S-a întâmplat pe 21 ianuarie / În anul1899 se produce primul automobil Opel

opel olimpiaEvenimente
1648: La Alba Iuliaapare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, cunoscut sub numele de ”Noul Testament de la Bălgrad”. Ediția este coordonată de mitropolitul Simion Ștefan.
1793: Regele Ludovic al XVI-lea al Franțeia fost ghilotinat, sub acuzația de trădare.
1899: Se produce primul automobil Opel.
1911: Prima ediție a Raliului Monte Carlo.
1921: Este creat Partidul Comunist Italian.
1941: Generalul Antonescu, șeful statului, dă o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere Mișcarea Legionară cu care intrase în conflict.
1954: Primul submarin bazat pe energie nucleară – “USS Nautilus” este lansat la apă de Statele Unitela Groton, Conneticut.
1964: Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze.
1976: Supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi și englezi, a fost folosit pentru prima oară.
1991: S-a deschis, la București, Oficiul Fondului pentru Copii al Organizației Națiunilor Unite (UNICEF).
1998: Papa Ioan Paul al II-leavizitează Cuba.
1999: A cincea mineriadă: La Bucureștiare loc o conferință de presă comună a GDS, Alianța Civică, AFDPR, LADO, Asociația victimelor mineriadelor 1990–1991, la care se face publică hotărârea de a organiza un marș de protest față de manifestările minerilor, vineri, 22 ianuarie 1999. La Timișoara, peste o mie de reprezentanți ai societății civile organizează un miting de protest. La ora 15.00, minerii forțează barajul de la Costești, pe care după o oră îl sparg.
2001: Jutta Kleinschmidtprima femeie care câștigă (2001) Raliul Paris-Dakar la categoria motociclete.

Nașteri
1821: Vincențiu Babeș, publicist, om politic și membru fondator al Societății Academice Române (d. 1907)
1852: Vasile Lucaciu, preot, membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania(d. 1922)
1885: George Vâlsan, geograf român, membru titular al Academiei Române (d. 1935)
1891: Francisco Lazaro, atlet portughez (d. 1912)
1898: Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei Române, mort în închisoare (d. 1953)
1900: Victor Papacostea, istoric, specialist în istoria comparată a țărilor balcanice (d. 1962)
1905: Christian Dior, designer francez (d. 1957)
1917: Silvian Iosifescu, critic și teoretician literar, traducător
1922: Telly Savalas, actor american (d. 1994)
1924: Benny Hill, comic englez (d. 1992)
1941: Placido Domingo, tenor spaniol
1957: Geena Davis, actriță americană
1976- Emma Bunton, cântăreață, compozitoare și actriță de origine britanică (Spice Girls)
1980: Maria Popistașu, actriță română

Decese
1851: Gustav Albert Lortzing, actor, compozitor, cântăreț și dirijor german (n. 1801)
1865: Alecu Donici, poet român (n. 1806)
1883: Prințul Carol al Prusiei, fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei (n. 1801)
1924: Vladimir Ilici Ulianov(Lenin), conducător al Revoluției Bolșevice și al Rusiei (n. 1870)
1950: George Orwell, scriitor britanic (n. 1903)
1991: Ileana a României, fiica regelui Ferdinandși a reginei Maria (n. 1909)
1999: Charles Brown, cântăreț american de blues, pianist (n. 1920)
2007: Maria Cioncan, atletă română (n. 1977)

sursa:wikipedia.org

Program Cinema 3D/2D în perioada 20 ianuarie - 2 februarie 2017

Într-un spaţiu modern care oferă condiţii optime pentru vizionarea unui spectacol cinematografic atât în format 3D cât şi în format 2D puteţi viziona în perioada 20 ianuarie - 02 februarie 2017 filmele: Ozzy marea evadare-3D, 6,9 pe scara Richter- 2D, Triplu X Întoarcerea lui Xander Cage-3D şi Câinele adevăratul meu prieten-2D.
Filmele vor fi difuzate după cum urmează:

