Iliuţă: Avem nevoie de aparatură medicală în aproape toate secţiile

iliuta augustŞeful Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă a declarat miercuri că în urma discuţiilor purtate recent cu şefii de secţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă s-a desprins concluzia că lipsa aparaturii medicale contribuie într-o proporţie covârşitoare la existenţa deficitului de medici, la Călăraşi. “Am fost la Ministerul Sănătăţii cu problemele pe care le are Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. Spitalul are probleme de aparatură. În urma şedinţei pe care am avut-o cu şefii de secţii, am constatat că avem nevoie de aparatură medicală în aproape toate secţiile. Fiecare secţie e cerut 1-2 aparate, nu numai. Le-am spus maxim două aparate pe fiecare secţie, să încercăm să le prioritizăm. Ne dorim să cofinanţăm tot ce înseamnă aparatură medicală pentru fiecare secţie din Spitalul Călăraşi. Am primit promisiunea ministrului că facem pe fiecare obiect în parte. Am spus că suntem dispuşi să cofinanţăm şi mai mult de 10% numai să reuşim să putem să aducem comparativ cu celelalte judeţe aparatura necesară funcţionării spitalului Călăraşi, aparatură de ultimă generaţie pentru că totuşi există ceva aparatură dar e depăşită moral şi avem nevoie să venim să completăm cu aparatură nouă.” a spus Iliuţă care a continuat “Vă spun un singur lucru, ca să poţi să aduci astăzi medici concluzia pe care împreună cu directorul medical Beluşică am luat-o a fost să aducem aparatură, că medicii vin dacă există aparatură modernă în spital. Nu vine un medic numai să fie prezent sau să facă gardă pentru spital. În primul rând să dotăm toate secţiile cu aparatură modernă şi după aparatură vor veni şi medicii.”

Întrebat dacă achiziţionarea aparaturii medicale necesare spitalului se va face cu fonduri guvernamentale, Iliuţă a spus „Nu. La momentul ăsta noi avem deja în proiect să facem extinderea spitalului de urgenţă în zona de urgenţă cu fonduri europene. Pe POR putem să depunem proiecte de peste 10 milioane de euro. Noi ne-am gândit că vrem să modernizăm cu un RMN şi cu o altă aparatură foarte scumpă care să completeze partea de UPU cu aparatură. Există programul dar asta va fi pe doi ani de zile.”

În altă ordine de idei, Iliuţă a mai precizat că în acest moment spitalul se confruntă cu datorii, estimate la 1 milion de lei. “Spitalul are 1 mil RON datorii, facturi neachitate la serviciile care sunt la spital, acumulate pe 2 luni de zile pentru că nu au putut fi plătite. Sunt în grafic, pe spălătorie, pe serviciile de curăţenie ale spitalului, femeile de serviciu care au fost preluate de o firmă de curăţenie, sunt pe servicii. Nu au putut efectiv din ce încasăm de la CAS să acoperim şi ele vin întotdeauna cu o restanţă. Încasăm mai puţin. Sunt costuri fixe şi la ora actuală actul medical, prestările de servicii pe care le fac medici către CAS sunt mai mici decât noi încasăm. Adică ne rămâne de la lună la lună 1-1,5 mld lei vechi necompletat cu veniturile pe care le realizăm noi ca spital.
Le vom completa, după părerea mea la final de an o să venim să mărim bugetul CJ şi cred că o să le achităm noi, Consiliul Judeţean, la final de an.”

Lică Voicu: Îi rog pe toţi cetăţenii să se implice pentru că neimplicarea noastră dar şi a dumnealor duce la subdezvoltarea localităţii!

lica vCetăţenii comunei Independenţa au optat, pe 5 iunie, pentru continuitate. Lică Voicu şi-a înnoit mandatul câştigând fără probleme competiţia pentru funcţia de primar. La peste 50 de zile de la alegeri, primarul Voicu a făcut o radiografie a tuturor proiectelor care se află în derulare, pe raza comunei, subliniind că pentru o dezvoltare reală a localităţii este nevoie nu doar de implicarea autorităţilor locale ci şi a cetăţenilor.

Domnule primar, peste 50 de zile scurse de la alegerile locale. La Independenţa, oamenii au optat pentru continuitate, asta înseamnă că au apreciat munca dumneavoastră. În ce stadiu se mai află proiectele lansate din mandatul trecut?

