Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului, în cadrul proiectului ”Exponatul Lunii”, SCOARȚA - PERETAR.

Ea reprezintă covorul tradițional ornamentat după specificul locului și face parte din categoria țesăturilor din lâna, având rol dublu, de protejare și înnobilare a spațiului de locuit. În vechime era folosită în special pentru decorul pereților și se regăsea în zestrea mireselor.

În România țesutul scoarțelor are o tradiție ancestrală. Originalitatea, unitatea și valoarea lor artistică se datorează competenței tehnologice a meșterilor care le-a executat, cât și ingeniozității cu care au integrat în compozițiile decorative, motive și simboluri de largă circulație în spațiul european.

În Muntenia, factorul local a jucat un rol important în selecționarea anumitor tipuri ornamentale, țesutul dezvoltându-se mai mult în mediul sătesc.

Specifice locului sunt scoarțele din lâna, de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni ce variază între 1 și 3 metri. Ca și tehnică de lucru se folosesc trei procedee de ales: alesul în tehnica Karamani, alesul cu găurele și cel cu fire întrepătrunse.

S-a dezvoltat cu precădere decorul cu ornamente geometrice și vegetale stilizate și mai rar antropomorfe, zoomorfe și avimorfe pe întreaga suprafață; cu chenar sau fără chenar. Ca și paletă cromatică, la început au predominat culorile vegetale - brun, cenușiu, negru, albăstrui, pe parcursul timpului gama de culori îmbogățindu-se cu ajutorul coloranților chimici.

Cele mai vechi țesături de interior provin de la sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea, având în marea lor majoritate, decorul executat în tehnica alesăturii, adaugându-se mai târziu și năvăditul, un alt procedeu de decorare în războiul de țesut.

Scoarța cu nr. inv. 46 410 a intrat în patrimoniul muzeal în anul 2004. Datează din sec. al XIX-lea, este confecționată din lână și bumbac, compusă dintr-o singură foaie, având chenar cu motive geometrice - cruciulițe și câmpul format din 4 romburi mari, încadrate de altele mai mici, iar la capete prezintă franjuri legați. În paleta cromatică se regăsesc culori precum negru, brun și ocru. Dimensiunile ei sunt de 245 cm lungime și 120 cm lățime. Are stare de conservare bună și a aparținut d-lui Pamfile George. Face parte din expoziția de bază a secției de etnografie intitulată ”Meșteșuguri tradiționale la apus”.

Meșteșugul țesutului scoarțelor a fost o activitate casnică transmisă de familie, de la o generație la alta, însă odată cu dezvoltarea sistemului educational, cu învățarea tehnicilor, s-a realizat și învățamântul vocațional. Existau atât sate specializate în țesutul anumitor tipuri de scoarțe, cât și meșteri populari ce au transmis mai departe tehnicile tradiționale.

Prin valoarea lor practică, estetică și simbolică, scoarțele au un rol important în comunicarea socială, afirmarea și promovarea identității culturale.

Țesutul scoarțelor a fost și rămâne unul dintre cel mai expresive meșteșuguri artistice practicate în mod tradițional.

Conservator Colecția Etnografie,

Livia NUȚU

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna februarie, în cadrul proiectului Exponatul lunii, o statuetă din bronz de epocă romană.

Astfel de statuete sunt destul de frecvente în plastica romană, în Moesia Inferior, Moesia Superior și Dacia. Ele reprezintă o veche divinitate romană, Genius familiaris (divinitate protectoare a familiei). Acesta, începând cu epoca lui Augustus, este redat sub forma unui pater familiarias (cel mai în vârstă bărbat din acea locuință, proprietarul gospodăriei) având toga trasă pe cap și purtând în mâini patera (vas antic de cult, are forma unei cupe, era folosită pentru sacrificii) și cornucopia (cornul abundenței, avea formă de corn, era ușor de transportat și conținea: fructe, legume, flori și monede). Se cunosc și exemplare având alte atribute. Unii autori pornind de la atitudinea de sacrificator a personajului, consideră că ele înfățișează un preot roman.

A fost descoperită întâmplător, în anul 1961, pe câmp, în perimetrul comunei Grădiștea, aflată în stânga Dunării, în dreptul cetății romane Durostorum. Astfel de descoperiri în afara imperiului roman sunt numeroase. A ajuns pe acest teritoriu în urma unui schimb de mărfuri sau jaf. Are numărul de inventar vechi 10711, numărul de inventar actual este 25308. Este datată în secolele II-III d. Hr.

