CJ Călăraşi / E. Grama: Sprijinim și încurajăm performanța!

edi grama

Stadionul Ion Comşa care va găzdui partidele Dunării, de acasă, din noul sezon al ligii I la fotbal care va debuta vineri seară a fost marţi omologat de LPF. Obiectiv asumat încă de la începutul anului de conducerea Consiliului Judeţean şi finalizat cu succes după cum a declarat în dese rânduri şi Eduard Grama, directorul Direcţiei de Dezvoltare din cadrul CJ. “Comisia de omologare prezentă astăzi la stadionul Ion Comşa a certificat că meciurile echipei de fotbal se pot desfășura la Călărași. Obiectivul propus a fost îndeplinit si sunt convins că în perioada următoare vor fi vizibile multe alte proiecte începute de CJ Călărași în 2017.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, Grama care a mai adăugat că instituţia pe care o reprezintă va sprijini în continuare acele proiecte ce vor fi realizate în beneficiul comunităţii. “Există în ultimul timp, din păcate, speculații si dezinformări lansate de indivizi obişnuiţi să factureze în mod necuvenit bani publici, în opoziţie evidentă cu adevărul real. Sprijinim şi încurajăm toate proiectele realizate în folosul comunităţii, ce oferă vizibilitate judeţului şi asigură un mediu propice performanţei de orice fel. Avem nevoie de modele în sport la fel ca şi în orice alt domeniu, avem nevoie ca tinerii din oraş să fie stimulaţi spre mişcare şi sănătate. Urmărim dezvoltarea centrului de juniori care să promoveze talente locale către nivele de performanţă reală.” a conchis Grama.

Dunărea va debuta pe teren propriu sâmbătă, 28 iulie, de la ora 18.00 fiind programat duelul de lux cu CFR Cluj, campioana sezonului precedent şi totodată deţinătoarea Supercupei României.

Primăria Municipiului Călărași/ În atenţia călărășenilor care locuiesc pe străzile prinse în programul de modernizare sau reparații

anunt1Primăria Municipiului Călărași aduce la cunoștința călărășenilor care locuiesc pe străzile prinse în programul de modernizare sau reparații al acestui an că sunt nevoiți să facă acum demersuri pentru branșamente la rețeaua de gaze, apă sau canalizare, în cazul în care nu au aceste branșamente realizate. După ce străzile vor fi asfaltate, nu vor mai fi autorizate alte lucrări în carosabil sau trotuar.

Astfel, anul acesta, următoarele străzi vor fi reparate, prin turnarea de covor asfaltic, de către Serviciul Public Pavaje Spații Verzi:

• Strada Sulfinei (tronson str Belșugului – Blocuri I)
• Aleea Constructorului
• Strada Anton Pann
• Strada Mihail Sadoveanu
• Strada Nicolae Titulescu
• Strada Speranței
• Strada Oituz
• Strada Unirii
• Strada Teilor
• Strada Pescăruș( tronson Str. Panduri – Strada Zăvoiului)
• StradaTurturelelor
• Strada Miron Costin
• Strada Prunului
• Strada Dacia
• Strada Locomotivei (tronson str. Tudor Vladimirescu - B-dul Nicolae Titulescu)
Tot în acest an, dar și în primăvara anului viitor, vor fi modernizate trotuarele și carosabilul de pe străzile următoare:

Lot 1 Mircea Vodă:
• Strada Crângului
• Strada Grădiștea
• Strada Mihai Viteazul
• Strada Dumbravei
• Strada Năvodari
Lot 1 Mun. Călărași:
• Strada Mușetelului
• Strada Știrbei Vodă
• B-dul Cuza Vodă
Totodată, locuitorii cartierului Măgureni sunt rugați să facă aceleași dermersuri, pentru că în primăvara anului viitor vor demara lucrările de introducere a rețelei de canalizare menajeră și pluvială, lucrări ce vor fi urmate de asfaltarea străzilor.

