Evenimente
1451: Umanistul italian Poggio Bracciolini menționează, în lucrarea "Disceptationes convivales", latinitatea limbii române, precum și continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, din vremea împăratului Traian.
1456: Strălucită victorie, la Belgrad, a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l–a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos".
1812: În cadrul Războiului Peninsular, ducele de Wellington Arthur Wellesley a învins armatele franceze în bătălia de la Salamanca.
1946: A fost creată Organizația Mondială a Sănătății (OMS), instituție specializată a Națiunilor Unite, cu sediul la Geneva; funcționează, efectiv, de la 7 aprilie 1948 (România este membru al OMS din 1948).
1946: Organizația sionistă teroristă "Irgun" bombardează hotelul "Regele David" din Ierusalim, locul administrației civile și comandamentul militar pentru Mandatul britanic pentru Palestina; au rezultat 91 de decese.
1950: Regele Leopold al III-lea al Belgiei se întoarce din exil însoțit de proteste. Peste un an, la 16 iulie 1951, va abdica în favoarea fiului său cel mare, Baudouin I.
2000: Fostul premier al Pakistanului, Nawaz Sharif (17 februarie 1997 - 12 octombrie 1999), a fost condamnat de un tribunal anti-corupție din Attock la 14 ani închisoare, sub acuzația de evaziune fiscală.
2005: Microsoft anunță numele final al noului sistem de operare: "Windows Vista".
2009: Cea mai lungă eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea. Durata maximă a fost de 6 minute și 39 de secunde pe coasta Asiei de sud-est. O eclipsă mai lungă va fi posibilă în iunie 2132.
2011: 77 de oameni sunt uciși în cele două atacuri teroriste din Norvegia, atacuri comise de extremistul de dreapta Anders Behring Breivik.
2016: În Kuweit, temperaturile au ajuns la 54 de grade Celsius, cea mai mare temperatură înregistrată pe glob în timp ce în Irak, în orașul antic Basra, s-au înregistrat 53,9 grade Celsius. Organizația Mondială de Meteorologie a omologat temperaturile. [1] Recordul mondial de temperatură (56,7 grade Celsius) a fost înregistrat la ferma Furnace Creek din Valea Morții, California, la 10 iulie 1913 însă este contestat pe motiv ca a fost măsurat cu instrumente inexacte acum peste 100 de ani.
Nașteri
1671: Ludwig Rudolf, Duce de Brunswick-Lüneburg, bunicul împărătesei Maria Terezia a Austriei (d. 1735)
1795: Gabriel Lamé, matematician francez și fizician (d. 1870)
1822: Gregor Mendel, părintele geneticii (d. 1884)
1878: Janusz Korczak, medic polonez, autor de cărți pentru copii și pedagog (d. 1942)
1887: Gustav Ludwig Hertz, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1975)
1916: Marcel Cerdan, boxer francez (d. 1949)
1934: Leon Rotman, canoist român
1940: Alexandre Revcolevschi, chimist francez de origine română
1941: Peter Paulhoffer, actor german născut în România (d. 1993)
1946: Mireille Mathieu, cântăreață franceză
1946: Petre Roman, politician român
1946: Danny Glover, actor american
1947: Mihaela Peneș, atletă română
1947: Don Henley, muzician american
1951: Daniel Ciobotea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (2007), membru de onoare al Academiei Române (2007)
1955: Willem Dafoe, actor american
1963: Emilio Butragueño, fotbalist spaniol
1964: John Leguizamo, actor columbbian
1965: Shawn Michaels, wrestler american
1967: Ileana Șipoteanu, solistă română de muzică ușoară
1968: Karin Scheele, politiciană austriacă, membră a Parlamentului European
1978: Dennis Rommedahl, fotbalist danez
1980: Dirk Kuyt, fotbalist olandez
1980: Marco Marchionni, fotbalist italian
1980: Kate Ryan, cântăreață belgiană
1992: Selena Gomez, actriță și cântăreață americană
2013: Prințul George de Cambridge, fiul Ducelui de Cambridge, strănepot al reginei Elisabeta a II-a
Sursa www.wikipedia.org