S-a întâmplat pe 13 decembrie / În 1863, Cabinetul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești

Evenimente

1524: Este confirmat la Istanbul, ca domn al Țării Românești, Radu de la Afumați (1522–1529), în urma victoriilor obținute de domnitorul român în perioada 1522–1524.

1642: Noua Zeelandă a fost descoperită de navigatorul olandez Abel Tasman.

1863: Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.

1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.

1928: Are loc, la Filarmonica din New York, premiera compoziției Un american la Paris, de George Gershwin.

1941: Al Doilea Război Mondial: România și Ungaria declară război Statelor Unite.

1960: În timp ce împăratul Haile Selassie I al Etiopiei vizitează Brazilia, Garda Imperială preia capitala și îl proclamă împărat pe fiul acestuia, Prințul Moștenitor Asfa Wossen.

1981: Generalul Jaruzelski decretează legea marțială în Polonia. Măsura era luată ca urmare a amplelor manifestări sociale organizate de sindicatul Solidaritatea.

1990: A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituții este: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.

1991: Este semnat, la Seul, Acordul privind reconcilierea, neagresiunea, cooperarea și schimburile dintre Nordul și Sudul Coreii, intrat în vigoare la 19.02.1992. A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.

1996: Liderii Uniunii Europene au prezentat design–ul bancnotelor EURO.

1996: Kofi Annan a devenit secretarul general al ONU.

2000: Scriitorului rus Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, i–a fost decernat Marele Premiu al Academiei Franceze de Științe Morale și Politice.

2002: Uniunea Europeană anunță că Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia vor deveni membre de la 1 mai 2004.

2003: Președintele irakian Saddam Hussein este capturat în apropierea orașului Tikrit.

2005: A fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române.

2011: Un atac armat a avut loc la Liège, în Belgia, soldat cu șase morți și 125 de răniți.

Nașteri

1678: Împăratul Yongzheng al Chinei (d. 1735)

1720: Carlo Gozzi, dramaturg italian (d. 1806)

1784: Arhiducele Louis de Austria (d. 1864)

1797: Heinrich Heine, poet german (d. 1856)

1816: Werner von Siemens, inginer și industriaș german (d. 1892)

1876: Mihai Lungeanu, prozator român (d. 1966)

1886: Nae Leonard, tenor român (d. 1928)

1893: Gheorghe Atanasiu, fizician român (d. 1972)

1894: Fernando de Fuentes, regizor, scenarist și producător de filme mexican (d. 1958)

1900: Ionel Perlea, compozitor și dirijor român (d. 1970)

1906: Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei (d. 1968)

1907: Grigore Băjenaru, scriitor român (d. 1986)

1923: Philip Warren Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pe anul 1977

1925: Ovidiu Maitec, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (d. 2007)

1925: Dick Van Dyke, actor american

1929: Christopher Plummer, actor canadian de teatru și film

1973: Eduard-Stelian Martin, politician român

1982: Elisa Di Francisca, scrimeră italiană, campioană olimpică la floretă

Decese

1250: Frederic al II-lea, Împărat Roman (n. 1194)

1466: Donatello, sculptor italian (n. 1386)

1521: Manuel I al Portugaliei (n. 1469)

1621: Ecaterina Stenbock, a treia soție a regelui Gustav I al Suediei (n. 1535)

1693: Mitropolitul Dosoftei, cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. (n. 1624)

1784: Samuel Johnson, scriitor și lexicograf britanic (n. 1709)

1909: Innokenti Annenski, scriitor rus (n. 1855)

1912: Grigore Mithridate Buiucliu, jurist și om politic român (n. 1840)

1935: Victor Grignard, chimist francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1871)

1944: Wassily Kandinsky, pictor rus stabilit în Franța (n. 1866)

1948: Zaharia Bârsan, dramaturg român (n. 1878)

1950: Abraham Wald, matematician american originar din Transilvania (n. 1902)