Biroul de presă

Primăria Călăraşi / Ultimele proiecte depuse în vederea finanțărilor nerambursabile din fonduri UE

În ultimele două săptămâni, Primăria Municipiului Călărași a depus, în vederea finanțării nerambursabile în cadrul Programelor de finanțare active în această perioadă, următoarele proiecte:

1. Proiectul cu titlul “Promovarea incluziunii sociale prin înființarea unui Club al pescarilor dunăreni din municipiul Călărași”, finanțat din Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime POPAM 2014-2020, Prioritatea Uniunii Europene 4 – Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și sporirea coeziunii teritoriale. Valoarea totală a investiției este de 1.622.249,68 lei inclusiv TVA, durata de implementare a proiectului va fi de 19 luni. Lucrările constau în reabilitarea si extinderea clădirii situate în Parcul central-zona Jirlău, fost acvariu.

2. Proiectul cu titlul „Reabilitarea termică a Căminului pentru persoane vârstnice SFÂNTUL  ANTIM IVIREANUL Călărași”  - Programul Operațional Regional  2014-2020, apel de proiecte POR/2017/3/3.1/B/SUERD/1 AXA PRIORITARĂ 3, Prioritatea de Investiții 3.1, OPERAȚIUNEA B – CLĂDIRI PUBLICE . Valoarea totală a investiției este de 2,506.946,18 lei inclusiv TVA lei, durata de implementare a proiectului urmând să fie de 57 luni. Proiectul constă în reabilitarea termică și echiparea clădirii Căminului pentru persoane vârstnice Sfântul Antim Ivireanul.

3. Proiectul cu titlul „Modernizare și extindere Corp B Liceul Teoretic Mihai Eminescu din municipiul Călărași, județul Călărași” - Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1: Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.1: Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului. Valoarea totală a investiției este de 2.131.089,59 lei inclusiv TVA lei, iar durata de implementare a proiectului va fi de 49 luni. Proiectul constă în reabilitarea și extinderea Corpului B al liceului prin care se va mări capacitatea spațiilor de învățare puse la dispoziția elevilor și cadrelor didactice din unitatea de învățământ.

Cofinanțarea proiectelor de catre UAT Municipiul Călărași este de 2% din cheltuielile eligibile și finanțarea integrală a cheltuielilor neeligibile.

BIROUL DE PRESĂ

CJ Călăraşi / A fost semnat acordul de asociere pentru înfiinţarea Centrului de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi

Joi, 12 iulie, a fost semnat Acordul de Asociere între Consiliul Județean Călărași, Fundația SERA România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, primul pas către înființarea Centrului de recuperare pentru copilul cu dizabilități.

Acest centru se dorește a fi un loc unde copiii cu tulburări de spectru autism (237 de minori) și sindrom Down (49 de minori) să primească cea mai bună îngrijire de specialitate și servicii de recuperare.

Totodată, părinții copiilor pot beneficia de consiliere psihologică.

Centrul va fi construit în incinta fostei unități militare de pe strada Independenței, iar valoarea investiției se ridică la suma de 357.000 de euro din care 15% reprezintă contribuția Consiliului Județean Călărași.

Olteniţa / P. Ţone: Bugetul, deşi e total insuficient, ne permite să realizăm toate investiţiile propuse

După prima jumătate a anului, municipalitatea din Olteniţa e în grafic cu obiectivele propuse şi asumate. Primarul, Petre Ţone, susţine că lucrările de reabilitare şi modernizare a Parcului Central se află în proporţie de 80% realizate. În opinia sa Casa de Cultură, construcţie nouă, modernă, va fi gata la finele lunii octombrie.

Primarul Ţone mai are veşti bune pentru concetăţenii săi. Prin intermediul ANL vor fi construite nu mai puţin de 3 blocuri.

P. Tone 11 iulie 2018

Domnule primar, am trecut de prima jumătate a anului, aş vrea să vă întreb în ce stadiu sunteţi cu investiţiile şi care sunt priorităţile până la finele lui 2018?

