În săptămâna dedicată educației, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași va derula proiectul „7 ZILE - 7 ARTE”, având motto-ul „Shakespeare a creat lumea în șapte zile”.
Arta joacă un rol foarte important în modelarea și dezvoltarea personalității; ea nu modelează doar conduitele ci oferă o diversificare a trăirilor personale, stimulează dezvoltarea inteligenței emoționale, a empatiei și abilităților de comunicare. De asemenea, în artă ne reflectăm și, la rândul ei, arta ne exprimă.
Pornind de la acest concept despre artă, am gândit proiectul 7 zile 7 arte, ca pe un proiect de educație prin artă, încercând să atragem și să implicăm cât mai mulți călărășeni, de la preșcolari și până la seniori, atât pe scenă cât și în sală, pentru că a exclude arta din educația unui copil este sinonim cu a exclude educația din creșterea unui copil.
Pe scenă vor evolua artiști călărășeni care ne-au reprezentat județul la diferite competiții și manifestări artistice naționale și internaționale, dar și nume consacrate ale artelor cuprinse la această primă ediție a proiectului.
Sâmbătă, 7 octombrie - „Arta plastică”
ora 10:00, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași
Atelier de gravură pe sticlă, coordonat de Maria Bogatu
Atelier de pictură, coordonat de Dana Mariniță
ora 10:00, zona Navrom
Atelier de grafitti, susținut de: Aleksandr3mbr, Kabu (Șerban Corina), Keke, Lube