20 – 22 ianuarie
Vineri: ora 12.30
Sâmbătă, duminică: ora 10.30, respectiv 12.30

ozzy 553958l 175x0 w 1584075b27 – 29 ianuarie
Vineri: ora 12.30
Sâmbătă, duminică: ora 10.30, respectiv 12.30

Ozzy marea evadare-3D
Regia: Alberto Rodriguez
Cu; Benjamin Nathan, Frank Robledano
Gen film: Animaţie
Durata: 90 minute

Familia Martin pleacă în călătorie, dar căţelul Ozzy nu îi poate însoţi. De aceea familia i-a găsit un loc ideal unde va fi lăsat, o pensiune canină cu tot confortul. Dar locul acesta se dovedeşte a fi doar de faţadă, pensiunea este, de fapt, o capcană construită de un diabolic răpitor de câini.
Ozzy ajunge în adevărata „pensiune” Pârâul Albastru, o închisoare pentru câini, condusă de alţi câini. El trebuie să înfrunte pericolele şi să conteze pe ajutorul noilor săi prieteni, Chester, Fronky şi Doc, pentru a scăpa şi a ajunge în siguranţă acasă.

Ozzy, o comedie pentru copiii de toate vârstele, un film de aventuri despre prietenie, curaj şi puterea de a ieşi cu bine dintr-o situaţie dificilă.

23 şi 30 ianuarie

69 pe scara richter 306889l 175x0 w 0ba11f006,9 pe scara Richter- 2D
Regia:Nae Caranfil
Cu:Maria Obretin, Teodor Corban, Laurentiu Banescu
Gen film:Comedie
Durata:116 minute
Premiera în România:20.01.2017

Un tânăr actor de teatru navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de „musical", o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul" cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența.
Tony-actorul, soția sa instabilă psihic, tatăl hedonist și frumoasa (deși mult prea tânăra) iubită a acestuia, evoluează împreună într-un „cadril" tragi-comic, în așteptarea unui dezastru seismic și a unei premiere

 

xxx the return of xander cage 345295l 175x0 w 757eab6b20 – 26 ianuarie
Ora: 17.00, respectiv 20.00
Luni: ora 17.00, nu este proiecţie

Triplu X Întoarcerea lui Xander Cage-3D
Regia:D.J. Caruso
Cu:Vin Diesel, Deepika Padukone
Gen film:Acţiune,Aventuri,Thriller
Premiera în România: 20.01.2017

Xander Cage (Vin Diesel), fost sportiv devenit agent guvernamental, e forțat să iasă din exilul autoimpus și să pornească într-o cursă pe viață și pe moarte pe urmele lui Xiang și al echipei extrem de periculoase conduse de acesta, pentru a smulge din mâinile lor o armă cu numele de cod “Cutia Pandorei”, care, odată activată, nu mai poate fi oprită, și care amenință să distrugă lumea așa cum o cunoaștem.
Xander își recrutează o echipă formată din indivizi dornici de adrenalină și descoperă o conspirație ale cărei hățișuri duc până la cele mai înalte niveluri din guvernele internaționale.
Nici de această dată Xander și acoliții lui nu vor face economie de umor sec și atitudine periculoasă, și e sigur că TRIPLU X: ÎNTOARCEREA LUI XANDER CAGE va ridica ștafeta genului de acțiune cu scene de cascadorie cum nu s-au mai văzut până acum în vreun film.

a dogs purpose 331257l 175x0 w 2bd0d6dd27ian. – 02 feb.
Ora: 17.00, respectiv 20.00
Luni: ora 17.00 nu este proiecţie

Câinele adevăratul meu prieten-2D
Regia: Lasse Hallström
Cu: Britt Robertson, Josh Gad, Dennis Quaid
Gen film: Comedie,Dramă,Familie
Premiera in Romania: 27.01.2017

Ecranizare a îndrăgitului roman omonim semnat de W. Bruce Cameron, „Câinele, adevăratul meu prieten” prezintă destinul unui devotat patruped care îşi descopră menirea prin prisma stăpânilor săi, pe care îi învaţă să radă şi să iubească.
Redată din perspectiva celui mai simpatic căţel prin vocea lui Josh Gad, povestea de familie îi mai reuneşte în distribuţie pe actorii Britt Robertson, KJ Apa, John Ortiz, Juliet Rylance, Luke Kirby, Peggy Lipton, Pooch Hall şi Den.

