AGROINFO / Fonduri aprobate pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

AGROINFO / Fonduri aprobate pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

În Ședința Guvernului din 28 ianuarie 2020 a fost aprobată o Hotărâre prin care se completează HG 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, actul normativ aprobat completează prevederile art.10 cu un alineat nou, alin.(7), care cuprinde suma de 411.000.000 lei, alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2020.

Suma prevăzută asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.

Reamintim că prin Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015-2020. În ceea ce privește resursele financiare necesare, la art.10 din HG nr.1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020, cât și sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru fiecare an de implementare.

Sursa www.madr.ro

 Călăraşi / Producţia industrială a înregistrat o creştere cu 6,2%

Călăraşi / Producţia industrială a înregistrat o creştere cu 6,2%

Producţia industrială realizată în luna noiembrie 2019 a înregistrat o creştere cu 6,2% comparativ cu luna precedentă.

În luna noiembrie 2019, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,7% din volumul total al producţiei industriale realizată. Producţia industrială realizată în luna noiembrie 2019, s-a aflat la acelasi nivel cu producţia industrială realizată în luna noiembrie 2018. S-au înregistrat creşteri în: industria metalurgică, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi fabricarea substanţelor şi produselor chimice.

sursa www.calarasi.insse.ro

Călăraşi / Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2614 lei, mai mare cu 1,2%

Călăraşi / Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2614 lei, mai mare cu 1,2%

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna noiembrie 2019, a fost de 4267 lei, mai mare cu 1,2% comparativ cu luna precedentă şi cu 8,3% comparativ cu luna noiembrie 2018. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 3960 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3529 lei  în industrie şi construcţii şi de 4936 lei în servicii. 

Câştigul salarial mediu nominal net  în luna noiembrie 2019, a fost de 2614 lei, mai mare cu 1,2% comparativ cu luna precedentă şi cu 11,1% comparativ cu luna noiembrie 2018. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 2359 lei  în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 2316 lei  în industrie şi construcţii şi de 2931 lei  în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna noiembrie 2019 a fost de 5196 lei, iar cel net de 3179 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 2,0%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 101,8% pentru luna noiembrie 2019 faţă de luna precedentă, de 218,1% faţă de  octombrie 1990 şi de 109,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, a fost de 45111 persoane, mai mare cu 8 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 134 persoane faţă de luna noiembrie 2018.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,7 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,3 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 25,1 mii salariaţi în servicii.

sursa www.calarasi.insse.ro

Călăraşi / Rata şomajului la sfârşitul lunii noiembrie 2019 a fost de 3,6%

Călăraşi / Rata şomajului la sfârşitul lunii noiembrie 2019 a fost de 3,6%

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană  pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, era de 3246 persoane, în scădere cu 63 persoane faţă de luna precedentă (-1,9%).  

Comparativ cu luna  noiembrie 2018, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mic cu 602 persoane (-15,6%). La  sfârşitul  lunii noiembrie 2019, femeile reprezentau 48,7% din numărul total al şomerilor  înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 398 persoane (12,3% din total şomeri)  beneficiau  de indemnizaţie de şomaj 75% şi 99 persoane (3,0% din total şomeri) au primit indemnizaţie de şomaj  50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii noiembrie 2019 era de 2749 persoane, reprezentând 84,7% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (85,1%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2019, în judeţul Călăraşi, a fost de 3,6%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (3,6% în luna octombrie 2019 şi 4,2% în  luna   noiembrie  2018).

Pentru  femei, rata şomajului în luna noiembrie 2019 a fost de 3,6% (3,6% în luna octombrie 2019 şi 4,3% în luna noiembrie 2018). Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna noiembrie 2019 a fost de 3,6% (3,7% în luna octombrie  2019 şi 4,2% în luna noiembrie 2018).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii noiembrie 2019 existau 527 de locuri de muncǎ vacante, din care 327 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 246 erau pentru muncitori (46,7%).

sursa www.calarasi.insse.ro

Călăraşi / Exporturile au depăşit importurile înregistrându-se un sold pozitiv de peste 17 milioane de euro

Călăraşi / Exporturile au depăşit importurile înregistrându-se un sold pozitiv de peste 17 milioane de euro

În luna septembrie 2019, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 32,6 milioane euro şi al importurilor CIF de 15,4 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 17,2 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o creştere  faţă de luna precedentă(47,3%) şi o scǎdere faţă de luna septembrie 2018 (-0,8%), importurile CIF au înregistrat o scǎdere faţă de luna precedentă (-14,9%) şi faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent (-40,4%)  .

În perioada 1.I – 30.IX.2019 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (22,5%), metale comune şi articole din acestea (38,4%),  articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (10,9%), materii textile şi articole din acestea (10,2%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (6,5%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,0%).

În structura importurilor, în perioada 1.I – 30.IX.2019, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (30,0%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat  sau reprodus sunetul şi imaginile (15,2%), materii textile şi articole din acestea (6,6%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (8,0%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (14,8%), mijloace de transport (5,9%), produse vegetale (3,6%), produse  ale  industriei  chimice şi ale industriilor conexe (4,7%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (4,3%).

sursa www.calarasi.insse.ro

România a exportat, în primele zece luni din 2019, cereale în sumă de 2,145 miliarde de euro

România a exportat, în primele zece luni din 2019, cereale în sumă de 2,145 miliarde de euro

România a exportat, în primele zece luni din 2019, cereale în sumă de 2,145 miliarde de euro, cu 16% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, importurile de cereale şi preparate pe bază de cereale s-au cifrat la 325,8 milioane de euro (plus 18,2%), rezultând un excedent de 1,82 miliarde euro.

Exporturile de grâu şi meslin au totalizat 1,016 miliarde de euro, reprezentând 47,36% din total exporturi de cereale, iar cele de porumb 955,66 milioane de euro (45,55%% din total).

În ţările din Uniunea Europeană au fost exportate, în perioada menţionată, cereale în sumă de 764,5 milioane euro. Principalele destinaţii au fost Spania (183,4 milioane de euro), Italia (152,9 milioane de euro) şi Olanda (93,8 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile din ţările UE, acestea au totalizat 305,2 milioane euro şi au provenit în special din Bulgaria (importuri de cereale de 144,7 milioane de euro), Ungaria (102,4 milioane de euro) şi Franţa (29 milioane de euro).

România a obţinut anul trecut o producţie de 16,99 milioane de tone de porumb boabe, în scădere cu aproape 9% (1,67 milioane de tone) faţă de 2018, când a raportat 18,66 milioane de tone, deşi suprafaţa însămânţată a fost mai mare cu 240.000 de hectare.

Conform datelor MADR, în 2019, producţia obţinută la grâu, secară şi triticale a înregistrat un plus de 2,51%, cu 255.399 tone, de la 10,172 milioane de tone în 2018, la 10,427 milioane de tone anul trecut. Cel mai bun randament la grâu s-a obţinut în judeţele Giurgiu - peste 5.800 kg/ha, Satu Mare - 5.700 kg/ha, Brăila şi Dolj - cu 5.300 kg/ha fiecare.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.