Bugetul pe care l-am aprobat la începutul anului şi care este total insuficient ne permite totuşi să ne menţinem şi să realizăm toate investiţiile pe care ni le-am propus. De exemplu, suntem cam la 80%, lucrări realizate în Parcul central. Asta înseamnă că din cele 116 bănci au fost montate 98, aproape toate coşurile de gunoi au fost montate iar covorul asfaltic a fost turnat în proporţie de 80%. De ce nu este turnat tot? Pentru că urmează să amplasăm acea statuie monumentală din bronz care va avea o înălţime de 10,4 m, în totalitate cu postament cu tot şi atunci am lăsat aleea care duce în centrul parcului pentru utilaje grele şi posibilităţi de manevră. Deci ultima parte a parcului se va realiza după montarea statuii care în opinia mea se va realiza în jurul datei de 1 octombrie pentru că anul acesta este an centenar şi toate turnătoriile în bronz au fost supraaglomerate. Statuia este făcută şi dată la turnare dar nu va fi gata mai devreme de o lună şi jumătate, două.

Deci în maxim două săptămâni se începe placarea cu piatră de Vratza a postamentului care este deja gata de 2-3 săptămâni dar a fost lăsat să se usuce pentru că e o cantitate foarte mare de beton şi armătură băgată acolo. Asta ar fi una.

A doua lucrare foarte importantă pentru noi, v-am plictisit de când vă vorbesc de Casa de Cultură, dar Casa de Cultură, are termen de dare în folosinţă 30 octombrie anul acesta. Deci suntem în linie dreaptă, se lucrează intens şi nu cred că acest constructor îşi va permite să întârzie pentru că nu-şi mai ia banii. Cu CNI-ul nu te joci, noi suntem beneficiarul, dar cea care are contractul direct cu constructorul este Compania Naţională pentru Investiţii (CNI).

Deci anul acesta, la sfârşit de octombrie, avem şi Casa de Cultură.

Dacă observaţi, cam tot acel ansamblu este gata. Mă refer la parc, statuie, Casa de Cultură care toate sunt amplasate în Parcul central. Vor fi gata toate cam la sfârşitul lunii octombrie. Deci avem toată luna noiembrie ca să pregătim ziua de 1 Decembrie care se va desfăşura în acel parc cu tot ceremonialul şi cu tot ce avem noi de gând să facem acolo.

O investiţie foarte importantă din punctul meu de vedere o reprezintă reabilitarea trotuarelor. Pentru anul acesta avem în jur de 14 miliarde lei vechi şi avem un număr de 6 trotuare în toate colţurile oraşului. Am făcut un plan pe 5 ani, în maxim două săptămâni iese ordinul de începere a lucrărilor.

Alte lucruri importante pentru mine ar însemna bustul lui Neagoe Basarab care în maxim 30 de zile ar trebui să fie montat aici, în faţa Primăriei. Este un bust turnat în bronz la 80 de cm pe un postament de1,8 m.

Ştiţi foarte bine, Neagoe Basarab este domnitorul care la 1515, pe 13 aprilie, a scris prima însemnare despre municipiul nostru. Deci este o investiţie foarte importantă pentru noi chiar dacă nu e atât de mare ca şi preţ.

Astăzi (n.r. joi, 11 iulie) am fost în vizită la o firmă, e vorba de Ever Green care m-a invitat să văd o distilerie. Au înfiinţat o cultură de lavandă şi una de gojii şi vor trece la fructificarea lavandei la scară industrială. O investiţie bună, frumoasă şi ne mai aşteptăm bineînţeles şi la alte lucruri din partea lor. Ei astăzi spun că au repus pe tapet construirea acelui laminor.

Eu am slabe speranţe dar totuşi cred că e posibil.

Tot astăzi, (n.r. 11 iulie a.c.) am fost şi am văzut stadiul lucrărilor la Walter Tosto. Investiţia de 60 de milioane de euro, care mi-au garantat că până la sfârşitul anului intră pe producţie în uzina de la Olteniţa. Vă spuneam în alte dăţi, acolo se vor lucra agabaritice, lucrări foarte mari, complexe, lucrau la un moment dat pentru programul nuclear chinezesc. Apropierea de Dunăre a făcut foarte atractivă acea poziţie.

Mai avem în derulare investiţia pentru uleiuri uzate. Acolo este un business plan pe 200 de milioane de dolari. Trenează un pic pentru că al doilea aviz de la mediu pe care eu insist în continuare să se ia în condiţii de maximă rigurozitate nu a apărut.

Şi până nu apare acest al doilea aviz de la mediu, cu toate că s-a făcut PUZ-ul, cu toate că îmi doresc foarte mult să demarez şi să emit Autorizaţia de Construire, nu o voi face.