Pot să vă spun, fiind primul interviu pe care îl dau după alegerile locale, că în campania electorală am cerut sprijinul comunei în a mă vota cu acest mesaj de a continua ce am început. Le mulţumesc pentru încrederea acordată. Şi s-a văzut că dacă în urmă cu 4 ani am ieşit cu 20 de voturi peste al doilea clasat, acum diferenţa a fost de 408 voturi. Adică oamenii au avut încredere, mi-au dat în continuare această încredere şi eu trebuie să le mulţumesc şi să nu-i dezamăgesc. Aş vrea să menţionez că proiectele începute care aveau termen de finalitate peste perioada alegerilor, continuă şi în momentul de faţă. Pot să spun că se lucrează foarte bine din punctul meu de vedere. Avem pe PNDL celelalte străzi în comuna Independenţa cu care să acoperim întreaga localitate cu asfalt, s-a turnat primul strat, acum se lucrează la podeţe, când acestea vor fi gata se toarnă şi stratul 2 şi aproape, spun eu, că ne apropiem de finalizare. Se mişcă un pic mai greu lucrurile, constructorul trebuie să aibă dumnealui banii, ne dă factura cu situaţia de lucrări, o trimitem la minister, verifică, dă banii, noi facem plata, durează câteva zile şi acolo şi tot aşa. Adică o factură adusă astăzi durează 15-25 de zile până la încasare. Procedura este un pic mai greoaie, constructorul cred că a luat mai multe lucrări, se lucrează dar cred eu că dacă ar fi avut banii mai repede, se lucra şi mai repede. Ar fi în grafic din punctul meu de vedere acest PNDL - drumuri, la sfârşitul lunii septembrie ar trebui să se finalizeze.

La apă, spre surprinderea mea plăcută, se lucrează cu 4 utilaje, termenul de finalizare este aprilie 2017. Chiar dacă este o lucrare grea, alimentarea cu apă, 17 km cu o groază de lucrări însemnând bazinul de apă la care este multă muncă şi tehnologie, vorbim de 52 de cămine, eu cred că se încadrează şi ar fi un lucru bun pentru comună ca acest termen să fie respectat. De ce nu?, poate se termină şi un pic mai devreme ţinând cont că în luna aprilie anul viitor nu ştim cât e de făcut treabă pe proiectul Alimentare cu apă pentru că s-ar putea să fie primăvară ploioasă, dacă nu cumva va fi şi o iarnă mai grea. Dar merg în paralel şi cu subtraversări şi cu introducerea conductei ce a mai rămas pe mici colţuri, pe străzi mai laterale unde acum se lucrează la ele. Ar mai fi 1 km din cei 17 km, se lucrează bine!

Avem un proiect depus pentru Potcoava dar încă nu a intrat la finanţare de 7 km asfalt. Noi am pregătit documentaţia, mai lucrăm dacă ni se mai cer documente să le punem la dispoziţie şi sperăm să prindă şi el contur.

Mai avem în documentaţie şi 12 km de drum de interes agricol, iar acolo sperăm atunci când se deschide linia. Noi l-am pregătit pentru AFIR dar a fost prin PNDL, au fost sume mici şi au intrat puţine localităţi. E bine să avem documentaţia şi atunci când să deschid liniile să depunem proiectul.

Mai avem două grădiniţe şi o şcoală la care lucrăm, să luăm toate avizele necesare pentru a intra la finanţare, aşteptăm să fim chemaţi să semnăm contractul de finanţare. Cam acestea sunt lucrurile mai mari din administraţie pe care le dorim şi la care s-a lucrat pentru documentaţie şi pe mandatul trecut al primarului şi se continuă acum.

Celelalte care trebuie făcute în fiecare an, de la curăţenie până la schimbat un acoperiş la Căminul Potcoava şi altele de modernizare a parcurilor încercăm să ţinem pasul şi noi cu banii pe care îi avem pentru că vrem şi proiecte, sunt cofinanţări la toate pe care nu le plătim decât noi sau CJ, avizele le plătim noi. Ţinând cont că suntem o comună mică avem şi bani puţini.

Intrăm în luna august, puţine zile până la începerea anului şcolar. Din acest punct de vedere, al unităţilor de învăţământ, sunt probleme? Le puteţi remedia până la 1 septembrie?

De curăţenie nu sunt probleme, e vorba de autorizaţiile de funcţionare DSP, DE acolo ni se cer multe hârtii, noi avem personal puţin şi nu-i deloc simplu. Nu suntem numai noi, până găseşti o persoană calificată care să-ţi facă un studiu hidrologic, ştiu că am avut o speţă şi ne-am chinuit până l-am identificat, nu ştii unde să găseşti, oamenii sunt ocupaţi, sunt termene, nu se fac peste noapte aceste lucruri.

Noi acolo avem ceva dacă ne mişcăm repede atât noi cât ministerul să ne cheme la semnarea contractului, licitaţie, cel puţin grădiniţele. Sunt un pic sceptic chiar dacă timp e. Nu poţi să eliberezi autorizaţia de construcţie până nu au toate avizele, până nu sunt verificate şi ştim foarte bine că mai trebuie şi ISC-ul... Noi sperăm să ne încadrăm şi cele două grădiniţe care nu au autorizaţie pentru că nu au puţ forat, pentru că noi nu avem alimentare cu apă şi de aici derivă celelalte problem. La curăţenie nu avem probleme. Avem probleme că nu avem grupuri sanitare în interior la Şcoala Potcoava şi Şcoala şi Grădiniţa Vişinii. La grădiniţa Potcoava am încercat noi din bugetul local, ne-a mai ajutat şi Consiliul Judeţean şi am făcut acolo cât de cât ceva astfel încât să îndeplinim condiţiile dar acolo apa nu e din puţ de adâncime şi trebuie cu filtre, dar pentru grup sanitar şi ce mai trebuie astăzi ne descurcăm.

