Klaus Iohannis lipsea numărul de teste făcute de fiecare stat, tot la 1 milion de locuitori! De ce lipsea? Pentru că România stătea cel mai prost: 7,813 de teste la 1 milion de locuitori (la data respectivă), comparativ cu Spania - 28,779, Italia - 29,600 sau SUA - 17,263!

De ce a ales Klaus Iohannis să omită aceste lucruri? Pentru că ar fi scos la iveală INCOMPETENȚA Guvernului Meu în ceea ce privește LIPSA TESTĂRII!

2 Minciuna referitoare la școlile din Franța.

Klaus Iohannis și-a argumentat decizia de a opri funcționarea școlilor până la toamnă invocând „un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă” (citat din Klaus Iohannis).

Nu după foarte multă vreme au început să apară pe Facebook postări ale românilor din Franța care spuneau că nu au auzit de asemenea măsuri luate de Guvernul francez.

A doua zi a căzut bomba! Un oficial francez, Agnès Longueville, reprezentat al ministrului francez al Educației, a declarat pentru ziarul ”Libertatea” că dl Iohannis a MINȚIT! ”Sunt informații false. În Franța n-a fost deschisă nicio școală ca experiment”.

3 „Marele PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor!” (citat din Klaus Iohannis)

Aceasta e declarația care a provocat o reacție dură a Budapestei, a generat plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a atras comentarii dure la adresa președintelui. O declarație care ne aduce aminte de discursurile ultranaționaliste din anii `90!

Derapajul inacceptabil al președintelui Iohannis nu e altceva decât o diversiune menită a distrage atenția de la realitatea situației din România, de la situația reală a crizei de sănătate publică, de la criza economică ce se profilează tot mai clar și pentru care Guvernul Meu și Klaus Iohannis nu au niciun plan, nicio soluție.

Dl Iohannis și “Guvernul Meu” au ajuns la concluzia că nu știu cum să gestioneze criza medicală și mai ales nu au idee cum să repornească economia. Și, atunci, vor să se spele pe mâini, vor să iasă din capcana în care au intrat singuri și în care, din păcate, ne-au băgat pe toți. Probabil că vor să găsească o soluție șmecherească și anume să fie dați jos pe un fals motiv naționalist și de o majoritate pe care în prealabil au pictat-o ca fiind apropiată de Budapesta.

4 „Informațiile au fost puține la început și nu foarte lămuritoare” (citat din Klaus Iohannis)

Una dintre minciunile din conferința de presă susținută de președintele Iohannis marți a vizat primele semne pe care le-a primit că s-ar putea ajunge la o epidemie. Klaus Iohannis spune că au fost puține și că OMS a stat foarte mult până a decis că nu e doar o epidemie.

De unde e minciuna dlui Iohannis

În primul rând, OMS declară „urgenţă pentru sănătatea publică de îngrijorare internaţională” în faţa noului coronavirus 2019-nCoV pe data de 30 IANUARIE! Însă, conform unui document apărut public în luna Martie, Guvernul Orban și Klaus Iohannis au fost informați de către OMS că trebuie să ia măsuri încă din 22-23 ianuarie 2020!!! În România, starea de urgență a fost instituită abia pe 16 martie 2020!

Ce s-a întâmplat între timp

⚠Pe 4 februarie, Guvernul Orban dădea OUG privind alegerile anticipate. Pe 5 februarie, Klaus Iohannis declara: „Rămân adeptul anticipatelor”. Pe 6 februarie relua: „Alegerile anticipate, prima mea opţiune”. Pe 19 februarie, Ludovic Orban declara: „După părerea mea, vor fi alegeri anticipate, nu putem să renunţăm la un obiectiv fundamental”. Pe 12 martie, Florin Cîțu își depunea mandatul, iar pe 13 martie Klaus Iohannis îl desemna din nou pe Orban prim-ministru.

De ce s-a oprit dorința de anticipate pe 12 martie? Simplu: Curtea Constituţională a decis că OUG privind alegerile anticipate este neconstituțională!

Așadar, nu informațiile au fost puține, ci dorința de anticipate a fost prea mare!

