Primăria Călăraşi- SP CEP/ Anunţ privind eliberarea cărţilor de identitate

anunt1Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Public Comunitar de Evidență a Populației, anunță faptul că, în conformitate cu art. 19 din Ordonanța de Urgență nr. 97 din 14 iulie 2005 republicată privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, eliberarea unui nou act de identitate se face în următoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii;
c) în cazul schimbării domiciliului;
d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;
f) în cazul deteriorării actului de identitate;
g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
h) când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
i) în cazul schimbării sexului;
j) în cazul anulării;
k) pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile.
(2) Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, după cum urmează:
a) cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a);
b) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) - j);
c) oricând, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. k).
(3) Actul de identitate valabil rămâne în posesia titularului până la data înmânării noului document.

BIROUL DE PRESĂ

CJ Călăraşi / Iliuţă: Dorim să luăm în administrare baza sportivă Dunărea

iliuta augustNoul preşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă că a iniţiat primele discuţii cu primarul Dan Drăgulin cu privire la preluarea bazei sportive Dunărea, situate în B-dul Republicii, 39, pentru modernizarea acesteia cu fonduri guvernamentale. “Noi am discutat cu primarul Drăgulin despre modernizarea bazei sportive care la momentul de faţă se află în patrimoniul Primăriei municipiului Călăraşi, să ne-o dea în administrare iar noi, Consiliul Judeţean, să modernizăm arena sportivă, baza sportivă cu terenurile componente. Singurul lucru care nu se poate transfera e terenul de zgură care e prins într-un proiect cu CNI-ul, fiind vorba de construirea unui bazin de înot.” a spus Iliuţă care a continuat “La momentul ăsta vizăm modernizarea bazei existente, iar dacă ne gândim la o investiţie nouă ar trebui realizată în afara oraşului, cum au toate capitalele de judeţ. Deci vom moderniza baza existentă ca să putem găzdui în condiţii mai bune meciurile viitoare ale echipei noastre”.

Călăraşi / O nouă rectificare a bugetului propusă de Drăgulin

Joi, 24 noiembrie, va avea loc şedinţa ordinară de plen a Consiliului Local, pe ordinea de zi figurând şi Hotărârea privind rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Calarasi pe anul 2016.

Iniţiatorul proiectului, primarul Dan Drăgulin susţine, potrivit Expunerii de Motive, că „urmare a solicitarilor institutiilor subordonate, inclusiv institutii de invatamant preuniversitar de stat, in urma unei analize aprofundate a veniturilor si cheltuielilor bugetului municipiului Calarasi, a contului de executie, se propune rectificarea bugetului pe anul 2016, dupa cum urmeaza:

-la capitolul 51, pentru aparatul propriu al municipiului Calarasi, mai precis pentru camera serverelor unde se desfasoara activitatea de informatica, se propune alocarea sumei de 5 mii lei pentru achizitionarea unui aparat de aer conditionat, cu caracteristici specifice camerei serverelor;

- la capitolul 65 invatamant, pentru asigurarea bunei functionari a institutiilor de invatamant preuniversitar de stat, se propune rectificarea bugetelor proprii ale acestor institutii, conform Anexei nr. 1 la prezenta;

- la capitolul 67 Cultura, religie, sport se revine cu suma de 30 mii lei pentru realizarea evenimentului ’’Nunta de Aur’’ si se suplimenteaza cu 25 mii lei pozitia bugetara ’’Activitati in cadrul parteneriatelor incheiate de primarie’’, pentru desfasurarea activitatilor initiativei ’’Lada de zestre’’; tot in cadrul capitolului 67, la solicitarea parohiilor Sf. Dasie si SF Gheorghe, se propune alocarea sumei de 70, respectiv 100 mii lei pentru pictura, respectiv pentru lucrari la centrul social;

-la capitolul 70 Locuinte, dezvoltare publica, se propune alocarea alocarea sumei de 80 mii lei pentru servicii cartografiere, prin diminuarea cu aceeasi suma a pozitiei schite cadastrale. In cadrul aceluiasi capitol bugetar, se propune suma de 3 mii lei necesara deschiderii procedurii de licitatie pentru achizitionarea serviciilor de intretinere si administrare a modulelor aplicatiei integrate existente si suma de 46 mii lei pentru lucrari de instalare sistem de supraveghere video intersectie ’’Orizont’’.

-la capitolul 74 protectia mediului, se suplimenteaza, ca urmare a programului de iarna privind activitatea de deszapezire in municipiul Calarasi, suma de 1.000 mii lei prin alocarea sumei din fondul de rezerva constituit. In vederea achizitionarii unui mijloc de transport necesar capturarii animalelor de talie mare (cai, vaci etc.) de catre S.P. Caini fara stapan, se propune alocarea sumei de 30 mii lei pentru cheltuieli de investitii.”























































Consilierii locali vor aproba joi Programul de acţiune pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului în municipiul Călăraşi 2016-2017

Primarul Dan Drăgulin a iniţiat Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Programului de Deszăpezire a municipiului Călăraşi pentru iarna 2016 – 2017, ce va fi supus validării consilierilor locali în plenul şedinţei ordinare din 24 noiembrie.

Programul se desfășoară în perioada cuprinsă între 01.12.2016 – 15.03.2017 și se declanșează în baza dispoziției „Comandamentului de iarnă la nivelul municipiului Călărași„ sau imediat ce condițiile meteorologice o impun.
Prin „Programul de acțiune pentru deszăpezirea și combaterea poleiului pe raza municipiului Călărași 2016 - 2017” Primăria municipiului Călărași își propune să asigure următoarele obiective, în ordinea priorităților:
- asigurarea condițiilor de circulație rutieră pe arterele de penetrație în oraș;
- asigurarea condițiilor de circulație rutieră pe arterele de legătură între cartiere și arterele pe care se desfășoară circulația mijloacelor de transport în comun;
- asigurarea accesului la spitale, stații salvare, policlinici, școli, grădinițe, creșe, piețe, inspectoratul de poliție, pompieri, garaje și capete de linii ale mijloacelor de transport în comun,stații PECO;
- asigurarea circulației pietonale și de acces către stațiile mijloacelor de transport în comun și degajarea acestora din urmă de gheață și zăpadă;
- asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță, în caz de polei sau condiții de drum alunecos.

Programul de lucru este conceput astfel încât să acopere toate arterele orașului.
Analizând toate cele prezentate, vă rog să aprobați acest proiect de hotărâre așa cum a fost el inițiat de către executiv.