E greu să spun acum, eu mi-aş dori un constructor serios, lucrările nu sunt mari, însumând ambele investiţii ajungem în jur la 500 de mii cu TVA cu tot, grădiniţele.

Şcoala Potcoava am împărţit-o în două pentru că este o instituţie mai mare şi acolo nu avem decât o clasă şi este cu semnul întrebării dar nu sunt dispus să închidem. Orice obiectiv odată închis se alege praful. Avem o experienţă la Vişinii unde s-a închis din lipsa copiilor şi cât am încercat noi să păzim... şi la Potcoava aceeaşi treabă cred că s-au putea întâmpla dacă punem lacătul pe uşă. Şi atunci e suficient o clasă, de ce nu să avem în perspectivă să rămână mai mulţi copii acolo.

Îmi doresc să mă implic pentru obţinerea tuturor documentelor şi asta facem în fiecare zi cât mai repede şi să ne apucăm cât mai repede de aceste instituţii ca începând cu noul an şcolar ele să îndeplinească condiţiile şi să primească autorizaţia sanitar veterinară.

Cum a decurs întâlnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean? Cum vi s-a părut?

Pot să spun că ce a spus înainte să ajungem la desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al CJ, a şi pus în operă.

Domnul Iliuţă a spus de atunci că va fi alături de administraţie, va merge împreună cu aparatul din comună în comună să adune informaţiile şi nevoile comunităţilor. La fel a procedat şi domnul Barbu, la vremea aceea contracandidatul domnului Iliuţă.

Nu a durat o săptămână şi ceva şi am primit o adresă de la CJ prin care s-a stabilit această întrevedere cu tot aparatul CJ şi aici mă refer la arhitectul şef, la directoarea de la Protecţia Copilului, administratorul public, secretar, ambii vicepreşedinţi, toată lumea. Şi-au notat, ne-am notat şi noi, s-a luat şi cuvântul, eu la sfârşit am şi zis că mi-aş dori măcar ca CJ să ne ajute atât cât ne-a ajutat şi până acum şi ar fi bine. Mai mult ne-am dori toţi dar....

Nu am ajuns deloc la CJ până acum cu nicio hârtie, cu nimic, am zis să se aşeze toate lucrurile. Acum urmează şi noi să ne facem analiza aici. Săptămâna trecută tot de la CJ, de la Dezvoltare, a mai venit o echipă formată din 3 persoane care ne-au întrebat ce vrem să facem, ne-au explicat ce măsuri mai sunt în perioada asta şi ce urmează. Le-am spus ce îmi doresc să fac şi dumnealor m-au îndrumat numai că sunt câteva lucruri, am documentaţia pentru Alimentare cu Apă în satul Vişinii şi eu cred că este necesar. Am băgat asfalt şi cred că se vede cu ochiul liber că s-a întinerit un pic localitatea şi este bine să continuăm să facem o localitate bună şi atunci pentru satul Vişinii am un proiect Alimentare cu apă, l-am prezentat au spus OK numai că nu se mai pot depune proiecte alimentare cu apă, nelegate şi de canal. Şi ştim bine că UE nu primeşte proiecte canal de la o localitate sub 2000 de locuitori. La Vişini e vorba de 450 de locuitori.

Şi atunci a rămas să încercăm noi din bugetul local, cu solicitări de la CJ, Ministerul Dezvoltării, să putem să facem multianuală această lucrare pentru că e mai mică, e până într-un milion de lei. Este doar o reabilitare şi sunt 6,5 km.

Ca celelalte proiecte de care vorbeam, de asfalt şi canal-Independenţa, apă şi de ce nu şi canal-Potcoava să vină la pachet fie prin ADI, că suntem aderaţi acolo, fie noi. Astăzi (n.r. iulie) aflăm mai multe de la ADI că avem o şedinţă. Cam acestea ar fi lucrurile astăzi, măcar să reuşim să atingem 80% din ele pentru că suntem 5 în toată primăria, mai este şi perioada concediilor, e greu.

Ce mesaj le transmiteţi oamenilor?

Atunci când dumnealor consideră că primăria poate să-i sprijine într-o acţiune, să o facă. Aşa cum am fost şi până acum, sunt deschis, mă găsesc la primărie în fiecare zi, telefonul meu e public. Lucrurile bune, împreună să ne implicăm, să le rezolvăm. Mai sunt şi mici certuri între ei, acolo e mai greu pentru că un litigiu de graniţă, ei nu înţeleg că nu e treaba primarului. Mergem dar în afară de a le spune să stea liniştiţi până vin specialişti cu expertiză nu putem face. Nu suntem înţeleşi, au rămas ca pe vremuri, vine primarul şi rezolvă tot. Nu mă pot băga nici cu unul nici cu altul pentru că nu sunt specialist, nu avem nici la primărie specialist, primăria nu mai are voie să facă măsurători cadastrale cu compartimentul de specialitate, oamenii nu înţeleg şi de aici ies câteva mici conflicte.