5 Adevărul despre decesele de COVID-19!

APADOR-CH susține că media deceselor zilnice cauzate de Covid-19, comparativ cu media deceselor înregistrate în România de diverse boli, în perioada 2010-2016, ridică întrebări la care autoritățile ar trebui să răspundă. De asemenea, organizația se întreabă cât de corecte sunt datele comunicate de Guvernul condus de Ludovic Orban privind decesele provocate de coronavirus. (https://www.stiripesurse.ro/apador-ch-dezamorseaza-bomba-mo…)

Concluzia ultimelor ieșiri ale lui Klaus Iohannis este aceea că îi place să ne mintă în față, doar pentru a da bine Guvernul Său, pentru a salva imaginea sa și a Guvernului Său. De ce? Pentru că sunt în cădere liberă în sondaje!

Sursa Facebook ALDE – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor

Tăriceanu: Am ratat startul în ceea ce priveşte pachetul de măsuri de combatere a epidemiei. Suntem în situaţia să ratăm şi startul repornirii motoarelor economiei
Featured

Tăriceanu: Am ratat startul în ceea ce priveşte pachetul de măsuri de combatere a epidemiei. Suntem în situaţia să ratăm şi startul repornirii motoarelor economiei

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu susţine prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook că ministru Sănătăţii, Nelu Tătaru se face „responsabil” de crearea unei situaţii realmente îngrijorătoare la nivel naţional în rândul persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani despre care nu reprezintă electoratul PNL-ului, subliniind că în opinia sa în România nu va mai avea loc vreun scrutin electoral atâta vreme cât „oamenii sunt ţintuiţi în casă”.

“Vad ca in spatiul public ceea ce a creat o mare nelinistite, o mare ingrijorare, o mare tulburare, a fost declaratia ministrului Sanatatii, dl Tataru, pe care, sincer sa va spun, pana acum, privindu-l cu obiectivitate, l-am apreciat, pentru ca mi s-a parut mai putin dornic sa apara toata ziua buna ziua pe televizor si l-am vazut ca fiind un om de teren foarte eficient.

Ei bine, declaratia lui, ca a preluat-o de la Institutul Bals, ca nu a preluat-o, asta nu ma intereseaza, este cea care a creat o uriasa ingrijorare in Romania, pentru ca este o masura, as spune, si discriminatorie, si umilitoare, si care, pana la urma, probabil ca ascunde ceva. Si explicatia pe care am gasit-o este ca, la viitoarele alegeri, ar fi foarte bine pentru PNL ca o proportie importanta din electoratul varstnic sa nu participe, pentru ca este stiut faptul ca acest electorat nu voteaza cu PNL. Si atunci inducerea unei stari de temere, de frica, ar fi masura, as spune, grozava pe care PNL ar putea, in mod pervers, sa o adopte, in asa fel incat sa-i retina in case, caci de obligat nu poate sa-i oblige sa nu voteze.

Eu insa am avertizat foarte clar asupra urmatorului lucru: ca nu va avea loc in Romania niciun scrutin atata timp cat oameni vor fi tintuiti in casa! Deci trebuie ca toti oamenii sa fie liberi si sa poata sa mearga la vot fara sa existe temeri de acest gen legate de epidemia de coronavirius. Altfel, sigur ca e considerata o incercare nu numai incorecta, dar care afecteaza grav drepturile si libertatile cetatenilor si care nu poate fi acceptata! Dar, vad ca presedintele a sesizat uriasa gafa facuta de unii dintre membrii Guvernului si e bine ca a batut in retragere. Am vazut foarte multe reactii in spatiul public, incepand din zona academica, a mass media, societatea civila, inclusiv am vazut astazi o sesizare a Avocatului Poporului care, iata, ca institutie, isi dovedeste prezenta si necesitatea de a apara drepturile si libertatile cetatenilor.” a scris pe Facebook Tăriceanu.

Fostul lider al Senatului a mai adăugat că România a ratat startul în ceea ce priveşte pachetul de măsuri pentru combaterea epidemiei de Coronavirus în ciuda semnalelor de alarmă primate la nivel înalt de serviciile de intelligence americane.

