S-a întâmplat pe 15 februarie / În 1980, a fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România

trecutEvenimente

590: Khosrau al II-lea este încoronat rege al Persiei.

1637: Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.

1690: S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei și Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.

1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major

1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la București, "Revista literară și științifică", sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.

1921: S-a înființat legația României la Helsinki.

1923: Grecia devine ultima țară europeană care adoptă calendarul gregorian.

1933: La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15-23)

1941: România este inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.

1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăți agricole a apărut pe ordinea de zi a ședințelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.

1952: Regele George al VI-lea este înmormântat la capela Sf George de la Castelul Windsor.

1965: Emblema frunzei de arțar a devenit steagul oficial al Canadei.

1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată București–Brașov, prima de acest fel din România.

1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.

1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua națională a salvării

1990: A fost înființată Uniunea Teatrelor din România - UNITER , avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru

1991: A luat ființă "Grupul de la Vișegrad", organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.

1995: România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993

2000: Președintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, și-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust

2001: Suedia a renunțat la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români posesori de pașapoarte diplomatice

2003: Protest global împotriva declanșării ofensivei americane din Irak în peste 600 de orașe din întreaga lume

2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neașteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea așteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să teacă cel mai aproape de Terra.

Nașteri

   1564: Galileo Galilei, fizician și astronom renascentist (d. 1642)

   1571: Michael Praetorius compozitor și muzician german (d. 1621)

   1710: Regele Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1774)

   1748: Jeremy Bentham, filosof englez (d. 1832)

   1759: Friedrich August Wolf, arheologist german (d. 1824)

   1811: Domingo Faustino Sarmiento, scriitor argentinian și politician (d. 1888)

   1817: Charles-François Daubigny, pictor francez (d. 1878)

   1820: Susan B. Anthony, sufragetă americană (d. 1906)

   1823: Melchisedec Ștefănescu, episcop și istoric român, membru al Academiei Române (d. 1892)

   1834: Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator și dramaturg român (d. 1901)

   1835: Demetrios Vikelas, autor grec (d. 1908)

   1840: Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române (d. 1917)

   1841: Mihail Șuțu, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1933)

   1845: Elihu Root, om de stat american, laureat Nobel (d. 1937)

   1850: Ion Andreescu, pictor român ales membru al Academiei Române post-mortem (d. 1882)

   1851: Spiru Haret, matematician, sociolog și om politic liberal, organizatorul învățământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române (d. 1912)

   1852: Prințesa Maria de Battenberg, prințesă de Battenberg și de Erbach-Schönberg (d. 1923)

   1856: Emil Kraepelin, psihiatru german (d. 1926)

   1861: Charles Edouard Guillaume, fizician elvețian, laureat Nobel (d. 1938)

   1861: Alfred North Whitehead, matematician și filosof englez (d. 1947)

   1873: Hans von Euler-Chelpin, chimist german, laureat Nobel (d. 1964)

   1874: Sir Ernest Shackleton, explorator irlandez (d. 1922)

   1877: Louis Renault, industriaș francez de automobile (d. 1944)

   1896: Ștefan S. Nicolau, medic român, membru al Academiei Române (d. 1967)

   1912: Andrei Lupan, poet, dramaturg și publicist român, membru al Academiei Române (d. 1992)

   1922: Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician și futurolog american (d. 1983)

   1927: Dinu C. Giurescu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române

   1930: Romulus Zaharia, prozator român

   1931: Claire Bloom, actriță britanică

   1931: Petre Stoica, poet, traducător și jurnalist român (d. 2009)

   1933: Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, realizator de emisiuni TV (d. 1998)

   1933: Octavian Lazăr Cosma, muzicolog român

   1935: Avy Abramovici, violonist israelian de origine română

   1939: Constantin Stoiciu, prozator și scenarist român

   1941: Doina Curticăpeanu, critic și istoric literar român

   1944: Alexandru Bocăneț, regizor și realizator român de televiziune (d. 1977)

