S-a întâmplat pe 6 decembrie / În anul 1877 este publicat pentru prima dată ziarul Washington Post

o WASHINGTON POST PRISM facebook1534: A fost fondat orașul San Francisco de Quito, de către Sebastian de Belalcazar și Diego de Almagro, în prezent capitala statului Ecuador.
1774: Sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice.
1865: Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.
1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând “Mary had a Little Lamb”, la West Orange, New Jersey.
1877: Este publicat pentru prima dată ziarul Washington Post.
1880: A fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina.
1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului “Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov).
1912: A avut loc la Brăila primul Congres al muncitorilor din toate porturile României; s-a constituit Uniunea lucrătorilor de transport pe apă și pe uscat din România.
1916: Primul Război Mondial – Puterile Centrale capturează Bucureștiul.
1917: Finlanda se declară independentă față de Rusia.
1917: Cargobotul SS Mont-Blanc încărcat cu muniție a explodat în portul Halifax din Noua Scoție, după ce s-a ciocnit de vasul norvegian Imo. Aproximativ 2.000 de persoane și-au pierdut viața, iar 9.000 de oameni au fost răniți.
1944: Depune jurământul ultimul guvern dinainte de 1989 în care erau reprezentate partidele burgheze (6 decembrie 1944– 5 martie 1945). Premier era Nicolae Rădescu, PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar FND, 8 ministere.
1965: S-au încheiat lucrările la prima magistrală feroviara electrificată din România, Brașov-Predeal.
1973: Gerald Ford depune jurământul în calitate de președinte al SUA, în urma demisiei lui Richard Nixon. A fost singurul președinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.
1978: Spania își aprobă ultima constituție prin referendum.
1999: Emil Constantinescu, președintele României, a promulgat legea privind dosarele Securității.

Nașteri
1285: Ferdinand al IV-lea al Castiliei (d. 1312)
1421: Regele Henric al VI-lea al Angliei (d. 1471)
1835: Nicolae Kalinderu, medic român, membru al Academiei Române (d. 1902)
1864: Nicodim Munteanu, patriarhul României (1939–1948), membru de onoare al Academiei Române (d. 1948)
1893: Dan Bădărău, filozof român, membru al Academiei Române (d. 1968)
1896: Ira Gershwin, poet american (d. 1983)
1894: Henri Catargi (Togo), pictor român (d. 1976)
1903: N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducător român
1920: George Porter, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)
1957: Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor român (d. 1977)

Decese
343: Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae)
1779: Jean-Baptiste-Siméon Chardin, pictor francez (n. 1699)
1912: Ion Mincu, arhitect, membru fondator și președinte al Societății Arhitecților din România, întemeietorul școlii românești de arhitectură (n. 1852)
1988: Roy Orbison, muzician american, pionier al muzicii rock (n. 1936)
1996: Marin Sorescu, poet, dramaturg și eseist român (n. 1936)
Sursa:wikipedia.org

Free Joomla templates by Ltheme