Lista consilierilor județeni validați
Featured

Lista consilierilor județeni validați

Vineri, Tribunalul Călărași a validat cele 30 de mandate de consilieri județeni, obținute la alegerile locale din 27 septembrie de PSD (15 la număr), PNL (13, la număr), respectiv PRO România (2, la număr). Potrivit prevederilor legale în vigoare, cel de-al 31-lea mandat va fi “deținut” de președintele CJ, Vasile Iliuță.

Pentru noul ‘legislativ județean”, PSD va miza pe: Ion Samoilă, Mihăiță Beștea (ambii propuși de partid pentru funcțiile de vicepreședinte al CJ), Ion Găman, Marian Spiridon, Laura Munteanu, Sergiu Manole, Cristian Marin, Marcel Tănasi, Laurențiu State, Virgil Diaconu și Cornel Țîncu. Întrucât instanța i-a invalidat pe Vasile Iliuță (câștigător al competiției pentru președinția CJ), Marius Dulce (noul primar al municipiului Călărași), Liviu Mușat (va activa în Consiliul Local municipal Călărași) și Eugen Marian Enciu (cel mai probabil va deveni consilier al noului președinte, Vasile Iliuță), mandatele acestora ar putea reveni următorilor clasați pe lista de propuneri a PSD, respectiv: Jenel Şerban (locul 19), Marcel Nuțu (locul 20), Liviu Vîrtejanu (locul 21) și Emilia Tudor (locul 22). Nu este exclus să apară între timp și alte “retrageri” din lista PSD.

Alianța PNL – USR deține în noul Consiliu Județean 13 mandate care au revenit următorilor: Valentin Barbu (PNL), Amelia Giurcan (USR), Ciprian Pandea (PNL), Cristian Eremia (USR), Marian Dinulescu (PNL), Valentin Popa (USR), George Chiriță (PNL), Angelica Petcu (USR), Alexandru Vasile (PNL), Valentin Deculescu (PNL), Teodor Milu (PNL), Gheorghe Toma (PNL) și Ioan Pușcașu (PNL).

Prin partid se zvonește că se vor retrage Ciprian Pandea, Alexandru Vasile iar locurile lor ar putea fi ocupate conform ordinii din listă de Ionuţ Bogdan Stoian (PNL – locul 14) și Marian Ichim (PNL – locul 15).

Cel de-al 3-lea partid prezent în viitorul CJ este PRO România, cele două mandate urmând a fi deținute în ordine de: Răzvan Meseșeanu și respective de Virgil Dumbravă.

Tot vineri instanța a validat "alegerea în funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi a candidatului Iliută Vasile, declarat ales din partea Partidului Social Democrat în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020 în Circumscripţia electorală judeţeană nr.12 - judetul Călăraşi", dispunând "comunicarea prezentei de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii administrativ teritoriale judetul Călăraşi pentru aducerea la cunoştinţă publică prin afişare la sediul unităţii în cel mult 24 de ore de la comunicare."

Rezultate alegeri Consiliul Județean

Total alegători înscriși: 253.665

Total alegători prezenți la urne: 136.692

Prezența: 53,89%

Total voturi valabil exprimate: 125.943

Total voturi nule: 10.648

PSD: 56.789 voturi / 45,09% / 15 mandate

Alianța PNL – USR Călărași: 46.932 voturi / 37,26% / 13 mandate (unul în urma redistribuirii)

PRO România: 8.117 voturi / 6,44% / 2 mandate

PMP: 5.946 voturi / 4,72%

PRM: 2.440 voturi / 1,93%

PPU-sl: 2.130 voturi / 1,69%

ALDE: 1.291 voturi / 1,02%

PLUS: 1.237 voturi / 0.98%

AUR: 1.061 voturi / 0,84%

Stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus
Featured

Stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus. Au fost înregistrate 158 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' şi 77 abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.

"Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor", prevede textul.

Lista persoanelor din categoriile prevăzute anterior, care beneficiază de stimulentul de risc, se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ. Conducătorul unităţii de învăţământ este responsabil pentru întocmirea listei beneficiarilor stimulentului de risc şi are obligaţia comunicării acesteia către inspectoratul şcolar.

Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul "Contribuţii sociale obligatorii" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa www.agerpres.ro

Rezultate finale / PSD: 314 mandate de ales local; PNL – 299
Featured

Rezultate finale / PSD: 314 mandate de ales local; PNL – 299

Bătălia pentru mandatele de ales local a fost câștigată pe 27 septembrie de PSD Călărași care a obținut 314, pe 2 situându-se PNL cu 299. PRO România cu 26 de mandate se situează pe poziția a 3-a. Urmează PMP cu 18 mandate, USR, cu 10, Alianța PNL-USR Oltenița cu 9 și PPU-sl cu 8.

Câte 6 revin ALDE și Alianța PNL-USR Grădiștea. Trei mandate au fost câștigate de Alianța PNL-USR Nana. PLUS și Alianța PNL-USR Budești au obținut fiecare câte 2 mandate. PER, PRM și Alianța pentru Unitatea Rromilor au câștigat fiecare câte un mandat de consilier local.

Total alegători înscriși în liste: 253.665

Total alegători prezenți la urne: 136.692

Prezența: 53,88%

Total voturi valabil exprimate: 129.000

Total voturi nule: 7.571

Rezultate

PSD: 52.666 voturi / 40,82% / 314 mandate

PNL: 48.044 voturi / 37,24% / 299 mandate

PRO România: 6.349 voturi / 4,92% / 26 mandate

PMP: 5.142 voturi / 3,98% / 18 mandate

Alianța PNL-USR Oltenița: 3.756 voturi / 3,98% / 9 mandate

USR: 2.911 voturi / 2,25% / 10 mandate

PPU-sl: 1.972 voturi / 1,52% / 8 mandat

PLUS: 1.396 voturi / 1,08% / 2 mandate

Alianța PNL-USR Grădiștea: 1.149 voturi / 0,89% / 6 mandate

ALDE: 1.141 voturi / 0,88% / 6 mandate

PRM: 1.041 voturi / 0,80% / 1 mandate

Candidat independent: 973 voturi / 0,75% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Budești: 481 voturi / 0,37% / 2 mandate

PER: 437 voturi / 0,33% / 1 mandat

Alianța pentru Unirea Românilor: 343 voturi / 0,26% / 0 mandate

Partidul Neamul Românesc: 301 voturi / 0,23% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Nana: 260 voturi / 0,20% / 3 mandate

Partidul Verde: 220 voturi / 0,17% / 0 mandate

Alianța pentru Unitatea Rromilor: 158 voturi / 0,12% / 1 mandat

Alianța PNL-USR Sărulești: 107 voturi / 0,08% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Valea Argovei: 81 voturi / 0,06% / 0 mandate

Asociația Partida Romilor PRO Europa; 72 voturi / 0,05% / 0 mandate

Rezultate finale / PSD: 27 de mandate de primar; PNL-26
Featured

Rezultate finale / PSD: 27 de mandate de primar; PNL-26

La alegerile locale din 27 septembrie, candidații susținuți de PSD pentru Primările localităților în care au candidat au obținut nu mai puțin de 54.796 de voturi, adică un procent de 41,97%. Astfel PSD Călărași va avea 27 de mandate de primar (municipiul Călărași, orașul Fundulea și 25 de localități rurale).

Candidații susținuți de PNL au fost votați de 50.921 de călărășeni (39,00%). Astfel PNL a obținut 26 de mandate de primar (orașul Lehliu Gară și 25 de localități din mediul urban)

Câte un mandat de primar au câștigat Alianța PNL-USR Oltenița (3.954 de voturi) și PPU-sl la Budești (2.087 voturi).

Alegeri locale PRIMARI

Total alegători înscriși în liste: 253.665

Total alegători prezenți la urne: 136.692

Prezența: 53,88%

Total voturi valabil exprimate: 130.554

Total voturi nule: 6.055

Rezultate

  1. PSD: 54.796 voturi / 41,97% / 27 mandate

PNL: 50.921 voturi / 39,00% / 26 mandate

PRO România: 5.766 voturi / 4,41% / 0 mandate

PMP: 4.720 voturi / 3,61% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Oltenița: 3.954 voturi / 3,02% / 1 mandat

PPU-sl: 2.087 voturi / 1,59% / 1 mandat

USR: 1.345 voturi / 1,03% / 0 mandate

PLUS: 1.316 voturi / 1,00% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Grădiștea: 1.195 voturi / 0,91% / 0 mandate