“Atrag atentia asupra faptului ca noi, Romania, am ratat startul in ceea ce priveste pachetul de masuri de combatere a epidemiei, cu toate ca apar informatii, au aparut in spatiul public, potrivit carora chiar serviciile secrete americane au avertizat toate tarile NATO inca de la finele anului trecut cu privire la pericolul epidemiei care a izbucnit in China la Wuhan.” a continuat Tăriceanu care în postarea de pe Facebook s-a referit şi la planul de relansare a economiei, un obiectiv greu de realizat prin prisma inexistenţei unui plan eficient.

“Acum suntem in situatia, dupa parerea mea, sa ratam si startul repornirii motoarelor economiei. Pentru ca, sigur, nimeni nu isi pune problema ca maine sa repornim economia si sa relaxam toate masurile, dar trebuie sa existe un plan, pe care Guvernul nu il are. Ne spune doar ca va face pe 15 mai. Pai e tarziu. Noi ar trebui ca planul acesta si anumite masuri sa le avem in vedere, sa le discutam inca de pe acum. Daca Guvernul nu este in stare va spun altceva: probabil ca sarcina asta o sa si-o ia Parlamentul, pentru ca vedem ca Guvernul nu stie ce sa faca, nu stie cum sa se miste.

M-ati intrebat ce sectoare sa repornim. E foarte simplu: acele sectoare in care problemele acestea de distantare dintre persoane care sa evite riscul propagarii epidemiei se pot lua. Spre exemplu: in tot ce inseamna santierele de investitii publice. Eu spun de mult timp ca Guvernul ar trebui sa finanteze la maximum lucrarile publice si in special proiectele de infrastructura. Pentru ca nu mai avem aceasta constrangere a plafonului deficitului bugetar. Si ar trebui finantate si alte lucrari care sunt strict necesare, care sunt prioritare si ar crea un balon de oxigen extraordinar pentru economie. Dupa aceea sunt anumite mici activitati din zona serviciilor, unde la fel trebuie sa se porneasca usor – usor. Masurile care trebuie luate in intreprinderile care au mii de angajati sunt mult mai complicate, avand in vedere necesitatea transportului angajatilor la serviciu si a conditiilor de munca. Eu sunt convins ca impreuna cu directiile de sanatate publica angajatorii au intrat deja intr-un dialog ca sa poata sa contureze aceste planuri. Doar ca la nivelul Guvernului nu se vede nimic. Aici e problema.

Si nu avem doar problema repornirii economiei. Trebuie sa reporneasca si institutiile. Vreau sa va informez ca, cel mai probabil la inceputul saptamanii viitoare, Parlamentul va incepe sa lucreze prin prezenta fizica a Parlamentarilor.” a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu: Prin acest apel deschid astăzi un dialog naţional pe tema repornirii vieţii economice, sociale, culturale şi sportive în România
Featured

Tăriceanu: Prin acest apel deschid astăzi un dialog naţional pe tema repornirii vieţii economice, sociale, culturale şi sportive în România

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat un apel către antreprenorii românii susţinând că „dacă am ratat startul în lupta împotriva coronavirusului trebuie să fim siguri că nu vom rata şi startul la repornirea economiei”. În acest sens, fostul şef al Senatului declară că “prin acest apel deschid astăzi un dialog naţional pe tema repornirii vieţii economice, sociale, culturale şi sportive în România. Voi aborda temă cu temă, domeniu cu domeniu. Voi vorbi puţin şi voi asculta mult.”

“APEL CĂTRE ANTREPRENORII ROMÂNI

Dragi antreprenori români, conducători de societăţi comerciale, membri în consiliile de administraţie,

Se împlinesc în curând 3 luni de când economia mondială s-a oprit brusc, cum nu a mai făcut-o niciodată, de parcă pământul s-a oprit în loc. Aceste luni, în care fiecare a încercat să se descurce cum a putut, au fost în primul rând dificile pentru voi, pentru angajaţii cărora nu aţi mai putut să le daţi de lucru, şi pentru familiile lor.

Încă nu vedem luminiţa de la capătul tunelului, dar trebuie să ne facem planuri pentru momentul când o vom vedea. Dacă am ratat startul în lupta împotriva coronavirusului trebuie să fim siguri că nu vom rata şi startul la repornirea economiei.