1955: Alexandru Proca, fizician român, membru de onoare (1990) al Academiei Române (n. 1897)

1958: Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (n. 1890)

1983: Nichita Stănescu, poet, eseist român, laureat al Premiului Herder (n. 1933)

1984: Vicente Aleixandre, poet spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (n. 1898)

2016: Thomas Schelling, economist american, laureat Nobel (n. 1921)

Sursa www.wikipedia.org

S-a întâmplat pe 9 decembrie / În anul 1965: Primul Tren electric al CFR-ului circulă între Predeal si Brașov

Evenimente

1905: „Salome” primul act al operei compozitorului german Richard Strauss, după o poveste de Oscar Wilde, a avut prima reprezentație la Dresda, unde a fost condamnată pentru obscenitate.

1916: Primul Război Mondial: Bătălia de la Cașin - Germanii sunt opriți pe linia strategică de fortificații Focșani–Nămoloasa trecând prin Valea Cașinului și Valea Putnei.

1916: Are loc, în Sala Teatrului Național din Iași, deschiderea Parlamentului. Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului care conținea hotărârea de a lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.

1934: Dinu Lipatti primește Premiul de compoziție „George Enescu” pentru suita simfonică „Șătrarii”.

1938: Legația României de la Paris este ridicată la rangul de ambasadă, ambasador fiind numit Gheorghe Tătărescu.

1941: Al Doilea Război Mondial: China declară război Japoniei, Germaniei și Italiei.

1948: Adunarea Generala ONU adoptă „Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid”.

1960: Este semnat, la Washington, primul Angajament postbelic, în domeniul culturii, învățământului și știintei între România și SUA.

1965: Primul Tren electric al CFR-ului circulă între Predeal si Brașov.

1966: Intră în funcțiune Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeș.

1967: Marea Adunare Națională a ales în funcția de președinte al Consiliului de Stat pe Nicolae Ceaușescu, în locul lui Chivu Stoica.

1968: SUA: A avut loc prima demonstrație a utilizării mouse-ului.

1990: Lech Walesa devine primul președinte al Poloniei care a fost ales de popor.

1991: Este adoptat „Acordul privind crearea unei Uniuni politice, economice și monetare”, la reuniunea la nivel înalt a CEE de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht va intra în vigoare de la 1 nov 1993 și va fi înlocuit de Tratatul de la Amsterdam (2 oct. 1997 ).

1992: Este anunțată despărțirea dintre prințul Charles, Prinț de Wales și Diana, Prințesă de Wales.

1993: Tiraspol. Sentința asa-numitului „tribunal al poporului transnistrean” în procesul grupului de patrioți români, „grupul Ilașcu”. Ilie Ilașcu este condamnat la moarte, iar ceilalți membri la închisoare între 2 și 15 ani. După nouă ani de detenție și izolare, în mai 2001, Ilie Ilașcu va fi eliberat din închisoare.

1994: Președintele rus Boris Elțân a ordonat guvernului să ia „toate măsurile” necesare împotriva guvernului cecen, precum și în vederea dezarmării „formațiunilor înarmate”. Sunt emise „Decretul nr. 2166” și „Rezoluția 1360” ale guvernului rus, prin care a fost declanșată intervenția rusă în Cecenia, la 11 decembrie 1991.

2012: Alianța social-liberală USL a obținut 54% din voturi la alegerile legislative din România.

Nașteri

1372: Beatrice a Portugaliei (d. 1408)

1608: John Milton, poet și publicist englez (d. 1674)

1751: Maria Luisa de Parma, soția regelui Carol al IV-lea al Spaniei (d. 1819)

1878: Marele Duce Mihail, fratele ultimului țar al Rusiei (d. 1918)

1916: Kirk Douglas, actor american

1917: Leo James Rainwater, fizician american (d. 1986)

1926: Henry Way Kendall, fizician american (d. 1999)