Informaţii:
- tel: 0242-312800
- site: www.culturalcl.ro
Parcul central, Bulevardul 1 Mai , nr. 5A
Preţul biletelor (acelaşi pt. filme 3D şi 2D):
8 lei – copii cu vârste de maxim 14 ani
12 lei – persoane cu vârste peste 14 ani
Nu se efectuează rezervări.
Biletele pot fi cumpărate cu o săptămână înainte de data spectacolului.

S-a întâmplat pe 20 ianuarie / În anul 2014 se petrece accidentul aviatic din Munții Apuseni, în care sunt 2 morți și 5 răniți

apuseni 2014Evenimente
1265: Primul parlament englez conduce prima ședință la Palatul Westminster.
1368: Prima mențiune documentară a orașului Slatina într-un act oficial al lui Vladislav I Vlaicu, care acordă scutire de vamă negustorilor brașoveni la trecerea peste râul Olt.
1390: S-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești (1386 – 1418), și Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei (1386-1434).
1905: Podul egiptean din Sankt Petersburg utilizat atât de către pietoni cât și de căruțe trase de cai, s-a prăbușit atunci când un escadron de cavalerie l-a traversat. Toți cei 60 de soldați căzuți în râul Fontanka au fost salvați însă câțiva cai s-au înecat. Structura actuală a podului, care încorporează sfincși si multe alte detalii ale podului construit în secolul XIX, a fost finalizată în 1955.
1947: SUA semnează Tratatul de pace cu România.
1950: Capitala statului Israel este transferată de la Tel Aviv la Ierusalimul de Vest, împreună cu instituțiile centrale și ale administrației de stat. Statele lumii nu recunosc acest act și își mențin misiunile diplomatice la Tel Aviv.
1961: Democratul John F. Kennedy devine cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite.
1964: Membrii trupei britanice The Beatles au lansat primul lor album în SUA, Meet the Beatles.
1965: Democratul Lyndon B. Johnson devine cel de-al 36-lea președinte al Statelor Unite.
1969: Republicanul Richard Nixon devine cel de-al 37-lea președinte al Statelor Unite.
1977: Democratul Jimmy Carter devine cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite.
1981: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.
1989: Republicanul George H. W. Bush devine cel de-al 41-lea președinte al SUA
2009: Democratul Barack Obama devine cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite.
1993: Democratul Bill Clinton devine cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite.
1996: Primele alegeri generale libere organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome, Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Yasser Arafat a fost ales în funcția de președinte al Autorității Naționale Palestiniene.
1999: A cincea mineriadă: Minerii părăsesc Târgu Jiu, în direcția București. Președintele convoacă parlamentul în sesiune extraordinară. Guvernul este gata să negocieze, cu condiția ca minerii să se oprească. Aceștia sunt gata să discute, dar numai cu primul ministru. În jurul orei 18.00, cei aproximativ 10 000 de mineri ajung la Horezu, unde înnoptează
2001: Republicanul George W. Bush Jr. devine cel de-al 43-lea președinte al Statelor Unite.
2003: Irakul refuză survolarea teritoriului de către avioane americane de spionaj U2.
2004: Președintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român.
2009: Democratul Barack Obama devine cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite.
2014: Se petrece accidentul aviatic din Munții Apuseni din 2014, în care sunt 2 morți și 5 răniți.
2016: NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică au anunțat că anul 2015 a fost cel mai cald an din istorie de la începutul înregistrărilor meteorologice în 1890.