Până nu am şi cel de-ai doilea aviz să am garanţia 100% că nu va fi nici cel mai mic impediment pentru locuitorii Olteniţei, n-am s-o fac. Indiferent cât de drag mi-ar fi mie să derulez această investiţie.

În ultima săptămână am avut o delegaţie din Olanda care doreşte o suprafaţă de 10 ha pentru construirea unui modul smart-city. Construire de locuinţe inteligente pe panouri. Ei să construiscă aceste panouri care, după spusele dumnealor, ar fi căutate în toată lumea. În lumea asta a smart-ului cred că ar fi ceva extraordinar să vină. Le-am arătat locaţiile unde noi putem să închiriem pentru acest lucru, pentru că nu voi fi de acord să vând sub nici o formă teren. A, după ce ajung în producţie putem discuta şi despre aşa ceva, dar în fază iniţială nu discutăm aşa ceva. Deci avem foarte, foarte multe preocupări.

În ultimele zile, săptămâni, şi noi am avut probleme dar nu aşa cum am văzut în ţară din cauza acestei vremi extrem de capricioase. Dar spre marea mea bucurie nu am avut probleme cu locuinţe inundate, cu blocuri inundate... S-a inundat pentru câteva ore o singură stradă, e vorba de Aurel Vlaicu, care din cauza aşezării, toată apa dintr-un cartier întreg plecă gravitaţional, a găsit acolo un loc puţin mai scăzut şi devarsă acolo. Dar am intervenit imediat cu cisterne şi cu motopompe şi după câteva ore nici nu s-a mai cunoscut că a plouat.

Suntem pe baricade că văd aceste fenomene lovesc atunci când te aştepţi mai puţin. De exemplu ieri Olteniţa era dată în cod galben, şi la ora 13.00 am intrat în cod portocaliu. Deci fenomenele apar pe neaşteptate, asta este şi dăm o importanţă foarte mare şi acestui aspect.

În rest probelele de zi cu zi, problemele financiare care sunt extrem de complicate anul acesta dar deocamdată nu avem probleme nici în privinţa salariilor, nici în privinţa funcţionării, ba din contră de exemplu până acum am intervenit de 9 ori luptând împotriva ţânţarilor. Asta înseamnă cu utilajele noastre am dat de 9 ori în toate parcurile oraşului şi chiar pe străzi. Totdeauna noaptea, să nu deranjăm populaţia.

 

În această perioadă, veţi recurge la curăţenia în şcoli, cămine, grădiniţe? Există vreun program în acest sens?

După părerea mea, e greşit înţeleasă această problemă a şcolilor şi grădiniţelor. O grădiniţă, o şcoală trebuie condusă cum conduc eu oraşul. Deci directorul de acolo trebuie să aibă la rândul lui un plan de acţiune pe perioada verii.

De exemplu ne confruntăm la Şcoala 1 cu o lipsă acută de muncitori specialişti. Degeaba avem bani că nu are cine să-i consume. Toate şcolile au avut un buget eu zic bun, iar noi intervenim acolo unde chiar este cazul să intervenim. De exemplu pentru anul acesta unde se analizează un dosar ca Liceul Neagoe Basarab să devină colegiu, în opinia mea trebuie să devină prioritar. Şi este prioritar. Celelalte şcoli, în funcţie de problemele care apar, trebuie rezolvate de urgenţă în primul rând de directorul şi oamenii de acolo şi în momentul în care nu se descurcă să apeleze la noi. Şi, de regulă, îi ajutăm cu tot ce putem.

Aşa o problemă destul de mare şi trebuie neapărat să spun, este spitalul. Dumneavoastră ştiţi că la spital sunt necesare fonduri în permanenţă şi consistente. Vreau să vă spun că sunt extraordinar de mulţumit de noul director de la Spitalul Olteniţa. E vorba de doamna doctor Smochină. Este adevărat că eu îi zic că este o olteancă mult prea aprigă şi că ar trebui să se cenzureze puţin în limbaj, în rest este o profesionistă extraordinară şi depune extraordinar de mult suflet. Pe lângă o putere de muncă pe care nu am bănuit-o într-o fărâmă de femeie, nu există aproape săptămână să nu fie la Casa de Asigurări de Sănătate o zi şi o zi la Minister.