1941: Mircea Vaida, poet, eseist și istoric literar român

1949: Alexandru Ciocâlteu, politician român

1949: Valentin Marica, scriitor, poet și publicist român

1956: Jean-Pierre Thiollet, scriitor francez

1968: Ionuț Lupescu, fotbalist român

Decese

1565: Papa Pius al IV-lea (n. 1499)

1641: Anthonis van Dyck, pictor flamand (n. 1599)

1669: Papa Clement al IX-lea (n. 1600)

1937: Gustaf Dalén, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1869)

1941: Dmitri Merejkovski, scriitor rus, (n. 1865)

1963: Teofil T. Vescan, fizician și pedagog român (n. 1913)

1987: Ernest Augustus al IV-lea, Prinț de Hanovra (n. 1914)

1996: Mary Leakey, antropolog britanic (n. 1913)

Sursa:wikipedia.org

S-a întâmplat pe 10 decembrie / În anul 1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume

primul semaforEvenimente

• 1799: Franța adoptă metru ca unitate de măsură oficială.
• 1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii. Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.
• 1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.
• 1848: Carol Ludovic Napoleon Bonaparte este ales președinte al Franței, funcție deținută până la 2 decembrie 1852, când s-a proclamat împărat, sub numele de Napoleon al III-lea (1852-1870).
• 1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.
• 1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.
• 1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.
• 1919: România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, după încheierea Primului Război Mondial.
• 1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.
• 1926: Hirohito a devenit împăratul Japoniei.
• 1935: Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama pe George Enescu "cetățean de onoare".
• 1938: Au început filmările la pelicula Pe aripile vântului.
• 1945: Olanda devine membră a ONU.
• 1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat "Declarația universală a drepturilor omului".
• 1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru Pace.
• 1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace.
• 1984: Plenară a CC al PCR la care Nicu Ceaușescu este ales prim-secretar al UTC.
• 1995: Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo.
• 2008: La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant. În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.
Nașteri
• 1891: Nelly Sachs, poetă germană-suedeză (d. 1970)
• 1921: Georg Stefan Troller, scenarist austriac (d. 2011)
• 1923: Jorge Semprún, scriitor spaniol
• 1925: Clarice Lispector, scriitoare braziliană (d. 1977)
• 1926: Eddie Guitar Slim Jones, muzician american (d. 1959)
• 1928: Dan Blocker, actor american (d. 1972)
• 1934: Leopoldina Bălănuță, actriță română de teatru și film (d. 1998)
• 1934: Howard M. Temin, biolg american (d. 1994)
• 1948: Abu Abbas, politician palestinian (d. 2004)
• 1953: Friedhelm Funkel, antrenor de fotbal german
• 1954: Florentin Smarandache, matematician american-român, scriitor, poet și artist
• 1954: Cristian Teodorescu, scriitor român
• 1977: Andrea Henkel, atletă germană
• 1980: Adi Cristian Colceru, DJ român
• 1983: Patrick Flueger, actor american
• 1984: Edina Gallovits, jucătoare română de tenis
• 1987: Gonzalo Higuaín, fotbalist argentinian
Decese
• 1198: Averroes, medic și filosof arab (n. 1126)
• 1475: Paolo Uccello, pictor italian (n. 1397)
• 1590: Cristina a Danemarcei, fiica regelui Christian al II-lea al Danemarcei (n. 1521)
• 1603: William Gilbert, savant englez (n. 1544)
• 1850: François Sulpice Beudant, mineralog și geolog francez (n. 1787)
• 1857: Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary, ducesă de Nemours (n. 1822)
• 1865: Regele Leopold I al Belgiei (n. 1790)
• 1877: Nicolae Golescu, prim-ministru al României (n. 1810)
• 1911: Sir Joseph Dalton Hooker, botanist englez (n. 1817)
• 1936: Luigi Pirandello, scriitor italian, întemeietorul teatrului modern european (n. 1867)
• 1946: Damon Runyon, scriitor american (n. 1884)
• 1951: Anton Durcovici, episcop de Iași (n. 1888)
• 1971: Miluță Gheorghiu, actor român (n. 1897)
• 1999: Franjo Tudjman, primul președinte al Croației (n. 1922)
• 2000: Marie Windsor, actriță americană (n. 1919)
• 2010: John Bennett Fenn, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1917)
Sărbători
• Sf. Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf (calendar creștin-ortodox; calendar greco-catolic)
• Sf. Melhiade și Mina, fericitul Anton Durcovici (calendar romano-catolic)
• Ziua Internațională a Drepturilor Omului (ONU)