Nașteri
1809: Andrei Șaguna, mitropolit al Transilvaniei (d. 1873)
1872: Ștefan Popescu, pictor român (d. 1948)
1901: Louis Boyer, astronom francez (d. 1999)
1918: Ion Frunzetti, poet, istoric, traducător și critic de artă român (d. 1985)
1920: Federico Fellini, regizor italian (d. 1993)
1930: Buzz Aldrin, astronaut american
1946: David Lynch, regizor american
1951: Ian Hill, muzician britanic (Judas Priest)
1952: Paul Stanley, muzician american (Kiss)
1958: Lorenzo Lamas, actor american
1960: Scott Thunes, muzician american (Frank Zappa)

Decese
1907: Dimitri Mendeleev, chimist rus, care a descoperit legea periodicității și a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice (n. 1834)
1936: Regele George al V-lea al Angliei (n. 1865)
1984: Johnny Weissmuller, înotator și actor american, născut la Timișoara (n. 1904)
1990: Barbara Stanwyck, actriță americană (n. 1902)
1993: Audrey Hepburn, actriță britanică (n. 1929)
2009: Eugen Trofin, antrenor de handbal din România (n. 1931)

sursa:wikipedia.org

S-a întâmplat pe 19 ianuarie / În anul 1997 a avut loc premiera filmului “Titanic, considerat unul dintre cele mai scumpe filme

titanic ver8Evenimente
1241: Termenul “parlament” a fost utilizat pentru prima dată într-un document regal oficial prin care în Anglia se convoacă consiliul regelui (Henric al III-lea).
1898: S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol.
1916: Primul război mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.
1963: Zanzibar primește independența de la Marea Britanie de a deveni monarhie constituțională sub un sultan.
1972: Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.
1984: Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong –ul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându–se capăt, după 155 de ani, dominației britanice.
1986: Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky.
1997: A avut loc premiera filmului “Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme și situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).
2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi.

Nașteri
1852: Albert Michelson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru fizică (1907) (d. 1931)
1906: Leonid Brejnev, om politic, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS (1960–1964; 1977–1982) (d. 1982)
1915: Edith Piaf, cântăreața franceză (d. 1963)
1927: Ramon Tavernier, compozitor din România
1987: Karim Benzema, fotbalist francez

Decese
1741: Vitus Bering, navigator și explorator danez în serviciul Rusiei (n. 1681)
1848: Emily Brontë, scriitoare engleză (n. 1818)
1915: Alois Alzheimer, medic german (n. 1864)
1996: Marcello Mastroianni, actor italian (n. 1924)
2013: Nae Lăzărescu, actor român (n. 1941)

Sursa:wikipedia.org

S-a întâmplat pe 18 ianuarie / În anul 2009 a decedat Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române

Grigore VieruEvenimente
1821: Începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.
1844: La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri “Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.
1847: Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.
1878: Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră.
1879: La Teatrul Național din București are loc premiera comediei “O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale. În distribuție: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuța Popescu, Aristița Romanescu.
1911: Americanul Elly, pilotând un avion “Curtis”, reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul “Pennsylvania”.
1919: Delegația română formată din I.I.C. Brătianu, Alexandru Vaida Voievod, C. Angelescu, Victor Antonescu participă la lucrările Conferinței de pace de la Paris.
1941: În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.
1977: S-a descoperit că misterioasa boală a legionarilor este cauzată de o bacterie denumită astăzi Legionella.
1997: Exploratorul polar norvegian Børge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. A plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni și patru zile a parcurs 2829 km.
1999: Peste 10 000 de mineri încep un marș spre București.
2005: Compania “Airbus” a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.

Nașteri
1689: Montesquieu, scriitor și filosof reprezentativ al iluminismului francez (d. 1755)
1848: Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg și gazetar român (d. 1925)
1886: Ștefan Dimitrescu, pictor român (d. 1933)
1897: Dimitrie Găzdaru, lingvist român de renume, fondator de școală lingvistică în Argentina (d. 1991).
1904: Cary Grant, actor american de origine engleză (d. 1986)
1955: Kevin Costner, actor și regizor american
1961: Carmen Tănase, actriță română de teatru și film

Decese
1862: John Tyler, politician american, al 10-lea președinte al Statelor Unite (n. 1790)
1999: Marian Papahagi, filolog român, director al Centrului Cultural Român de la Roma (n. 1948)
2009: Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1935)
2011: Cristian Pațurcă, cântăreț și compozitor român

Sursa:wikipedia.org

Free Joomla templates by Ltheme