Dorinţă avem, mai ne trebuie bani şi zic eu că se rezolvă multe. Mai sunt şi lucruri la judeţ în sensul de salubritate unde îmi doresc să-i dea drumul cât mai repede, ADI Ecoaqua să înceapă cât mai repede să primească documentaţii ca să ajute comunităţile pentru că suntem cotizanţi şi la SALUBRIS şi la ADI Ecoaqua. Chiar dacă cotizaţia e mică, mare, e de discutat dar cotizăm şi trebuie să şi beneficiem. Cei care îşi doresc proiecte, GAL-ul Bărăganul de Sud Est la care suntem aderaţi astăzi (n.r. iulie) vom primi mai multe informaţii pe accesare fondurilor europene prin GAL şi FLAG.

Îi rog pe toţi cetăţenii să se implice pentru că neimplicarea noastră dar şi a dumnealor duce la subdezvoltarea unei localităţi şi nu cred că a văzut cineva la mine până astăzi că m-am dat într-o parte dar trebuie să se mai implice şi comunitatea locală, să nu lase totul în seama primarului.   

Mulţumesc!        

A. Chiriţă:Trebuie să limităm cheltuielile cu bunuri şi servicii şi să alocăm bani pentru investiţii cât mai urgent

alex fotoAlexandru Chiriţă a obţinut în urma alegerilor locale din 5 iunie mandatul de consilier local sub sigla PSD. Este la primul mandat propunându-şi să susţină iniţierea şi finalizarea proiectelor asumate de social – democraţi în campania pentru locale.

Domnule Chiriţă, cum e viaţa de consilier?
Este o responsabilitate foarte mare, dar în acelaşi timp mie îmi place şi chiar cred că mă regăsesc acolo în consiliu. De data asta cred că o să avem parte de un „consiliu viu” în sensul că toate proiectele de hotărâri se vor dezbate şi vom fi foarte, foarte atenţi la tot ce propune primarul în funcţie.

S-au derulat până acum o şedinţă de constituire a Consiliului Local în care am observat ulterior că voi, consilierii, nu aţi validat acel proces verbal al şedinţei, a urmat o altă şedinţă ordinară care n-a mai avut loc, iar acum câteva zile o şedinţă extraordinară cu subiecte interesante pe ordinea de zi. Să le luăm pe rând. De ce nu aţi semnat procesul verbal?
Da, noi consilierii din PSD şi colegii din PSD nu am fost de acord să votăm acel proces verbal pentru că secretarul municipiului nu a menţionat în acel document absolut tot ce s-a dezbătut în cadrul şedinţei. I-am solicitat să refacă procesul verbal după înregistrare, inclusiv cu cele precizate privind procedura de vot, şi se pare că a doua oară ne-a prezentat acelaşi proiect de proces verbal şi bineînţeles că nu l-am votat.

A urmat şedinţa ordinară care n-a mai avut loc pentru că deşi erau constituite comisiile, ele nu aveau preşedinte şi secretar şi s-a încercat pe repede înainte dezbaterea proiectelor...
Am fost convocaţi la comisii cu o oră înainte de începerea şedinţei de plen. Bineînţeles că într-o oră nu am avut timpul necesar să ne organizăm comisiile şi să şi dezbatem ordinea de zi şi atunci împreună cu colegii din PSD şi din PDS am hotărât să nu votăm ordinea de zi a şedinţei, fapt pentru care şedinţa nu s-a mai ţinut.

Şi din ordinară s-a transformat în extraordinară.
Am fost convocaţi pentru o altă şedinţă, extraordinară, la câteva zile.

Cel puţin două proiecte importante pe ordinea de zi la şedinţa de joi (n.r. 28 iulie): pe de-o parte Proiectul pentru stabilirea criteriilor privind angajarea viitorului administrator public al municipiului şi Proiectul privind rectificarea bugetară.
Să începem cu primul, Proiectul de Hotărâre privind aprobarea criteriilor de angajare a administratorului public. Noi am iniţiat o serie de amendamente la acest Proiect de Hotărâre şi ele au fost aprobate de către consiliu cu o majoritate fragilă, dar au fost aprobate. Şi într-adevăr domnul primar nu a fost foarte mulţumit de ceea ce s-a petrecut acolo pentru că dânsul a considerat că sunt cam restrictive condiţiile pentru administratorul public dar noi considerăm că importanţa acestei poziţii justifică criteriile impuse în cadrul şedinţei de Consiliu Local.  
În ceea ce priveşte Proiectul de rectificare a bugetului, eu pot să vă spun că nu am vrut să intervenim foarte multpentru că nu vrem să dezechilibrăm bugetul local pentru anul acesta, dar într-adevăr şi aici am făcut câteva amendamente pentru că aveam informaţii din teritoriu unde anumite şcoli aveau nevoie urgentă de nişte fonduri bugetare pentru a începe anul şcolar în condiţii corespunzătoare. Am făcut amendamentele respective, care au şi fost aprobate iar pentru bugetul de anul viitor, eu cred că va fi structurat cu totul diferit. Vom încerca să ne impunem priorităţile noastre în bugetul de anul viitor, proiectele pe care le-am promis călărăşenilor vom încerca să le implementăm. V-am spus, tocmai în ideea de a nu dezechilibra bugetul de anul acesta am hotărât să nu intervenim foarte, foarte mult în rectificarea bugetară.