Pentru buna coordonare a activităților de deszăpezire și eliminare a efectelor situațiilor de urgență (ninsori abundente,îngheț,polei,viscol), Primăria municipiului Călărași propune aprobarea „Programului de acțiune pentru deszăpezirea și combaterea poleiului pe raza municipiului Călărași 2016 - 2017” în conformitate cu prevederile cuprinse în Contractul de Concesiune a serviciului de salubrizare, privind curățirea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț.
Programul se desfășoară în perioada cuprinsă între 01.12.2016 – 15.03.2017 și se declanșează în baza dispoziției „Comandamentului de iarnă la nivelul municipiului Călărași„ sau imediat ce condițiile meteorologice o impun.
Prin „Programul de acțiune pentru deszăpezirea și combaterea poleiului pe raza municipiului Călărași 2016 - 2017” Primăria municipiului Călărași își propune să asigure următoarele obiective, în ordinea priorităților:
- asigurarea condițiilor de circulație rutieră pe arterele de penetrație în oraș;
- asigurarea condițiilor de circulație rutieră pe arterele de legătură între cartiere și arterele pe care se desfășoară circulația mijloacelor de transport în comun;
- asigurarea accesului la spitale, stații salvare, policlinici, școli, grădinițe, creșe, piețe, inspectoratul de poliție, pompieri, garaje și capete de linii ale mijloacelor de transport în comun,stații PECO;
- asigurarea circulației pietonale și de acces către stațiile mijloacelor de transport în comun și degajarea acestora din urmă de gheață și zăpadă;
- asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță, în caz de polei sau condiții de drum alunecos.
Programul de lucru este conceput astfel încât să acopere toate arterele orașului.
Analizând toate cele prezentate, vă rog să aprobați acest proiect de hotărâre așa cum a fost el inițiat de către Executiv.

PREZENTAREA GENERALA A PROGRAMULUI

URBAN S.A. executa programul de deszapezire pentru Municipiul Calarasi in conformitate cu prevederile cuprinse in contractul de concesionare a serviciului de salubrizare privind curatirea si transportul zapezii de pe caile publice si mentinerea in functiune a acestora pe timp de polei sau inghet.        
Programul se desfasoara in perioada cuprinsa intre 01.12.2016 – 15.03.2017 si se declanseaza in baza dispozitiei Comandamentului Primariei Calarasi sau imediat ce conditiile meteorologice o impun.

OBIECTUL PROGRAMULUI
URBAN S.A. isi propune sa asigure programul de deszapezire pentru Municipiul Calarasi cu urmatoarele obiective in ordinea prioritatilor:
- asigurarea conditiilor de circulatie rutiera pe arterele de penetratie in oras;
- asigurarea conditiilor de circulatie rutiera pe arterele de legatura intre cartiere si arterele pe care se desfasoara circulatia mijloacelor de transport in comun;
- asigurarea accesului la spitale, policlinici, scoli, gradinite, crese, inspectoratul de politie, pompieri, garaje si capete de linii ale mijloacelor de transport in comun, statii PECO;
- asigurarea circulatiei pietonale si de acces catre statiile mijloacelor de transport in comun si degajarea acestora din urma, de gheata si zapada;
- asigurarea circulatiei rutiere in conditii de siguranta, in caz de polei sau conditii de drum alunecos.
Programul cuprinde circa 115.600 m din lungimea arterelor de circulatie publica din Municipiul Calarasi. Lista completa a acestor artere este prezentata in Anexa 1 si cuprinde 169 artere de circulatie din municipiu si 903.471 mp de carosabil.
In Anexa 2 este prezentata lista obiectivelor de maxima urgenta ce trebuie deszapezite in cadrul acestui program.

PROGRAMUL DE ACTIVITATI
Programele de lucru sunt concepute astfel incat sa acopere toate arterele orasului (Anexa 1), iar in functie de intensitatea fenomenelor meteorologice pot fi desfasurate urmatoarele tipuri de activitati:
- imprastierea materialului antiderapant in conditiile aparitiei stratului de polei pe carosabil, in panta sau pe zonele predispuse unor asemenea fenomene (in apropierea zonelor cu suprafete de apa, in zonele neinsorite din apropierea cladirilor inalte);
- imprastierea materialului antiderapant la circa 60 de minute dupa inceperea ninsorii pentru impiedicarea formarii lunecusului sau poleiului;
- patrulare cu utilaje cu plug ( pluguire ) urmata de operatia de imprastiere de material antiderapant ;
- degajarea manuala si mecanizata a intersectiilor, capetelor de linii, statiilor mijloacelor de transport in comun si a trecerilor de pietoni, pentru fluidizarea traficului de pietoni;
- incarcarea si transportul zapezii depuse sau colectate in gramezi catre punctele de depozitare stabilite cu aprobarea organelor administratiei locale;
- degajarea manuala sau mecanizata a gurilor de canal si a rigolelor pentru evitarea formarii podurilor de gheata si evacuarea rapida a apelor rezultate din topirea zapezii;
- degajarea manuala a unei latimi de cel putin 50 cm de trotuar pentru a permite circulatia pietonala.

ORGANIZAREA ACTIVITATILOR
Activitatile desfasurate in cadrul programului de deszapezire sunt organizate in 2 echipe de lucru de cate 12 ore fiecare, in caz de declansare a fenomenelor meteorologice specifice ( ninsoare si/sau polei ).
Intreaga activitate desfasurata in cadrul acestui program este coordonata de un comandament a carei alcatuire este prezentata in Anexa 3.
Societatea dispune de un Dispecerat cu ofiter de permanenta prin intermediul caruia se realizeaza alarmarea in timp real a comandamentului si se tine legatura cu Primaria Municipiului Calarasi.
Personalul cuprins in aceste activitati este alcatuit din conducatori auto, mecanici de utilaje grele si mecanici de intretinere, muncitori necalificati.
Declansarea activitatilor din cadrul programului se face cu aprobarea sau urmarea dispozitiei comandamentului de deszapezire, functie de intensitatea fenomenelor meteorologice. In cazul in care necesitatile o impun (cum ar fi prezenta poleiului pe anumite zone, fapt ce ar periclita siguranta circulatiei rutiere, accidente la conductele de apa ceea ce ar conduce la formarea de poduri de gheata), conducerea URBAN SA poate lua decizia de a actiona, avand obligatia de a anunta si comandamentul despre aceasta.
Timpul de iesire, in actiune, este de o ora de la declansarea fenomenelor atmosferice (inceperea ninsorii), iar in doua ore se actioneaza la intreaga capacitate.
Utilajele folosite pentru deszapezirea din iarna 2016 - 2017 vor fi inchiriate la un tarif ce cuprinde « ora de functionare » si « ora de asteptare » diferentiate, ca valoare, functie de tipul utilajului (vezi tabel mai jos). 
Ora de asteptare este motivata de faptul ca utilajele vor fi la dispozitia Comandamentului de deszapezire 24 de ore din 24, in stare de functionare si cu mecanic deservent prezent.
In zilele in care utilajele sunt scoase pe teren, indiferent de numarul de ore de actiune efectuate, nu se mai aloca « ora de asteptare ».