Sursa:wikipedia.org

S-a întâmplat pe 11 decembrie / În anul 2000: Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al doilea tur de scrutin, devenind, pentru a doua oară, președintele României

Evenimente

1861: Proclamația către națiune a lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) prin care aducea la cunoștință oficial ca "Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată".

1886: Dial Square, un club de fotbal din Woolwich, Londra, care avea să devină mai târziu Arsenal FC, a disputat primul său meci, victorie cu 6–0 contra echipei Eastern Wanderers.

1901: A fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.

1916: Primul război mondial: În urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916 se formeaza la Iași un guvern de concentrare națională I.C. Brătianu-Take Ionescu.

1936: Eduard al VIII–lea, rege al Angliei din 20 ianuarie 1936, anunță, printr–un comunicat radiofonic, abdicarea de la tron, în favoarea fratelui său și opțiunea pentru o viață normală, dincolo de celebritate, alături de femeia pe care o iubește, americana Wallis Simpson.

1946: Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis înființarea UNICEF cu scopul inițial de a oferi ajutoare de hrană și asistență medicală copiilor din țările devastate de al Doilea Război Mondial.

1958: A fost arestat sub acuzația de "uneltire contra orânduirii sociale" filozoful Constantin Noica, condamnat la 24 de ani de muncă silnică, la 1 martie 1960.

1972: Apollo 17 devine a șasea și ultima misiune Apollo care ajunge pe Lună.

1994: Intrarea trupelor rusești pe teritoriul republicii separatiste Cecenia. Potrivit estimărilor internaționale conflictul s–a soldat cu aproximativ 100 000 de victime dintre care aproximativ 80% din rândul populației civile.

2000: Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al doilea tur de scrutin, devenind, pentru a doua oară, președintele României. A depus jurământul pentru această funcție la 20 decembrie 2000.

2016: Alegeri legislative în România. Prezența la urne a fost de 39,42%; PSD a obținut 45,67%, PNL 20,42% și USR 8,92% din voturile exprimate.

Nașteri

1830: Kamehameha al V-lea, rege al Insulelor Hawaii (d. 1872)

1835: Adolf Stoecker, teolog evanghelist și politician german (d. 1909)

1843: Robert Koch, medic german ce a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905 (d. 1910)

1882: Max Born, fizician german, Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1954; a adus contribuții în mecanica cuantică (d. 1970)

1890: Carlos Gardel, autor argentinian de tangouri (d. 1935)

1930: Jean Louis Trintignant, actor și regizor francez

1952: Andrea De Carlo, scriitor italian

1969: Viswanathan Anand, maestru la șah indian

1981: Javier Saviola, fotbalist argentinian

Decese

1581: Arhiducesa Maria de Austria, fiică a împăratului Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman (n. 1531)

1582: Fernando Álvarez de Toledo, Duce de Alba, comandant spaniol și om de stat (n. 1507)

1756: Maria Amalia a Austriei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1701)

1780: Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt (n. 1700)

1826: Maria Leopoldina a Austriei, împărăteasă a Braziliei, regină a Portugaliei (n. 1797)

1840: Împăratul Kōkaku al Japoniei (n. 1771)

1978: Vincent du Vigneaud, biochimist, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 1955 (n. 1901)

1980: Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura fiică din cei șapte copii ai împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (n. 1892)

1993: Elvira Popescu, actriță de teatru și film stabilită în Franța (n. 1896)

2007: Carl Ludwig de Habsburg-Lorena, fiu al împăratului Carol I al Austriei (n. 1918)

2011: Leonida Lari, poetă, traducătoare și politiciană (n. 1949)

2011: Mihnea Gheorghiu, scriitor și traducător român (n. 1919)

Sursa:wikipedia.org

S-a întâmplat pe 12 decembrie / În 1941: La insistențele guvernelor german și italian, România declară război Statelor Unite

Evenimente

1787: Pennsylvania a devenit cel de-al doilea stat american care a ratificat Constituția SUA.

