Plătăreşti - o localitate de câmpie, aşezată pe malul stâng al râului Dâmboviţa, la 20 km de Bucureşti, cu oameni simpli, cinstiţi, curaţi, religioşi. Indiferent de unde ai veni, nimic deosebit nu-ţi atrage atenţia, poate doar câteva utilaje, nişte grămezi de pământ apărute în urma unor lucrări de canalizare, iar când plouă uliţele noroioase, întocmai ca în secolul al XIX-lea, dar şi o plăcuţă pe care scrie aproape șters ,,Spre mănăstirea Plătăreşti".
Aşezată modest într-un colţ de sat, în spatele unor porţi din lemn masiv, se înalţă falnic mănăstirea Plătăreşti, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din secolul al XVII-lea. Nu are dimensiuni impunătoare, dar are o istorie impresionantă. Devastat în nenumărate rânduri de ocupaţiile străine şi de cutremure, lăcaşul de cult s-a încăpăţânat să dăinuiască de-a lungul veacurilor.
Istoricul Mănăstirii Plătăreşti
Mănăstirea Plătăreşti este ctitorie a domnitorului Tării Româneşti, Matei Basarab (1632-1654) care se înscrie atât în programul cultural al domnitorului, dar mai ales în planul strategic al acestuia pentru apărarea Bucureştiului, importantă cetate de scaun şi mare centru meşteşugăresc aflat în permanentă atenţie a Imperiului Otoman. În vederea fortificării acestei zone de câmpie, domnitorul Matei Basarab construieşte un lanţ de mănăstiri mănăstirea Căldăruşani (1637), întărită ca o cetate, Mănăstirea Gherghiţa (1641), Mănăstirea Plătăreşti (1646), Mănăstirea Negoieşti (1648) Mănăstirea din localitatea cu acelaşi nume şi altele, înconjurate cu ziduri de apărare şi un turn-clopotniţă de unde se putea supraveghea confluenţele râurilor Dâmbovița cu Argeşul și a Argeşului cu Dunărea.
Referitor la întemeierea mănăstirii există două variante. Una dintre variante vorbeşte despre lupta domnitorului desfăşurată la Nenişor (în prezent Armăşeşti) împotriva lui Vasile Luau pe care l-a învins şi pentru cinstirea celor pierduţi în luptă ar fi construit lăcaşul de cult.
O altă variantă menţionează că mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii veniţi să-l ajute pe Radu Ilia, pretendent la domnie, în anul 1632.
În apropierea mănăstirii există unele elemente care ar putea confirma acele evenimente: lacul Tătarului şi stejarul lângă care s-ar fi odihnit, după luptă, domnitorul Matei Basarab.
Pisania mănăstirii scrisă în limba română cu litere chirilice ne oferă primele informaţii certe: CU BUNĂ VREREA LUI DUMNEZEU RIDICATU-AU ACEASTĂ SÂNTĂ ŞI DUMNEZEIASCĂ MĂNĂSTIRE DIN TEMELIE LUMINATUL DOMN IO MATEI BASARAB VOIEVOD ŞI DOAMNA ELINA ÎNTRU LAUDA SFÂNTULUI SLĂVIT ŞI MARE MUCENIC MERCURIE CA SĂ FIE POMENIT ÎNTRU VECI DE VEACU LA RĂPAOSUL SUFLETELOR, ÎNTRU ODIHNA DREPŢILOR NESFÂRŞITĂ. ISPRAVNIC AU FOST PAN ALBU CLUCERIU; DUPĂ MOARTEA LUI FOST-AU TATĂL LUI PAN MITREA PITARIUL; IGUMEN VASILE, APRILIE 3 VLEAT 7154 (1646), PISAL POP GHEORGHE”.
Din câteva documentele istorice, aflăm că în secolul al XVIII-lea, trupele austriece şi ruseşti angajate în luptele pentru cucerirea cetăţilor de la Dunăre îşi aveau garnizoana în clădirile mănăstirii. În urma cutremurelor din 1802 şi 1838 mănăstirea a fost afectată, având chiliile distruse şi turla căzută, fiind acoperită cu şindrilă.
În anul 1836, mănăstirea este transformată în închisoare de femei până în 1844. În 1863, în urma legii secularizării averilor mănăstireşti, Mănăstirea a fost preluată de stat şi transformată în biserică de mir.
Între anii 1916-1918, biserica mănăstirii a devenit depozit de alimente. Sub ocupaţie germană, a fost arsă arhiva mănăstirii, iar trupele feldmareşalului Mackensen au rechiziţionat cele două clopote ale mănăstirii, unul dintre acestea datând din vremea lui Matei Basarab şi celălalt din vremea lui Alexandru Ioan Cuza.
Prin Decretul 165 din 23 februarie 1915, regele Ferdinand a conferit Mănăstirii Plătărești statutul de monument istoric iar în 1924 devine biserica de mir tot prin decret regal.
În anul 1930, patriarhul Miron Cristea redeschide mănăstirea, înfiinţând aici ateliere de lumânări.