ALDE: 1.132 voturi / 0,86% / 0 mandate

PRM: 963 voturi / 0,73% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Budești: 525 voturi / 0,40% / 0 mandate

Partidul Neamul Românesc: 361 voturi / 0,27% / 0 mandate

PER: 360 voturi / 0,27% / 0 mandate

Alianța pentru Unirea Rpmânilor: 324 voturi / 0,24% / 0 mandate

Alianța PNL-USR Nana: 303 voturi / 0,23%

Partidul Verde: 178 voturi / 0,13%

Candidat independent: 174 voturi / 0,13%

Alianța PNL-USR Sărulești: 84 voturi / 0,06%

Alianța PNL-USR Valea Argovei: 50 voturi / 0,03%

Rezultate finale / CJ: V. Iliuță – 44,58%; V. Barbu – 39,92%; S. Vlădica – 5,68%
Featured

Rezultate finale / CJ: V. Iliuță – 44,58%; V. Barbu – 39,92%; S. Vlădica – 5,68%

Biroul Electoral de Circumscripție Județean Călărași a a finalizat numărătoarea voturilor la alegerile locale din 27 septembrie. Președinția Consiliului Județean a fost câștigată de candidatul PSD, Vasile Iliuță care a fost votat de 57.100 de călărășeni, reușind un procent de 44,58%.

Pe locul 2 s-a situat Valentin Barbu, candidatul susținut de Alianța PNL – USR Călărași, care a obținut 51.127 de voturi adică un procent de 39,92%.

Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Simona Maria Vlădica, susținută de PMP Călărași, cu 7.278 de voturi (5,68%).

Pe locul 4 s-a clasat, finalmente, Răzvan Meseșeanu (PRO România) cu 5.430 de voturi, adică 4,23%. Au urmat în ordine Leontin Constantinescu (Partidul Puterii Umaniste – social liberal) cu 2.208 voturi (1,72%), Valentin Coman (PRM) cu 2.121 voturi (1,65%), Vlad Milotoi (PLUS) cu 1.454 voturi (1,13%) și Dumitru Niculae (Alianța pentru Unirea Românilor) cu 1.354 de voturi (1,05%).

S-au prezentat la 136.692 persoane (prezență 53,88%), numărul total al voturilor valabil exprimate fiind 128.072.

În viitorul Consiliu Județean, PSD va avea 15 mandate (56.789 voturi obținute – 45,09%), Alianța PNL – USR Călărași, 13 mandate, din care unul în urma redistribuirii (46.932 voturi primite – 37,26%) și PRO România, 2 mandate (8.117 voturi – 6,44%).

Președinte Consiliul Județean

Total alegători înscriși în liste: 253.665

Total alegători prezenți la urne: 136.692

Prezența: 53,88%

Total voturi valabil exprimate: 128.072

Total voturi nule: 8.450

1. Vasile Iliuță – PSD: 57.100 voturi / 44,58%

2. Valentin Barbu – Alianța PNL-USR: 51.127 voturi / 39,92%

3. Simona Maria Vlădica – PMP: 7.278 voturi / 5,68%

4. Răzvan Ilie Meseșeanu – PRO România; 5.430 voturi / 4,23%

5. Leontin Constantinescu – PPU-sl: 2.208 voturi / 1,72%

6. Valentin Coman – PRM: 2.121 voturi / 1,65%

7. Vlad Milotoi – PLUS: 1.454 voturi / 1,13%

8. Dumitru Niculae – AUR: 1.354 voturi / 1,05%

Consiliul Județean

Total alegători înscriși în liste: 253.665

Total alegători prezenți la urne: 136.692

Prezența: 53,88%

Total voturi valabil exprimate: 125.943

Total voturi nule: 10.648

1. PSD: 56.789 voturi / 45,09% / 15 mandate

2. Alianța PNL-USR: 46.932 voturi / 37,26% / 13 mandate

3. PRO România; 8.117 voturi / 6,44% / 2 mandate

4. PMP: 5.946 voturi / 4,72% / 0 mandate

5. PRM: 2.440 voturi / 1,93% / 0 mandate

6. PPU-sl: 2.130 voturi / 1,69% / 0 mandate

7. ALDE: 1.291 voturi / 1,02% / 0 mandate

8. PLUS: 1.237 voturi / 0,98% / 0 mandate

9. AUR: 1.061 voturi / 0,84% / 0 mandate

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.