1864: Episcopia ortodoxă de la Sibiu a fost ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad și de Caransebeș; Andrei Șaguna a fost numit mitropolit.

1896: Guglielmo Marconi a făcut, la Londra, prima demonstrație publică a radioului.

1913: Pictura "Mona Lisa" a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperata, la Florența, dupa doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris.

1924: În Austria intră în folosință șilingul drept nouă monedă națională, înlocuind astfel vechea coroană.

1927: S-a înființat Asociația Presei Sportive din România.

1941: Al doilea război mondial: La insistențele guvernelor german și italian, România declară război Statelor Unite. Între cele două țări nu au loc operații militare directe, momentul marcând ruperea relațiilor diplomatice.

1944: Bunurile Teatrului Național din București au fost cedate rușilor, în contul despăgubirilor de război reglementate de Convenția de Armistițiu semnată la Moscova, la 12 sept. 1944.

1963: Kenya își proclamă independența față de Marea Britanie.

1991: Curtea Supremă de Justiție, Secția militară, i–a declarat nevinovați pe foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al PCR.

1992: A luat ființă formația de muzică folk–pop "Pasărea Colibri" avându–i ca membri pe: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiș, Vladi Cnejevici.

2002: Uniunea Europeană a invitat zece țări candidate la aderare – Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru și Malta – să i se alăture începând cu data de 1 mai 2004. Numărul membrilor UE crește astfel de la 15 la 25. Pentru România și Bulgaria a fost fixat ca termen al aderării anul 2007.

2004: Alegeri prezidențiale tur II: primarul Bucureștiului, Traian Băsescu, câștigă alegerile, învingându-l pe primul ministru Adrian Năstase.

Nașteri

1821: Gustave Flaubert, scriitor francez (d. 1880)

1863: Edvard Munch, pictor norvegian (d. 1944)

1866: Alfred Werner, chimist elvețian, laureat al Premiului Nobel (d. 1919)

1893: Edward G. Robinson, actor american de origine română (d. 1973)

1895: Ilie Lazăr, jurist și politician român (d. 1976)

1911: Infanta Maria Cristina a Spaniei, contesă de Marone (d. 1996)

1915: Frank Sinatra (Francis Albert), actor și cântăreț american (d. 1998)

1939: Tudor Octavian, scriitor și publicist român

1953: Dan C. Mihăilescu, istoric și critic literar, traducător, cronicar literar român

1955: Sorin Ilieșiu, operator și regizor de film român

1962: Ovidiu Ioan Silaghi, politician român

1978: Monica Bîrlădeanu, actriță română

1980: Dorin Goian, fotbalist român

Decese

1795: András Adányi, scriitor, poet și călugăr iezuit maghiar (n. 1715)

1803: Prințul Frederick Adolf al Suediei, Duce de Östergötland (n. 1750)

1821: Scarlat Callimachi, domn al Țării Românești și al Moldovei (n. 1773)

1843: Regele William I al Olandei (n. 1772)

1847: Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen, prințesă Paul de Württemberg (n. 1787)

1912: Luitpold, Prinț Regent al Bavariei (n. 1821)

1913: Menelik al II-lea, al 80-lea împărat al Etiopiei (n. 1844)

1962: Felix Aderca, prozator, poet, estetician și eseist român de origine evreiască (n. 1891)

1983: Amza Pellea, actor român de teatru și film (n. 1931)

1993: Alexandru Drăghici, comunist român, președinte al MAN, viceprim-ministru (n. 1913)

2001: Jean Richard, actor francez (n. 1921)

2011: Mălina Olinescu, cântăreață română (n. 1974)

Sursa www.wikipedia.org

S-a întâmplat pe 8 decembrie / În 1957, s-a născut Ștefan Hrușcă, solist vocal, instrumentist, compozitor român de muzică folk–pop

stefan hrusca

Evenimente

1765: Americanul Eli Whitney a inventat daracul pentru bumbac, care a revoluționat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime.