Nr.  

crt.

TIP   UTILAJ

               Tarif                                     “ora de functionare”

             Tarif               “ora de asteptare”

   Nr.             utilaje

1.

Unimog cu lama si sararita

           140 lei/h

           33 lei/h

11

2.

Autogreder

           168 lei/h

          35 lei/h

6

3.

Autogreder MBU

           131 lei/h

           23 lei/h

1

4.

Wolla

           174 lei/h

           35 lei/h

17

5.

Buldoexcavator

             75 lei/h

           20 lei/h

18

6.

Tractor cu lama

           151 lei/h

          33 lei/h

10

7.

Miniincarcator Bobcat

               43 lei/h

             13 lei/h

1

TOTAL UTILAJE

   64


Preturile sunt fara TVA.  
Plata orelor de asteptare va fi pentru 8 ore/zi in perioada 01.12.2016 – 01.03.2017.

De asemenea, se va constitui un parc de rezerva permanent, alcatuit din 3 utilaje, care nu vor fi platite decat in situatia cand se va actiona cu ele.
In cazul in care se impune suplimentarea numarului de utilaje fata de cele cuprinse in tabelul de mai sus, cu aprobarea autoritatii administratiei locale, acestea se vor deconta dupa cum urmeaza :
- in cazul in care utilajele sunt similare cu cele cuprinse in tabel, vor respecta tariful stabilit, fara tarif “ora de asteptare”.
- in cazul in care utilajele sunt diferite de cele cuprinse in tabel, se va aplica tariful cel mai mic, fara tarif “ora de asteptare”.
Utilajele sunt specifice operatiunilor de pluguire si imprastiere a materialului antiderapant, utilaje de incarcare si utilaje specifice pentru transport, precum si masina de control pentru verificarea operativa a actiunii. Locatia de stationare a utilajelor inchiriate va fi mentionata separat in contractele de inchiriere.
Materialul antiderapant va fi achizitionat de catre URBAN S.A. - Sucursala Calarasi si va fi decontat, inclusiv transportul, pe baza de documente justificative, evidentiat separat in cadrul situatiei de lucrari care va fi intocmita pentru Primaria mun. Calarasi.

RESURSE MATERIALE
Baza materiala angrenata in realizarea programului de deszapezire se afla amplasata pe strada Prelungirea Dobrogei nr.1 si se compune din:
- magazie materiale tehnice;
- carburant;
- material antiderapant: Pana la aceasta data s-au achizitionat 380 tone sare si 342 tone nisip (0 - 4 mm) care va fi depozitat, pe baza de proces verbal, la societatile care dispun de utilaje specifice acestei activitati;
- parcare auto pentru utilajele cuprinse in program.
Pentru realizarea in mod corespunzator a sarcinilor ce le sunt repartizate, muncitorii necalificati vor fi dotati cu unelte specifice:
- tarnacoape: 25 buc.
- lopeti metalice: 90 buc.

RESURSE UMANE
Personalul utilizat in realizarea programului este format din urmatoarele categorii de angajati, functie de activitatea prestata:
- conducatori auto;
- mecanici pentru utilaje grele;
- mecanici de intretinere;
- muncitori necalificati;
- personal de verificare si control;
- dispeceri;
- personal de conducere.
Acest personal va fi utilizat in doua schimburi, cate 12 ore/schimb, pe timp de ninsoare si/sau polei, fiind salarizat corespunzator in acest scop.
Structura si numarul de persoane angrenate in realizarea programului este prezentata in Anexa 4.
Prezentul program va constitui anexa la Contractul nr. 37691 / 16.10.2007 privind concesionarea serviciului de salubrizare a mun. Calarasi.

 
                                                                                                                                                Anexa 1

 
ARTERELE CUPRINSE IN PROGRAMUL DE DESZAPEZIRE PENTRU MUNICIPIUL CALARASI IARNA 2016 – 2017

Tip

artera

Nume artera si tronson

Lungime

     (m)

Latime

   (m)

   Suprafata

       (mp)



Str.

Prel. Bucuresti

6034

9/16

72555

 

Str.

Panduri

1050

6

6300

 

Str.

Belsugului

1065

7/14

14910

 

Str.

Musetelului

778

14

8547

 

Str.

Stirbei Voda

663

7

4641

 

Bd.

Nicolae Titulescu

815

7/14

7525

 

Bd.

Republicii

730

7/16

6570

 

Bd.

Cuza Voda

607

     12/14

8388

 

Str.

Grivita

730

6/9

5110

 

Str.

Bucuresti

730

9/14

11680

 

Str.

Flacara

1083

7/9

7949

 

Str.

Progresul

1131

7/9

8675

 

Str.

Varianta Nord (pana la Prelung.Sloboziei)

5750

7/9

43900

 

Str.

Locomotivei

508

14

7112

 

Str.

Cornisei

1262

6/7

14910

 

Str.

Liliacului

208

6

1248

 

Str.

Baraganului

815

7

5705

 

Str.

Borcea

340

7

2380

 

Str.

Dunarea

550

6

3300

 

Str.

Plevna

730

6/9

5110

 

Str.

Rahova

730

6/9

5110

 

Str.

Viitor

730

7/9

5110

 

Str.

Dorobantilor

610

7

4270

 

Str.

Tudor Vladimirescu

945

7/11

8967

 

Str.

Gh.Lazar

639

7

4403

 

Str.

Alex. Sahia

722

7

5054

 

Str.

Pompieri

715

9

6435

 

Str.

Victoriei

1050

6

6300

 

Str.

Zavoiului

900

6/7

5340

 

Str.

Nufarului

780

6

4680

 

Str.

Sulfinei

1500

6

9000

 

Str.

Macului

1150

6

6900

 

Str.

Luceafarului + Prel. Luceafarului

1650

5

11400

 

Str.

Dumbravei

1650

7

11550

 

Str.

Navodari

1650

7

11550

 

Str.

Pescarusului

1400

6

8400

 

Str.

Lalelelor

110

6

660

 

Str

Stadionului

543

6

3258

 

Str

Unirii

337

6

2022

 

Str

Sperantei

543

6

3258

 

Str

Oituz

543

6

3258

 

Str

Nicolae Titulescu Strada

430

6

2580

 

Str

Scolii

260

6

1560

 

Str

Dacia

400

6

2400

 

Str

Prunului

400

6

2400

 

Str

Gradistea

300

5

1500

 

Str

Canalului

625

5

3125

 

Str

Aleea 5 Calarasi

300

7

2100

 

Str

Aleea 4 Calarasi

300

7

2100

 

Str

Aleea Transformatorului

140

4

560

 

Str

Aleea Gradinitei

280

4.5

1260

 

Str

Parcului

285

6

1710

 

Str.

