Atelierul Fulgilor de Nea: 14-15 decembrie 2021

Atelierul Fulgilor de Nea: 14-15 decembrie 2021

Sărbătorile de iarnă vin pe meleagurile noastre cu o mulțime de tradiții de iarnă, de o frumusețe aparte, unice, irepetabile, asupra cărora merită să ne aplecăm cu respect, promovându-le, spre bucuria tuturor generațiilor.

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează în perioada 14-15 decembrie ATELIERUL FULGILOR DE NEA.

Manifestarea, dedicată sărbătorilor de iarnă, se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 9.00-11.00.

Preț participare: 2 lei/pers.

Pentru înscrieri sunați la tel. 0722270848; persoana de contact: Anișoara Topârceanu, Șef Serviciu.

Datorită contextului epidemiologic actual, activitățile se vor derula respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19. Toți participanții vor păstra o distanță de cel puțin 1 m față de celelalte persoane și vor purta mască de protecție. Muzeul va pune la dispoziția participanților doar materiale dezinfectante. În același timp, nu vor putea participa la activități persoanele care prezintă febră, tuse sau rinoree.

Manager,

Dr. Valentin PARNIC

atelier

CJCC | Invitație la film: Vânătorii de fantome: Moștenirea – 2D

CJCC | Invitație la film: Vânătorii de fantome: Moștenirea – 2D

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. Puteți viziona Vânătorii de fantome: Moștenirea – 2D, după cum urmează:

10 - 12.12.2021, orele 17.00 și 20.00

14 - 16.12.2021, ora 18:00

Vânătorii de fantome: Moștenirea – 2D

Regia: Jason Reitman

Cu: Carrie Coon, Mckenna Grace, Paul Rudd, Bill Murray, Annie Potts, Sigourney Weaver

Gen film: Comedie, Fantastic

Durata: 124 minute                                                                                                                                   

Clasificare: AP12                                                                                                                      

Premiera în România: 03.12.2021

Dupa ce se mută într-un orășel liniștit, o mamă și cei doi copii ai săi află că au o strânsă legătură cu echipa originală Ghostbusters și încearcă să înțeleagă moștenirea lăsată în urmă de bunicul familiei.

https://www.youtube.com/watch?v=bZt2gtzAoT4

PROGRAM CASIERIE

MARȚI – JOI: 16.00 - 21.00

VINERI: 12.30 – 21.00

SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ: 9.00 – 21.00

LUNI, CINEMATOGRAFUL ESTE ÎNCHIS.

vanatoriidefantome

Doru Viorel Ursu, lansare de carte la Călăraşi

Doru Viorel Ursu, lansare de carte la Călăraşi

Biblioteca Județeană ''Alexandru Odobescu'' din Călărași va găzdui un eveniment cultural, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, prilejuit de apariția volumelor UMBRE și ȚARA ULTIMULUI SOLDAT, volume ale autorului DORU VIOREL URSU, politician român și avocat, fost membru al Frontului Salvării Naționale, ministru de interne al României în perioada 16 iunie 1990 - 16 octombrie 1991.

Vineri, 10 decembrie 2021, începând cu ora 11.00, în Sala Perspective a Bibliotecii Județene ”Alexandru Odobescu” Călărași, vom fi onorați să îl avem în mijlocul nostru pe autorul volumelor, care ne va împărtăși din experiențele care i-au marcat scrierile.

Sunt așteptați la eveniment utilizatori ai bibliotecii, profesori, jurnaliști, scriitori și toți cei interesați, în limita locurilor disponibile și cu respectarea măsurilor de prevenire a pandemiei actuale.

Atelier de modelaj în lut, proiect al Muzeului Dunării de Jos

Atelier de modelaj în lut, proiect al Muzeului Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează vineri, 10 decembrie 2021 Atelierul de modelaj în lut care se va desfășura la Secția Arheologie (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 9.00-11.00.

Datorită contextului epidemiologic actual, activitățile se vor derula respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19. Toți participanții vor păstra o distanță de cel puțin 1 m față de celelalte persoane și vor purta mască de protecție.

Muzeul va pune la dispoziția participanților doar materiale dezinfectante. În același timp, nu vor putea participa la activități persoanele care prezintă febră, tuse sau rinoree.

atelierdemodelaj

CJCC | “Concert de Crăciun”, spectacol – eveniment programat miercuri, 22 decembrie, ora 18.00

CJCC | “Concert de Crăciun”, spectacol – eveniment programat miercuri, 22 decembrie, ora 18.00

Centrul Județean de Creație și Cultură Călărași a anunțat joi pe pagina oficială de Facebook că va organiza în data de 22 decembrie, începând cu ora 18.00, spectacolul – eveniment “Concert de Crăciun”, susținut de artiștii Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța. Biletele se vor pune în vânzare începând de luni, 13 decembrie.

“Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Centrul Județean de Cultură și Creație vă invită să petreceți clipe de neuitat în compania artiștilor Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” la minunatul ”Concert de Crăciun” programat miercuri, 22 decembrie 2021, începând cu ora 18:00, în Sala Barbu Știrbei.

Dirijor : Tiberiu Oprea

Maestru cor : Adrian Stanache

În program lucrări din creația compozitorilor : S. Pautza, E. Anderson, C. Frank, G. Bizet, I. Berlin, Fr. Schubert, Fr. Gruber, A.L. Weber, E. Waldteufel, N. Glanzberg, P. Mascagni ș.a.

Biletele se vor pune în vânzare începând cu data de 13 decembrie.

Preț bilet : 30 lei în sală si 20 lei la balcon

Accesul în sala de spectacole se va face conform măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, ”Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.”, este mesajul postat pe oagina de Facebook.

concertdecraciun

CJCC | Invitație la film: Encanto – 3D (varianta dublată)

CJCC | Invitație la film: Encanto – 3D (varianta dublată)

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. Puteți viziona Encanto - 3D (varianta dublată), după cum urmează:

Vineri, 10 decembrie, ora 12.30

Sâmbătă, 11 decembrie și duminică, 12 decembrie, orele 10.00 și 12.30

Encanto – 3D (variantă dublată)

Regia: Jared Bush, Byron Howard, Charise Castro Smith

Cu: voce – limba română: Alina Chinie (Isabela), Armand Calota (Bruno), Viorel Ionescu (Osvaldo), Victor Bucur (Felix), Anda Saltelechi (Luisa), Mihai Dăscălescu (Mariano), Georgiana Dumitru (Julieta), Amalia Uruc (Mirabel), Maria Alexievici (Dolores), Sorina Enea (Pepa).

Gen film: Animație

Durata: 99 minute

Clasificare: AG

Premiera în România: 26.11.2021

Acțiunea are loc într-un sat magic din Columbia și prezintă familia Madrigal, în care fiecare membru are propriile sale daruri, cum ar fi schimbarea formei, creșterea plantelor sau super-forța. Chiar și casa este fermecată, dansând în ritmul vieții de zi cu zi.

Însă Mirabel este singura din familia ei care nu are posedă puteri speciale.

https://www.youtube.com/watch?v=pqT_D_ZpVaI

PROGRAM CASIERIE

MARȚI – JOI: 16.00 - 21.00

VINERI: 12.30 – 21.00

SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ: 9.00 – 21.00

LUNI, CINEMATOGRAFUL ESTE ÎNCHIS.

ewncanto

Free Joomla templates by Ltheme