Aţi văzut că apelurile mele la actuala conducere a ţării de a începe să discutăm despre măsurile care trebuie luate pentru a reporni economia nu au dat rezultate şi nu mai am de gând să încerc cu ei. De aceea vreau să fac un apel la voi toţi să începem să facem aceste planuri pentru momentul când vom zări luminiţa de la capătul tunelului şi ne vom putea întoarce la treaba.

Nu mai trebuie să fim doar reactivi. Am ajuns aici şi din cauză că cei care trebuiau să anticipeze ce urma să vină, nu au făcut-o. Haideţi să nu mai repetăm aceeaşi greşeală. Cei care mizează pe scenariul că viaţa va reîncepe exact de acolo de unde am lăsat-o şi că normalul va arăta la fel, cred că greşesc.

Pentru că nu cred că se poate găsi o reţetă care să se potrivească pentru toţi, haideţi să fixăm care este numitorul comun: masca de protecţie şi distanţarea socială. Dacă suntem toţi de acord că aceste două lucruri îşi vor face loc în viaţă noastră, putem să ne gândim cum trăim cu ele.

Cum se pot organiza fluxurile de producţie sau de servicii pentru ca oamenii să poată păstra o minimă distanţă între ei? Ce fel de echipamente de protecţie vor putea purta pentru a se proteja de infecţie?

Cum se poate organiza un transport de acasă la muncă şi înapoi, în condiţii în care să se limiteze posibilitatea de răspândire a virusului? Este foarte posibil să fie nevoie de un program flexibil pentru a evita aglomerările din transportul în comun. Probabil că mulţi dintre angajaţi vor prefera să vină cu autoturismul propriu tocmai pentru a se feri de o eventuală infectare, aşa că vor trebui identificate cu autorităţile locale spaţii pentru parcare. Soluţii se găsesc dacă anticipăm.

Nu trebuie să ne panicăm dacă vor fi angajaţi care vor lua virusul. Este important ca ei să fie trataţi în siguranţă în spitale şi avut grijă de familiile lor. Cei care au intrat în contact cu ei trebuie testaţi şi spaţiul în care au lucrat dezinfectat. Şi mergem mai departe.

Lucrurile nu o să meargă ca unse de la început pentru că, de multe ori, va trebui să experimentăm. Aici vor fi de mare ajutor asociaţiile profesionale pentru că ele pot facilita schimbul de informaţii, pot vedea ce a mers şi ce nu, şi până la urmă pot veni cu un plan pentru fiecare domeniu de activitate în parte.

Guvernul ar trebui să asigure suficiente echipamente de protecţie în momentul în care munca va începe, dar nu există această garanţie. Va trebui improvizat, cel puţin o perioadă.

Măsurile de siguranţă sanitară pentru voi, pentru angajaţi şi pentru clienţi sunt primul pilon pentru repornire.

Al doilea pilon trebuie să fie recâştigarea încrederii clienţilor, recâştigarea încrederii în furnizori şi parteneri de afaceri. Este foarte posibil că această încredere va avea de suferit, cel puţin la început, fapt care va îngreuna extrem de mult activitatea. Aici cred că statul poate interveni cu plata primelor de asigurare care să vă garanteze că vă încasaţi banii.

Puţin de presupus că economia va porni cu aceeaşi viteză cu care s-a oprit. Probabil că cererea de produse şi servicii va fi timidă la început aşa că trebuie găsite soluţii pentru oamenii care nu vor putea reveni imediat la muncă.

Al treilea pilon poate fi sprijinul pe care îl putem da în Parlament pentru a da legi care să aducă protecţie socială acolo unde munca nu a început din plin. Vom face legi care să vă dea ocazia să vă finanţaţi afacerea la un cost accesibil şi vom menţine presiune pe guvern, indiferent cum se va numi, ca să fie cel mai bun client al vostru. Adică unul care cumpără şi plăteşte la timp!

Vom experimenta, ne vom reinventa dacă asta va fi necesar ca să repornim România.

Eu ştiu că voi sunteţi cei mai interesaţi să vă reapucaţi de lucru, să aveţi oamenii înapoi în hale, magazine sau alte locuri de activitate. Iar în mâinile voastre stă soarta a milioane de români.