   1945: John Helliwell, muzician englez (Supertramp)

   1947: Roxana Eminescu, cercetătoare și traducătoare română

   1950: Alexandru Dan Condeescu, critic literar român

   1951: Jane Seymour, actriță americană

   1956: Aurelian Titu Dumitrescu, poet român

   1957: Doina Ruști, romancieră

   1968: George Ivașcu, actor român de teatru și film

   1978: Yiruma, pianist de origine sud-coreeană

   1988: Vasile Milea, urbanist de origine romana

Decese

   310: Ojin, al XV-lea împărat al Japoniei (n. 200)

   670: Oswiu, rege al Northumbriei

   1145: Papa Lucius al II-lea

   1152: Conrad al III-lea, rege al Germaniei (n. 1093)

   1288: Henric al III-lea, Markgraf de Meißen (n. 1215)

   1543: Johannes Eck, teolog catolic (n. 1486)

   1549: Il Sodoma, pictor italian (n. 1477)

   1557: Gregor Brück, politician și cancelar reformator saxon (n. 1483)

   1568: Heinrich von Brederode, lider revoluționar olandez (n. 1531)

   1573: Matija Gubec, liderul revoluției țăranilor croați și sloveni (n. 1538)

   1621: Michael Praetorius, compozitor german (n. 1571)

   1637: Ferdinand al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1578)

   1682: Claude La Colombière, misionar și scriitor francez (n. 1641)

   1738: Matthias Braun, sculptor ceh (n. 1684)

   1741: Georg Raphael Donner, sculptor austriac (n. 1693)

   1775: Peter Dens, teolog catolic belgian (n. 1690)

   1781: Gotthold Ephraim Lessing, scriitor și filosof german (n. 1729)

   1818: Friedrich Ludwig, Fürst zu Hohenlohe-Ingelfingen, general prusac (n. 1746)

   1825: Rutger Jan Schimmelpenninck, diplomat și om de stat olandez (n. 1761)

   1826: Joseph Wanton Morrison, general britanic (n. 1783)

   1826: Scipione Breislak, geolog italian (n. 1748)

   1844: Henry Addington, politician britanic (n. 1757)

   1835: Henry Hunt, politician britanic (n. 1773)

   1847: Germinal Pierre Dandelin, matematician belgian (n. 1794)

   1848: Hermann von Boyen, feldmareșal prusac (n. 1771)

   1849: Pierre François Verhulst, matematician belgian (n. 1804)

   1857: Mihail Glinka, compozitor rus (n. 1804)

   1863: Daniel Fenner von Fenneberg, lider al Revoluției din Pfalz din 1849 (n. 1820)

   1897: Dimitrie Ghica, fiul domnului Țării Românești, Grigore Dimitrie Ghica, om politic (n. 1816)

   1898: Zsigmond Ács, scriitor și traducător maghiar (n. 1824)

   1927: Traian Grozăvescu, tenor român (n. 1895)

   1932: Minnie Maddern Fiske, actriță pe Broadway (n. 1865)

   1942: Vasile Demetrius, prozator, poet și traducător român (n. 1878)

   1956: Iuliu Mureșianu, compozitor român (n. 1900)

   1959: Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat Nobel (n. 1879)

   1964: Robert L. Thornton, afacerist și filantrop american, primar al Dallasului, Texas (n. 1880)

   1965: Emil Monția, compozitor român (n. 1882)

   1965: Nat King Cole, pianist, interpret de jazz și cantautor american (n. 1919)

   1970: Leon Biju, pictor român (n. 1880)

   1981: Karl Richter, dirijor german (n. 1926)

   1984: Ethel Merman, cântăreață și actriță americană (n. 1908)

   1988: Richard Feynman, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1918)

   1990: George Ciucu, matematician român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1927)

   1999: Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1926)

Sărbători

Ziua Copilului bolnav de cancer

Sursa www.wikipedia.org

Free Joomla templates by Ltheme