S-a întâmplat pe 20 octombrie / În anul 1971 s-a născut Dannii Minogue, cântăreață australiană

dani minoqueEvenimente
• 1349: Papa Clement al VI-lea interzice flagelarea.
• 1595: Bătălia de la Giurgiu - artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate. Sinan Pașa privește neputincios de la Rusciuc victoria adversarilor săi.
• 1601: Radu Șerban este ales domn al Țării Românești.
• 1638: S–a încheiat construcția Mănăstirii Căldărușani, ctitorie a lui Matei Basarab (1632 – 1654).
• 1708: Reconstrucția Catedralei St. Paul din Londra după Marele Incendiu din 1666 a fost terminată chiar în ziua în care Christopher Wren, arhitectul ei, a împlinit 76 de ani.
• 1740: Conform stipulărilor Pragmaticii Sancțiuni din 1713, Maria Tereza a urcat pe tronul Austriei.
• 1860: Promulgarea Diplomei din Octombrie de către împăratul Franz Joseph, care a pus capăt sistemului absolutist și a deschis era guvernării constituționale ("regimul liberal") în Imperiul Austriac. Potrivit documentului, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul imperiului.
• 1883: Peru și Chile semnează Tratatul de la Ancón, prin care, provincia Tarapacá a fost cedată statului Chile; sfârșitul Războiului din Pacific.
• 1919: Este fondat clubul de fotbal FC Ceahlăul de către un grup de elevi și profesori de la Liceul Petru Rareș.
• 1920: Începe greva generală a proletariatului din România, la care participă cca 400.000 de salariați; cuprinde toate ramurile industriei și transporturilor și este prima greva politica generală a proletariatului din întreaga Românie (20–28 octombrie).
• 1921: Franța și Turcia semnează Tratatul din Ankara, prin care Franța recunoaște guvernul turc provizoriu din Ankara drept partener de tratative.
• 1935: Comuniștii chinezi conduși de Mao Tzedun ajung în nord–vestul Chinei la capătul unui marș de 10.000 km de–a lungul țării, cunoscut ca Marșul Cel Lung.
• 1968: Lady Jacqueline Kennedy se căsătorește cu armatorul grec Aristotle Onassis.
• 1980: După șase ani de ședere în afara structurilor militare ale NATO, Grecia revine în Alianță.
• 1985: Peste 50 de persoane au murit și peste 100.000 de oameni au fost evacuați din Filipine, în timpul taifunului "Dot".

Nașteri
• 1643: Valentin Frank von Franckenstein, poet și traducător german (d. 1697)
• 1780: Pauline Bonaparte, sora lui Napoleon (d. 1825)
• 1820: Lajos Kazinczy, general maghiar în revoluția de la 1848 (d. 1849)
• 1832: Anton Romako, pictor austriac (d. 1889)
• 1847: Oscar Swahn, trăgător suedez și cel mai în vârstă campion olimpic al tuturor timpurilor (d. 1927)
• 1868: Gheorghe Domășnean, general român în armata austro-ungară, primar al Timișoarei (d. 1940)
• 1872: Pericle Papahagi, filolog, lingvist și folclorist român (d. 1943)
• 1882: Margaret Dumont, actriță americană (d. 1965)
• 1893: Ion Crețu, istoric literar și traducător român (d. 1970)
• 1895: Alexandru Rosetti, lingvist și filolog român, membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Suedeze de Științe (d. 1990)
• 1927: Werner Kreindl, actor austriac (d. 1992)
• 1930: Mircea Herivan, eseist și scriitor român (d. 1996)
• 1930: Ioan Grigorescu, scriitor, publicist, regizor și scenarist român
• 1933: Ion Dichiseanu, actor român de teatru și film
• 1934: Împărăteasa Michiko, soția împăratului Akihito al Japoniei
• 1937: Wanda Jackson, cântăreață americană
• 1942: Costel Constantin, actor român de teatru și film
• 1950: Tom Petty, muzician american, cântăreț și compozitor (d. 2017)
• 1960: Lepa Brena, cântăreață jugoslavă
• 1964: Aurelian Pavelescu, politician român
• 1971: Snoop Dogg, rapper și actor american
• 1971: Dannii Minogue, cântăreață australiană

Decese
• 1918: Constantin Giurescu, istoric român, membru al Academiei Române (n. 1875)
• 1935: Arthur Henderson, politician scoțian, laureat al Premiului Nobel (n. 1863)
• 1964: Herbert Hoover, politician american, al 31-lea președinte al Statelor Unite (n. 1874)
• 1984: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic, laureat Nobel (n. 1902)
• 1987: Andrei Nikolaevici Kolmogorov, matematician rus (n. 1903)
• 1994: Burt Lancaster, actor american (n. 1913)
• 1994: Serghei Bondarciuk, actor și regizor rus (n. 1920)
• 2002: Bernard Fresson, actor francez (n. 1931)
• 2011: Muammar Gaddafi, presedintele Libiei (n.1942)

Sărbători
• Sf. M. Mc. Artemie; Cuv. Matroana; Cuv. Gherasim cel Nou (calendar ortodox)
• Ziua Internațională a osteoporozei
• Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian - Se aniversează din 1961
Sursa:wikipedia.org

Free Joomla templates by Ltheme