Magnoliei

230

6

1380

 

Str

Policlinicii

265

7

1855

 

Str

Florilor

298

6.2

1848

 

Str.

13 Decembrie

432

9

3888

 

Sos.

Sloboziei + prel.Sloboziei

1719

9/14

18515

 

Str.

Dobrogei

1053

9

9477

 

Str.

Prelungirea Dobrogei

950

7/11

7650

 

Bd.

Republicii si 1848

2206

7/16

25634

 

Str.

Grivita

1792

6/9

13149

 

Str.

Bucuresti

3335

9/14

32801

 

Bd.

1 Mai

1610

4/8

9305

 

Str.

I.Heliade Radulescu

703

9

6327

 

Str.

Independentei

968

9

8712

 

Str.

Prel. Independentei

530

9

4770

 

Str.

Pacii (pana la rampa)

1050

7

7350

 

Bd.

Garii

621

8/17

6093

 

Str.

Oborului

1100

7

7700

 

Str.

Plevna

1226

6/9

9665

 

Str.

Rahova

1071

6/9

7976

 

Str.

Viitor

942

7/9

14840

 

Str.

Portului

866

7/9

7474

 

Str.

Libertatii

887

7/8

6526

 

Str.

I.L.Caragiale + prel. I.L.Caragiale

1484

7

10368

 

Str.

Eroilor

974

9/14

10907

 

Str.

Crinului

270

6

1620

 

Str.

Aurora

280

4/6

1640

 

Str.

Marasesti

400

6

2400

 

Str.

Nicolae Balcescu

610

6/8

4070

 

Str.

Calugareni

256

8

2048

 

Str.

Victor Babes

301

7

2107

 

Str.

Aleea Garajului

290

4

1160

 

Str.

Petrosani

770

6

4620

 

Str.

Rozelor

340

6

960

 

Str.

Celulozei

130

6

780

 

Str.

Ceremac

160

6

690

 

Str.

Cuza Voda

200

6

1200

 

Str.

Porumbeilor

300

6

1800

 

Str.

Bobalna

250

6

1500

 

Str.

Campului

80

6

480

 

Str.

Ecaterina Teodoroiu

300

6

1800

 

Str.

Eremia Grigorescu

300

6

1800

 

Str.

Caramidari

440

6

2640

 

Str.

Closca

350

5

1750

 

Str.

Horea

330

6

1980

 

Str.

Andrei Saguna

190

6

1140

 

Str.

Miron Costin

300

6

1800

 

Str.

Aleea Constructorului

200

7.5

1500

 

Str.

Victoriei

1000

7.5

7500

 

Str.

Crangului

1100

7

7700

 

Str.

Digului

1100

7

7700

 

Str.

Dorobanti

630

7

4410

 

Str.

Ciocarliei

1100

7

7700

 

Str.

Mihai Viteazu

1100

7

7700

 

Str.

Dropiei

1000

7

7000

 

Str.

Stejarului

577

7

4039

 

Str.

Trandafirilor

222

7

1554

 

Str.

Crisana

280

7

1960

 

Str.

Iezerului

86

7

602

 

Str.

Cornisei

1324

7.5

9930

 

Str.

Dobrogeanu Gherea

412

7

2884

 

Str.

Av. Diaconu

267

7

1869

 

Str.

Ciresilor

365

7

2555

 

Str.

Diaconu Coresi

250

6

1500

 

Str.

Salcamilor

160

6

960

 

Str.

Turturele

172

6

1032

 

Str.

Aeroportului

160

6

960

 

Str.

Visinilor

116

6

696

 

Str.

Intr. Caisilor

126

6

756

 

Str.

Poienitei

90

6

540

 

Str.

Romana

263

7

1841

 

Str.

Intr. Dacia

424

6

2544

 

Str.

Rovine

45

7

315

 

Str.

Cartier Obor

2000

7

14000

 

Str.

Sf. Nicplae

450

7

3150

 

Str.

1 Mai

11495

7

80465

 

Str.

Mircea cel Batran

150

6

900

 

Str.

Aurel Vlaicu

150

6

900

 

Str.

Ion Creanga

150

6

900

 

Str.

Tufanelelor

144

6

864

 

Str.

Petuniilor

150

6

900

 

Str.

Aleea Bujorului

87

6

522

 

Str.

D.Cantemir

140

6

840

 

Str.

Randunelelor

425

5

2125

 

Str.

Vasile Conta

173

5

865

 

Str.

Vasile Lupu

59

6

354

 

Str.

Mircea Voda

59

6

354

 

Str.

Vlad Tepes

100

6

600

 

Str.

Dimitrie Bolintineanu

89

6

534

 

Str.

Ctin Negruzzi

121

6

726

 

Str.

Viilor

157

6

942

 

Str.

Agricultori

157

6

942

 

Str.

Primaverii

310

7

2170

 

Str.

Ialomita

120

7

840

 

Str.

M.Eminescu

113

5

565

 

Str.

Silozului

70

5

350

 

Str.

Anton Pann

124

5

620

 

Str.

M. Kogalniceanu

314

7

2198

 

Str.

Muncii

127

7

889

 

Str.

Ciresoaia

142

7

994

 

Str.

Muncel

142

7

994

 

Str.

Ostrovului

142

7

994

 

Str.

Popa Sapca

175

7.5

1312

 

Str.

Olteniei

         171

         7

1197

 

Str.

Toamnei

         235

         7

1645

 

Str.

Frunzelor

90

7

   630

 

Str.

Aleea Magura

270

7

1890

 

Str.

Gheorghe Doja

170

7

1190

 

Str.

Zorilor

134

6

804

 

Str.

Rasaritului

312

7

2184

 

Str.

Rozelor

312

7

2184

 

Str.

Aleea X

147

7

1029

 

Str.

Doina

241

7

1687

 

Str.

Santierului

145

6

870

 

Str.

Intr. Petrosani

181

6

1086

 

Str.

Fund. Cazarmii 1-4

521

5

2605

 

Str.

Magura

457

7

3199

 

Str.

George Cosbuc

255

7

1785

 

 

 

 

 

 

 

 

           TOTAL

115600

 

   903471

 



                                                                                                                                                Anexa 2


LISTA OBIECTIVELOR DE PRIMA URGENTA


Nr. crt.