Proiectul legat de administratorul public lasă impresia că era „iniţiat cu dedicaţie” pentru vreo persoană anume?
Discuţii sunt multe, acum nu avem niciun fel de certitudine doar că noi am încercat să impunem nişte criterii astfel încât persoana care va ocupa această poziţie să fie o persoană competentă, responsabilă şi să aibă o experienţă suficientă şi relevantă în ceea ce priveşte investiţiile. Pentru că pe noi ne interesează în primul rând investiţiile, deoarece ele generează progres, dezvoltarea municipiului. Şi veţi vedea că sunt convins, chiar şi aşa cu condiţii restrictive va veni o persoană competentă şi primarul municipiului va fi extrem de mulţumit de persoana care va ajunge acolo.

Crezi că era necesar un astfel de proiect în condiţiile în care acelaşi primar a muncit fără sprijinul unui administrator timp de 4 ani de zile, iar în plus Executivul cuprinde şi doi viceprimari. Dacă nu sunt foarte competenți sunt măcar foarte entuziaști pentru că sunt la început de drum și în mod normal în această perioadă, indiferent de numele viceprimarilor oricare dintre noi am fi dornici de a munci mai mult și mai bine.
Noi nu am dorit să ne opunem pentru că Executivul culege și bunele și relele. Dacă primarul a considerat că mai este necesară și această poziție noi am vrut să-i dăm libertatea să-și angajeze un om în această poziţie astfel încât să-i preia toate responsabilităţile şi sarcinile şi să nu ne poată imputa cumva la un moment dat că nu ne-am dorit şi că eventualul eşec ni se datorează întrucât nu am dorit să i se acorde dreptul de a-şi angaja un administrator public. Din punctul meu de vedere, administratorul public ar fi necesar pentru un primar la primul mandat care nu are experienţă administrativă. Dar cu toate astea am fost de acord ca domnul primar să-şi angajeze un administrator public în ideea de a îmbunătăţi calitatea în actul administrativ.

Estimezi că această funcţie ar putea fi politizată?
Sunt convins că această funcţie s-ar putea să fie politizată dar nu asta este important. Important este ca acolo să ajungă un om competent, cu viziune care să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea municipiului Călăraşi.

În timpul campaniei electorale, chiar şi în perioada de precampanie un obiectiv de suflet al primarului era şi scuarul. El a devenit celebru pentru că autorităţile l-au făcut celebru. O investiţie costisitoare, poate şi necesară, poate şi oportună dar din nefericire nefinalizată deşi s-a avansat un dead-line, la un moment dat
Aş vrea să te contrazic, pentru că din punctul meu de vedere primarul nu m-a convins în ceea ce priveşte necesitatea şi oportunitatea acestui obiectiv de investiţii în acest moment pentru că după cum bine ştiţi urmează să se deschidă finanţarea din fonduri europene pentru acest gen de obiective de investiţii şi atunci eu nu cred că era momentul şi nici nu era o urgenţă atât de mare acest proiect de investiţii. Însă noi nu mai putem face nimic în momentul de faţă, eventual am putea la următoarea şedinţă de consiliu să facem o interpelare pentru a lămuri şi a clarifica în ceea ce priveşte termenul de execuţie pentru acest obiectiv.

S-au scurs 7 luni din anul acesta şi am senzaţia că investiţiile au stagnat şi mi-e greu să cred că pe următoarele 5 luni se va lucra la foc continuu pentru finalizarea tuturor obiectivelor propuse.
Aş vrea să spun că actualul Executiv nu are niciun fel de scuză pentru faptul că nu a demarat proiecte de investiţii importante în judeţul Călăraşi pentru că pe lângă sursele bugetare a contractat un credit de 250 de miliarde de lei dar nu accesat din el decât foarte puţini bani, până acum vreo 40 de miliarde şi nu are niciun fel de scuză. Deci trebuie demarate investiţii cât mai urgent, trebuie să creştem procentul investiţiilor din bugetul total al primăriei. În momentul de faţă ponderea investiţiilor din bugetul total este undeva la 15%, ceea ce este extrem de puţin în condiţiile în care avem un oraş subdezvoltat cu o infrastructură la pământ. Trebuie să limităm cheltuielile cu bunuri şi servicii şi să alocăm banii pentru investiţii cât mai urgent.

Vă deranjează nunţile de romi care poluează fonic oraşul?
Bineînţeles că ne deranjează şi sunt un pic dezamăgit de atitudinea colegului meu, Dragoş Coman. Eu am în continuare încredere în el şi cred că e un beneficiu pentru municipiu că o persoană atât de tânără a ajuns viceprimar dar nu sunt de acord cu declaraţiile lui cum că trebuie să respectăm aceste obiceiuri ale etniei rome. Da, ei pot să-şi facă obiceiurile şi tot ce-şi doresc dumnealor dar fără să-i deranjeze pe ceilalţi cetăţeni ai municipiului Călăraşi. Aceste nunţi se pot desfăşura într-un cadru organizat undeva în afara oraşului, există localuri cu această destinaţie deci se pot face fără să deranjăm liniştea şi ordinea publică şi cu respectarea legii.