Eu ştiu că veţi face ceea ce trebuie să faceţi. Aţi reuşit într-o ţară în care este foarte greu să fii antreprenor, o să reuşiţi şi acum să învingeţi un inamic invizibil.

Prin acest apel deschid astăzi un dialog naţional pe tema repornirii vieţii economice, sociale, culturale şi sportive în România. Voi aborda temă cu temă, domeniu cu domeniu. Voi vorbi puţin şi voi asculta mult.

Propunerile voastre, comentariile voastre vor face parte din planul #repornimromania.” susţine Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte ALDE

Vosganian: După două luni de epidemie, nu e chiar apocalipsa pe care ne-o prevesteau epidemiologii
Featured

Vosganian: După două luni de epidemie, nu e chiar apocalipsa pe care ne-o prevesteau epidemiologii

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, susţine prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook că „după 2 luni de epidemie (n.r. de coronavirus), nu e chiar apocalipsa pe care ne-o prezentau epidemiologii”. În opinia senatorului ALDE, excluzând judeţul Suceava şi Municipiul Bucureşti, zonele cu cele mai mari cazuri de COVID confirmate, la nivel naţional rezultă o medie de 1,5 cazuri active pe localitate.

“Dacă nu socotim Municipiul București și Jud. Suceava, pentru restul țării (16,5 mil locuitori, 3000 de localități), după două luni de epidemie, avem, în medie, 1,5 cazuri active pe localitate. Nu prea seamănă cu apocalipsa pe care ne-o prevesteau epidemiologii. Așadar, avem, în total, 10.417 persoane infectate. Dintre acestea 2.817 s-au vindecat și 552 au decedat. Aceasta înseamnă că avem, în total, 7.048 de cazuri active. În București și în jud. Suceava sunt 2400 de cazuri active. Ceea ce înseamnă că, în restul țării (16,5 mil locuitori și cca 3000 de localități). avem o medie de 1,5 cazuri active pe localitate. După două luni de epidemie, nu e chiar apocalipsa pe care ne-o prevesteau epidemiologii.” a scris Varujan Vosganian pe Facebook.

La nivelul judeţului Călăraşi, situaţia e şi mai “optimist”. De la declanşarea epidemiei şi până în prezent au fost confirmate, conform Comisiei Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, 51 de cazuri COVID, dintre acestea 36 s-au vindicate fiind şi externate. Rezultă aşadar că au mai rămas 15 cazuri de persoane confirmate pozitiv. Ceea ce înseamnă o medie de 0,27 cazuri active pe localitate. Sub media naţională!

graficcoronavirusvosganian

Tăriceanu: Ce mai urmează? Să ne luăm și plite electrice sau pe gaz și să gătim în camerele de hotel?
Featured

Tăriceanu: Ce mai urmează? Să ne luăm și plite electrice sau pe gaz și să gătim în camerele de hotel?

Klaus Iohannis și “Guvernul Meu” ne duc înapoi pe vremea lui Ceaușescu, susţine liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu într-o postare pe Facebook. Fostul şef al Senatului critică măsurile gândite de liberali care ar fi de acord cu deschiderea hotelurilor, nu şi a restaurantelor. “Klaus Iohannis și “Guvernul Meu” ne duc înapoi pe vremea lui Ceaușescu. Doar așa îmi explic ideea complet tâmpită de a deschide hotelurile, dar a ține închise restaurantele. Această măsură ne duce înapoi în vremurile când mergeam la mare cu conservele de pate de ficat, salamul italian și carnea la garniță! Ce mai urmează? Să ne luăm și plite electrice sau pe gaz și să gătim în camerele de hotel?” a scris pe Facebook Tăriceanu care a sugerat şi o serie de soluţii pentru redeschiderea activităţilor din domeniul HORECA. “Oameni buni, există soluții să se deschidă în primă fază terasele, cu respectarea unei distanțe între mese și limitarea numărului de persoane care să stea la o masă (exclus grupuri mari). Se pot lua măsuri de igienă sporită în bucătării. Se pot igieniza periodic spațiile. Se pot face destule dacă vrei să asculți de specialiști și nu alegi măsura cea mai simplă și mai dureroasă: ținem închis tot!