OBIECTIVUL

ADRESA

1

Primaria Municipiului Calarasi

Str. Bucuresti, nr.140 A

2

Consiliul Judetean Calarasi

1 Decembrie 1918

3

Prefectura Calarasi

Cal.Bucuresti x Str.Slobozia

4

Spitalul Judetean si Policlinica

1 Decembrie 1918

5

Policlinica 2

Str. Policlinicii

6

Statie PECO

Cal.Bucureti x Victoriei

7

Statie PECO

Cornisei x Belsugului

8

Statie PECO

Grivita x Cal.Bucuresti

9

Gara Fluviala Calarasi

Dobrogei

10

Statia de cale ferata Calarasi Sud

Dr.Victor Babes

11

Autogara Calarasi

Dr.Victor Babes

12

Autogara Orizont

Cornisei x Belsugului

13

Inspectoratul Judetean de Politie Calarasi

Bd.Republicii x Viitor

14

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta

Barbu Stirbei al Jud.Calarasi

Str. Bucuresti, nr. 344

15

Licee

 
16

Scoli

 
17

Gradinite

 
18

Serviciul Judetean de Ambulanta

Str. Dunarea, nr. 9



                                                                                                                                                Anexa 3

 

T A B E L

COMPONENTA COMANDAMENTULUI PENTRU DESZAPEZIRE

MUNICIPIUL CALARASI 2016 - 2017

Nr.

crt.

Numele si Prenumele

                 Functia

Telefon serviciu

1

Deculescu Valentin

Administrator Public

     0722533060

2

Ivanciu Viorel

Viceprimar

     0726121651

3

Coman Dragos

Viceprimar

     0724206854

4

Gheorghe Marian

Director Direcţia Tehnică

0731.390.592

5

Bancu Petre

Director URBAN SA - Sucursala

                      Călăraşi

0731.330.498

6

Stănescu Liviu

Şef Serviciu Tehnic Producţie

0729.165.098

7

Gheorghe Marin

Şef Sector Curăţenie Căi Publice

0731.330.499

8

Negoiţă Cristian

Programator producţie

0733.590.263

9

Dionise Marin

Şef Sector Colectare Deşeuri

0733.590.265

10

Marinache Constantin

Programator producţie

0731.330.512

11

Balaban Irina

Controlor Calitate

0733.590.267

12

Vîlcu Cristian

Şef Serviciu Voluntar pentru Situaţii

de Urgenţă

0726.684.960



                                                                                                                                                Anexa 4

PROGRAMUL DE DESZĂPEZIRE
DISTRIBUŢIA PERSONALULUI PE ACTIVITĂŢI ÎN MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI

Nr. crt.

Categorie de personal

Numar personal

                 Lucrari executate

        Observatii

1

Dispeceri

     3

Servicii dispecerat

Permanent (3 sch.)

cu ofiter de serviciu

2

Muncitori necalificati

   62

Curatat statii mijl.transp.in comun; executa poteca de 0.5 m pe trotuare

Actioneaza in

conditii de ninsoare

3

Muncitori necalificati

   22

Asigura degajarea intersectiilor

Actioneaza in

conditii de ninsoare

4

Muncitori necalificati

     4

Incarca material antiderapant in

Autospeciale (imprastiat manual)

Actioneaza in

conditii de ninsoare

5

Conducatori auto

   28

Deservesc utilajele

Permanenta in 2

schimburi la 12 ore

6

Mecanici utilaje grele

     4

Deservesc utilajele

Permanenta in 2

schimburi la 12 ore

7

Mecanici intretinere

     3

Asigura intretinerea utilajelor

Permanenta in 2

schimburi la 12 ore

8

Sefi de echipa

     4

Coordonatori programe

Actioneaza in

conditii de ninsoare


Numarul de muncitori cuprinsi in programul de deszapezire (actioneaza in conditii de ninsoare si/sau polei pe 2 schimburi, cate 12 ore / schimb):
- calificati 42 muncitori
- necalificati 88 muncitori       
la care se adauga personalul de pe utilajele inchiriate.

 



                                                                                  

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi joi în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 24.11.2016, ora 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi:

1.            Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Dezvoltare Capacitate de Producţie, S.C. SAINT – GOBAIN GLASS ROMÂNIA S.R.L.”, situat în municipiul Călăraşi, strada Varianta Nord, nr. 61, (Tarlaua 72, parcela 27), judeţul Călăraşi.

2.            Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Construire Fabrică de Confecţii S/P+2”, situat în municipiul Călăraşi, strada General Constantin Pantazi, nr. 17, judeţul Călăraşi.

3.            Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Desfiinţare Anexă C1 şi Construire Spaţiu Comercial Parter”, situat în municipiul Călăraşi, strada Prelungirea Bucureşti, nr. 134-134A, judeţul Călăraşi.

4.            Proiect de hotărâre privind aprobarea listelor de priorităţi şi ierarhizare cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă socială.

5.            Proiect de hotărâre privind aprobarea neexercitării dreptului de preemţiune asupra imobilului ,,Casa 1927”, situate în intravilanul municipiului Călăraşi, Bulevardul Gării, nr. 1, judeţul Călăraşi.

6.            Proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 1.000.000 lei din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2016.

7.            Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de Deszăpezire a municipiului Călăraşi pentru iarna 2016 – 2017.

8.            Proiect de hotărâre privind aprobarea dării în administrare a unor imobile situate în fosta incintă a Colegiului Naţional ,,Barbu Ştirbei” din municipiul Călăraşi, strada Eroii Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, nr. 36, judeţul Călăraşi, Palatului Copiilor Călăraşi, Depozitului de Carte şcolară şi Centrului Judeţean de Resurse şi Activităţi Educaţionale Călăraşi.

9.            Proiect de hotărâre privind aprobarea dării în administrare Consiliului Judeţean Călăraşi a unui imobil aparţinând domeniului public al municipiului Călăraşi şi aflat în administrarea Consiliului Local al municipiului Călăraşi, situat în municipiul Călăraşi, strada Bucureşti, nr. 72, Şcoala nr. 4.

10.       Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi pe anul 2016.

11.       Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării Asociaţiei ,,Grupul de Acţiune Locală” Călăraşi, în vederea accesării fondurilor nerambursabile alocate perioadei de programare 2014-2020.