PSD va face opoziţie în Consiliul Local...
Da, eu cred că asta este cea mai bună soluţie la momentul acesta. Cred că această configuraţie a Consiliului Local este în avantajul cetăţenilor municipiului Călăraşi pentru că dacă un singur partid ar avea toată puterea probabil că acolo s-ar putea pune la un moment dat multe semne de întrebare. În momentul de faţă există o oarecare cenzură pentru cele două puteri, Executiv şi legislativul municipiului, şi atunci eu cred că în felul acesta putem genera progres şi dezvoltare.

Deşi Executivul este monocolor în momentul de faţă, el pare totuşi capturat în cadrul Consiliului Local fiind dependent de poziţia consilierilor din Opoziţie.
Da, şi este foarte bine că se întâmplă aşa, că majoritatea proiectelor de hotărâre vin din partea Executivului şi a aparatului de specialitatea al primăriei şi atunci e bine să treacă prin filtrul Consiliului şi mai ales că majoritatea în Consiliul Local e de altă culoare decât cea din Executiv. Cred că acest filtru este binevenit pentru municipiul Călăraşi.

Pentru călărăşeni ce mesaj aveţi?
Aş vrea să le spun că n-o să-i dezamăgim, că am promis în campania electorală că vom duce la îndeplinire nişte proiecte şi ne vom ţine de cuvânt. Vreau să aibă încredere în noi chiar dacă încrederea în politică şi politicieni este foarte scăzută în momentul de faţă. Trebuie noi, mai ales cei tineri să schimbăm această percepţie, să dăm speranţa călărăşenilor că într-un orizont mai scurt sau mai îndepărtat vom vedea în funcţie şi de banii pe care îi vom avea la dispoziţieun oraş aşa cum ne dorim cu toţii.      

Alexandru Chiriţă – Scurt CV
În 2006 a absolvit Facultatea de transporturi din cadrul UniversitățiiPolitehnica București
În 2009 -Masterat în specializarea managementul și marketingul operațiunilor logistica
2005-2007 - Inginer în cadrul unei companii multinaționale din domeniul farmaceutic
2007-2013 - Ofițer în cadrul ISU Călărași
2013- prezent - director tehnic la SAJ Călărași.
A renunțat la cariera militara pentru că a dorit să faă politicăşi din 2015 a devenit preşedintele organizației TSD municipale. În prezent, este consilier local, la primul mandat.

Călăraşi / S-a dat startul celei de-a IX-a ediţii a Cupei Marinei la minifotbal

marinei 1Duminică, 7 august 2016, s-a dat startul celei de-a noua ediții a competiției de minifotbal ”CUPA MARINEI”, organizată de Primăria Municipiului Călărași în perioada 7-15 august, pe terenul de sport al terasei River's Lounge. Competiția face parte din seria de evenimente prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei-ediția 2016.
La ediția din acest an s-au înscris următoarele 13 echipe, reprezentate de instituții publice, companii și firme din orașul nostru:

-          S.C. Tenaris Silcotub
-          Sofidel
-          Primăria Municipiului Călărași
-          Consiliul Județean Călărași
-          Jandarmeria Călărași
-          Donalam
-          B.R.C.T. Călărași
-          Sindicatul Integrarea
-          S.C. Ecoaqua S.A.
-          I.S.U. Barbu Știrbei                
-          Martifer  
-          I.P.J. Călărași
-          Cavalerii Fluierului

Premiile concursului de minifotbal vor consta în sume de bani, cupe, medalii, diplome și mingii de fotbal.
Programul de desfășurare a concursului este următorul:

GRUPA A

1. S.C. Tenaris Silcotub

2. Sofidel

3. Primăria Municipiului Călărași



Meciuri:

07.08 – orele 19.00 – S.C. Tenaris Silcotub - Sofidel

08.08 – orele 20.00 – S.C. Tenaris Silcotub – Primăria M.Călărași

10.08 – orele 20.00 – Sofidel - Primăria Municipiului Călărași

GRUPA B

1. Consiliul Județean Călărași

2. Jandarmeria Călărași

3. Donalam



Meciuri:

07.08 – orele 20.00 – Consiliul Jud. Călărași- Jandarmeria Călărași

09.08 – orele 19.00 – Consiliul Jud. Călărași - Donalam

10.08 – orele 21.00 – Jandarmeria Călărași - Donalam



GRUPA C

1.      B.R.C.T. Călărași

2.      Sindicatul Integrarea

3.      S.C. Ecoaqua S.A.



Meciuri:

07.08 – orele 21.00 – B.R.C.T. Călărași – Sindicatul Integrarea

09.08 – orele 20.00 - B.R.C.T. Călărași – S.C. Ecoaqua S.A.

11.08 – orele 19.00 – Sindicatul Integrarea - S.C. Ecoaqua S.A.



