Atelierele lui Mărțișor

Atelierele lui Mărțișor

Muzeul Dunării de Jos Călărași, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă invită și în acest an să ne fiți oaspeți la primele sărbători ale primăverii marcate de Dragobete și Mărțișor.

Sărbătoarea Dragobetelui sau Logodnicul păsărilor, așa cum este cunoscută în tradiția populară, este desprinsă din mitologie unde protagonistul este fiul babei Dochia, protectorul păsărilor și al animalelor, dar în același timp, un bărbat chipeș și iubăreț care săruta tinerele fete întâlnite prin lunci ori prin pădurile desfrunzite.

Este considerată o sărbătoare a iubirii, dar și a renașterii întregii naturi. Se spune, că în această perioadă fetele tinere culegeau primii ghiocei și viorele, ori alte flori răsărite de sub stratul de zăpadă, pe care le păstrau la icoane și ulterior le foloseau în descântecele de dragoste.

Sărbătoarea mărțișorului este legată tot de Baba Dochia. Legenda spune că mergând ea cu oile la munte, a luat cu sine și un caier de lână, torcând un fir roșu și unul alb, pe care le-a unit, simbolizând funia anului.

Astfel, în zilele de 24, 26 februarie și 1 martie 2021, la Secția Arheologie a muzeului din str. 1 Decembrie 1918 (Demisolul Consiliului Județean Călărași), se vor desfășura Atelierele lui Mărțișor, ateliere de lucru, unde participanții vor realiza propriile mărțișoare.

Programul se va desfășura între orele 900 – 1200, pentru zilele de 24 februarie și 1 martie, și între orele 900 – 1300, pentru ziua de 26 februarie.

Programările se fac la numărul de telefon 0746.051.267.

Grupurile vor cuprinde maxim 20 persoane.

Preț participare: 2 lei/persoană/atelier.

Datorită contextului epidemiologic actual, activitățile se vor derula respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19. Toți participanții vor păstra o distanță de cel puțin 1 m față de celelalte persoane și vor purta mască de protecție. Muzeul va pune la dispoziția participanților doar materiale dezinfectante. În același timp, nu vor putea participa la activități persoanele care prezintă febră, tuse sau rinoree.

 CJCC anunță înscrieri pentru Ansamblul “BĂRĂGANUL”

CJCC anunță înscrieri pentru Ansamblul “BĂRĂGANUL”

Ansamblul folcloric „BĂRĂGANUL”, format din tineri, elevi şi studenţi, a fost înfiinţat în 1993, în prezent fiind cotat de către specialiştii în folclor ca cel mai reprezentativ ansamblu din judeţ şi unul dintre cele mai valoroase din ţară.

Datorită calităţii spectacolelor şi autenticităţii repertoriului, ansamblul a câştigat aprecieri unanime la nivel naţional şi internaţional: Franţa, Japonia, Italia, SUA, Grecia, Turcia, Bulgaria, Sri Lanka şi alte ţări, făcând ca mesajul spritualităţii româneşti să fie transmis prin cântece şi jocuri de o mare valoare artistică.

„BĂRĂGANUL” promovează în primul rând folclorul caracteristic zonei Călăraşi dar şi frumuseţea cântecelor, dansurilor, costumelor populare din aproape toate regiunile ţării: Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania. Autenticitatea repertoriului coregrafic este conferită de faptul că dansurile, preluate din sate, sunt transpuse scenic, păstrându-se stilul interpretativ specific mediului rural.

Centrul Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi invită tinerii cu vârsta peste 16 ani care doresc să facă parte din Ansamblul folcloric „BĂRĂGANUL” să completeze formularul de înscriere şi să-l depună la sediul instituţiei noastre până la data de 31 martie 2021.

Pentru detalii suplimentare puteţi suna la numărul de telefon 0242.314925, interior 114 – Referent artistic Compartiment Evenimente Culturale – Petrovici Maria.

inscrieibaraganul

CJCC | Invitaţie la film: Soții de militari – 2D

CJCC | Invitaţie la film: Soții de militari – 2D

Centrul Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Călăraşi, vă invită să vizionaţi pelicula SOȚII DE MILITARI – 2D, ce se va difuza după următorul program: 19-25 februarie 2021, orele: 17:00 și 20:30. Luni, filmul nu va fi proiectat.

Soții de militari – 2D

Regia: Peter Cattaneo. Cu: Kristin Scott Thomas, Sharon Horgan, Jason Flemyng

Gen film: Comedie, Dramă. Durata: 110 minute. Rating: AG

În timp ce partenerii de viață sunt detaşați pe frontul de luptă din Afganistan, un grup de femei rămase acasă se hotărăsc să formeze un cor. Se trezesc extrem de repede în mijlocul unei mişcări globale extraordinare şi a unui curent mediatic impresionant.

Redeschiderea Cinematografului se va face cu respectarea HG nr. 3/2021 coroborată cu Ordinul 3205/1707/2020 și ordinul 3146/1544/2020.

Purtarea maștii este obligatorie în incinta Cinematografului, iar sala se va ocupa la o capacitate de maxim 50% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este sub 1,5 la mia de locuitori, și pâna la 30% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Vă așteptăm la film!