12.       Diverse.

Primar,
Daniel Ştefan Drăgulin

Roseţi / Râjnoveanu: Am reuşit să definitivez în proporţie de circa 90% P.U.G.-ul!

rajnoveanuNicolae Râjnoveanu este primarul PSD al cărui nume se identifică de mult timp cu localitatea Roseţi. Una care a cunoscut o transformare totală în ultimii ani. Zeci de kilometri de drumuri asfaltate, cămin cultural modernizat şi multe alte facilităţi realizate în beneficiul locuitorilor comunei.
Pentru 2017, agenda primarului care în vară a câştigat bătălia pentru Primărie, cu un procent de circa 76%, este destul de încărcată.
Social – democrat cu vechi state, numele lui Nicolae Râjnoveanu figurează pentru parlamentarele din 11 decembrie, pe lista pentru Senat, aflându-se pe poziţia a 4-a. În opinia sa, România are nevoie de un guvern PSD, singurul în măsură să asigure dezvoltarea reală a ţării.

Domnule primar Râjnoveanu, ne apropiem de finalul anului 2016. A fost un an bun din punct de vedere al obiectivelor propuse şi realizate?
Cred că cea mai mare realizarea a mea este faptul că în vară la locale am reuşit să acumulez aproape 76% din total voturi ceea ce înseamnă mult. Într-un fel e recompensarea cetăţenilor din comună pentru ceea ce am reuşit să fac în mandatul trecut.

Dar şi o altă responsabilitate...
Aşa este. La această oră pot să spun că mă descurc altfel în tot ceea ce priveşte perspectiva acestei localităţi prin faptul că sunt 11 consilieri PSD din totalul de 15 pe care mă pot baza şi cu care pot să fac ceea ce am promis în campanie şi ceea ce am prevăzut în toate documentaţiile pe care le-am înaintat şi prin PUG, e vorba de Strategia de Dezvoltare a Localităţii şamd. Am reuşit să definitivez în proporţie de circa 90% PUG-ul, am reuşit să aduc în localitate, aproape pentru jumătate din locuitorii comunei, cărţile funciare, şi urmează să ne dea OCPI-ul şi pe celelalte. Săptămânal aduc câte 100 de cărţi funciare gata întocmite.

Sunteţi un caz fericit...
Da, am făcut parte din cele 17 localităţi la nivel de ţară care am promovat Planul Cadastral Definitiv prin acel program CESAR. Un lucru excepţional de bun! Cred că e una din problemele cele mai mari pe care a putut să le realizeze Guvernul Ponta. În perioada lui a avut loc acest proiect şi definitivat anul acesta deşi trebuia acum doi ani dar bineînţeles că nu am avut bani să pot să definitivez acest proiect.
Am şi lansat câteva proiecte, sunt în derulare, caut să le implementez şi să le termin. E vorba de etapa a 2-a la canalizare prin care aducem pentru 75% din cetăţenii localităţii, reţeaua de canalizare la limita proprietăţilor şi totodată se încheie şi contractul. Devin, astfel, funcţionale şi reţeaua şi staţia de epurare.
Suntem pe cale de a definitiva şi a depune documentaţia pentru modernizare şcoli prin care dorim să realizăm o sală de sport, două terenuri de sport şi modernizarea tuturor spaţiilor şcolare. Noi avem 5 obiective pe 3 amplasamente şi un număr de aproape 900 de elevi. O situaţie destul de delicată întrucât 3 dintre aceste obiective sunt corpuri de şcoală în jur la 120 de ani de funcţionare. Deci părinţii noştri au învăţat acolo.
De câteva zile mă zbat ca şi diferenţa de străzi să fie prinsă într-un program. Se promovează un PNDL şi se va rezolva şi această problemă unde nu sunt mai mult de 6 km de străzi în Roseţi. O parte din ele sunt cu îmbrăcăminte uşoară, adică semipenetrate. Nu sunt într-o stare prea agravantă dar avem şi câteva „bretele” din pământ care trebuiesc rezolvate pentru că şi acolo locuiesc cetăţenii noştri.
Totodată prin PUG-ul definitiv pe care l-am pus la punct, am avut în vedere dezvoltarea localităţii şi degajarea unei suprafeţe care să fie destinată aplicării Legii 15. Pentru aplicarea acestei Legi, atribuire de terenuri până la 500 mp, pentru tinerii căsătoriţi până în 35 de ani care fac obiectul acestei legislaţii, e necesar să alocăm aceste suprafeţe. Dar legislaţia este foarte incomodă pentru noi la această oră. Într-adevăr vrem să creăm locuri de muncă dar asta nu se face decât într-un singur sens. Adică trebuie cumva revăzută Legea pentru că noi alte suprafeţe pe care să putem amplasa obiective industriale nu sunt. Ci doar terenurile care fac obiectul rezervei comunei (la Roseţi nu avem) sau dacă nu, islazul comunal. Acolo unde numărul de animale ar permite să degajăm o suprafaţă de teren. Ca să dezvoltăm comuna pentru că altfel nu se poate, trebuie să existe o soluţie şi nu este decât asta. Alte suprafeţe nu avem pentru că pământul nu se dilată. Deci să ne dea posibilitatea, prevăzută prin Strategia de Dezvoltare a Localităţii, prin PUG, să prevedem aceste suprafeţe. Bineînţeles nu haotic pentru că pământul, la ora asta, este o mare avuţie.

De unde aţi făcut rost de bani pentru tot ce aţi spus până acum?
M-am bazat mai mult pe faptul că societăţile acestea de proiectare şi de execuţie mă cunosc, ştiu că sunt un om parolist şi că ce promit aia fac. Cunoscându-mă, am reuşit să mă fac înţeles şi cu bani puţini să facă această documentaţie iar contractele sunt făcute în aşa fel încât numai dacă am câştigat să le plătim consultanţa. Un procent cuprins între 10-20% trebuie să dăm pentru că nimeni nu îţi face degeaba.
Avizele trebuie să le plătim fără discuţie dar pentru că au avut încredere în mine am încheiat contract în aşa fel încât le dau banii după ce câştig proiectul.