GRUPA D

1.      I.S.U. Barbu Știrbei                

2.      Martifer    

3.      I.P.J. Călărași

4.      Cavalerii Fluierului

Meciuri:

08.08 – orele 19.00 – I.S.U. Barbu Știrbei – Cavalerii Fluierului                

10.08 – orele 19.00 – Martifer – I.P.J. Călărași                

11.08 – orele 20.00 – I.S.U. Barbu Știrbei – I.P.J. Călărași

12.08 – orele 20.00 - Martifer – Cavalerii Fluierului

13.08 – orele 19.00 – I.S.U. Barbu Știrbei - Martifer            

13.08 – orele 21.00 – I.P.J. Călărași - Cavalerii Fluierului                  


- Câștigătoarele grupelor vor juca semifinalele.

14.08 – Semifinale – orele 20.00 - loc 1 grupa A – loc 1 grupa D  

- orele 21.00 - loc 1 grupa B – loc 1 grupa C                                                                                                                                               

15.08 – Finala Mică – orele 19.30

           - Finala Mare – orele 21.00    

În prima zi a competiției s-au înregistrat următoarele rezultate:
-         S.C. Tenaris Silcotub – Sofidel – 5- 2

-         Consiliul Județean Călărași - Jandarmeria Călărași – 3 – 13

-         B.R.C.T. Călărași - Sindicatul Integrarea – 4 - 10

BIROUL DE PRESĂ
marinei 2

Călăraşi / Primăria intenţionează să reabiliteze Poşta Veche

UAT Municipiul Călărași intenționează depunerea unei aplicații care vizează imobilul situat în municipiul Călărași, str. București, nr. 193, Județul Călărași, clădire cunoscută sub denumirea de „POȘTA VECHE” (clădirea datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea).

Documentaţia proiectului se realizează în vederea solicitării de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020: Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Proiectul vizează punerea în valoare a monumentului istoric, în vederea creșterii atractivității municipiului Călărași, redând circuitului turistic patrimoniul cultural reabilitat reprezentat de monumentul istoric.

Scopul şi realizarea activităţilor propuse în proiect vor contribui la punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu POȘTA VECHE pentru a contribui la creșterea competitivității arealului în care este localizată aceasta dovadă a identității culturale locale, ca urmare a investiţiei realizate.
Întocmirea studiilor s-a făcut de către un colectiv de specialiști autorizați de Ministerul Culturii (arhitecți, ingineri proiectanți de rezistență, de instalații, topometriști, geotehnicieni, economiști). Pentru realizarea documentației s-au întocmit studii topometrice, studii geotehnice și relevee (măsuratori, desene și documentație foto). Releveele au fost întocmite pe întreaga incintă cu lux de amănunte, privind starea actuala a construcțiilor.

Salvarea monumentului istoric de la distrugere se poate realiza prin implementarea proiectului cu titlul ,,Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric Poșta Veche din Municipiul Călărași”.

FIȘĂ CADRU PREZENTARE PROIECT

I - DATE GENERALE
- titlul proiectului DEZVOLTAREA PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN RESTAURAREA MONUMENTULUI ISTORIC „POSTA VECHE” DIN MUNICIPIUL CALARASI
- amplasamentul (judeţul, localitatea, strada, numărul) JUDETUL CALARASI, MUNICIPIUL CALARASI, STRADA BUCURESTI, NUMARUL 193
- solicitant UAT MUNICIPIUL CALARASI

II - TIPUL DE INTERVENȚIE
- tipul lucrărilor ce se vor efectua la construcţii reprezentând monumente istorice
LUCRARI DE CONSOLIDARE (CONSTRUCTIE SI TEREN DE FUNDARE);
LUCRARI DE RESTAURARE: REFACERE / COMPLETARE ELEMENTE CONSTRUCTIVE DETERIORATE (PERETI ZIDARIE INTERIORI, EXTERIORI, PLANSEE, SARPANTA SI INVELITOARE), RESTAURARE FATADE INCLUSIV ELEMENTE DECORATIVE;
LUCRARI DE INSTALATII: REFACERE INSTALATII TERMICE, SANITARE SI ELECTRICE;
LUCRARI AMENAJARE INCINTA: SISTEMATIZARE VERTICALA, ALEI-TROTUARE, SPATII VERZI, IMPREJMUIRE;
- intervenții asupra componentelor artistice exterioare: £da xnu;
- intervenții asupra componentelor artistice interioare: £da xnu;
- categoria “C” de importanță a construcţiilor (conform H.G. nr. 766/1997);
- clasa “II” de importanță a construcţiilor (conform Normativului P100/2006)