Statueta este din bronz masiv cu patină verde închis. Are stare bună de conservare. Personajul este redat în picioare, îmbrăcat cu o tunică cu mâneci scurte și o toga, înfășurate în jurul mijlocului, acestea îi acoperă o parte din brațe, umeri și este adusă pe cap. Piciorul drept este puțin îndoit. În mâna dreaptă, îndreptată ușor înainte, ține o pateră. Mâna stângă este ridicată în sus și a avut un obiect, astăzi rupt, probabil, după analogii, un volumen (papirus desfășurat orizontal). Ea are următoarele dimensiuni: înălțimea - 134 mm, lățimea - 23 mm, grosimea - 15 mm, înălțimea feței - 22 mm.

Piesa poate fi văzută la secția Arheologie, fiind parte a expoziției permanente de aici, la secțiunea dedicată epocii romane.

Muzeograf,

Roberta Mădălina GĂBUDEANU

Beneficiarul, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ CĂLĂRAŞI cu sediul în mun. Călăraşi, str. Bucuresti, nr. 140A, anunță decizia privind etapa de încadrare a planului / programului „STRATEGIA INTEGRATA DE DEZVOLTARE URBANA 2021-2027 Municipiul Calarasi si Zona Urbana Functionala Calarasi” amplasat in jud. Calarasi, mun. Calarasi.

Documentația se supune procedurii de adoptare:

- fără aviz de mediu conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările şi completările ulterioare;

- fără evaluare adecvata conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare.

Informații privind potentialul impact asupra mediului al planului / programului propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Călărași, șos Chiciului, nr. 2, de luni până vineri, orele 10 – 14.

Observațiile publicului se primesc zilnic, sub semnătură și cu date de identificare, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Călărași, timp de 10 zile calendaristice de la data publicării.

Muzeului Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna noiembrie Mașina de tras lână.

Piesa, care face parte din categoria instrumentarului tradiţional folosit la prelucrarea fibrelor textile naturale vegetale şi animale, are nr. inv. 42522 și a fost realizată în atelierul Samuel Wagner Hermannstadt, din Mărginimea Sibiului.

Ajunge în Bărăgan în urma unor schimburi comerciale, iar documentul care însoțește acest bun este o scrisoare comercială, din 1938, 2 octombrie, în care se precizează faptul că „o mașină de scărmănat lână, compusă din mașina darac și manej a fost vândută de către Alexandru, Elena și Lenuța Stănescu din comuna Vărăști, județul Ialomița, lui Andrei Bojnigeanu, din comuna Rasa, același județ, cu suma de 24.000 (douăzeci și patru de mii) de lei”.

Mașina de tras lână este o piesă masivă, realizată dintr-un cadru de lemn, elemente de feronerie și o întreagă instalație de tamburi, roți și curele de transmisie. Scheletul acesteia a fost cioplit din trunchiuri de brad, care ulterior au fost fasonate și îmbinate între ele într-o tehnică tâmplărească, iar tamburii mașinii sunt realizați din lemn de tei și lemn de brad susținuți de vergele din fier și îmbrăcați în plasă din sârmă de oțel de diferite dimensiuni și texturi. În alcătuirea (componența) mașinii se poate observa un astfel de tambur central cu diametrul maxim de 92 cm, în jurul căruia sunt montați încă 3 tamburi de dimensiuni medii și alte 4 perechi de tamburi mai mici, care serveau la uniformizarea caierului de lână. Pe una din laturi este prevăzută o manivelă metalică cu mâner de lemn cu care era acționată mașina.

Tâmplăria din lemn a piesei este vopsită într-o nuanță vișinie, iar componentele metalice sunt de culoare galbenă și verde.

O astfel de instalație de prelucrare a lânii a deservit multor comunități de gospodari, crescători de oi, vreme de mai bine de un veac și jumătate.

Mici ateliere în care lâna poate fi trasă la mașină, se întâlnesc și astăzi în zona Transilvaniei, prin județele Alba, Bistrița-Năsăud și Maramureș, oamenii apreciind înalta calitate a produselor obținute din lână.

Șef birou,

Virginia OANĂ