1813: La Viena, Ludwig van Beethoven conduce premiera Simfoniei a 7-a.

1832: A apărut la București, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, primul număr din „Buletin, gazeta administrativă", primul periodic românesc oficial, actualul „Monitor Oficial" al României.

1846: Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris, care va deveni și sediul „Societății studenților români".

1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, "Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război".

1905: Papa Pius al X-lea introduce primirea primei Sfinte Împărtășanii la copiii de rit romano-catolic de pretutindeni, ajunși la vârsta înțelegerii (la 7 ani).

1920: Atentatul cu bombă din Senatul României.

1921: Inaugurarea Operei Române din București cu spectacolul „Lohengrin", de Richard Wagner, traducerea lui Șt.O.Iosif, dirijor George Enescu, în regia lui Adalbert Markowsky.

1925: Înființarea "Institutului de Statistică Generală".

1928: Este transmisă la Radio România prima conferință adresată femeilor.

1941: Al Doilea Război Mondial: Canada și Noua Zeelandă declară război României.

1941: SUA declară război Japoniei.

1941: S-a înființat lagărul de exterminare Chełmno, în Polonia ocupată de naziști.

1955: Crearea drapelului european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei. Începând din mai 1986, drapelul european, al Consiliului Europei, este totodată și emblema oficială a Uniunii Europene.

1974: Grecia optează, prin referendum, pentru republică și abolirea monarhiei, care fusese instituită în 1832; la 16 iunie 1975 va fi votată o nouă constituție.

1976: Formația „The Eagles" lansează unul din cele mai bine vândute albume, Hotel California.

1991: A fost aprobată prin referendum național noua Constituție a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.

1991: Primele alegeri Prezidențiale în Republica Moldova. Președinte al Republicii este ales Mircea Snegur.

1991: Liderii Belarusului, Rusiei și Ucrainei au semnat acordurile de la Belaveja, prin care au acceptat dizolvarea Uniunii Sovietice și constituirea Comunității Statelor Independente.

Nașteri

1818: Carol al III-lea, Prinț de Monaco (d. 1889)

1832: Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg și ziarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1903 (d. 1910)

1860: Ion Dragalina, general român (d. 1916)

1876: Hortensia Papadat-Bengescu, scriitoare română (d. 1955)

1876: Constantin I. Moisil, istoric român (d. 1958)

1886: Diego Rivera, pictor mexican (d. 1957)

1936: David Carradine, actor american de film (d. 2009)

1943: Jim Morrison, solistul formației „The Doors" (d. 1971)

1944: Viorel Oancea, politician român

1950: Nicu Vladimir, muzician folk român (d. 1995)

1957: Ștefan Hrușcă, solist vocal, instrumentist, compozitor român de muzică folk–pop

1960: Niculae Bădălău, politician român

1978: Ian Somerhalder, actor american

Decese

1769: Joseph Friedrich Ernst, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, strămoșul regelui Carol I al României (n. 1702)

1978: Golda Meir, politician ruso-israelian, al 4-lea prim-ministru al Israel (n. 1898)

1980: John Lennon, cântăreț-compozitor, chitarist, activist britanic (The Beatles) (n. 1940)

1996: Marin Sorescu, poet, prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române (n. 1936)

2007: Ioan Fiscuteanu, actor român (n. 1937)

2016: Romulus Rusan, scriitor român (n. 1935)

Sursa www.wikipedia.org

Free Joomla templates by Ltheme