PROGRAM CASIERIE

Marţi - Joi: 16.00 - 21.00

Vineri: 12.30 - 21.00

Sâmbătă - Duminică: 9.00 - 21.00

Luni, cinematograful este închis. Accesul în sală se poate face cu o oră înainte de începerea filmului.

sotiidemilitari

CJCC | Invitaţie la film: Lassie se întoarce acasă – 2D

CJCC | Invitaţie la film: Lassie se întoarce acasă – 2D

Centrul Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Călăraşi, vă invită să vizionaţi pelicula Lassie se întoarce acasă – 2D (varianta dublată), ce se va difuza după următorul program:

19 şi 26 februarie, ora: 13:30

20, 21 și respectiv 27 şi 28 februarie, orele 10:00 și 13:30

Lassie se întoarce acasă – 2D (varianta dublată)

Regia: Hanno Olderdissen. Cu: Sebastian Bezzel, Anna Maria Mühe, Nico Marischka, Bella Bading

Gen film: Aventuri, Dramă, Familie. Durata: 100 minute. Rating: AG

Florian are doar 12 ani, și cel mai bun prieten al său este Lassie, un splendid collie. Dar, când tatăl lui Florian își pierde job-ul, familia e nevoită să se mute într-un apartament mult mai mic, unde nu au voie să aducă și câinele. Florian e devastat pentru că trebuie să renunțe la Lassie. Cel care îl preia pe Lassie e contele von Sprengel, care, însă, pleacă într-o călătorie spre Nord, așa că Lassie rămâne pe mâinile administratorului domeniului, un individ care îl tratează extrem de rău. Pentru că Lassie nu poate trăi fără Florian, evadează, și așa începe o călătorie fabuloasă și plină de aventuri, căci și Florian pornește în propria sa căutare. Cei doi vor străbate toată țara căutându-se unul pe celălalt, căci niciun obstacol nu poate sta în calea unei prietenii dintre un copil și câinele său iubit.

Redeschiderea Cinematografului se va face cu respectarea HG nr. 3/2021 coroborată cu Ordinul 3205/1707/2020 și ordinul 3146/1544/2020.

Purtarea maștii este obligatorie în incinta Cinematografului, iar sala se va ocupa la o capacitate de maxim 50% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este sub 1,5 la mia de locuitori, și pâna la 30% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Vă așteptăm la film!

PROGRAM CASIERIE

Marți - Joi: 16.00 - 21.00

Vineri: 12.30 - 21.00

Sâmbătă - Duminică: 9.00 - 21.00

Luni, cinematograful este închis. Accesul în sală se poate face cu o oră înainte de începerea filmului.

lassiefilm

CJCC | Invitație la film: GALERIA INIMILOR FRÂNTE – 2D

CJCC | Invitație la film: GALERIA INIMILOR FRÂNTE – 2D

Centrul Județean de Creație și Cultură Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. În perioada 12 – 18 februarie, orele 17.00 și 20.30 puteți viziona GALERIA INIMILOR FRÂNTE – 2D

Program vizionare

12 – 18 februarie 2021 / Orele: 17:00 și 20:30

Luni, filmul nu va fi proiectat

Regia: Natalie Krinsky

Cu: Geraldine Viswanathan, Dacre Montgomery

Gen film: Comedie, Romantic, Dragoste

Durata: 108 minute

Rating: N15

Uneori păstrăm în suflet și în sertare amintiri din relațiile anterioare, dar ce se întâmplă când această colecție ajunge să ne bântuie și astfel ne împiedică să ne vindecăm rănile și să ne deschidem inima pentru noi relații.

Lucy știe prea bine ce înseamnă suferință din amor. Noroc cu prietenele care o scot la propriu dintre cearceafuri, obligând-o să iasă în lume.

Printr-un straniu concurs de împrejurări, îl cunoaște pe Nick, un tip care îi tot iese în cale. Arogantul cinic care aspiră să devină hotelier este amuzat de colecția ei de suveniruri haioase. Până când Lucy decide să renunțe la obiectele care-i amintesc de relațiile ei amoroase ratate, ba chiar are o idee năstrușnică: de a le expune în prima galerie de artă special dedicată celor dezamăgiți în dragoste, ca și ea - “Galeria inimilor frânte”. Și ce loc mai bun de a le etala decât recepția viitorului hotel al lui Nick, care oricum trebuie decorat.

Redeschiderea Cinematografului se va face cu respectarea HG nr. 3/2021 coroborată cu Ordinul 3205/1707/2020 și ordinul 3146/1544/2020.

Purtarea maștii este obligatorie în incinta Cinematografului, iar sala se va ocupa la o capacitate de maxim 50% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este sub 1,5 la mia de locuitori, și pâna la 30% când rata de incidență Covid-19 pe municipiu este între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Vă așteptăm la film!

PROGRAM CASIERIE

MARTI – JOI: 16.00 - 21.00

VINERI: 12.30 – 21.00

SAMBATA – DUMINICA: 9.00 – 21.00

LUNI, CINEMATOGRAFUL ESTE INCHIS.

ACCESUL IN SALA SE POATE FACE CU O ORA INAINTE DE INCEPEREA FILMULUI.

galeriainimilorfrante

Free Joomla templates by Ltheme