Se bate acum pentru nişte fonduri pentru că la noi sunt şi multe lucruri tâmpite, eu le zic de-a dreptul tâmpite. De exemplu suntem obligați să facem o stație de epurare iar apa care iese o dăm într-un alt canal. Şi atunci eu întreb: de ce? Unde-i logica?

E, cu toate astea, avem acest bolovan legat de gât dar va trebui să-l rezolvăm. Încă o dată sunt foarte, foarte mulţumit de echipa care s–a format acum la spital pentru că am şi un director medical. E vorba de domnul director Rusu Igor care se completează cu dna. Smochină, dânsul prin calităţile umane pe care le are, echilibrează o anumită balanţă.

 

Deci doamna Smochină a câştigat concursul...

A câştigat concursul. Domnul director este numit de mine interimar şi urmează să susţină examenul de director medical. Iar ceilalţi doi directori, întâmplarea face ca de când a ajuns dna director Smochină ori mi se pare mie ori dau un randament superior. Vă spuneam, s-a format o echipă foarte bună la spital. Vor primi ajutor din partea primăriei indiferent cât de mult va fi nevoie, având în vedere şi posibilităţile noastre. Aşteptăm săptămâna viitoare un număr de 3 medici dintre care doi ATI-şti, nu-mi vine să cred, şi unul pentru CPU.

În momentul când îl vom avea pe cel pentru CPU putem să revendicăm acele fonduri pe care noi le-am cheltuit la CPU pentru că, potrivit Legii, sunt obligaţi cei de la minister să ne de banii înapoi. Şi n-o să stau cu mâinile în sân mi-i daţi, nu mi-i daţi. Vom pretinde aceşti bani!

 

Domnule primar, despre blocul care se construieşte la intrarea în municipiu ce ne puteţi spune. În ce stadiu se află lucrările de construire?

E un bloc ANL (Agenţia Naţională pentru Locuinţe), iar în proximitatea lui, cam la 150 metri suntem în discuţii destul de avansate pentru încă două blocuri, tot ANL. Acesta va avea 56 de unităţi locative. Aici am obţinut, din punctul meu de vedere e o realizare, pentru care mă lupt de 3 luni de zile. Ăsta a fost de fapt principalul motiv pentru care am ajuns la Ministrul Dezvoltării. Nu-i un secret pentru nimeni că întreprinderea de furnizare a agentului termic are probleme incredibil de mari. În zona respectivă directorul de acolo ne-a comunicat acum 3 luni că nu poate furniza agent termic la  acest bloc. Ori blocul este proiectat să primească agent termic de la centrala din zonă. Acum 3 luni am fost la domnul ministru care m-a pus în legătură cu o doamnă secretar de stat Udroiu. Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut înţelegere din partea dumneaei şi a domnului director al ANL şi vom schimba soluţia. Acum suntem în faza de a contracta reproiectarea tot de la cel care a făcut blocul. Olteniţa s-a angajat să plătească această reproiectare iar toate apartamentele vor avea centrale proprii pe gaz. Deci este în opinia mea o realizare extraordinar de mare. Şi nu pot să mă fac că uit, domnul director de la ANL, domnul Ţurcanu care este un om extraordinar, m-a determinat să achiziţionez acel bust al lui Neagoe Basarab.

Şi vă spuneam suntem în discuţii avansate pentru încă două blocuri ANL.

 

O veste minunată.

Da, pentru tinerii şi oamenii din oraş într-adevăr e o veste foarte bună.

 

Mulţumesc, domnule primar!

Primăria Călăraşi, victorie în faţa Prefecturii!

Primăria Municipiului Călărași dorește să informeze faptul că Tribunalul Călărași a respins cererea formulată de Prefectul județului Călărași în vederea anulării Hotărârii Consiliului Local nr. 207/21.12.2017, privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de prestare a activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare în municipiul Călărași.

Decizia magistraților a fost pronunțată în ședința publică din 11 iulie 2018.

Cererea de recurs poate fi depusă la Tribunalul Călărași.

BIROUL DE PRESĂ

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.