Ăsta e un mare avantaj.
Nu oricine se poate bucura de aşa ceva. Ştiţi foarte bine că eu am avut probleme foarte mari cu banii anul acesta pentru că am avut două împrumuturi, unul de 1.5 milioane şi altul de aproximativ 5,8 milioane pentru a acoperi toate lucrările ce s-au executat pe cele două proiecte pe Măsura 3.2.2. cel de 3 milioane şi pe BRCT, e vorba de cel de 5,1 milioane partea mea, lucrare care s-a executat şi a fost recepţionată în decembrie anul trecut iar eu până la finalul anului trebuia să plătesc banii altfel UE îmi solicita toată suma.
Noi am plătit la timp, BRCT a recepţionat lucrarea care este de calitate. N-a putut nimeni să ne impute ceva, au venit în control şi cei de la Curtea de Conturi, deci totul e rezolvat. Nu vă ascund că proiectul pe 322 a făcut obiectul unei analize a Curţii de Conturi de la Bruxelles, asta pentru că noi am ajuns cu sesizarea până acolo pentru acest proiect.
Pe proiectul acesta mare, de 5,1 milioane, de fapt 8 milioane împreună cu bulgarii, am fost penalizat de mai multe ori. Fie pe dreptate, fie pe nedreptate, în orice caz eu vă spun o problemă. Pentru o penalizare de 10% pe întreaga sumă, deja Curtea de Apel mi-a dat dreptate la Bucureşti. Ultima cerere de rambursare de 1,2 milioane cu penalizare şi acolo de vreo 300 de mii, nici la ora actuală nu a fost rambursată. M-am chinuit şi am făcut împrumut ca să plătesc toate lucrările până la 31 decembrie iar BRCT nici până la ora actuală nu mi-a dat banii pe ultima cerere de rambursare din decembrie anul trecut. Am suferit, numai eu ştiu ce am păţit ca să-mi achit toate ratele la bancă pentru că dacă îmi dădeau aceşti 1,2 milioane aş fi achitat şi stăteam acum liniştit. Ba aveam şi nişte bani în plus, la teşcherea. Eu am de gând, pe suprafaţa aia pe care am prevăzut parcul industrial, să fac centrala foto-voltaică, să devin independent din punct de vedere al consumului de energie electrică pentru instituţiile publice: şcoală, grădiniţă, Cămin Cultural, biserici, iluminat public şi toate utilităţile plus că numai în felul ăsta pot să menţin şi preţul la apa potabilă mai mic. Deci nişte facilităţi pentru oameni pentru ca ei să înţeleagă că acea lucrare se face pe pământul comunei şi trebuie să le aducă şi lor ceva.
Repet, dacă mi-ar fi fost rambursaţi aceşti bani, la ora actuală eu aveam multe făcute, dar nu i-am avut. Când omul pleacă la o treabă şi nu are bani în buzunar nu se poate desfăşura cum trebuie.

Pentru 2017 ce aveţi pe suflet şi trebuie rezolvat urgent?
Cel puţin două din aceste proiecte prezentate anterior trebuie să le rezolv, să le duc la bun sfârşit.

Domnule primar mai avem puţin şi mergem la vot, pe 11 decembrie. PSD a considerat oportun ca numele dumneavoastră să figureze pe lista pentru alegerile parlamentare. Sunteţi pe lista de supleanţi, la Senat. Ce şanse daţi PSD-ului, pe 11 decembrie?
M-aş bucura dacă m-ar auzi toţi cetăţenii acestui judeţ. Cred că mai mult de 50+1% din cetăţenii României sunt de acord cu spusele mele că PSD trebuie să câştige! Pentru binele acestei ţări, al nostru, al tuturor trebuie să câştige. Toţi primarii care au avut obiective, care şi-au planificat munca pe 4 ani de zile de mandat, au câştigat pentru că ei au prevăzut în programul lor anumite proiecte care îi privesc pe 50+1% din locuitorii fiecărei localităţi. Uitaţi-vă să vedeţi dacă PNL-ul are vreun proiect. Îmi aduc aminte, înainte de a pica Guvernul Ponta, cum doamna Gorghiu vorbea de proiectul lor. Întrebată pe un post tv, doamna Gorghiu spunea că „Proiectul nostru este în discuţii...”. Deci ei nu aveau niciun proiect, cum nu au nici la ora actuală. Am impresia că suflă alizeul pe o ureche şi iese pe cealaltă fără să se lovească de creier.
Singurul partid care a dovedit că ştie ce are de făcut este PSD. Faptul că îl are şi pe ALDE alături ca tovarăş de drum, dovedeşte că e preocupat atât dezvoltarea socială cât şi de cea economică. Şi a dovedit treaba asta reîntregind pensiile şi salariile. S-a făcut atâta dreptate în timpul guvernării Ponta şi, în plus, am avut şi cea mai mare creştere economică din toată Europa!
Nu ştiu, dar de la un timp încoace ne este ruşine să spunem că suntem PSD, toţi ne etichetează ca fiind „comunişti”. Nu am înţeles niciodată această treabă, nu ştiu câţi din PNL nu au fost comunişti. Majoritatea sau toţi, la fel cum s-a întâmplat şi aici. Nu putem să-i bănuim pe cei tineri, dar pentru cei mai în vârstă, nici nu se discută. Peste 80% erau comunişti. Dar noi ştim care era treaba, ca să fi ajuns comunist trebuia să munceşti şi aia am făcut şi acum. Ştim să muncim, ştim să ne facem datoria, nu suntem învăţaţi să ne arate cineva cu degetul ce trebuie să facem. S-a dovedit treaba asta!

Cum vi se pare echipa de la PSD Călăraşi, domnule primar?
O echipă tânără, oameni care merită, într-adevăr, să candideze, oameni crescuţi la umărul nostru, al celor bătrâni şi avem într-adevăr speranţă în ei. Sunt ai noştri, din Călăraşi.

La vârf, partidul s-a întinerit foarte mult, aveţi un preşedinte foarte tânăr.
E foarte bine. Deocamdată este interimar.      


Interimar dar conduce PSD într-o perioadă grea, într-o campanie electorală dificilă şi spun asta în contextul în care PNL la Călăraşi are o filială foarte puternică.
Da. Cu seniorii, cu cei care suntem mai în vârstă, dacă formăm o familie vă spun că toate lucrurile vor merge foarte bine. Necazul e că am suferit o mare pierdere. Este vorba de preşedintele organizaţiei care a plecat dintre noi, Dan Cristodor, Dumnezeu să-l ierte!. Şi a mai fost şi o perioadă când nu ne reveneam, pentru că, părerea mea, rămăsesem cu cei care erau cu fundul în două luntre. Nu erau nici cai, nici măgari! Ceea ce ne-a demonstrat timpul mai târziu. Nu au fost decât oamenii interesului. Aşa m-au făcut să cred. Îmi pare rău că discut astfel despre ei dar trebuie să fiu puţin mai acid pentru că ăsta este adevărul, părerea mea. Dacă stăm să ne gândim cine şi când ne-a părăsit, mi se confirmă bănuiala.
Cât priveşte ceilalţi care vrem să stăm, numai faptul că acest preşedinte nu a vrut să candideze pentru o funcţie în parlament ci doar să se înhame la treabă, este un lucru deosebit. Să nu credeţi că e uşor. Avem o organizaţie oricum puternică la Călăraşi dar cu noi alături, acest om trebuie să crească. Şi e al nostru. Iar aproape toţi candidaţii la parlamentare sunt ai noştri.
Faţă de PNL unde dacă stăm să ne gândim îi găsim pe cei care sunt din Călăraşi pe locurile 3, 4. De fapt, pe fruntea lor scrie PSD de mult timp dar nu vreau să discut altfel. Domnul Filipescu, de când îl ştiu eu, este în barca asta, o merită într-adevăr, poate şi pentru munca depusă. Tot respectul îl am pentru anumiţi oameni indiferent de coloratura politică. Poate că nu întotdeauna a înţeles situaţia dar ce să-i faci, mai ales când te gândeşti că ai avut în spate atâţia primari, trebuia pe toţi să-i cadoriseşti şi fiecăruia trebuie să-i stai prin apropiere, să-i mai dai câte o gură de aer şi de aia i-a ţinut pe lângă el că dacă nu era preşedinte de CJ, PNL se ducea învârtindu-se. Dar bineînţeles că şi el la rândul său cu tot PNL-ul lui ar trebui să-i facă statuie lui Dragu. Dacă nu era el, ei erau nimeni în judeţul ăsta.