III - DATE CARACTERISTICE PRIVIND AMPLASAMENTELE ŞI CONSTRUCŢIILE

III.01 - CARACTERISTICILE AMPLASAMENTULUI
- încadrare în localitate și zonă
CLADIREA MONUMENT ISTORIC SE AFLA AMPLASATA PE RAZA TERIOTRIALA A MUNICIPIULUI CALARASI, RESEDINTA A JUDETULUI OMONIM, IN PARTEA DE SUD A JUDETULUI, PE MALUL STANG AL BRATULUI BORCEA.
CLADIREA MONUMENT ESTE AMPLASATA IN JUMATATEA SUDICA A LOCALITATII PE STRADA BUCURESTI, STRADA CE TRAVERSEAZA MUNICIPIUL DE LA NORD LA SUD, DRUM NATIONAL DN3B.
- descrierea terenului (parcelei):
§  suprafață (mp), formă, dimensiuni: Steren = 482mp / forma aproximativ patrata / aprox. 21mx23m
§  vecinătăți, căi de acces public: vecin Sud – Str. Bucuresti – DN3B, vecin Vest – Str. I.H. Radulescu – drum local, vecin Nord, Est – proprietati private.
§  particularități topografice: terenul pe care se afla constructia monument istoric este relativ plat si nu prezinta particularitati topografice
- condițiile de amplasare și de realizare ale construcțiilor conform:
§  PUG localitatea Calarasi, aprobat prin HCL nr.75/2009 (după caz PUZ sau PUD), Certificatul de Urbanism nr.178/13.04.2016,emis de Primăria Municipiului Calarasi;
§  Avizul Ministerului Culturii(avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice), nr 93/M din 2016 faza de proiectare DALI+PT+DE. aviz favorabil;
§  Avizul Ministerului Culturii(avizul Comisiei Componente Artistice), nr.……….……….din data de……………..…faza de proiectare………..…………aviz favorabil / aviz favorabil, cu condiționări………………….……….….……………………………………………………….……;
- restricții de amplasare Nu exista restrictii de amplasare, nu se intervine asupra pozitiei cladirii;
- spaţii verzi: arbori tăiaţi. 0(buc), arbori menținuți 6(buc);
arbori plantaţi 0(buc), spații verzi 126(mp);
- alte caracteristici specifice.

III.02 - CARACTERISTICILE CONSTRUCȚIILOR:
- funcțiunea CLADIRE PENTRU CULTURA – CENTRU CULTURAL;
- dimensiunile aprox. 15mX17m;
- regim de înălțime S+P+1E;
- HMAX. CORNIȘĂ (STREAȘINĂ) = 9,80m; HMAX. COAMA = 11,95 m;
- suprafața construită   - Sc = 195 mp;           
- suprafața desfășurată - Sd = 550 mp;            
- suprafața utilă totală   - Su = 383,95 mp;
- sistem constructiv zidarie de caramida arsa plina confinata cu stalpi si centuri din beton armat;
- fundaţii beton armat – radier general;
- acoperiş (şarpantă/terasă) sarpanta lemn rasinoase;
- învelitoare (material/culoare) tabla de titan-zinc culoare gri-grafit;
- finisaj exterior (material/culoare) tencuieli si vopsitorii pe baza de var hidraulic natural, culoare:Galben RAL370-1, Alb-galbui RAL 140-2;
- tâmplărie exterior (material/culoare) lemn stejar stratificat / culoare natur;
- intervenții asupra componentelor atistice – se vor reface toate elementele decorative ale fatadelor (decoratii profile trase si decoratii turnate din ceramica arsa);
- sistem de încălzire Pompe de caldura, cu ciclu frigorific reversibil, cu agentul termic primar apa de la un foraj de captare de adancime;                                                              
- alte caracteristici specifice: instalatii sanitare, instalatii electrice curenti tari (interior exterior) si curenti slabi (antiefractie, detectie si avertizare incendiu, voce-date).

Primăria Călăraşi / Peste 3,4 milioane lei vor fi utilizaţi în 2016 din creditul de la BCR

Pentru ce a mai rămas din anul 2016, Primăria municipiului Călăraşi nu va putea cheltui, în cadrul Secţiunii de Dezvoltare, decât suma de 3.415.000 lei din creditul de 25 de milioane de lei contractat de la BCR, aceasta reprezentând de fapt plafonul aprobat de către Comisia de Autorizare a Împrumuturilor din cadrul MFP.

În trimestrul III, suma ce va putea fi utilizată pentru finanţarea unor investiţii este de 2 milioane de lei, diferenţa de 1.415.000 lei urmând a fi chetuită în trimestrul IV.

Pe ce se vor cheltui aceşti bani? Primăria are în vedere două mari obiective. Primul vizează modernizarea Halei Orizont pentru care a alocat suma de 800 de mii lei. Diferenţa de 2.615 mii lei va fi utilizată pentru repararea străzilor (1.600 mii lei, în trim III, respectiv 1.015 mii lei, în trim. IV)

Creditul total de 25 de milioane lei (250 de miliarde de lei vechi) a fost contractat pentru realizarea următoarelor obiective:

-          Execuţie Hala Orizont – 800 mii lei

-          Proiectare şi Execuţie Str. Cornişei şi str. Progresul+Dirigenţie şantier – 2.520 mii lei

-          Execuţie reparaţii str. Griviţa – 3.520 mii lei

-          Modernizare străzi în municipiului Călăraşi – 18.160 de mii lei.
Free Joomla templates by Ltheme