În perioada 1947-1960 mănăstirea devine pentru a treia oară închisoare (după 1836 și 1866) şi după 1960 până în 1989 chiliile mănăstirii sunt transformate în spital de alienaţi mintal, lăcaşul de cult fiind delimitat printr-un gard de beton cu sârmă ghimpată.
Între 1960 şi 2000 funcţionează ca biserică de parohie. Se revine la statutul de mănăstire în anul 2000, fiind redeschisă ca mănăstire de maici, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Descrierea Mănăstirii Plătăreşti
Complexul mănăstiresc de la Plătăreşti este format din biserică, chilii, casa domnească, zidul de incintă, clopotniţa actuală, alte construcţii.
Biserica atrage atenţia prin arhitectura sa cu totul specială specific unei tipologii de influenţă sârbească apropiată de tradiţia bizantină prin dimensiuni şi proporţionalitate. Este construită în plan triconc, cu o singură turlă pe naos şi cuprinde în interior un pridvor deschis, pronaos, naos şi altar. Grosimea zidurilor este de aproximativ 1 metru, iar ca suprafaţă ocupă 19,7 m lungime şi 10,2 m lăţime.
Pictura impresionează prin trăinicia ei este realizată în frescă şi se mai păstrează în formă iniţială doar în pronaos. Pictura este reprezentată în principal de tabloul ctitoricesc care înfăţişează pe jupan Albu Clucerul, pe tatăl său, Mitrea Pitarul dar şi de o multitudine de scene din viaţa Sf. Mucenic Mercurie, patronul lăcaşului de cult.
Catapeteasma reprezintă un alt element important al lăcaşului de cult. Cuprinde patru icoane importante dăruite de însuşi domnitorul Matei Basarab: Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului cu pruncul, Sf. Mare Mucenic Mercurie şi Sf. Dumitru. Detaliile iconografice ale icoanelor împărăteşti plasează realizarea acestora în spaţiul balcanic al artei bizantine în care se regăsesc şi influenţe occidentale renascentiste. Se remarcă grija detaliilor anatomice apropiată de tehnica specifică pictorilor renascentişti.
Fondul decorat al icoanelor reprezintă o raritate pentru tipologia decoraţiei din Ţările Romane, înaintea secolului al XVIII-lea. Se poate înţelege că domnitorul ar fi încredinţat lucrările de pictură a iconostasului unui pictor sau pictori străini familiarizaţi cu tehnica şi procedeele artistice de sorginte occidentală pe care le aplică iconografiei tradiţionale, pictori aparţinând cel mai probabil mediilor artistice ruseşti.
Restaurarea mănăstirii
Afectată de cutremurul din 1940 mănăstirea suferă numeroase modificări iar după cutremurele din 1977 şi 1986 biserica ajunge într-o avansată stare de degradare. În 1985 preotul paroh Paul Lepădatu începe demersurile pentru restaurare. Studiul istoric şi proiectul de restaurare a bisericii au fost realizate de către o echipă a Ministerului Culturii condusă de domnul arhitect Mihai Opreanu. Lucrările de reparaţii au durat din 1991/92 până în 1997. Cele două turnuri oarbe de pe naos şi pronaos, construite la restaurările anterioare, au fost înlăturate, fiind înlocuite cu o turlă ce încadrează mănăstirea în arhitectura specifică secolului al XVII-lea.
S-a făcut un studiu comparativ pe cât mai multe exemple de tipologii înrudite privind înălţimea tamburului. S-a considerat că cel mai apropiat a fi Gura Motrului, biserica contemporană cu Plătăreşti care probabil păstrează turla de origine.
A fost înălţată turla aşa cum era în 1646, o turlă mare, deschisă, poligonală, cu 12 ferestre înalte, s-au refăcut zidurile în exterior din cărămidă aparentă, înconjurate de un brâu median cu firide, s-a refăcut acoperişul din ţiglă şi instalaţia electrică. O pictură nouă în frescă, a fost realizată în pridvor, naos şi Altar. Restaurarea bisericii a fost un proces complex care a necesitat un timp îndelungat, aproape un deceniu. Înfăţişarea actuală a mănăstirii se datorează eforturilor tuturor factorilor implicaţi: Preotul paroh Paul Lepădatu, Ministerul Culturii, autorităţi judeţene, autorităţi locale şi în mod special enoriaşii parohiei care trăiau cu speranţa că într-o zi, cândva, se va termina şi vor putea păşii în lăcaşul sfânt fără să se împiedice de schele sau fară să se murdărească de var.
După 20 de ani de la restaurare biserica mânăstirii a beneficiat de importante ajutoare financiare de la Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul judeţean Călăraşi şi Ministerul Dezvoltării pentru restaurarea parţiala a chiliilor, a Trapezei şi a altor corpuri de clădiri. Casa Domnească rămâne un obiectiv prioritar pentru restaurare în preocupările maicii stareţe Varvara Arnăutu.
Prof. Cecilia Andrei