În pasul doi se pot deschide restaurantele în spații închise. La început la 50% din capacitate, apoi, pas cu pas, la o capacitate care să răspundă unei distanțări sociale corecte.

Guvernanți incapabili, găsiți aici (https://www.facebook.com/tariceanu/posts/3561991363815653) și aici (https://alde.ro/…/foaie-de-parcurs-pentru-intoarcerea-la-…/…) măsuri pe care cei din hoteluri și restaurante le propun pentru redeschiderea în bune condiții a turismului românesc.

Citiți, băgați la cap și dați drumul oamenilor să muncească, pentru că ne-am săturat să stăm după pomenile voastre!” a mai adăugat Tăriceanu.

Tăriceanu: Pe dl Iohannis l-au lăsat nervii. Cred că izolarea nu-i prieşte nici domniei sale, cum nu ne prieşte nici nouă
Featured

Tăriceanu: Pe dl Iohannis l-au lăsat nervii. Cred că izolarea nu-i prieşte nici domniei sale, cum nu ne prieşte nici nouă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a reacţionat joi după „ieşirea” preşedintelui Klaus Iohannis la adresa politicienilor „răi” din opoziţie susţinând prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook că Hotărârea Parlamentului de aprobare a prelungirii stării de urgenţă este motivul care l-a deranjat vizibil pe şeful statului.

“Pe dl Iohannis l-au lasat nervii. Cred ca izolarea nu-i prieste nici domniei sale, cum nu ne prieste nici noua. Doar asa imi explic atacul furibund la toti cei care nu sunt de acord cu instructiunile de la Cotroceni. Astazi a revenit la impartirea politicienilor. Intre buni si rai. Aia buni pot sa munceasca pentru tara. Aia rai pot doar sa dea sfaturi si in schimbul acestor sfaturi ei se aleg cu niste dosare penale.

Cum sunt absolut convins ca ma numar printre politicienii rai, ii dau cateva sfaturi:

  1. Sa o lase mai usor cu amenintarile ca nu e Fuhrer ci, inca, Presedintele Romaniei.
  2. Sa nu mai ameninte Parlamentul pentru ca a mai facut-o Traian Basescu si nu s-a sfarsit bine pentru el.
  3. Daca incepe cu anchetele, ii sugerez sa inceapa cu cei care, in stare de urgenta, continua sa defriseze padurile si sa lase bustenii in curtea unei intreprinderi care pare ca are radacini adanci la Cotroceni. Alte teme de anchete pot fi achizitiile facute de amicii politici ai PNL care aduc masti de protectie la pret de lingou de aur. Sau cum s-a reusit exportul de muncitori in Germania in plina stare de urgenta.

De fapt, ce l-a deranjat atat de tare in Hotararea de astazi a Parlamentului? In fond, masina de vot i-a aprobat prelungirea pe toata tara a starii de urgenta. Desi nu era cazul.

Cred ca l-a deranjat faptul ca dam putere Curtii de Conturi sa controleze felul in care s-au facut achizitiile publice pe timpul starii de urgenta. El spera ca totul o sa ramana ingropat si multele milioane de euro vor aparea in campania electorala.

Probabil ca l-a deranjat si faptul ca repunem ordinea fireasca in relatia dintre Guvern si Parlament, iar Dl Orban si ai lui vor trebui sa dea raportul in fata Parlamentului si a opiniei publice si nu in gradina de la Cotroceni.

Dar cred ca cel mai tare l-a enervat decizia pe care am luat-o de a pune capat incalcarii drepturilor si libertatilor romanilor, interzicand Guvernului sa suspende aplicarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Iar daca tot a adus vorba despre inconstienta, dl Iohannis este chiar ultima persoana din Romania care poate deschide acest subiect. Pentru ca ne aducem aminte de cum ne spunea acum vreo luna si jumatate ca coronavirusul este doar o durere in gat si putina febra si il punea pe Citu sa fuga din fata Parlamentului.” a scris Tăriceanu pe Facebook. 

Free Joomla templates by Ltheme