Domnule primar, aş vrea să ne spuneţi cum gândeşte omul de la ţară faţă de aceste alegeri.
Eu am rămas surprins, am crezut că cei mai în vârstă nu sunt atenţi la ceea ce se discută la tv. Imediat după interviul cu Victor Ponta, a doua zi mi-au venit 3-4 oameni în audienţă, nu cu o problemă anume ci să mă interpeleze după această emisiune. Nu îi credeam atât de înverşunaţi, pe unul chiar îl ştiam PNL-ist. Nu mă aşteptam!

Estimaţi că oamenii simpli vor vota PSD?
Fără discuţie! Eu le-am spus şi acum în campanie, atenţie!, nu vă spun cu cine trebuie să votaţi, las la latitudinea voastră deşi candidatul nostru, domnul Iacomi cu care am fost zilele acestea, actual primar la Lehliu, îl consider un prieten. Un om foarte apropiat mie şi prin mine apropiat Roseţiului. Nu vă spun cu cine să votaţi, decât să deschideţi bine ochii şi să votaţi cum trebuie dacă vreţi ca 4 ani de zile să facem un pas înainte. Dacă nu, e treaba voastră dacă vreţi să vă întoarceţi la epoca Băsescu! Pentru că acum la ora actuală în PNL, mai mult de jumătate, 70% dacă stau să mă gândesc, din conducerea partidului la nivel de ţară, noroc că l-au mai scos pe domnul Blaga de acolo, sunt PDL-işti. Şi atunci la ce vă aşteptaţi? Uitaţi-vă că deja promit mărirea pensiilor, a doua zi retractează ce au spus. Preşedintele atacă la Curtea Constituţională Legea pe care a promovat-o Parlamentul. Vouă nu vă plac oamenii tranşanţi, când spun o vorbă aia fac.
Sper ca tot românul să înţeleagă treaba asta, domnule, nu trebuie să conducem şi noi ţara asta? Noi românii, un Gheorghe, un Marin, un Ion, Nicolae, un Tudor, nu trebuie să conducă în ţara asta?
Cetăţeanul a ales omul, nu a ales primarul. Vina este a noastră aici, a PSD-ului pe plan local că nu ştiut să-şi aleagă omul şi au fost prea naivi. Aceşti primari dacă ar fi oameni serioşi ar mulţimi cetăţenilor pentru că i-au ales dar să le spună că beneficiază de o infrastructură mai bună, şcoli mai bune datorită PSD-ului. Prin acest PNDL, program iniţiat de Guvernul PSD, au reuşit să se dezvolte şi ei, dacă nu, erau în urma lui Râjnoveanu sau Rosețiului cu un secol. Că noi nu am știut să facem nimic decât să stăm cu mâna întinsă și ăștia nu au ținut cont de culoarea politică, nu. PSD a știut să dezvolte țara, așa și-a luat angajamentul și s-a ţinut de cuvânt. Iar eu le spun concetăţenilor mei, tuturor călărăşenilor, dacă vreţi să mergem mai departe şi să facem ceva în această localitate şi în această ţară, haideţi să votăm PSD-ul! Asta este poziţia mea.


Domnule primar, sunt convins că v-aţi plimbat prin mai multe localităţi. Cunoaşteţi o altă comună mai asfaltată în judeţul Călăraşi?
Nu! Aveţi dreptate. Însoţesc echipa de fotbal în judeţ, pentru că facem de toate nu numai administraţie, şi când ajung într-o altă localitate fac un tur să văd şi eu ce a mai făcut colegul meu acolo, eventual mai iau şi ca exemplu şi poate aplic şi la mine câte o chestie bună. Nu am găsit o localitate mai asfaltată dar asta nu înseamnă totul. Calitatea acestei lucrări e temeinicia faptului, că de făcut faci rapid. Eu am văzut localitate care în două luni de zile s-a acoperit de asfalt, nu discut însă calitatea acelei lucrări. Nu ştiu câţi primari au avut curajul să scoată de pe amplasament nişte utilaje pentru că nu i-a convenit cum s-a executat lucrarea. Eu am avut acest curaj şi nu cu orice societate, i-am dat afară fără discuţie. Nu discut, mie îmi faci calitate dacă te-ai angajat să-mi faci o lucrare. Vă asigur că această lucrare va dăinui mult timp. Cum proiectul executat pe 1.2.5. Modernizarea drumului Amzaua, drum de exploatare agricolă care face joncţiunea cu DJ 211 are aproape 5 ani de zile, nu s-a mişcat şi nu este nici măcar o crăpătură pe acel traseu. Iar pe celelalte străzi, dacă veţi găsi o crăpătură să mă sesizaţi. Au mai fost şi probleme că s-au suprapus cele două mari lucrări.

Un mesaj pentru cetăţenii care încă nu ştiu să ce să voteze?
Dacă acum nu ştiu, să deschidă ochii să voteze ceea ce trebuie. Să dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă a românului!

„Am mare încredere în PSD. A fost la guvernare şi a dovedit că poate să realizeze ce îşi propune. A avut curajul să facă atunci când toată lumea era disperată că e criză economică. Şi-a văzut de treabă, ştia ce are de făcut.
După mine e singurul partid care n-a ţinut cont de culoarea politică a primarilor. A ştiut un singur lucru, că trebuie să dezvolte, că acolo trăiesc români, şi că omul de la ţară nu trăieşte două vieţi ci tot una ca ăla de la oraş şi că trebuie ca posibilităţile de trai, de viaţă ale ăstuia de la ţară să se apropie de cele ale celui de la oraş. E mare lucru. Sperăm să se ţină de cuvânt pentru că altfel eu voi fi cel mai mare duşman al PSD-ului în condiţiile în care nu va face ce trebuie.”

Nicolae Râjnoveanu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.